DECIZIE   Nr. 643 din 28 iunie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 614 din Codul de procedura civila

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 518 din 1 august 2007

Ioan Vida                               - preşedinte

Nicolae Cochinescu               -judecător

Aspazia Cojocaru                   -judecător

Kozsokar Gabor                     -judecător

Petre Ninosu                          -judecător

Ion Predescu                          -judecător

Şerban Viorel Stănoiu            -judecător

Antonia Constantin                - procuror

Daniela Ramona Mariţiu        - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 614 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dacian-Ştefan Tomoioagă în Dosarul nr. 12.414/325/2006 al Judecătoriei Timişoara.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Incheierea din 21 februarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 12.414/325/2006, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 614 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dacian-Ştefan Tomoioagă.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile de lege criticate sunt de strictă aplicare şi interpretare şi vizează exclusiv cererea de desfacere a căsătoriei, iar nu şi celelalte cereri incidentale, obligativitatea prezenţei pârâtului în proces constituind o încălcare a dreptului la apărare.

Judecătoria Timişoara arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că reglementarea criticată, instituind, cu titlu de excepţie de la dreptul comun în materie, obligativitatea prezenţei personale a părţilor în faţa instanţei de fond, nu face decât să dea expresie acestei particularităţi esenţiale a domeniului supus incidenţei sale, respectiv procesul de divorţ. Aşadar, exigenţa impusă de textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la apărare al părţilor, în condiţiile în care, pentru valorificarea sa, art. 24 din Constituţie le recunoaşte acestora dreptul de a fi asistate, iar nu şi pe acela de a fi reprezentate, ipoteză în care s-ar fi putut reţine că reglementarea în cauză contravine prevederii constituţionale.

Avocatul Poporului arată că textul de lege criticat, referitor la obligaţia părţilor de a se înfăţişa personal în faţa instanţelor de fond în cazul unui proces de divorţ, nu aduce atingere dreptului părţilor ca pe parcursul întregului proces să-şi valorifice pretenţiile sau să dovedească netemeinicia pretenţiilor adversarului, prevalându-se de toate garanţiile dreptului la apărare în cadrul unui proces public.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 614 din Codul de procedură civilă, cu următorul conţinut: „In faţa instanţelor de fond, părţile se vor înfăţişa în persoană, afară numai dacă unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicţie sau are reşedinţa în străinătate; în aceste cazuri, părţile se vor putea înfăţişa prin mandatar".

In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 421 din 14 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.203 din 15 decembrie 2004, Curtea a statuat că este unanim admis că, dat fiind obiectul său, care implică antamarea de către instanţă a unor aspecte ţinând de viaţa intimă şi familială a părţilor în litigiu, procesul de divorţ în întregul său, şi nu doar acţiunea prin care aceste aspecte sunt deduse judecăţii, are caracter strict personal.

Aşa fiind, reglementarea criticată, instituind, cu titlu de excepţie de la dreptul comun în materie, obligativitatea prezenţei personale a părţilor în faţa instanţei de fond, nu face decât să dea expresie acestei particularităţi esenţiale a domeniului supus incidenţei sale, respectiv procesul de divorţ.

Curtea a constatat că exigenţa astfel justificată nu aduce atingere dreptului la apărare al părţilor, în condiţiile în care, pentru valorificarea sa, alin. (2) al art. 24 din Constituţie le recunoaşte acestora dreptul de a fi asistate - ceea ce art. 614 din Codul de procedură civilă permite -, iar nu şi pe acela de a fi reprezentate, ipoteză în care s-ar fi putut reţine că reglementarea în cauză contravine prevederii constituţionale. O atare dihotomie implică în mod necesar realizarea unei distincţii conceptuale clare între „asistare", care presupune prezenţa fizică a părţii în instanţă, asistată de avocat, şi „reprezentare", când partea nu este prezentă fizic, fiind reprezentată, deci substituită juridic de un mandatar care poate fi avocat sau o terţă persoană împuternicită de parte.

Intrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 614 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dacian-Ştefan Tomoioagă în Dosarul nr. 12.414/325/2006 al Judecătoriei Timişoara.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu