DECIZIE Nr.
720 din 1 iunie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1 1) si (5), art. 18 lit.
c), art. 29 alin. (1) si (2), art. 45 alin. (2) si (21), art. 46 alin. (4) si
art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 si ale
art. I pct. 2 si 15 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea si completarea
Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 465 din 7 iulie 2010
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Cristina Toma -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) şi (2), precum şi a
celor ale art. 7, art. 9 şi art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind
regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Dana Margareta Valeria Pop în
Dosarul nr. 7.363/306/2006 al Tribunalului Sibiu - Secţia civilă.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin
avocatul Dan C. Stegăroiu, cu împuternicire la dosar. Lipsesc celelalte părţi,
faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent învederează Curţii faptul că
partea Zoia Ghiţă a depus la dosarul cauzei note scrise pentru respingerea
excepţiei.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul apărătorului autorului. Acesta susţine excepţia astfel cum a fost
ridicată în faţa instanţei de judecată şi depune concluzii scrise în acest
sens.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiată,
invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 7 mai 2009, pronunţată în Dosarul
nr. 7.363/306/2006, Tribunalul Sibiu - Secţia civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29
alin. (1) şi (2), precum şi a celor ale art. 7, art. 9 şi art. 45 alin. (2) din
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de
Dana Margareta Valeria Pop într-o cauză civilă ce are ca obiect Legea nr. 10/2001.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (2) din
Legea nr. 10/2001 contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie,
deoarece textele criticate se află în contradicţie cu art. 481 şi art. 948
alin. (3) şi (4) din Codul civil, precum şi cu cele ale art. 7, art. 9 şi art.
45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, invocând deciziile Curţii Constituţionale
nr. 73/1995 şi nr. 425/2008.
Apreciază că prevederile art. 29 alin. (1) şi (2) din
Legea nr. 10/2001 încalcă şi art. 11 alin. (1) din Constituţie, prin raportare
la Carta Naţiunilor Unite şi la art. 1, art. 6, art. 13, art. 17 şi art. 18 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi
a art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, fără a motiva în ce fel
dispoziţiile criticate contravin reglementărilor internaţionale amintite.
De asemenea, autorul consideră că textele de lege
criticate contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât acestea au fost
introduse ulterior litigiului, dar sunt aplicabile acestuia.
Arată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (2) din
Legea nr. 10/2001 încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală,
deoarece restituirea ar trebui să fie condiţionată numai de natura preluării,
iar nu de împrejurări ulterioare, precum cuprinderea imobilului în patrimoniul
unei societăţi sau vânzarea acestuia către un terţ. Invocă în acest sens
Decizia nr. 425/2008 a Curţii Constituţionale.
Consideră că textele de lege criticate vin în contradicţie
cu prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât restituirea în natură „este
condiţionată nu de specificul stării de drept, ci de interese colaterale,
precum cele ale grupului de putere, fiind vorba de o aparenţă în justiţie, o
mimare a actului de justiţie, întemeind un drept pe o ilegalitate". Invocă
ignorarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 73/2005 şi nr. 425/2008 şi îşi
exprimă nemulţumirea cu privire la activităţile statului şi Agenţiei Naţionale
pentru Restituirea Proprietăţii, aducând diverse acuze acestora.
In acelaşi timp, consideră că dispoziţiile de lege
criticate încalcă prevederile art. 35 alin. (1) din Constituţie, referitor la
dreptul persoanei la un mediu sănătos, invocând diverse situaţii de aplicare
frauduloasă a legii la nivelul statului, fără a motiva în vreun fel excepţia de
neconstituţionalitate prin raportare la acest text constituţional.
Arată că prevederile art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea
nr. 10/2001 contravin şi art. 44 alin. (3), (4)'şi (8) din Legea fundamentală,
neasigurând o dreaptă şi prealabilă despăgubire, deoarece prevăd o despăgubire
în condiţiile legilor speciale, acuzând „aranjamentul deliberat al unui soft
care distribuie preferenţial şi amână sine die despăgubirea persoanelor
îndreptăţite, care nu au intrat în graţiile puterii". Aduce diverse acuze
sistemului statal românesc, fără a motiva în ce fel dispoziţiile criticate
contravin prevederilor art. 44 din Constituţie si invocă ignorarea Deciziilor
Curţii Constituţionale nr. 73/1995 şi nr. 425/2008.
Autorul excepţiei arată, de asemenea, că dispoziţiile
art. I pct. 2, 4, 5, 6, 10, 11, 13, 14 şi 15 din Legea nr. 1/2009 contravin
prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, invocând culpa entităţilor
responsabile pentru derularea procedurilor administrative, cu privire la
nesoluţionarea notificărilor depuse în intervalul legal. Precizează că textele
criticate schimbă regimul normativ al unor raporturi juridice constituite
înainte de adoptarea Legii nr. 1/2009, precum şi că acestea introduc excepţii
ce nu sunt incluse în cuprinsul Legii nr. 10/2001. De asemenea, consideră că
dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale prin raportare la prevederile
art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât nu prevăd posibilitatea de a
formula alte notificări în afara celor introduse în temeiul Legii nr. 10/2001.
Apreciază că textele art. I pct. 2, 4, 5, 6, 10, 11,
13, 14 şi 15 din Legea nr. 1/2009 încalcă art. 16 din Constituţie, deoarece
determină modificări sau aduc inovaţii care înăspresc regimul juridic, astfel
că persoanelor cărora le-au fost soluţionate notificările anterior adoptării
Legii nr. 1/2009 li s-a aplicat un tratament juridic mai favorabil decât cel
restrictiv şi arbitrar instituit prin conţinutul noii reglementări.
Consideră că dispoziţiile art. I pct. 2 contravin art.
1 alin. 5 din Constituţie, deoarece abrogă prevederile art. 2 alin. (2) din
Legea nr. 10/2001, astfel încât, prin omisiune, se încalcă dispoziţiile
Deciziei Curţii Constituţionale nr. 73/1995, devenind posibilă şi legală
aplicarea unui tratament unic persoanelor ale căror imobile au fost preluate
fără niciun titlu sau fără titlu valabil şi celor ale căror imobile au fost
preluate cu titlu, prin înlăturarea tratamentului diferenţiat aplicabil celor
două categorii de persoane şi că, prin abrogarea art. 2 alin. (2) din Legea nr.
10/2001, se încalcă prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind asigurarea unui
proces echitabil şi, implicit, a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Constituţie.
De asemenea, consideră că se încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din
Constituţie, deoarece textul facilitează abuzul la lege şi înlătură norme
esenţiale care asigurau şi instituiau, în aplicarea legii, garanţii
indubitabile ale respectării prevederilor constituţionale. Apreciază că sunt
încălcate dispoziţiile art. 44 alin. (8) din Legea fundamentală, în sensul că
nimeni nu poate dobândi o ameliorare a condiţiilor sale sau un profit din
propria culpă, datorită faptului că, prin abrogarea art. 2 alin. (2) din Legea
nr. 10/2001, măsura preluării forţate este admisă prin lege.
In ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. I pct. 4, coroborate cu art. I pct. 5 din Legea nr. 1/2009,
autorul susţine că acestea încalcă prevederile art. 44 alin. (8) din
Constituţie, întrucât fac inoperantă regula restituirii în natură, prevăzută în
cuprinsul art. 7 din Legea nr. 10/2001, chiar dacă este vorba despre preluări
ilegale, fără titlu sau fără titlu valabil, confiscările ilicite fiind consfinţite,
asigurându-li-se o legalitate imposibilă. Consideră că cele două texte
contravin art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, deoarece prevăd
posibilitatea întemeierii unor drepturi pe o ilegalitate, prin ignorarea
naturii preluării imobilelor, lăsând deschisă calea abuzului la lege. Consideră
că sunt încălcate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. I din primul
Protocol la Convenţie, precum şi dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Constituţie.
Consideră că cele două texte din Legea nr. 1/2009 încalcă art. 21 alin. (3) din
Legea fundamentală, deoarece acestea sunt contradictorii şi demonstrează
confuzia deliberat promovată de legiuitor, pentru a deschide calea
arbitrariului, promovării privilegiilor şi a judecării speţelor conform
poziţiei sociale, de putere a părţilor, iar nu în raport cu temeiul de drept şi
specificul cauzei.
Autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile art. I pct.
6 din Legea nr. 1/2009 contravin art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece
modifică în esenţa sa art. 18 din Legea nr. 10/2001, instituind un tratament
diferenţiat între persoane care au formulat notificări, apelând la procedura
administrativă instituită prin Legea nr. 10/2001 în condiţii legale şi care, ulterior
adoptării Legii nr. 1/2009, nu mai pot beneficia de restituirea în natură a
imobilelor care au fost înstrăinate prin Legea nr. 112/1995, condiţia impusă de
noua reglementare fiind mult mai restrictivă faţă de cea iniţială, deşi
împrejurarea că notificările lor nu au fost soluţionate în termen nu le este
imputabilă, ci constituie culpa entităţilor abilitate cu îndeplinirea
procedurii administrative. Arată că nu se poate institui un drept pe o
ilegalitate, or, indiferent de natura preluării, prin dispoziţiile Legii nr.
112/1995, devine imposibilă restituirea în natură, chiar dacă preluarea
imobilului, ab initio, a fost ilegală. Consideră că dispoziţiile art. I
pct. 6 din Legea nr. 1/2009 contravin şi art. 44 alin. (8) din Constituţie,
deoarece anihilează regula generală a instituirii în natură, consfinţită prin
prevederile art. 7 din Legea nr. 10/2001.
In ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. I pct. 10 din Legea nr. 1/2009, autorul apreciază că acestea
încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, făcând inoperante în
totalitate prevederile din Legea nr. 10/2001 pe care le modifică, deoarece
natura preluării se stabileşte pe cale litigioasă, înainte sau după intrarea în
vigoare a Legii nr. 213/1998, prevăzută în cuprinsul normei modificatoare
discriminatorie. Evaluarea preluării fără titlu sau fără titlu valabil nu mai
este relevantă dacă nu s-a stabilit până la intrarea în vigoare a Legii nr.
213/1998, apărând astfel o inechitate între cetăţenii aflaţi în situaţii similare,
ale căror notificări au fost sau nu soluţionate din culpa entităţilor învestite
cu îndeplinirea procedurilor administrative. Arată că, prin modificarea adusă
alineatului (2) al art. 45 din Legea nr. 10/2001, constatarea naturii preluării
devine limitată, deci prescriptibilă, deşi Legea nr. 213/1998 instituia
imprescriptibilitatea. Consideră că textul criticat încalcă şi prevederile art.
44 alin. (8) din Constituţie, deoarece instituie posibilitatea ca imobile
confiscate, deşi au fost dobândite licit, să rămână bun confiscate.
Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. I pct.
11 din Legea nr. 1/2009 încalcă prevederile art. 73/1995, deoarece acestea
ignoră Decizia nr. 73/1995 a Curţii Constituţionale, conform căreia imobilele
preluate fără titlu sau fără titlu valabil nu cad sub incidenţa legilor
speciale, cu excepţia celor care dispun restitutio in integrum. Arată că
textul de lege criticat încalcă prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 11 alin.
(2) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acesta ignoră
supremaţia legii, ilegalităţile devenind temeiuri pentru constituirea
drepturilor. Consideră, de asemenea, că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 21
alin. (3) din Constituţie, prevederile art. I pct. 11 din Legea nr. 1/2009
făcând posibilă pronunţarea unor hotărâri care conferă legalitate preluării
prin forţă a unor imobile ce fac obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare
ce nu mai pot fi anulate, deşi statul, în calitate de vânzător, nu era
proprietar. Arată că modificarea prevăzută în cuprinsul noii reglementări
înlătură norme esenţiale care asigurau şi instituiau, în aplicarea legii,
garanţii indubitabile ale respectării art. 21 alin. (3) din Constituţie. De
asemenea, apreciază că prevederile de lege criticate contravin şi dispoziţiilor
art. 44 alin. (8) din Legea fundamentală, deoarece înlătură tratamentul
diferenţiat prevăzut în reglementarea Legii nr. 10/2001, anterior modificării,
tratament ce asigura restituirea imobilelor preluate fără titlu sau fără titlu
valabil, şi instituie o discriminare ce ignoră legalitatea, ideea de drept şi
dreptate, ideea de umanitate şi care promovează viziunea privilegiilor de grup.
Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. I pct. 13 din Legea nr. 1/2009, autorul apreciază că acestea
contravin art. 15 alin. (1) din Constituţie, întrucât impun aplicabilitatea
unor legi speciale, fără a se îndeplini condiţia de a dispune restitutio in
integrum, ignorându-se astfel Decizia nr. 73/1995 a Curţii Constituţionale.
Arată că este încălcat şi principiul disponibilităţii, întrucât impune părţilor
interesate calea pe care acestea trebuie să o urmeze, respectiv prevederile
Legii nr. 10/2001, cale imposibil de urmat în lipsa notificării. Arată că, prin
impunerea unei căi de acţiune, se încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din
Legea fundamentală. Consideră că dispoziţiile criticate contravin şi
prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece acestea ignoră
deciziile Curţii Constituţionale nr. 73/1995 şi nr. 425/2008, precum şi
supremaţia legii, ilegalităţile devenind temeiuri pentru constituirea
drepturilor.
Autorul apreciază că textul art. I pct. 13 din Legea
nr. 1/2009 încalcă şi prevederile art. 148 alin. (2) din Constituţie, deoarece
acesta conţine dispoziţii contrare Convenţiei pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale.
Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. I pct.
14, coroborat cu pct. 15 din Legea nr. 1/2009, încalcă art. 21 alin. (3) din
Legea fundamentală, deoarece exclude ideea de echitate din cuprinsul Legii nr.
10/2001, consacrând „principiul legalităţii furtului cu legea în mână".
Apreciază că se instituie imposibilitatea existenţei unui proces echitabil,
precum şi o inechitate privind persoane ce au depus în termen notificările,
însă nu li s-au soluţionat petiţiile, spre deosebire de persoanele cărora
acestea li s-au soluţionat. Arată că modificarea Legii nr. 10/2001 înlătură
norme esenţiale care asigurau şi instituiau garanţii indubitabile ale
respectării prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie. De asemenea,
consideră că textele de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 21 alin.
(1) din Constituţie, deoarece, dacă restituirea va fi condiţionată de achitarea
preţului pentru chiriaşii care au adus modificări sau îmbunătăţiri, la valoarea
pieţei, şi în cazul imobilului care a fost preluat fără titlu sau fără titlu
valabil, înseamnă că de fapt proprietarul mai este obligat a plăti o
răscumpărare, nefiind deci vorba despre o restituire. Date fiind preţurile
practicate, devine iluzorie posibilitatea persoanelor lipsite ani de zile de
fructele proprietăţii lor să achite preţul pentru pretinse despăgubiri. Autorul
consideră că dispoziţiile art. I pct. 14, coroborat cu pct. 15 din Legea nr.
1/2009, contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală,
invocând ignorarea deciziilor nr. 73/1995 şi nr. 425/2008 ale Curţii
Constituţionale.
In finalul motivării excepţiei de
neconstituţionalitate, autorul acesteia face referire la Decizia nr. 830/2008 a
Curţii Constituţionale, prin care s-a admis neconstituţionalitatea art. I pct.
60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii
şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, raportat la prevederile art. 15
alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, invocând similitudinea dintre
raţiunile logice şi juridice aflate în prezenta excepţie şi în cea care face
obiectul deciziei mai sus amintite.
Tribunalul Sibiu - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
arătând în acest sens că dispoziţiile de lege criticate au ca obiect o problemă
de corelare legislativă, iar susţinerile autorului privind modul de
interpretare şi aplicare a unor texte de lege intră în competenţa exclusivă a
instanţelor de judecată. Arată că, prin adoptarea Legii nr. 10/2001 şi a Legii
nr. 247/2005, modificate prin Legea nr. 1/2009, s-a urmărit clarificarea
regimului juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22
decembrie 1989, cu respectarea prevederilor constituţionale referitoare la
dreptul de proprietate privată. Legiuitorul ordinar este competent să
stabilească cadrul juridic pentru exercitarea acestui drept, instituind
limitări rezonabile în valorificarea ca drept subiectiv garantat, în aşa fel
încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele
particulare legitime ale altor subiecte de drept.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului arată
că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din
Constituţie, întrucât persoanele ale căror bunuri au fost preluate în mod
abuziv de către stat beneficiază, potrivit legii, de măsuri reparatorii, astfel
încât nu se poate reţine caracterul retroactiv al textelor criticate, In ceea
ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din
Constituţie, apreciază că legiuitorul este liber să opteze atât în privinţa
sferei bunurilor pentru care stabileşte măsurile reparatorii, cât şi a
întinderii şi modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia
concretă a respectivelor bunuri, fără ca prin aceasta să se instituie un
tratament juridic diferit pentru categoriile de cetăţeni aflate în situaţii
identice. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv
Decizia nr. 830/2008. Consideră că textele de lege criticate nu contravin
dispoziţiilor art. 44 alin. (8), art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din
Constituţie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) şi (2), precum şi a
celor ale art. 7, art. 9 şi art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind
regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989. Curtea constată că în realitate autorul a solicitat
sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. I pct.
2, 4, 5, 6, 10, 11, 13, 14 şi 15 din Legea nr. 1/2009.
Referitor la art. I din Legea nr. 1/2009, autorul
critică textele prevăzute în cuprinsul pct. 2 şi 15, care abrogă anumite
prevederi ale Legii nr. 10/2001, precum şi pe cele cuprinse în pct. 4, 5, 6,
10, 11, 13 şi 14, care modifică unele texte din Legea nr. 10/2001 sau introduc
noi reglementări în cadrul acesteia. In privinţa acestora din urmă, critica
priveşte în realitate dispoziţiile art. 7 alin. (11) şi (5), art. 18
lit. c), art. 45 alin. (2) şi (21), art.'46 alin. (4) şi art. 48 alin. (2) din
Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr.
1/2009. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie astfel
dispoziţiile art. 7 alin. (11) şi (5), art. 18 lit. c), art. 29 alin. (1) şi
(2), art.'45 alin. (2) şi (21),' art. 46 alin. (4) şi art. 48 alin. (2) din
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, astfel cum a fost
modificată şi completată prin Legea nr. 1/2009 pentru modificarea si completarea
Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 3 februarie 2009, precum şi a celor
ale art. I pct. 2 şi 15 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea si completarea
Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 3 februarie 2009, având următorul
conţinut:
I. Legea nr. 10/2001:
- Art. 7 alin. (11): „Nu se restituie în
natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii
nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia
de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu
respectarea condiţiilor cerute de lege."
-Art. 7 alin. (5): „Nu se restituie în natură
terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul
dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare."
- Art. 18: „Măsurile reparatorii se stabilesc numai
în echivalent şi în următoarele cazuri: [...] c) imobilul a fost înstrăinat cu
respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare."
-Art. 29 alin. (1): „Pentru imobilele evidenţiate în
patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute
la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri
în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a
despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare
valorii de piaţă a imobilelor solicitate."
- Art. 29 alin. (2): „Dispoziţiile alin. (1) sunt
aplicabile şi în cazul în care imobilele au fost înstrăinate."
-Art. 45 alin. (2): „Actele juridice de înstrăinare,
inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect
imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în
vigoare a Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, sunt
lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu
bună-credinţă."
- Art. 45 alin. 21: „Contractele de
vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările
ulterioare, sunt acte autentice şi constituie titlu de proprietate opozabil de
la data încheierii acestora."
- Art. 46 alin. (4): „Persoana îndreptăţită are
obligaţia de a urma calea prevăzută de prezenta lege, după intrarea acesteia în
vigoare. Prevederile prezentei legi se aplică cu prioritate."
- Art. 48 alin. (2): „Indiferent dacă imobilul a
fost preluat cu titlu valabil sau fără titlu, obligaţia despăgubirii prevăzută
la alin. (1) revine persoanei îndreptăţite."
II. Art. I din Legea nr. 1/2009: „Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările şi
completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: [...]
2. La articolul 2, alineatul (2) se abrogă. [...]
15. La articolul 48, alineatul (3) se abrogă."
Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind statul român, art. 11 alin. (1) şi
(2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 privind
universalitatea, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a
cetăţenilor, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie,
art. 35 alin. (1) referitor la dreptul la mediu sănătos, art. 44 alin. (3), (4)
şi (8) privind dreptul de proprietate privată şi art. 148 alin. (2) referitor
la integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, autorul consideră că textele
de lege criticate încalcă şi prevederile art. 1 referitor la obligaţia de a
respecta drepturile omului, art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art.
13 referitor la dreptul la un recurs efectiv, art. 17 privind interzicerea
abuzului de drept şi art. 18 referitor la limitarea folosirii restrângerilor drepturilor
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la protecţia
proprietăţii, precum şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale în integralitatea ei.
In ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor
art. 7 alin. (11) şi (5), art. 18 lit. c), art.'29 alin. (1), art. 45 alin. (2)
şi (21), art. 46 alin. (4) şi art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel
cum aceasta a fost modificată şi completată prin Legea nr. 1/2009, Curtea
Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 270 din 16 martie 2010,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 11 mai 2010,
şi prin Decizia nr. 1.085 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 654 din 2 octombrie 2009. De asemenea, Curtea s-a
pronunţat cu privire la constituţionalitatea Legii nr. 1/2009 prin controlul a
priori, apreciind că aceasta este constituţională.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate,
autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr.
10/2001, precum şi cele ale art. art. I pct. 2, 4, 5, 6, 10, 11, 13, 14
şi 15 din Legea nr. 1/2009 contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din
Constituţie, deoarece textele criticate se află în contradicţie cu art. 481 şi
art. 948 alin. (3) şi (4) din Codul civil, precum şi cu cele ale art. 7, art. 9
şi art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi conţin reglementări mult mai
restrictive faţă de cele iniţiale, înlăturând norme esenţiale ce asigurau şi
instituiau, în aplicarea legii, garanţii indubitabile ale respectării art. 21
alin. (3) din Constituţie. Curtea constată că eventualele contradicţii între
legi nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci numai neconformitatea
textelor de lege prin raportare la dispoziţiile din Constituţie, potrivit
prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, astfel încât această critică nu poate fi
reţinută.
Autorul apreciază că art. 29 alin. (1) şi (2) încalcă
art. 11 alin. (1) din Constituţie, prin raportare la Carta Naţiunilor Unite şi
la art. 1, art. 6, art. 13, art. 17 şi art. 18 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la art. 1 din Protocolul
adiţional la Convenţie, precum si pe cele ale art. 21, art. 35 alin . (1) şi
art. 44 alin. (3), (4) şi (8) din Constituţie, invocând diverse situaţii de
aplicare frauduloasă a legii la nivelul statului, fără a motiva în vreun fel
excepţia de neconstituţionalitate prin raportare la aceste texte
constituţionale. In conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea
nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
sesizarea trebuie făcută în formă scrisă şi motivată, astfel încât, sub acest
aspect, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.
De asemenea, invocarea culpei entităţilor responsabile
pentru derularea procedurilor administrative, cu privire la nesoluţionarea
notificărilor depuse în intervalul legal, nu constituie o problemă de
constituţionalitate, ci una de aplicare şi interpretare a legii de către
instanţele de judecată şi de către instituţiile abilitate să soluţioneze
cererile de notificare depuse în termenul legal, astfel încât, sub acest
aspect, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.
Curtea constată că nici nemulţumirea unei persoane cu
privire la instituţiile statului, precum şi pretinsa ignorare a Deciziilor
Curţii Constituţionale nu constituie cauze de neconstituţionalitate, astfel
încât şi în aceste situaţii excepţia apare ca fiind inadmisibilă.
In ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor
art. 15 alin. (2) din Constituţie, autorul excepţiei consideră că prevederile
art. 29 alin. (1) si (2) din Legea nr. 10/2001, precum şi art. I pct. 2, 4, 5,
6, 10, 11, 13, 14 şi 15 din Legea nr. 1/2009 au fost introduse ulterior
litigiului şi schimbă regimul normativ al unor raporturi juridice constituite
înainte de adoptarea Legii nr. 1/2009, precum şi că acestea introduc excepţii
ce nu sunt incluse în cuprinsul Legii nr. 10/2001 şi nu prevăd posibilitatea de
a formula alte notificări în afara celor introduse în temeiul acesteia. Curtea
apreciază că textele de lege criticate dispun pentru viitor şi se aplică, de la
data intrării lor în vigoare, unor situaţii juridice în curs de derulare,
astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea principiului neretroactivităţii
legii. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că „o
lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept
născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor
unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în
aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune
în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul propriu de
reglementare". Curtea constată că persoanele ale căror bunuri au fost
preluate în mod abuziv de către stat beneficiază, în condiţiile legii, de
măsuri reparatorii, astfel încât nu se poate reţine caracterul retroactiv al
textelor de lege criticate. In cadrul controlului a priori, Curtea a
statuat că „instituţia nulităţii este o sancţiune civilă ce se aplică în cazul
în care la momentul încheierii actului juridic sunt eludate dispoziţiile legale
sau sunt încălcate condiţiile de validitate a actului juridic. Deoarece
nulitatea unui act juridic are ca efect repunerea părţilor în situaţia anterioară,
nu se poate susţine că norma juridică ce instituie sancţiunea nulităţii
contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie".
Autorul excepţiei arată că dispoziţiile art. 29 alin.
(1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, precum şi ale art . I pct. 2, 4, 5, 6, 10,
11, 13, 14 şi 15 din Legea nr. 1/2009, încalcă prevederile art. 16 alin. (1)
din Legea fundamentală. Curtea apreciază că în realitate critica priveşte
aplicarea legii de către instanţele de judecată, precum şi aplicarea în timp a
normelor de lege, dispoziţiile de lege criticate necontravenind în niciun fel
principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice,
astfel încât nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16
alin. (1) din Constituţie. De altfel, în ceea ce priveşte modalitatea prin care
se realizează repararea prejudiciului suferit de titularii dreptului de
proprietate, deposedaţi în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că legiuitorul
este liber să opteze atât în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte
măsurile reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a
acestora, în funcţie de situaţia concretă a respectivelor bunuri, fără ca prin
aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de
cetăţeni aflate în situaţii identice.
In ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. I pct. 13 din Legea nr. 1/2009, motivată pe baza faptului că
acestea încalcă principiul disponibilităţii, impunând părţilor interesate calea
pe care acestea trebuie să o urmeze, respectiv prevederile Legii nr. 10/2001,
cale imposibil de urmat în lipsa notificării, autorul consideră că prin
impunerea unei căi de acţiune se încalcă prevederile art. 21 din Legea
fundamentală. Curtea constată că prevederea în cuprinsul legii a căii de urmat
constituie opţiunea exclusivă a legiuitorului, care este îndreptăţit să
stabilească normele de procedură aplicabile într-un anumit domeniu de reglementare,
astfel încât dispoziţiile criticate nu îngrădesc dreptul la un proces echitabil
şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De altfel, în Decizia
Curţii Constituţionale nr. 1.351 din 2008, aceasta a statuat că „legea nu
obstrucţionează accesul la justiţie al celor îndreptăţiţi la măsuri
reparatorii, ci prevede doar calea administrativă, calea legală pentru
acordarea de reparaţii în natură sau prin echivalent. Art. 26 alin. (3) al
Legii nr. 10/2001 prevede că decizia sau dispoziţia de respingere a notificării
sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se
pretinde îndreptăţită la instanţa de judecată, iar art. 19 din Legea nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi
unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 653 din 22 iulie 2005, prevede că deciziile adoptate de către Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate cu contestaţie în
condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. De altfel, Curtea
observă că atât Legea nr. 10/2001, cât şi legea criticată sunt legi reparatorii
speciale. In acest sens este şi Decizia nr. XXXIII din 9 iunie 2008 a Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a statuat că, «în cazul concursului
dintre legea specială şi legea generală, se aplică legea specială, conform
principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă aceasta nu este
prevăzută în legea specială»".
Autorul consideră că dispoziţiile art. I pct. 14,
coroborat cu pct. 15 din Legea nr. 1/2009, contravin dispoziţiilor art. 21
alin. (1) din Constituţie, deoarece, dacă restituirea va fi condiţionată de
achitarea preţului pentru chiriaşii care au adus modificări sau îmbunătăţiri,
la valoarea pieţei, şi în cazul imobilului care a fost preluat fără titlu sau
fără titlu valabil, înseamnă că de fapt proprietarul mai este obligat a plăti o
răscumpărare, nefiind deci vorba despre o restituire. Date fiind preţurile
practicate, devine iluzorie posibilitatea persoanelor lipsite ani de zile de
fructele proprietăţii lor să achite preţul pentru pretinse despăgubiri. Curtea
apreciază că dispoziţiile de lege criticate, prin prevederea în cuprinsul legii
a obligaţiei despăgubirii către chiriaşi pentru sporul de valoare adus
imobilelor cu destinaţia de locuinţe prin îmbunătăţirile necesare şi utile nu
îngrădesc în niciun fel accesul liber la justiţie al persoanelor interesate,
pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale
acestora.
Prin adoptarea Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost
modificată prin Legea nr. 1/2009, s-a urmărit clarificarea regimului juridic al
imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, cu respectarea prevederilor constituţionale privind dreptul de proprietate
privată. Legiuitorul ordinar este competent să stabilească un cadru juridic
pentru exercitarea acestuia, instituind limitări rezonabile în valorificarea ca
drept subiectiv garantat, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu
interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte
de drept, astfel încât nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a
prevederilor art. 44 alin. (3), (4) şi (8) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 7 alin. (11) şi (5), art. 18 lit. c), art. 29
alin. (1) şi (2), art. 45 alin. (2) şi (21), art. 46 alin. (4) şi
art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi ale
art. I pct. 2 şi 15 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Dana
Margareta Valeria Pop în Dosarul nr. 7.363/306/2009 al Tribunalului Sibiu -
Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iunie 2010.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Cristina Toma