DECIZIE Nr.
643 din 11 mai 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15, art. 21, art. 24 si art. 30 din
Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si
art. 190 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de
procedura fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 390 din 14 iunie 2010
Tudorel Toader -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskaş Valentin Zoltan
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Doina Suliman -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, art. 21, art. 24
şi art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor şi art. 190 alin. (2) din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
excepţie ridicată de Ion Rădulescu în Dosarul nr. 20.134/325/2008
al Judecătoriei Timişoara.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului
Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele: Prin Incheierea din data de 29
septembrie 2009, în Dosarul nr. 20.134/325/2008, Judecătoria
Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, art. 21, art. 24
şi art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor şi art. 190 alin. (2) din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Excepţia a fost ridicată de Ion
Rădulescu cu ocazia soluţionării unei plângeri
contravenţionale având ca obiect anularea unui proces-verbal de
contravenţie.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine că dispoziţiile legale menţionate încalcă
prevederile constituţionale ale art. 16, art. 21, art. 24, art. 49, art.
124 şi 126. In acest sens, arată că textele de lege criticate
încalcă prezumţia de nevinovăţie şi principiul
statului de drept, deoarece organul constatator este liber să constate
contravenţiile, să stabilească vinovăţia şi
să aplice sancţiunile, potrivit unei competenţe foarte largi,
fiind scutit apoi de orice sarcină a probării acuzaţiilor
şi sancţiunilor îndreptate împotriva contravenientului, care însă
trebuie să îşi probeze nevinovăţia în faţa
instanţei. Autorul excepţiei consideră că prin aplicarea
dispoziţiilor de lege criticate se încalcă prezumţia de
nevinovăţie aplicabilă şi în materie
contravenţională, după cum a statuat Curtea Europeană a
Drepturilor Omului în Cauza Anghel contra României.
Judecătoria Timişoara consideră că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii
Constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Guvernului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile
art. 15, art. 21, art. 24 şi art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22
aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare,
şi ale art. 190 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007.
Dispoziţiile art. 15, art. 21, art. 24 şi
art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 au următorul cuprins:
- Art. 15: „(1) Contravenţia se constată
printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul
normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia,
denumite în mod generic agenţi constatatori.
(2) Pot fi agenţi constatatori: primarii,
ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne,
special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri
şi de alţi conducători ai autorităţilor
administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai
consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului
Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi
speciale.
(3) Ofiţerii şi subofiţerii din
cadrul Ministerului de Interne constată contravenţii privind:
apărarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile
generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul
produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi băuturilor
alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin
hotărâre a Guvernului.";
-Art. 21: „(1) In cazul în care prin actul normativ
de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede
altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică
şi sancţiunea.
(2) Dacă, potrivit actului normativ de
stabilire şi sancţionare a contravenţiei, agentul constatator nu
are dreptul să aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de
constatare se trimite de îndată organului sau persoanei competente să
aplice sancţiunea. In acest caz sancţiunea se aplică prin
rezoluţie scrisă pe procesul-verbal.
(3) Sancţiunea se aplică în limitele
prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie
proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite,
ţinându-se seama de împrejurările în care a fost
săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de
săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea
produsă, precum şi de circumstanţele personale ale
contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.";
- Art. 24: „(1) Persoana împuternicită să
aplice sancţiunea dispune şi confiscarea bunurilor destinate,
folosite sau rezultate din contravenţii. In toate situaţiile agentul
constatator va descrie în procesul-verbal bunurile supuse confiscării şi
va lua în privinţa lor măsurile de conservare sau de valorificare
prevăzute de lege, făcând menţiunile corespunzătoare în
procesul-verbal.
(2) In cazul în care bunurile nu se găsesc
contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei.
(3) Agentul constatator are obligaţia să
stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate şi, dacă
acestea aparţin unei alte persoane decât contravenientul, în
procesul-verbal se vor menţiona, dacă este posibil, datele de
identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care
identificarea nu a fost posibilă.";
- Art. 30: - „(1) Dacă persoana
împuternicită să aplice sancţiunea apreciază că fapta
a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit
legii penale, constituie infracţiune, sesizează organul de
urmărire penală competent.
(2) In cazul în care fapta a fost
urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de
către procuror sau de către instanţă că ea ar putea
constitui contravenţie, actul de sesizare sau de constatare a faptei, împreună
cu o copie de pe rezoluţia, ordonanţa sau, după caz, de pe
hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în
drept să constate contravenţia, pentru a lua măsurile ce se
impun conform legii.
(3) Termenul de 6 luni pentru aplicarea
sancţiunii în cazul prevăzut la alin. (2) curge de la data
sesizării organului în drept să aplice sancţiunea.";
-Art. 190 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 - Solicitarea de informaţii: „(2) In cererea de informaţii
se indică numele, adresa şi orice altă informaţie
utilă identificării persoanelor prevăzute la alin. (1),
deţinută de autoritatea competentă din România, precum şi
tipul de creanţă şi valoarea creanţei pentru care se
formulează cererea."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate
susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt
încălcate prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea
în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind
dreptul la apărare, art. 49 privind protecţia copiilor şi a
tinerilor, art. 124 referitoare la înfăptuirea justiţiei şi ale
art. 126 privind instanţele judecătoreşti.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că dispoziţiile art. 15, art. 21, art. 24
şi art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 au mai fost supuse
controlului de constituţionalitate în raport cu aceleaşi prevederi
constituţionale şi cu motivare similară. Astfel sunt, de
exemplu, Decizia nr. 69 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 4 martie 2009, şi Decizia nr.
99 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 119 din 26 februarie 2009, prin care Curtea a constatat că
aceste dispoziţii de lege „nu interzic accesul persoanelor nemulţumite
de modul de constatare a contravenţiilor şi aplicarea
sancţiunilor corespunzătoare de a face plângere la instanţa de
judecată, ori exercitarea dreptului la apărare pe tot parcursul
procesului".
Referitor la susţinerea autorului excepţiei
potrivit căreia textele de lege criticate sunt neconstituţionale,
deoarece însuşi contravenientul trebuie să îşi probeze
nevinovăţia în faţa instanţei, Curtea a statuat, prin
Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, că „procesul-verbal de
constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de
prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o
plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care
se bucură. In acest caz, instanţa de judecată competentă va
administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării
legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a
formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria
nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia
de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării
adevărului. [...] Instanţele de judecată nu pot face aplicarea
strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din
contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea
adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa
art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea
sarcinii probei".
De asemenea, în contextul argumentelor învederate mai
sus şi având în vedere motivarea autorului excepţiei, Curtea
constată că nici critica de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 190 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală nu poate fi reţinută.
In susţinerea criticii, autorul excepţiei
invocă şi prevederile art. 16 din Constituţie. Nu poate fi
primită însă nici această susţinere, deoarece textele de
lege atacate se aplică în egală măsură tuturor celor
vizaţi de ipoteza normei juridice, fără privilegii şi
fără discriminări.
In sfârşit, prevederile art. 49 din
Constituţie nu au nicio semnificaţie pentru soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 15, art. 21, art. 24 şi art. 30 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi
art. 190 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de
procedură fiscală, excepţie ridicată de Ion Rădulescu
în Dosarul nr. 20.134/325/2008 al Judecătoriei Timişoara.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 11 mai 2010.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. TUDOREL TOADER
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman