DECIZIE Nr.
648 din 5 octombrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din
Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 971 din 5 decembrie 2006
Ioan Vida
- preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Antonia Constantin -
procuror
Claudia-Margareta Krupenschi -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului
nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie
ridicată de Ahmed Mohamed Ahmed Abbas în Dosarul nr. 6.831/RF/2005
(43.126/3/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă,
asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, cauză înregistrată la
Curtea Constituţională sub nr. 694D/2006.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul desemnat
în cauză spre a asigura traducerea, dl Dalati Bassam.
Magistratul-asistent referă faptul că partea Oficiul
Naţional pentru Refugiaţi a transmis prin Serviciul de Registratură al Curţii
Constituţionale note scrise, depuse la dosarul cauzei, prin care solicită
respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
Curtea dispune a se face apelul si în dosarele nr.
926D/2006, nr. 1.176D/2006 şi nr. 1.191 D/2006, având ca obiect aceeaşi
excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Ike John în Dosarul nr.
47.428/3/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă,
asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, de Nganga Tanga Gabriel
în Dosarul nr. 1.515/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, respectiv
de Jonson Kawa în Dosarul nr. 44.006/3/2005 (7.122/RF/2005) al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios
administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul desemnat
a asigura traducerea în aceste cauze, d-na Elena Andrei. Magistratul-asistent
informează Curtea că, şi în aceste dosare, partea Oficiul Naţional pentru
Refugiaţi a transmis concluzii scrise cu un conţinut identic, prin care
solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
Curtea, având în vedere identitatea obiectului
excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, pune
în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr.
47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.191 D/2006,nr. 1.176D/2006 şi nr.
926D/2006 la Dosarul nr. 694D/2006, care a fost primul
înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public arată că Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul
şi regimul refugiaţilor în România a fost abrogată prin dispoziţiile art. 152
alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, iar soluţia
legislativă cuprinsă de dispoziţiile art. 5 pct. 2 din ordonanţa criticată a
fost preluată, în principiu, de prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct.
2 din noua lege în materia azilului. Astfel, condiţiile legale prevăzute de
art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 pentru acordarea
protecţiei subsidiare sunt aceleaşi cu cele prevăzute de art. 5 pct. 2 din
Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 pentru acordarea protecţiei umanitare condiţionate.
Având în vedere dubla identitate dintre conţinutul juridic al dispoziţiilor de
lege abrogate, iniţial criticate, şi cele cuprinse în noul act normativ în
materie, pe de o parte, precum şi dintre motivele de neconstituţionalitate
susţinute de autorul prezentei excepţii şi cele analizate de Curtea
Constituţională prin numeroasele sale decizii privind soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului
nr. 102/2000, pe de altă parte, rezultă că jurisprudenţa în materie a Curţii se
impune a fi menţinută şi în prezenta cauză şi invocă, în acest sens, Decizia
nr. 321 din 18 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 402 din 9 mai 2006.
In concluzie, reprezentantul
Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, deoarece în cauza de faţă nu au intervenit elemente
noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei constante în materie a
Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin încheierile din 2 februarie, 13 martie şi 30
martie 2006, pronunţate în dosarele nr. 6.831/RF/2005 (43.126/3/2005), nr.
47.428/3/2005 şi nr. 44.006/3/2005 (7.122/RF/2005), Tribunalul Bucureşti -
Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ
şi fiscal, precum şi prin Incheierea din 17 aprilie 2006, pronunţată în Dosarul
nr. 1.515/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti au sesizat Curtea
Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5
pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul
refugiaţilor în România. Excepţiile au fost ridicate de Mohamed Ahmed Abbas Ahmed, Ike John
şi Jonson Kawa în cauze având ca obiect soluţionarea recursului declarat
împotriva unor sentinţe judecătoreşti de respingere a plângerii împotriva
hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de acordare a statutului de
refugiat, precum şi de Nganga Tanga Gabriel într-o cauză având ca obiect
plângerea împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere
a cererii de recunoaştere a statutului de refugiat.
In motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate având un conţinut similar, se susţine că dispoziţiile art. 5 pct. 2
din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 sunt contrare prevederilor art. 22 alin.
(2) din Constituţie, interpretate în raport cu dispoziţiile art. 2 şi 3 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi
ale art. 3 din Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente
cu cruzime, inumane sau degradante, dar şi în raport cu jurisprudenţa Curţii
Europene a Drepturilor Omului în materia protecţiei împotriva torturii,
pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.
Se susţine că, dată fiind lipsa de claritate a
dispoziţiilor legale criticate, acestea permit, pe de o parte, limitarea
condiţiilor de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la situaţiile
în care riscul de tortură, pedepse sau tratamente inumane sau degradante ar
surveni dintr-o temere bine întemeiată de persecuţie, pentru unul sau mai multe
dintre cele cinci motive de persecuţie (rasa, religia, naţionalitatea, opinia
politică şi apartenenţa la un anumit grup social), în condiţiile în care
prevederile art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea torturii, au un caracter
absolut şi necondiţionat. Pe de altă parte, caracterul ambiguu al dispoziţiilor
legale criticate lasă loc unor interpretări arbitrare şi în ceea ce priveşte
„natura şi conţinutul pedepselor şi tratamentelor inumane ori degradante".
In acest sens, sunt prezentate aspecte referitoare la situaţia de fapt a
autorului excepţiei şi la riscul concret determinat de întoarcerea sa în ţara
de origine, aspecte pe care instanţa de judecată nu Ie-a apreciat drept „motive
plauzibile" pentru a dispune acordarea protecţiei umanitare condiţionate.
In plus, în Dosarul nr. 1.191 D/2006, autorul excepţiei
susţine că textul de lege criticat contravine şi prevederilor constituţionale
ale art. 18, 20, 33, 41, 45 şi 47, fără a arăta însă în ce constă această contradicţie.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de
muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal şi Judecătoria
Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dispoziţiile legale criticate sunt
suficient de clare în stabilirea criteriilor pentru acordarea protecţiei
umanitare condiţionate, fiind în deplină concordanţă cu prevederile
constituţionale şi convenţionale, dar şi cu jurisprudenţa în materie a Curţii
Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate.
Guvernul a transmis
punctul său de vedere prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată. In esenţă, se afirmă că textele legale criticate sunt în
deplină concordanţă cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate,
prin care se consfinţeşte dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică,
în sprijinul acestor susţineri fiind indicate deciziile nr. 291/2001 şi nr.
244/2005 ale Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000
privind statutul şi regimul refugiaţilor în România sunt constituţionale. Dispoziţiile de lege
criticate nu numai că nu contravin prevederilor din Constituţie şi celor
cuprinse în instrumentele juridice internaţionale în materia refugiaţilor,
referitoare la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi
la interzicerea torturii, ci, dimpotrivă, le dau expresie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere aspra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele
întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile
procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), precum şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost formulat prin încheierile de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 5
pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul
refugiaţilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, care au
următorul cuprins: „Protecţia umanitară condiţionată se poate acorda
străinului care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) şi cu
privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în
ţara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale constând în:
(...)
2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori
degradante."
Curtea constată că, la o dată ulterioară sesizării, a
intrat în vigoare Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care, prin art. 152 alin. (2), abrogă
Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în
România, precum şi oricare alte dispoziţii contrare.
Din examinarea comparativă a celor două acte normative
se constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 5 pct. 2 din Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000 a fost preluată, într-o redactare similară, de
dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006, care
prevăd următoarele:
Art. 26 - Protecţia subsidiară: „(1) Protecţia
subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin sau apatridului care nu
îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu
privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în
ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi
expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau,
datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări.
(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se
înţelege: (...) 2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori
degradante." Intrucât noul text de lege din
actul normativ abrogator - Legea nr. 122/2006 - preia,
în principiu, substanţa juridică a dispoziţiilor de lege criticate din
Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, Curtea constată că obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie, în prezent, dispoziţiile art. 26 alin. (1)
şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, asupra
cărora Curtea Constituţională se va pronunţa.
In motivarea excepţiei ridicate, autorii invocă
încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 18 - Cetăţenii străini şi
apatrizii, art. 20 -
Tratatele internaţionale privind drepturile omului,
art. 22 - Dreptul la
viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 33
- Accesul la cultură, art.
41 - Munca şi protecţia socială a muncii, art. 45 - Libertatea economică şi ale art. 47 - Nivelul de trai.
De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 2 - Dreptul
la viaţă şi ale art. 3 - Interzicerea torturii din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, precum şi ale art. 3 din Convenţia împotriva torturii şi a altor
pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr.
122/2006 privind azilul în România, protecţia subsidiară se poate acorda
cetăţeanului străin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru
recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive
temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în
ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios şi
care, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări. Alineatul (2) al
aceluiaşi articol explicitează noţiunea de risc serios, prin care se înţelege,
potrivit pct. 2, tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante.
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin, în
esenţă, că aceste prevederi, pe de o parte, sunt lipsite de claritate şi
precizie în ceea ce priveşte definirea naturii şi conţinutului pedepselor şi
tratamentelor pentru a fi considerate inumane sau degradante, iar pe de altă
parte, limitează condiţiile de acordare a protecţiei umanitare doar la cazul în
care riscul de tortură, pedepse sau tratamente inumane sau degradante ar
surveni dintr-o temere bine întemeiată de persecuţie ce are la bază unul sau
mai multe dintre motivele definiţiei Convenţiei de la Geneva din 1951, şi anume
rasa, religia, naţionalitatea, opiniile politice, apartenenţa la un anumit grup
social. Or, această limitare contravine, în opinia autorilor excepţiei,
dreptului absolut la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi
dreptului la protecţie împotriva torturii, statuate atât în Constituţie, cât şi
în instrumente juridice internaţionale la care România este parte.
Curtea Constituţională a mai examinat critici de
neconstituţionalitate asemănătoare cu prilejul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind
statutul şi regimul refugiaţilor în România, prevederi al căror conţinut
juridic a fost preluat, în principiu, aşa cum s-a arătat, în art. 26 alin. (1)
şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. In
jurisprudenţa sa anterioară în materie, de exemplu deciziile nr. 264/2006 şi
nr. 345/2005, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că dispoziţiile
legale criticate, reglementând condiţiile în care se poate acorda protecţia
umanitară condiţionată, sunt în deplină concordanţă cu prevederile
constituţionale şi convenţionale prin care se consfinţeşte dreptul la viaţă şi
la integritate fizică şi psihică. Pe de altă parte, Curtea a constatat că
singura condiţie impusă de prevederile legale atacate o constituie existenţa
unor motive temeinice cu privire la care să se creadă că, dacă va fi returnat
în ţara de origine, străinul va fi expus unui risc serios constând în tortură,
tratamente sau pedepse inumane ori degradante. De asemenea, în ceea ce priveşte
criticile referitoare la lipsa de claritate şi precizie a textului de lege
atacat, Curtea a reţinut că acesta oferă suficiente repere şi elemente pentru
ca persoana căreia i se adresează să înţeleagă condiţiile în funcţie de care i
se poate acorda forma solicitată de protecţie umanitară. Totodată, s-a mai
arătat că determinarea circumstanţelor specifice fiecărei situaţii în parte, a
riscurilor la care ar fi expusă o persoană în cazul returnării sale în ţara de
origine sau în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, precum şi aplicarea
sau interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte ce excedează obiectul
controlului de constituţionalitate, acestea fiind atribute ale organelor
competente în această materie sau instanţei de judecată.
Intrucât în cauza de faţă sunt criticate aceleaşi
aspecte ca şi cele deja examinate de Curte în jurisprudenţa sa anterioară şi
faţă de aceleaşi temeiuri constituţionale, soluţia pronunţată prin deciziile
menţionate, precum şi considerentele ce au stat la baza acesteia îşi menţin
valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi, de natură să
modifice jurisprudenţa Curţii.
Cât priveşte indicarea, în plus, a art. 18, 20, 33, 41,
45 şi 47 din Constituţie ca pretins încălcate, Curtea constată, pe de o parte,
că acestea nu au relevanţă în cauză, iar, pe de altă parte, autorul excepţiei
nu susţine această critică prin nici un fel de argument, astfel că, şi sub
acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, excepţie ridicată de Ahmed Mohamed Ahmed Abbas, Ike
John şi Jonson Kawa în dosarele nr. 6.831/RF/2005 (43.126/3/2005), nr.
47.428/3/2005 şi, respectiv, nr. 44.006/3/2005 (7.122/RF/2005) ale Tribunalului
Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios
administrativ şi fiscal, precum şi de Nganga Tanga Gabriel în Dosarul nr.
1.515/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie. 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi