Decizia Nr.747 din 21.11.2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275 alin. (5) raportat la art. 275 alin. (2) teza a patra din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Comercială Transport Ginar - S.R.L., Ion Spiridon şi Cristian Tolbaru în Dosarul nr. 50/216/2017/a1 al Judecătoriei Curtea de Argeş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.779D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, arătând că nu se motivează în ce constă contrarietatea normelor criticate cu dispoziţiile constituţionale invocate. Pe de altă parte, pretinsa vătămare a fost remediată de instanţa de judecată. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 2 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 50/216/2017/a1, Judecătoria Curtea de Argeş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 275 alin. (5) raportat la art. 275 alin. (2) teza a patra din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de petenţii Societatea Comercială Transport Ginar - S.R.L., Ion Spiridon şi Cristian Tolbaru într-o cauză având ca obiect înlăturarea omisiunilor vădite din dispozitivul încheierii prin care s-a admis plângerea acestora întemeiată pe dispoziţiile art. 340 din Codul de procedură penală, autorii arătând că „judecătorul de cameră preliminară, deşi a admis cererea lor, a omis să înlăture cheltuielile judiciare la care au fost obligaţi prin ordonanţa prim-procurorului".5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia formulează o serie de consideraţii vizând acţiunea justiţiabilului de a se adresa „procurorului ierarhic superior celui care i-a dat o soluţie defavorabilă", arată că „justiţia se înfăptuieşte numai prin instanţele de judecată, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, şi, în virtutea acestui principiu, împotriva soluţiilor de clasare se poate face plângere la instanţa de judecată, competentă să judece cauza în fond, potrivit art. 340-341 din Codul de procedură penală". Totodată, se invocă „ambiguitatea textului atacat ca neconstituţional", precum şi faptul că acesta ar fi trebuit să se refere la „respingerea definitivă" a plângerii.6. Judecătoria Curtea de Argeş opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată, în acest sens, că „în măsura în care, prin ordonanţa prim-procurorului, partea este obligată şi la plata acestor cheltuieli de judecată, atunci aceasta are posibilitatea de a solicita înlăturarea acestor cheltuieli, în condiţiile în care, potrivit art. 275 alin. (5) din Codul de procedură penală, cheltuielile de judecată pot fi puse doar în sarcina persoanei a cărei cerere a fost respinsă. Într-adevăr, Legea nr. 135/2010 nu prevede în mod expres că partea interesată poate solicita desfiinţarea dispoziţiilor din cuprinsul ordonanţei prim-procurorului privitoare la plata cheltuielilor de judecată, însă aceste aspecte nu echivalează cu o încălcare a dreptului de petiţionare ori cu o îngrădire a accesului liber la justiţie."7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. Astfel, pe de o parte, autorii excepţiei, criticând dispoziţiile legale pentru ceea ce nu conţin, nu formulează o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate şi, pe de altă parte, s-au mărginit să invoce o pretinsă nerespectare a dispoziţiilor din Constituţie, despre care au afirmat că ar fi încălcate, fără a arăta în concret în ce constă contrarietatea reclamată. În subsidiar, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Arată că nu se aduce atingere dreptului de petiţionare, acesta fiind diferit de dreptul de a introduce acţiuni la instanţele judecătoreşti, iar sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes care se poate obţine numai pe calea justiţiei nu reprezintă un aspect al dreptului la petiţionare. Mai mult, nicio normă constituţională nu impune gratuitatea actului de justiţie. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate în procesul penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea vinovată pentru provocarea lor, iar determinarea lor se realizează conform unor criterii legale cu caracter obiectiv.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi alin. (5) din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Plata cheltuielilor avansate de stat în celelalte cazuri, care au următorul conţinut:
(2) În cazul declarării apelului, recursului în casaţie ori al introducerii unei contestaţii sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul în casaţie, contestaţia sau cererea. [...]
(5) Dispoziţiile alin. (1) pct. 1 şi 2 şi ale alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător în cazul dispunerii în cursul urmăririi penale a unei soluţii de clasare şi în situaţia respingerii unei plângeri formulate împotriva actelor şi măsurilor dispuse de organele de urmărire penală. 13. Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cuprinse în art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 51 alin. (3) referitor la scutirea de taxă a exercitării dreptului de petiţionare şi în art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti. Se invocă şi dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv, ambele din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că a mai examinat dispoziţiile legale criticate, cu raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale invocate în prezenta cauză. 15. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 87 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 22 aprilie 2016, paragrafele 15-20, făcând trimitere la jurisprudenţa în materie referitoare la dispoziţiile din Codul de procedură penală din 1968, instanţa de contencios constituţional a statuat că nicio normă constituţională nu impune gratuitatea actului de justiţie. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate în procesul penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea vinovată pentru provocarea acelor cheltuieli. În cazurile referitoare la declararea apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, în procesul penal, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate de persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul sau cererea şi nu împiedică părţile interesate să se adreseze justiţiei şi să se prevaleze, fără nicio îngrădire, de toate garanţiile care caracterizează dreptul la un proces echitabil, reglementat de dispoziţiile constituţionale ale art. 21. Mai mult, dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie.16. Tot astfel, prin Decizia nr. 254 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 4 iunie 2019 (paragrafele 21-23), Curtea a statuat că determinarea cheltuielilor judiciare se realizează potrivit prevederilor art. 272-275 din Codul de procedură penală, conform unor criterii legale, cu caracter obiectiv, reglementate pentru fiecare categorie de astfel de cheltuieli, care exclud aprecierea subiectivă a instanţei de judecată. Astfel, în calculul cheltuielilor judiciare, instanţele judecătoreşti determină cheltuielile avansate de stat şi cele făcute de părţi şi de alţi subiecţi procesuali. Din prima categorie fac parte cheltuieli precum cele necesare efectuării actelor de procedură sau de probaţiune dispuse de organele judiciare şi cheltuielile pentru conservarea obiectelor ridicate sau sechestrate în cursul procesului. În acest context, cheltuielile judiciare avansate de stat semnifică toate sumele de bani cheltuite pe parcursul desfăşurării procesului penal, din bugetul de stat, respectiv din sumele de bani alocate în acest scop, conform art. 272 alin. (2) din Codul de procedură penală, din bugetul Ministerului Justiţiei, al Ministerului Public sau al altor ministere de resort, în scopul suportării unor cheltuieli prilejuite de procedurile desfăşurate. Aceste cheltuieli sunt prevăzute în cuprinsul art. 272 şi art. 273 din Codul de procedură penală. În acest sens, art. 272 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează ca făcând parte din categoria cheltuielilor judiciare sumele de bani necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, onorariile avocaţilor, precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal. La acestea se adaugă, conform prevederilor art. 273 alin. (1) din Codul de procedură penală, sumele cuvenite martorului, expertului şi interpretului, reprezentând restituirea cheltuielilor de transport, întreţinere, locuinţă şi a altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor în faţa organelor judiciare. Referitor la acestea din urmă, art. 273 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală reglementează modul de stabilire a respectivelor sume, martorul, expertul şi interpretul, care sunt salariaţi, având dreptul la venitul de la locul de muncă, pe durata lipsei de la serviciu pricinuite de chemarea în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei. Pentru cazul în care persoanele anterior enumerate nu sunt salariate, aceleaşi dispoziţii legale prevăd că martorul, care are venit din muncă, este îndreptăţit să primească o compensare, iar expertul şi interpretul au dreptul la o retribuţie pentru îndeplinirea însărcinării date, în cazurile şi în condiţiile prevăzute prin dispoziţii legale. În cea de-a doua categorie se încadrează cheltuielile făcute de părţi şi de ceilalţi subiecţi procesuali în cursul procesului, din proprie iniţiativă, cum sunt angajarea unui apărător, depunerea de cereri şi memorii şi administrarea de mijloace de probă pentru susţinerea acţiunii civile, sau pe baza dispoziţiilor instanţei, cum este deplasarea la sediul organului judiciar pentru audiere. Prin urmare, aceste două categorii de cheltuieli însumează subcategorii determinate de particularităţile fiecărei cauze penale. Valoarea acestora este atestată prin documente justificative sau este determinată numeric pe baza unor criterii legale, cum sunt ordinele şi normele metodologice de stabilire a onorariilor cuvenite experţilor sau interpreţilor.17. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia care au fundamentat deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.18. Cât priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile legale criticate afectează prevederile constituţionale ale art. 51 alin. (3), potrivit cărora „Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă", Curtea reţine că temeiul constituţional invocat nu este incident în cauză, respectiv în materie procesual penală (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 834 din 22 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 30 iulie 2010). Dispoziţiile constituţionale prevăzute de art. 51 alin. (3) se referă la dreptul la petiţionare, care este diferit de dreptul de a introduce acţiuni la instanţele judecătoreşti. Sub acest aspect, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa în materie că sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes care se poate obţine numai pe calea justiţiei nu reprezintă un aspect al dreptului de petiţionare. Dreptul de petiţionare se referă la cererile, reclamaţiile, sesizările şi propunerile în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiţiei şi la care autorităţile publice au obligaţia de a răspunde în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată se soluţionează după reguli specifice activităţii de judecată (a se vedea Decizia nr. 453 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 octombrie 2005). Or, plângerile împotriva ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată se rezolvă după reguli specifice activităţii de judecată, în cadrul procesului penal (a se vedea Decizia nr. 293 din 9 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 19 iulie 2005).19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială Transport Ginar - S.R.L., Ion Spiridon şi Cristian Tolbaru în Dosarul nr. 50/216/2017/a1 al Judecătoriei Curtea de Argeş şi constată că dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Curtea de Argeş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2019.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUPrim-magistrat-asistent,Marieta Safta