DECIZIE   Nr. 720 din 7 mai 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 1 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 496 din 17 iulie 2009

Ioan Vida                               - preşedinte

Nicolae Cochinescu              -judecător

Aspazia Cojocaru                  -judecător

Acsinte Gaspar                     -judecător

Ion Predescu                         -judecător

Petre Lăzăroiu                       -judecător

Puskas Valentin Zoltan         -judecător

Tudorel Toader                      -judecător

Augustin Zegrean                 -judecător

Simona Ricu                          - procuror

Mihaela Senia Costinescu   - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 321 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ si fiscal în Dosarul nr. 39.255/3/2007.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Incheierea din 8 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 39.255/3/2007, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 321 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţă.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal susţine că textul legal instituie obligaţia autorităţilor locale de a concesiona terenurile aparţinând domeniului public al autorităţilor locale, aflate în folosinţa societăţilor comerciale privatizate sau care urmează a fi privatizate. Or, având în vedere natura măsurii concesiunii, durata lungă a acesteia, drepturile care se nasc în favoarea concesionarului, instanţa apreciază că această obligaţie grevează nepermis dreptul de proprietate al unităţii administrativ-teritoriale, respectiv atributul acesteia de a gestiona şi valorifica bunurile din patrimoniul său în interesul public local, pe care autoritatea îl reprezintă şi îl evaluează. Prin urmare, instanţa opinează că textul invocat, în măsura în care se referă şi la bunurile aflate în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, încalcă prevederile art. 136 din Constituţie, care garantează şi ocroteşte proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale.

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că, întrucât stabilirea metodei, procedurii şi documentaţiei pentru acordarea concesiunilor se face prin norme metodologice emise în aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, concesionarea prevăzută de art. 321 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă este contrară art. 136 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. In condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,'3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 321 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 29 decembrie 1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare. Textul de lege are următorul conţinut: „După clarificarea regimului juridic terenurile clasificate ca aparţinând domeniului public al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, rămân în folosinţa societăţilor comerciale privatizate sau care urmează a fi privatizate, pe baza unei concesiuni acordate de autoritatea competentă, pentru perioada maximă prevăzută de lege. Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, metoda, procedura şi documentaţia necesare pentru acordarea concesiunilor vor fi prevăzute în normele metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă. Terenurile clasificate ca aparţinând domeniului privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, pot fi concesionate în condiţiile prevăzute mai sus, închiriate sau oferite societăţii comerciale spre a fi cumpărate."

In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 136.

Examinând excepţia, Curtea constată că, deşi este sesizată de instanţă cu excepţia de neconstituţionalitate a alin. (3) al art. 321, în ansamblul său, critica vizează doar teza întâi a acestui alineat, respectiv numai dispoziţiile referitoare la concesionarea terenurilor clasificate ca aparţinând domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale.

Textul de lege criticat a fost introdus prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, scopul său fiind acela de a reglementa situaţia juridică a terenurilor deţinute de societăţile comerciale privatizate sau care urmează a fi privatizate. Aşa fiind, ordonanţa de urgenţă stabileşte că terenurile necesare pentru desfăşurarea activităţilor economice, în conformitate cu obiectul lor de activitate, vor continua să fie folosite de către societăţile comerciale până la clarificarea regimului lor juridic, iar, ulterior, rămân în folosinţa acestora, în temeiul contractului de concesiune încheiat cu autoritatea competentă, pentru perioada maximă prevăzută de lege.

Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 321 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 constituie o derogare de la dispoziţiile Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor şi, ulterior, de la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, care în art. 222- 228 stabileşte procedura de atribuire a contractelor de concesiune.

Or, prevederea unei atare derogări de la legea care reprezintă dreptul comun în materia concesiunii bunurilor proprietate publică nu constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. In condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate".

In legătură cu susţinerile potrivit cărora dispoziţiile legale criticate consacră o obligaţie care grevează nepermis dreptul de proprietate al unităţii administrativ-teritoriale, respectiv atributul acesteia de a gestiona şi valorifica bunurile din patrimoniul său în interesul public local, Curtea constată că prevederile constituţionale ale art. 120 din Constituţie consacră principiile de bază ale administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, şi anume autonomia locală şi descentralizarea serviciilor publice, principii care se regăsesc atât în activitatea fiecărei autorităţi comunale, orăşeneşti sau judeţene, cât şi în raporturile dintre aceste autorităţi. Potrivit principiului obligativităţii respectării legilor prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 120 „se referă la principiul autonomiei locale în cadrul organizării administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, iar nu la existenţa unei autonomii de decizie în afara cadrului legal, care este general obligatoriu" (Decizia nr. 136/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 16 octombrie 2001). Aşa fiind, principiul autonomiei locale nu exclude obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a respecta legile cu caracter general, aplicabile pe întreg teritoriul ţării, recunoscând existenţa unor interese locale specifice, distincte, dar care nu sunt în contradicţie cu interesele naţionale. Or, în domeniul reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aşa cum a fost aceasta modificată prin Legea nr. 99/1999, interesul naţional constă în consacrarea unor măsuri pentru accelerarea reformei economice, prin privatizarea societăţilor comerciale, în această manieră statul îndeplinindu-şi obligaţia prevăzută de art. 135 din Constituţie, potrivit căruia trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, precum şi crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii.

Pe de altă parte, Curtea reţine că, în măsura în care societatea comercială privatizată, care foloseşte terenul în baza unui contract de concesiune, plăteşte autorităţii contractante redevenţa corespunzătoare, avantajul de natură economică în beneficiul acesteia apare cu evidenţă. Astfel, autoritatea locală poate dispune de veniturile obţinute în scopul realizării intereselor locale, în condiţiile legii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 321 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 39.255/3/2007.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 mai 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu