Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.715 din 31.05.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 461 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 487 din 08 iulie 2011

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 461 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, excepţie ridicată din oficiu de către instanţa de judecată în Dosarul nr. 4.221/202/2010 (3.430/2010) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.La apelul nominal se prezintă personal partea Ion Moise şi se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care precizează că lasă la aprecierea Curţii soluţionarea excepţiei invocate de instanţa de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 13 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4.221/202/2010 (3.430/2010), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 461 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, excepţie ridicată din oficiu de către instanţa de judecată într-o cauză privitoare la săvârşirea unei infracţiuni din legea contestată.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, în calitate de autor al acesteia, susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, deoarece, fără a avea o justificare obiectivă şi rezonabilă şi spre deosebire de persoanele judecate pentru alte infracţiuni, art. 461 din Legea nr. 407/2006 instituie o interdicţie discriminatorie cu privire la aplicarea art. 181 din Codul penal.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, acestea nu contravin principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât toate persoanele prevăzute în ipoteza normei legale beneficiază de acelaşi tratament, fără privilegii şi fără discriminări.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 461 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, introdus prin art. I pct. 45 din Legea nr. 215/2008 pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 10 noiembrie 2008, care au următorul conţinut: „Faptele prevăzute la art. 42-45 prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, indiferent de modul şi de mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi de conduita făptuitorului.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:Art. 181 din Codul penal, la care se face referire în criticile formulate, are în vedere fapte antisociale care, prin conţinutul lor concret şi prin atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Aceasta este însă o reglementare care, în acord cu dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, ţine de domeniul dreptului substanţial, legiuitorul având în vedere situaţia în care gradul de pericol social concret al unui fapte penale este mai mic faţă de pericolul social generic al infracţiunii tip incriminate. Însă posibilitatea conferită judecătorului de a diminua până la anihilare una din trăsăturile infracţiunilor prevăzute de art. 42-45 din Legea nr. 407/2006 în funcţie de atingerea minimă adusă uneia dintre valorile sociale apărate, de modul şi mijloacele de săvârşire, de scopul urmărit, de persoana şi conduita făptuitorului, precum şi de alte criterii intrinseci ale faptei, nu este de rang constituţional, legiuitorul urmărind prin aceasta prezervarea fondului cinegetic naţional şi a faunei de interes cinegetic ca bun public de interes naţional şi internaţional. Prin urmare reglementarea urmăreşte un interes public şi, ţinând seama de conţinutul său, apreciem că nu poate fi primită critica referitoare la înfrângerea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), deoarece art. 461 din Legea nr. 407/2006 se aplică tuturor celor aflaţi în ipoteza normei contestate, fără niciun fel de considerente arbitrare. Principiul egalităţii în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracţiunilor, iar reglementarea unui regim distinct pentru infracţiuni diferite este expresia firească a principiului constituţional menţionat, care impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite, tratamentul juridic să fie diferenţiat.De altfel, o reglementare care consacră o soluţie legislativă identică cu cea criticată în prezenta cauză se regăseşte în art. 120 din Codul silvic, iar prin Decizia nr. 1.001 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009, şi Decizia nr. 312 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia invocată, considerentele acelor decizii fiind valabile şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 461 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, excepţie ridicată din oficiu de către instanţa de judecată în Dosarul nr. 4.221/202/2010 (3.430/2010) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 mai 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 715/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 715 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 715/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu