DECIZIE Nr.
674 din 10 octombrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (1) si (3) din Legea nr.
219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000
pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 912 din 9 noiembrie 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru -
judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor -
judecător
Petre Ninosu -
judecător
Ion Predescu -
judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader -
judecător
Ion Tiucă -
procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (1) şi (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi
completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Iosif Puiu şi
Constanţa Puiu în Dosarul nr. 3.130/CIV/2005 (nr. unic 28.743/2/2005) al Curţii
de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de
muncă şi asigurări sociale.
La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei Constanţa
Puiu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, partea prezentă
solicită admiterea excepţiei, reiterând succint argumentele prezentate în motivarea
scrisă a excepţiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 7 martie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 3.130/C IV/2005 (nr. unic 28.743/2/2005), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze
privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 3
pct. 3 din Codul de procedură civilă, modificat
prin Legea nr. 219/2005". Excepţia a fost
ridicată de Iosif Puiu şi Constanţa Puiu într-un recurs civil având ca obiect o
acţiune în constatare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 3 pct. 3 din Codul de
procedură civilă sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 126 alin.
(1), (2) şi (3) din Legea fundamentală, dar intră în contradicţie şi cu cele
ale art. 4 pct. 1 şi ale art. 299 din Codul de procedură civilă, întrucât,
potrivit textului de lege criticat, instanţa competentă a soluţiona recursul
împotriva unei decizii pronunţate de curtea de apel este tot curtea de apel, şi
nu Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă imediat superioară celei
care a pronunţat hotărârea în apel.
Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi
asigurări sociale apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate vizează în realitate dispoziţiile art. II alin. (1) şi (3) din Legea nr. 219/2005
privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru
modificarea şi completarea Codului de procedură civilă. Consideră că excepţia
invocată este întemeiată, întrucât „prin reglementarea competenţei materiale a
soluţionării recursului de către instanţa care a judecat apelul se încalcă
dreptul părţilor de a se adresa instanţei superioare şi implicit garanţia
părţilor de a avea parte de o judecată dreaptă", în condiţiile în care
Curtea de Apel Bucureşti şi-a exprimat punctul de vedere prin hotărârea
recurată. De asemenea, este încălcat şi dreptul părţilor la înfăptuirea
justiţiei prin intermediul instanţelor judecătoreşti competente potrivit legii,
în speţă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, drept prevăzut de art. 126 alin.
(1), (2) şi (3) din Constituţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 3 din Codul de
procedură civilă este neîntemeiată. Arătând că ceea ce excepţia de
neconstituţionalitate vizează în fapt sunt dispoziţiile art. II alin. (1) şi (3) din Legea nr. 219/2005,
consideră că acestea nu încalcă însă prevederile constituţionale invocate.
Căile de atac, respectiv apelul şi recursul, se soluţionează de complete
diferite, cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale
părţilor. Totodată, dispoziţiile Legii nr. 219/2005 au avut în vedere o serie
de recomandări ale Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei (de exemplu,
Recomandarea Consiliului Europei nr. 5/1984 privind principiile procedurii
civile, recomandări destinate ameliorării funcţionării justiţiei). Astfel,
potrivit abilitărilor constituţionale conferite de art. 126 alin. (2) şi în
acord cu cele ale art. 129, legiuitorul a considerat că trimiterea dosarelor de
la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie la curţile de apel s-a impus pentru a
evita pe cât posibil tergiversarea soluţionării cauzelor şi nu reprezintă o
activitate jurisdicţională, ci una administrativă, fără ca prin aceasta să fie
încălcate drepturi şi garanţii procesuale ale părţilor.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă sunt
constituţionale. Critica de neconstituţionalitate faţă de dispoziţiile art. 126
alin. (1) şi (2) din Constituţie nu poate fi reţinută, deoarece textele de lege
criticate urmăresc o mai bună administrare a justiţiei şi o deplină realizare a
accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil. Mai mult,
potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, competenţa instanţelor
judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar
căile de atac pot fi exercitate numai în condiţiile legii şi, ca atare,
legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, respectând
evident şi celelalte principii şi dispoziţii constituţionale.
De asemenea, apreciază că dispoziţiile art. 126 alin.
(3) din Legea fundamentală, pretins a fi încălcate, nu au incidenţă în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului şi
dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum
şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost formulat atât de autorii excepţiei, cât şi în dispozitivul încheierii de
sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile „art. 3 pct. 3
din Codul de procedură civilă". Examinând însă motivarea scrisă a
autorilor, rezultă că în realitate obiectul excepţiei îl formează dispoziţiile
art. II alin. (1) şi (3) din
Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005. De altfel, asupra acestor texte de lege
şi-a exprimat opinia şi instanţa de judecată. Art. II alin. (1) şi (3) din Legea nr. 219/2005 prevede următoarele:
„(1) Procesele în curs de judecată în primă instanţă
la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite, precum şi căile de
atac se judecă de instanţele competente, potrivit legii. [...]
(3) Recursurile aflate pe rolul Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care,
potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la
curţile de apel."
Autorii excepţiei consideră că textele de lege
menţionate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (1), (2)
şi (3) referitoare la instanţele judecătoreşti.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea Constituţională constată că, prin decizii anterioare, aceasta a mai
soluţionat excepţii de neconstituţionalitate cu acelaşi obiect şi prin
raportare la aceleaşi temeiuri constituţionale. De exemplu, prin Decizia nr.
439 din 30 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 545 din 23 iunie 2006, Curtea
Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. II din Legea nr.
219/2005, ale art. 3 pct. 3 şi ale art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă,
arătând, pentru argumentele acolo reţinute, că textele de lege criticate nu
contravin art. 126 din Constituţie invocat şi în prezenta cauză.
Intrucât faţă de cele statuate de Curtea
Constituţională prin decizia menţionată nu au intervenit elemente noi, care să
justifice modificarea jurisprudenţei, considerentele ce au stat la baza
soluţiei indicate îşi păstrează valabilitatea şi în acest dosar.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. II alin.
(1) şi (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură
civilă, excepţie ridicată de Iosif Puiu şi Constanţa Puiu în Dosarul nr.
3.130/CIV/2005 (nr. unic 28.743/2/2005) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a
VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 octombrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi