DECIZIE Nr.
709 din 17 iunie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 3 alin. 3, art. 91 2 alin. 1, 4
si 5, art. 144 si art. 86 2 pct. 6 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 570 din 29 iulie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 913 alin. 3, art. 912 alin. 1, 4 şi
5, art. 144 şi art. 862 pct. 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru
Iordache în Dosarul nr. 160/46/2008 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală
şi pentru cauze cu minori şi de familie, complet specializat pentru cauze cu
minori, de Mihai Isaia Pintilei şi Radu Cosmin Bela în Dosarul nr. 63/85/2005
(nr. în format vechi 5.179/2005) al Tribunalului Sibiu - Secţia penală, de
Ştefan Mihai Băbălean în Dosarul nr. 2.434/86/2007 al Tribunalului Suceava -
Secţia penală şi de Dumitru Ianchis în Dosarul nr. 2.008/84/2007 al
Tribunalului Sălaj - Secţia penală.
La apelul nominal răspund, personal şi asistaţi,
autorii excepţiilor Iordache Dumitru, prin avocaţii Maria Vasii din cadrul
Baroului Hunedoara, Gheorghe Ciubotaru şi Ion Panaitescu, ambii din cadrul
Baroului Bucureşti, Mihai Isaia Pintilei, prin avocat Maria Vasii din cadrul
Baroului Hunedoara, şi personal autorul excepţiei Cosmin Radu Bela şi partea
Constantin Dinu Chircuşi. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere că excepţiile de
neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 556D/2008, nr. 594D/2008, nr.
915D/2008 şi nr. 1.161 D/2008 au conţinut identic, pune în discuţie, din
oficiu, problema conexării cauzelor.
Apărătorii aleşi ai autorilor excepţiei, precum şi
celelalte părţi prezente sunt de acord cu conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere
dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării
dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
dispune conexarea dosarelor nr. 594D/2008, nr. 915D/2008 şi nr. 1.161D/2008 la
Dosarul nr. 556D/2008, care este primul înregistrat.
Cauza se află în stare de judecată.
Apărătorii aleşi ai autorului excepţiei Dumitru
Iordache solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost
formulată, iar domnul avocat Ion Panaitescu depune la dosar concluzii scrise.
In esenţă, se susţine că Legea nr. 356/2006, prin care au fost aduse
modificările legale criticate, este o lege prin care se instituie o procedură
penală inchizitorială şi prin care se stabilesc privilegii în folosul acuzării.
De asemenea, de vreme ce judecătorul are la dispoziţia sa exclusivă convorbiri care nu privesc
fapta dedusă judecăţii, se poate desprinde concluzia că este afectată prezumţia
de imparţialitate a magistratului. Se mai invocă în susţinerea excepţiei
jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, cu trimitere directă la cauzele Vasilescu contra României, Pandrea contra României şi Popescu 2 contra României. De asemenea, se susţine că dispoziţiile legale criticate contravin
şi Recomandării nr. 6/2004 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei.
Autorii prezenţi şi partea
Constantin Dinu Chircuşi nu mai au nimic de adăugat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere
a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată deoarece criticile
referitoare la art. 144 din Codul de procedură penală sunt mai degrabă vicii de
aplicare a legii şi nu de constituţionalitate. De asemenea, invocarea unor
hotărâri ale Curţii de la Strasbourg este în cauza de faţă lipsită de
eficienţă, întrucât acestea vizau redactarea anterioară a textelor din Codul de
procedură penală criticate în cauza de faţă. Recomandarea nr. 6/2004 la care se
face trimitere nu are forţă juridică deoarece este un simplu act de recomandare
şi nu are caracter obligatoriu pentru destinatarii săi.
Celelalte critici invocate în cauză sunt, în opinia reprezentantului Ministerului Public,
neîntemeiate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin Decizia nr. 139/R/MF din 5 martie 2008 şi
încheierile din 5 martie 2008, 19 martie 2008 şi 26 martie 2008, pronunţate în
dosarele nr. 160/46/2008, nr. 63/85/2005 (nr. în format vechi 5.179/2005), nr.
2.434/86/2007 şi nr. 2.008/84/2007, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală
şi pentru cauze cu minori şi de familie, complet specializat pentru cauze cu
minori, Tribunalul Sibiu - Secţia penală, Tribunalul Suceava - Secţia penală şi
Tribunalul Sălaj - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a prevederilor art. 912 alin. 4, art. 913 alin. 3 şi art. 144 alin. 11 din Codul de procedură penală, art.
912
alin. 4 şi 5, art. 913 alin. 3, art. 144 şi art. 862 alin. 6 din Codul de procedură penală, art. 912 alin. 5 din Codul de
procedură penală şi, respectiv, art. 912 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Excepţia a fost ridicată în dosarele de mai sus de
Dumitru Iordache, Mihai Isaia Pintilei, Radu Cosmin Bela, Ştefan Mihai Băbălean
şi Dumitru Ianchis.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 144 din Codul de
procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 referitoare
la Libertatea individuală şi ale art. 16 alin. (1) referitoare la
egalitatea cetăţenilor în faţa legii, deoarece inculpatul a fost pus la
dispoziţia organelor de cercetare penală timp de 18 ore şi abia ulterior a fost emisă ordonanţa de
reţinere. Aşa fiind, se creează o discriminare între persoanele reţinute cărora
li se deduce perioada arestării preventive şi cele cărora nu li se deduce
această perioadă, cum este cazul autorului excepţiei, care nu beneficiază de
reducerea pedepsei decât pentru perioada reţinerii, nu şi pentru timpul de 18
ore cât a fost indisponibilizat.
Prevederile art. 862
alin. 6 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale
art. 24 referitoare la Dreptul la apărare şi ale art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare
la Dreptul la un proces echitabil, deoarece se permite procurorului, care nu este membru al
completului de judecată, să semneze o declaraţie de martor alături de
preşedintele de instanţă. Aşa fiind, se încalcă principiul egalităţii armelor
între apărare şi acuzare, nesocotindu-se garanţiile de care trebuie să
beneficieze părţile în cadrul unui proces echitabil.
Art. 913 alin. 3 din Codul de procedură penală contravine dispoziţiilor art. 124 din
Constituţie, întrucât copia suportului care conţine înregistrarea şi copiile
proceselor-verbale sunt numai la dispoziţia exclusivă a judecătorului, care din
această perspectivă nu mai este imparţial, judecata acestuia mărginin-du-se la
impresii personale.
De asemenea, de vreme ce numai judecătorul are drept de
dispoziţie cu privire la copiile înregistrărilor în cauză, partea interesată nu
îşi mai poate formula o apărare eficientă, fiind privată de dreptul consacrat
de art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia orice acuzat are dreptul să
dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale.
Dispoziţiile art. 912 alin. 4 din Codul de procedură penală contravin, de asemenea, art.
124 din Constituţie deoarece creează posibilitatea de a fi înfrântă
imparţialitatea judecătorului, livrându-i-se acestuia informaţii confidenţiale
care să îi influenţeze opinia într-o cauză pendinte, prin mijloace secrete
obţinute pe căi ce excedează controlului de legalitate.
De asemenea art. 912
alin. 5 din Codul de procedură penală este neconstituţional deoarece, prin
posibilitatea folosirii înregistrărilor fără a se face o verificare identică a
acestora aşa cum s-a făcut în cauza în care au fost autorizate, se dă naştere
la abuzuri din partea organelor de urmărire penală, administrarea acestui
mijloc de probă având loc de facto lără respectarea garanţiilor
procesuale conferite de Constituţie persoanei cercetate.
In sfârşit, prevederile art. 912 alin. 1 din Codul de procedură
penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 28 referitoare la Secretul
corespondenţei, ale art. 131 referitoare la Rolul
Ministerului Public şi ale art. 132 referitoare la Statutul procurorilor, deoarece teza finală a alin. 1 a art. 911 din Codul de procedură penală
permite unor persoane care nu intră în categoria organelor judiciare stabilite
de Constituţie (poliţie sau parchete) să participe sau chiar să administreze
mijloacele de probă reglementate de dispoziţiile art. 62-135 din Codul de
procedură penală.
Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru
cauze cu minori şi de familie, complet specializat pentru cauze cu minori opinează că dispoziţiile art. 144 alin. 11 din Codul de procedură penală constituie, dimpotrivă, o adevărată
garanţie a dreptului la libertate individuală consacrat de art. 23 din
Constituţie, prin aceea că are în vedere perioada efectivă cât persoana a fost
privată de libertate, şi nu numai pe cea ulterioară emiterii ordonanţei de
reţinere.
Imprejurarea că inculpatul nu a beneficiat de deducerea
perioadei cât a fost condus la sediul poliţiei, potrivit art. 31 lit. b) din
Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, nu
prezintă în niciun caz o chestiune de neconstituţionalitate, ci una de aplicare
a legii penale. Altfel spus, chiar dacă această împrejurare presupune o
discriminare a inculpatului faţă de alţi inculpaţi, inegalitatea nu derivă din
neconstituţionalitatea art. 144 alin. 1 din Codul de procedură penală, ci din
greşita lui aplicare.
Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 913 alin. 3 din Codul de procedură penală, instanţa opinează că este
neîntemeiată deoarece nu se pune problema unei limitări privind accesul la
probe, întrucât, potrivit alin. 4 al aceluiaşi articol, procurorul este obligat
ca la prezentarea materialului de urmărire penală să pună la dispoziţia
inculpatului procesele-verbale în care sunt redate înregistrările şi să
asigure, la cerere, ascultarea acestora.
In cursul judecăţii aceste procese-verbale sunt la dispoziţia
judecătorului, ceea ce presupune că procurorul nu are acces la ele, după cum
nici inculpatul, legiuitorul asigurând în acest mod poziţia de egalitate între
cei doi subiecţi procesuali.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 912 alin. 4 din Codul de procedură penală, instanţa arată că
judecătorul îşi fundamentează convingerea pe probe, iar interceptările care nu
privesc fapta sau nu pot conduce la identificarea participanţilor nu constituie
probe în înţelesul art. 63 din Codul de procedură penală, astfel încât nu sunt
utilizate în procesul penal.
Tribunalul Sibiu - Secţia penală opinează că art. 862 alin. 6 din Codul de procedură penală nu
contravine dreptului la apărare deoarece faptul că procurorul semnează
declaraţia martorului audiat în instanţă este o problemă de oportunitate.
Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 913 alin. 3 din Codul de procedură penală,
instanţa opinează că este neîntemeiată deoarece nu se pune problema unei
limitări privind accesul la probe, întrucât, potrivit alin. 4 al aceluiaşi
articol, procurorul este obligat ca la prezentarea materialului de urmărire
penală să pună la dispoziţia inculpatului procesele-verbale în care sunt redate
înregistrările şi să asigure, la cerere, ascultarea acestora.
Celelalte critici din perspectiva presupuselor drepturi
încălcate nu au fost motivate sau nu fac referire concretă la vreun temei
constituţional.
Tribunalul Suceava - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Tribunalul Sălaj - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată
deoarece instituirea prin prevederile art. 144 alin. 11 din
Codul de procedură penală a condiţiilor în care poate fi luată măsura reţinerii
inculpatului este conformă cu art. 23 alin. (2) din Constituţie, potrivit
căruia luarea acestei măsuri
privative de libertate este permisă numai în cazurile şi cu procedura prevăzute
de lege. Pe de altă parte, garanţiile procesuale pe care legea le oferă
inculpatului şi, în special, dreptul acestuia de a se plânge împotriva măsurii
reţinerii atestă conformitatea dispoziţiilor criticate cu Legea fundamentală.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 913 alin. 3 şi art. 912 alin. 4 din Codul de procedură penală, Avocatul Poporului arată că
modalitatea prin care este reglementată procedura păstrării la grefa instanţei,
în plic sigilat, a copiilor de pe suportul ce conţine înregistrarea convorbirii
şi de pe procesele-verbale, precum şi cele care stabilesc că instanţa de
judecată poate solicita să îi fie transmise înregistrările păstrate în arhiva
parchetului nu vin în contradicţie cu principiul conform căruia justiţia este
unică, imparţială şi egală pentru toţi.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 913 alin. 3, art. 912 alin. 4 şi art. 862 alin. 6 din Codul de procedură penală, Avocatul Poporului mai
arată că acestea nu contravin dreptului la apărare, dând posibilitatea părţilor
de a beneficia de asistenţa unui avocat ales sau numit. Totodată, prevederile
criticate nu implică un tratament juridic diferenţiat faţă de persoane aflate
în aceeaşi situaţie juridică şi sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile
constituţionale referitoare la înfăptuirea justiţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor,
susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 913 alin. 3 cu denumirea marginală Certificarea
înregistrărilor, art.
912 alin. 1, 4 şi 5 cu denumirea marginală Organele
care efectuează interceptarea şi înregistrarea, art. 144 cu denumirea
marginală Durata reţinerii şi art. 862 pct. 6 cu denumirea marginală Modalităţi speciale de ascultare
a martorului, toate
din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:
- Art. 912 alin. 1,
4 şi 5: „Procurorul procedează personal la interceptările şi înregistrările
prevăzute în art. 911 sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de
cercetare penală. Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la
interceptări şi înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operaţiunii
efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită potrivit Codului penal.
Convorbirile sau comunicările interceptate şi
înregistrate care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau nu
contribuie la identificarea ori localizarea participanţilor se arhivează la
sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea
confidenţialităţii, şi pot fi transmise judecătorului sau completului învestit
cu soluţionarea cauzei, la solicitarea acestuia. La soluţionarea definitivă a cauzei, acestea vor fi
şterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un
proces-verbal.
Convorbirile sau
comunicările interceptate şi înregistrate pot fi folosite şi în altă cauză
penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi
utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele
prevăzute la art. 911 alin. 1 şi 2.";
- Art. 913 alin. 3: „La procesul-verbal se ataşează, în plic sigilat, o copie a
suportului care conţine înregistrarea convorbirii. Suportul original se
păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, şi va fi
pus la dispoziţia instanţei, la solicitarea acesteia. După sesizarea instanţei,
copia suportului care conţine înregistrarea convorbirii şi copii de pe
procesele-verbale se păstrează la grefa instanţei, în locuri speciale, în plic
sigilat, la dispoziţia exclusivă a judecătorului sau completului învestit cu
soluţionarea cauzei.";
- Art. 144: „Măsura reţinerii
poate dura cel mult 24 de ore. Din durata măsurii reţinerii se deduce timpul
cât persoana a fost privată de libertate ca urmare a măsurii administrative a
conducerii la sediul poliţiei, prevăzută de art. 31 alin. 1 lit. b) din Legea
nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.
In situaţia în care reţinerea se dispune după
audierea învinuitului citat de către organul de urmărire penală, termenul de 24
de ore se calculează de la ora emiterii ordonanţei.
In ordonanţa prin care s-a dispus reţinerea trebuie
să se menţioneze ziua şi ora la care reţinerea a început, iar în ordonanţa de
punere în libertate, ziua şi ora la care reţinerea a încetat.
Când organul de cercetare penală consideră că este
necesar a se lua măsura arestării preventive, înaintează procurorului, în
primele 10 ore de la reţinerea învinuitului, o dată cu încunoştinţarea la care
se referă art. 143 alin. 1, un referat motivat. Procurorul, dacă apreciază că
sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării
preventive, procedează, înăuntrul termenului prevăzut la alin. 1, potrivit art.
146.
Când măsura reţinerii este luată de procuror, dacă
acesta consideră necesar a se lua măsura arestării preventive, procedează, în
termen de 10 ore de la luarea măsurii reţinerii, potrivit art. 146.";
-Art. 862 alin. 6: „In cursul judecăţii, declaraţia martorului va fi semnată de
procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului şi de preşedintele
completului de judecată. Declaraţia martorului, transcrisă, va fi semnată şi de
martor, fiind păstrată în dosarul depus la instanţă, în condiţiile alin.
5."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile art. 912 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului
instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi critici
invocate şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 410 din 10 aprilie
2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 1 mai
2008, Curtea Constituţională, respingând excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 912 din Codul de procedură penală, a statuat că textele legale
criticate, ca de altfel întreaga secţiune din Codul de procedură penală,
referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau video, prevăd
suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a
modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu
privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii
convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii
persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a
acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de
aplicare, ceea ce însă excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât,
potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se
pronunţa numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost
sesizată [...]". Aşa fiind, examinarea şi soluţionarea acestor aspecte
sunt de competenţa exclusivă a instanţei de judecată învestite cu soluţionarea
procesului penal.
De asemenea, este neîntemeiată şi susţinerea privind
imposibilitatea inculpatului de a lua cunoştinţă despre conţinutul
interceptărilor efectuate şi, eventual, de a se apăra demonstrând că
înregistrările şi interceptările sunt nejustificate ori neîntemeiate, deoarece,
potrivit dispoziţiilor art. 913 alin. 4 din Codul de procedură penală, la prezentarea materialului
de urmărire penală, procurorul este obligat să prezinte învinuitului sau
inculpatului procesele-verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate şi
să asigure, la cerere, ascultarea acestora. Potrivit
art. 916 alin. 1 din acelaşi cod,
mijloacele de probă referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau
video pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părţilor
interesate sau, din oficiu, de către instanţa de judecată, legislaţia
procedurală penală română asigurând controlul prin justiţie şi în acest domeniu,
judecătorul având datoria să examineze valabilitatea acestora sub toate
aspectele legalităţii şi temeiniciei autorizării şi efectuării înregistrărilor.
In acest sens s-a pronunţat şi Curtea de la Strasbourg
în speţa Coban (Asim Babuscum) contra Spaniei din 6 mai 2003, când reclamantul invoca nulitatea înregistrărilor
convorbirilor sale telefonice, întrucât nu îndeplineau condiţiile de legalitate
şi proporţionalitate. După ce a reamintit faptul că admisibilitatea probelor
este o problemă ce ţine de reglementările naţionale şi că revine jurisdicţiilor
naţionale să aprecieze elementele care le sunt prezentate, instanţa europeană a
stabilit că respectiva condamnare penală a intervenit în urma unei proceduri
contradictorii, pe baza probelor discutate de părţi. Reclamantul a avut
posibilitatea de a interoga martorii audiaţi şi de a contracara depoziţiile
care îi erau defavorabile. De asemenea, în privinţa înregistrărilor
convorbirilor telefonice s-a constatat că instanţele naţionale au confirmat
legalitatea strângerii acestor probe, iar reclamantul ar fi putut face
observaţii în faţa judecătorului cu privire la aceste înregistrări, care nu au
constituit, de altfel, singurul mijloc de probă invocat de acuzare. In acelaşi
context, şi în cauza Klimentyev contra Rusiei din 16 noiembrie 2006, Curtea de la Strasbourg a statuat că, pentru
a asigura dreptul la un proces echitabil, este esenţial ca toate probele să fie
prezentate de faţă cu acuzatul, în cadrul unei audieri publice, pentru a se
putea oferi contraargumente. Acest lucru nu înseamnă totuşi că declaraţiile
martorilor trebuie făcute în faţa tribunalului pentru a fi admise ca mijloace
de probă. Utilizarea declaraţiilor din faza de instrucţie penală a cazului nu
încalcă, în principiu, art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât timp cât se respectă
dreptul la apărare. De regulă, acest drept impune ca acuzatul să aibă ocazia de
a pune întrebări martorului care depune mărturie împotriva sa, fie atunci când
face aceste declaraţii, fie într-un stadiu ulterior al procedurilor.
In sfârşit, nu poate fi primită nici susţinerea
potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor
constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele invocate oferă
legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenţei
nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la
rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societăţile democratice
sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv
pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace
asemenea ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce acţionează pe
teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare
într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale,
apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
De asemenea, prin Decizia nr. 193 din 27 aprilie 2004,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 24 mai 2004,
Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 862 din Codul de procedură penală, text care, deşi a fost examinat în
redactarea anterioară modificărilor prezente, a fost contestat din perspectiva
unor critici referitoare la încălcarea art. 24 din Constituţie şi art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
referitoare la Dreptul la un proces echitabil. Cu acel prilej s-a statuat că nu poate fi primită susţinerea
autorilor excepţiei în sensul că dispoziţiile art. 862 din Codul de procedură penală
încalcă dreptul la apărare, întrucât textele legale criticate nu aduc atingere
existenţei acestui drept, ci doar îl restrâng, în limitele stabilite de
Constituţie, şi, de asemenea, există suficiente elemente procesuale de
echilibrare a măsurilor reglementate prin aceste norme, în concordanţă cu
prevederile art. 24 şi 53 din Constituţie, republicată, precum şi cu dispoziţiile
art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Distinct de argumentele deciziilor menţionate mai sus,
care îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, Curtea mai constată că
art. 862 alin. 6
din Codul de procedură penală este o normă de procedură conformă cu exigenţele
constituţionale ale art. 126 alin. (2), menită să ateste calitatea de probă
judiciară a declaraţiei astfel consemnate, care nu afectează însă cu nimic
dreptul la apărare ori la un proces echitabil. Procurorul nu semnează
declaraţia martorului de pe poziţia acuzării în sensul antamat de autorii
excepţiei, ci din perspectiva rolului său constituţional, consacrat de art. 131
alin. (1) din Legea fundamentală, de a reprezenta în activitatea judiciară
interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi
drepturile şi libertăţile cetăţenilor, fie că sunt sau nu sunt inculpaţi. In plus, potrivit art. 862 alin. 31 din Codul de procedură penală, părţile şi apărătorii acestora beneficiază
de toate garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil, având la
dispoziţie, între altele, posibilitatea de a pune întrebări în mod nemijlocit
martorului ascultat, fără a fi prezent fizic în sala în care se desfăşoară
şedinţa de judecată.
In ce priveşte critica referitoare la art. 913 alin. 3 din Codul de procedură
penală, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit textului
legal criticat, copia suportului care conţine înregistrarea convorbirii şi
copii de pe procesele-verbale se păstrează la grefa instanţei în locuri
speciale, la dispoziţia exclusivă a judecătorului sau completului învestit cu
soluţionarea cauzei. Or, autorii excepţiei susţin că, potrivit reglementării
contestate, judecătorul nu mai este imparţial şi, totodată, partea interesată
nu îşi mai poate formula o
apărare eficientă, conformă cu exigenţele art. 6 paragraful 3 lit. b) din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. O
astfel de critică nu poate fi primită, premisa de la care porneşte argumentaţia
autorilor fiind greşită, deoarece judecătorul are la dispoziţie copii ale
suportului care conţine înregistrarea şi ale proceselor-verbale, originalele
fiind depuse, deci, la dosar alături de celelalte probe şi spre ştiinţa tuturor
părţilor, care, iată, au libertatea de a-şi formula o apărare eficientă, în
timp util şi în deplină cunoştinţă de cauză.
In sfârşit, referitor la critica art. 144 din Codul de
procedură penală, potrivit căruia, în opinia autorilor, este afectată libertatea
individuală şi egalitatea cetăţenilor, Curtea constată că o parte din
aşa-zisele vicii de constituţionalitate sunt desprinse din aspecte ce ţin de
aplicarea legii, în sensul că în mod eronat unele instanţe nu ar deduce din
măsura reţinerii perioada cât persoana a fost privată de libertate ca urmare a
măsurii administrative prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr.
218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române. Or, alin. 1 al
art. 144 din Codul de procedură penală reglementează fără echivoc această
problemă.
De asemenea, nu este întemeiată nici critica
referitoare la libertatea individuală, în sensul că învinuitul sau inculpatul
poate fi, în pofida dispoziţiei constituţionale prevăzute de art. 23, privat de
libertate sub forma reţinerii sau sub forma unei măsuri administrative de o
persoană care nu are calitatea de magistrat şi în condiţii care excedează
sferei impuse de lege, aşa cum, de altfel, o cere alin. 2 al textului
constituţional invocat, întrucât măsura reţinerii reglementate de art. 144 din
Codul de procedură penală se dispune în condiţiile legale stabilite de art. 143
din acelaşi cod, nefiind depăşite limitele stabilite de legiuitor. De altfel,
la fel ca şi celelalte drepturi şi libertăţi fundamentale, libertatea individuală
nu are un caracter absolut, astfel că exerciţiul acesteia poate fi restrâns în
cazurile prevăzute de art. 53 alin. (1) din Constituţie, şi anume „pentru: apărarea securităţii
naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a
libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; [...]". Restrângerea în aceste cazuri trebuie să fie proporţională cu
situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a
libertăţii.
In concordanţă cu aceste principii, art. 23 din
Constituţie reglementează condiţiile în care autorităţile competente ale
statului pot fi abilitate prin lege să restrângă exerciţiul libertăţii
individuale, pe calea măsurilor de reţinere şi de arestare preventivă. Astfel,
în ceea ce priveşte măsura reţinerii unei persoane, potrivit art. 23 alin. (3),
durata ei nu poate depăşi 24 de ore.
Constituţia se referă în prevederile citate la toate
cazurile în care autorităţile publice competente sunt autorizate prin lege să
ia măsura reţinerii unei persoane, fie că este vorba despre o măsură preventivă
dispusă în procesul penal, despre una luată în cadrul procedurii
contravenţionale sau despre o altă măsură de reţinere cu caracter
administrativ. Prin art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind organizarea şi
funcţionarea Poliţiei Române, la care se face trimitere în art. 144 alin. 1 din
Codul de procedură penală, se instituie un complex de activităţi specifice
organelor de poliţie, şi anume conducerea la sediul poliţiei - dacă este cazul,
prin folosirea forţei - a categoriilor de persoane prevăzute în textul de lege,
identificarea acestora, verificarea datelor care le fac „suspecte de săvârşirea
unor fapte ilegale" ori, după caz, „luarea măsurilor legale" faţă de
acestea.
Aşa fiind, nu poate fi primită susţinerea potrivit
căreia prin cumularea măsurii administrative prevăzute la art. 31 alin. (1)
lit. b) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române cu măsura
reţinerii prevăzute la art. 136 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală
se ajunge la depăşirea duratei de 24 de ore, prevăzută la art. 23 alin. (3) din
Constituţie, întrucât prin textul de lege criticat nu se prevede o asemenea
posibilitate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 913 alin. 3, art. 912 alin. 1, 4 şi
5, art. 144 şi art. 862 pct. 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru
Iordache în Dosarul nr. 160/46/2008 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală
şi pentru cauze cu minori şi de familie, complet specializat pentru cauze cu
minori, de Mihai Isaia Pintilei şi Radu Cosmin Bela în Dosarul nr. 63/85/2005
(nr. în format vechi 5.179/2005) al Tribunalului Sibiu - Secţia penală, de
Ştefan Mihai Băbălean în Dosarul nr. 2.434/86/2007 al Tribunalului Suceava -
Secţia penală şi de Dumitru Ianchis în Dosarul nr. 2.008/84/2007 al
Tribunalului Sălaj - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 iunie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru