DECIZIE Nr.
701 din 17 iunie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 64 alin. (1) si art. 67 din Legea nr.
122/2006 privind azilul in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 560 din 24 iulie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă -
procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 64 alin. (1) şi art. 67 din Legea nr.
122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Ozyalcin Ramazan în
Dosarul nr. 21.311/3/2007'al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul
autorizat de limbă turcă, desemnat pentru a asigura traducerea în cauză, dl Fetin
Geambulat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 15 noiembrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 21.311/3/2007, Tribunalul
Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constituţională
cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor „art. 16 alin. (3) şi (8)
din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor
în România şi ale art. 64 alin. (1) şi art. 67 din Legea nr. 122/2006 privind
azilul în România".
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de
Ozyalcin Ramazan, cetăţean turc, în cadrul unui recurs declarat împotriva unei
sentinţe civile, recurentul apreciind că aceasta a fost pronunţată „cu
încălcarea competenţei altei instanţe".
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, din interpretarea logico-sistematică a
prevederilor art. 73 alin.
(3) lit. k) şi art. 126 alin. (6) din Constituţie, ale art. 5 alin. (2) din
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ale art. 36 alin. (3) şi art.
39 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a normelor din Legea
nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative şi a celor din Codul de procedură civilă, dar şi din considerentele
deciziilor nr. 293/2004 şi nr. 110/2004 ale Curţii Constituţionale, rezultă că,
în materia contenciosului administrativ, competenţa ratione
materiae revine, după caz, tribunalelor, curţilor
de apel sau Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, organizate în secţii de
contencios administrativ, iar nu şi judecătoriilor, orice excepţie derogând de
la principiul supremaţiei Constituţiei. In concluzie, chiar dacă materia
azilului este reglementată printr-o lege specială, apreciază că principiul
supremaţiei Constituţiei înfrânge orice alt principiu de drept, inclusiv specialia generalibus derogant.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere că dispoziţiile art.
126 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
permit legiuitorului să reglementeze proceduri judiciare distincte pentru
anularea anumitor categorii de acte ale autorităţii publice.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, prevederile art. 73
alin. (3) lit. k) şi ale art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală nefăcând
nicio distincţie în ceea ce priveşte caracterul organic sau ordinar al legii
prin care se stabilesc competenţele de judecată. In plus, Legea nr. 122/2006
privind azilul in România este o lege specială, care reglementează o materie
distinctă de cea a contenciosului administrativ, astfel că nu i se pot aplica
prin analogie dispoziţiile unei alte legi speciale. Potrivit principiului specialia generalibus derogant, acolo
unde legea specială nu prevede, dispoziţiile acesteia se completează cu cele
ale dreptului comun, nu cu cele ale legii speciale celei mai apropiate ca
materie de reglementare. Or, dreptul comun în cazul de faţă îl reprezintă Codul
de procedură civilă, în acest sens statuând şi Curtea Constituţională prin
Decizia nr. 11/2008.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, astfel cum se arată atât în cuprinsul încheierii de
sesizare, cât şi în motivarea autorului excepţiei, prevederile art. 64 alin.
(1) şi art. 67 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, astfel cum a
fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.'
55/2007 privind înfiinţarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea
Autorităţii pentru străini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, precum şi
modificarea şi completarea unor acte normative, publicată'în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2007. Ordonanţa Guvernului nr.
102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România a fost abrogată
expres prin art.152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România,
iar prevederile art. 16 alin. (3) şi (8) din ordonanţă - indicate, de asemenea,
ca obiect al excepţiei - au fost preluate de art. 64 alin. (1) şi art. 67 din noua lege în materie. Textele
de lege criticate au următorul conţinut:
- Art. 64 alin. (1): „Soluţionarea
plângerii
(1) Plângerea se soluţionează de către judecătoria
în a cărei rază teritorială se află structura specializată pe probleme de azil
a Oficiului Român pentru Imigrări care a emis hotărârea.";
- Art. 67: „Soluţionarea
recursului
Recursul se judecă în
termen de 30 de zile de la înregistrarea sa de către tribunalul - secţia de contencios administrativ - în a cărui circumscripţie se află
judecătoria a cărei hotărâre este atacată."
Autorul excepţiei susţine că textele de lege menţionate
contravin prevederilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. k), potrivit
cărora contenciosul administrativ se reglementează prin lege organică, şi celor
ale art. 126 alin. (6), care garantează, cu anumite excepţii, controlul
judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea
contenciosului administrativ.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată
că dispoziţiile art . 64 alin. (1) şi ale art. 67 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România au mai fost supuse controlului de
constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi texte constituţionale aici
invocate şi din prisma unor critici asemănătoare. Prin Decizia nr. 11 din 15
ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 25 februarie 2008, şi
Decizia nr. 103 din 14 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 143 din 26 februarie 2008, Curtea a respins excepţia de
neconstituţionalitate, reţinând, în esenţă, următoarele: „Legea nr. 122/2006
privind azilul în România este o lege specială, care reglementează o materie
distinctă de cea a contenciosului administrativ. Fiind ea însăşi o lege
specială, nu i se pot aplica prin analogie dispoziţiile unei alte legi
speciale. Este un principiu consacrat în teoria generală a dreptuiui că, acolo
unde legea specială nu prevede, dispoziţiile acesteia se completează cu cele
ale dreptului comun, în' niciun caz nu cu cele ale legii speciale celei mai
apropiate ca materie de reglementare. Or, dreptul comun îl constituie, atât în
ceea ce priveşte materia azilului, cât şi în cea a contenciosului
administrativ, prevederile Codului de procedură civilă". Ca atare, Curtea
a reţinut că „dispoziţiile din Legea nr. 122/2006, care prevăd că judecătoriile
şi tribunalele sunt instanţele competente să soluţioneze în fond şi, respectiv,
în recurs plângerile împotriva hotărârilor Oficiului Român pentru Imigrări de respingere
a cererilor de acordare a statutului de refugiat ori a altei forme de protecţie
în România, nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorii
excepţiei".
In plus, Curtea a mai observat, cu acelaşi prilej, că
„instanţa de fond urmează să decidă asupra propriei sale competenţe, fie din
oficiu, fie soluţionând excepţia lipsei de competenţă materială ridicată,
eventual, de partea interesată, aceasta nefiind o problemă de
constituţionalitate, ci una de stabilire a legii aplicabile şi de interpretare
a acesteia".
Intrucât, faţa de aspectele examinate de Curte cu
prilejul pronunţării deciziilor menţionate, în prezenta cauză nu au intervenit
elemente noi, considerentele la care s-a făcut referire îşi menţin
valabilitatea şi în acest dosar, Curtea urmând să respingă, ca neîntemeiată,
excepţia de neconstituţionalitate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum
si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 64 alin. (1)şi art. 67 din Legea nr. 122/2006 privind azilul
în România, excepţie ridicata
de Ozyalcin Ramazan în Dosarul nr. 21.311/3/2007 al Tribunalului Bucureşti -
Secţia a IX-a contencios administrativ
şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 iunie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi