Decizia Nr.685 din 31.05.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64, art. 71 şi art. 281 din Codul penal şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 002147/221/2007 al Judecătoriei Deva.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă referitor la prevederile art. 281 din Codul penal şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, respectiv ca neîntemeiată în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 64 alin. 1 lit. a) şi b) şi art. 71 alin. 1 şi 2 din Codul penal.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 13 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 002147/221/2007, Judecătoria Deva a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64, art. 71 şi art. 281 din Codul penal şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Pompiliu Bota cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a profesiei de avocat, infracţiune prevăzută de art. 281 din Codul penal, raportat la art. 25 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 64 alin. 1 lit. a) şi b) şi art. 71 alin. 1 şi 2 din Codul penal contravin dispoziţiilor art. 3 privind dreptul la alegeri libere din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât interzic persoanei condamnate la pedeapsa închisorii dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Invocă, în acest sens, Hotărârea din 1 iulie 2008, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Calmanovici împotriva României, prin care această instanţă a reţinut că interzicerea automată şi nediferenţiată a dreptului de vot pentru toate persoanele condamnate depăşeşte limitele unei aprecieri rezonabile, fiind incompatibilă cu art. 3 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.De asemenea, autorul excepţiei consideră că art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţie privind dreptul la apărare. Arată că, în cazul său, după darea rechizitoriului şi punerea în mişcare a acţiunii penale, procurorul nu a mai procedat la o nouă chemare a inculpatului pentru a-l înştiinţa despre soluţia dată în dosar şi pentru a-i prezenta materialul de urmărire penală, încălcându-se astfel principiul contradictorialităţii şi dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În sprijinul susţinerilor, citează jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 24/1999, a statuat că „este [...] necesar ca rezolvarea cauzei să se facă după chemarea învinuitului şi după înştiinţarea sa despre punerea în mişcare a acţiunii penale, în prezenţa apărătorului său, care, alături de cel în cauză, poate determina sau influenţa pronunţarea altei soluţii de natură să excludă trimiterea în instanţă a dosarului“.În fine, susţine că sintagma „legea specială“ din art. 281 al Codului penal este neconstituţională prin raportare la dispoziţiile Legii fundamentale cuprinse în art. 73 alin. (1) privind categoriile de legi şi în art. 115 alin. (1) referitor la delegarea legislativă. Consideră că Parlamentul nu poate adopta decât o singură lege specială, şi anume legea prin care Guvernul este abilitat pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Prin urmare, legea specială la care face trimitere art. 281 din Codul penal nu poate fi Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, întrucât „legea avocaturii este lege organică, nu specială“.Judecătoria Deva apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 49/2001, nr. 184/2001, nr. 1.198/2009, nr. 1.401/2009 şi nr. 208/2010.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 64, art. 71 şi art. 281 din Codul penal şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte doar dispoziţiile art. 64 alin. 1 lit. a) şi b), art. 71 alin. 1 şi 2 şi art. 281 din Codul penal şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acestor texte de lege, având următorul cuprins:– Art. 64 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal: „Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:a)dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;b)dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;“;

– Art. 71 alin. 1 şi 2 din Codul penal, modificat prin Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006: „Pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64.Condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.“; – Art. 281 din Codul penal: „Exercitarea fără drept a unei profesii sau a oricărei alte activităţi pentru care legea cere autorizaţie, ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.“;

– Art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală: „Dacă procurorul constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând probele necesare şi legal administrate, procedează, după caz, astfel: 1. când din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat şi că acesta răspunde penal: a)dacă acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea penală şi dispune trimiterea în judecată;“.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 73 alin. (1) referitor la categoriile de legi şi ale art. 115 alin. (1) privind delegarea legislativă, respectiv a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 3 privind dreptul la alegeri libere din primul Protocol adiţional la Convenţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: I. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 281 din Codul penal şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate. Astfel, acesta este nemulţumit, în realitate, de modul de aplicare a prevederilor art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală de către procurorul care a dat rechizitoriul în cazul său, precum şi de modul de interpretare şi aplicare de către organele de urmărire penală şi de către instanţa de judecată a dispoziţiilor art. 281 din Codul penal cu privire la distincţia între legi penale speciale şi generale. Or, aspectele ce ţin de aplicarea legii nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, fiind de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 din Codul penal şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală va fi respinsă ca inadmisibilă. II. Referitor la celelalte prevederi din Codul penal atacate de autorul excepţiei, Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 din Codul penal, în raport cu critici similare. În acest sens sunt Decizia nr. 438 din 15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2008, şi Decizia nr. 208 din 4 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 22 martie 2010, prin care Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, reţinând că, dincolo de posibilitatea oferită de Constituţia României prin art. 36 alin. (2) de a priva de dreptul de vot persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă, şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale lasă statelor libertatea unei asemenea reglementări restrictive. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că, în termenii art. 3 al Protocolului adiţional la Convenţie, părţile se angajează să organizeze alegeri libere şi nu rezultă din cuprinsul său că ele recunosc oricărei persoane dreptul la alegeri libere, altfel spus, dreptul de vot al unui individ nu este garantat de art. 3, întrucât nu este un drept subiectiv propriu. De asemenea, restricţiile referitoare la o categorie limitată de persoane, anume cele condamnate, care sunt în executarea pedepselor privative de libertate, nu aduc atingere liberei exprimări a opiniei poporului privitoare la alegerea corpului legislativ în sensul art. 3 din Protocolul adiţional. În plus, prin deciziile mai sus-menţionate, Curtea a mai reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin Decizia nr. LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007, admiţând recursul în interesul legii, a statuat că dispoziţiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza întâi)-c) din Codul penal nu se va face automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus-menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: I. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 din Codul penal şi ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 002147/221/2007 al Judecătoriei Deva. II. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. 1 lit. a) şi b) şi art. 71 alin. 1 şi 2 din Codul penal, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 mai 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică