DECIZIE Nr. 68
din 15 octombrie 2007
cu privire la calea de atac
ce poate fi exercitata impotriva hotararilor pronuntate in temeiul art. 285
teza I din Codul de procedura penala.
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 539 din 17 iulie 2008
Dosar nr. 38/2007
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa,
preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la
calea de atac ce poate fi exercitata impotriva
hotararilor pronuntate in temeiul art. 285 teza I din Codul de procedura
penala.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 86 de
judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Niţu Tiberiu
Mihail, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului
general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a
susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii în sensul de a se
stabili că hotărârile pronunţate în temeiul art. 285 teza I din Codul de
procedură penală, prin care instanţa, sesizată în mod greşit, trimite plângerea
organului competent, sunt sentinţe supuse recursului în condiţiile reglementate
în art. 332 alin. 4 din acelaşi cod.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
In legătură cu aplicarea prevederilor art. 285 teza I
din Codul de procedură penală, instanţele judecătoreşti nu au un punct de
vedere unitar cu privire la calea de atac ce se poate exercita împotriva
hotărârilor de desesizare pronunţate în temeiul acestui
text de lege.
Astfel, unele instanţe au considerat că hotărârile de
desesizare şi trimitere la organul competent a plângerilor prealabile greşit
îndreptate, fiind definitive, nu sunt supuse niciunei căi de atac.
Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că
hotărârile de desesizare privind plângeri prealabile greşit îndreptate sunt
supuse căilor de atac, unele apreciind că aceste hotărâri ar putea fi atacate
succesiv atât cu apel, cât şi cu recurs, iar cele mai multe considerând că
asemenea hotărâri pot fi atacate numai cu recurs.
Aceste din urmă instanţe, care s-au pronunţat în sensul
că hotărârile prin care plângerile prealabile greşit îndreptate sunt trimise
organului competent pot fi atacate numai cu recurs, au interpretat şi aplicat
corect dispoziţiile legii.
Prin art. 285 din Codul de procedură penală se prevede
că „plângerea prealabilă greşit îndreptată la organul de urmărire penală sau la
instanţa de judecată se trimite organului competent", precizându-se în
continuare că „în aceste cazuri plângerea se consideră valabilă, dacă a fost
introdusă în termen la organul necompetent".
Este adevărat că spre deosebire de art. 332 din Codul
de procedură penală, prin care, reglementându-se restituirea pentru refacerea
urmăririi penale, se precizează că „instanţa se desesizează şi restituie cauza
procurorului", în cuprinsul art. 285 teza I din acelaşi cod se menţionează
doar că plângerea prealabilă greşit îndreptată „se trimite" organului
competent.
Această diferenţă de reglementare nu poate lipsi însă
procedura trimiterii plângerii prealabile organului competent de semnificaţia
unei desesizări, câtă vreme o astfel de soluţie implică şi scoaterea cauzei de
pe rol ca urmare a constatării lipsei competenţei de a o soluţiona.
In acest sens, este de observat că o atare soluţie nu
poate fi decât rezultatul verificării legalităţii investirii, sub aspectul
reglementat în art. 285 din Codul de procedură penală, astfel că, prin voinţa
neîndoielnică a legiuitorului, ea include în conţinutul său şi actul de
desesizare implicită a instanţei care o pronunţă.
In raport cu această particularitate conferită, prin
art. 285 teza I din Codul de procedură penală, soluţiei instanţei, de trimitere
a plângerii organului competent, hotărârea prin care este adoptată, fiind de
dezînvestire, nu poate fi considerată decât sentinţă în sensul prevederilor
art. 311 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Or, prin art. 361 alin. 1 lit. e) din Codul de
procedură penală se prevede între altele că sentinţele de dezînvestire nu pot
fi atacate cu apel.
Aşa fiind, faţă de această dispoziţie limitativă a
exercitării căii de atac a apelului, hotărârea dată în temeiul art. 285 din
Codul de procedură penală, fiind de dezinvestire, nu este supusă nici ea recursului.
Dar, chiar dacă sentinţele de dezînvestire nu sunt
menţionate între hotărârile ce pot fi atacate cu recurs potrivit art. 3851 din Codul de procedură penală, din
moment ce în art. 332 alin. 4 din acelaşi cod se prevede că „împotriva
hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror şi de orice
persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre....", se impune
ca şi hotărârile de trimitere a plângerii prealabile organului competent, care
sunt tot de desesizare, să fie supuse căii de atac a recursului în temeiul
aceluiaşi text de lege.
In consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 4142 din Codul de procedură penală,
urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că hotărârile
pronunţate în temeiul art. 285 teza I din Codul de procedură penală prin care
instanţa, sesizată în mod greşit cu plângere prealabilă, trimite acea plângere
organului competent, sunt sentinţe supuse recursului în condiţiile art. 332
alin. 4 din Codul de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie şi stabilesc:
Hotărârile pronunţate în temeiul art. 285 teza I din Codul de procedură penală, prin care
instanţa sesizată în mod greşit cu o plângere prealabilă o trimite organului
competent, sunt sentinţe supuse recursului, în condiţiile art. 332 alin. 4 din
Codul de procedură penală.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie
2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr.
NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei