DECIZIE Nr.
643 din 5 octombrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005
privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru
modificarea si completarea Codului de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 956 din 28 noiembrie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Antonia Constantin - procuror
Măria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr.
138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă,
excepţie ridicată de Gheorghe Garoafă şi Rădiţa Garoafă în Dosarul nr.
30.108/2/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal răspund personal Rădiţa Garoafă şi
Gabriela-Roxana Andronescu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de
citare a fost legal îndeplinită.
Autorul excepţiei, Rădiţa Garoafă solicită admiterea
excepţiei pentru aceleaşi motive pe care Ie-a invocat în faţa instanţei de
judecată.
Partea Gabriela-Roxana Andronescu solicită respingerea
excepţiei.
Reprezentantul Ministerului Public
pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând în acest
sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 28 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 30.108/2/2005, Curtea de Apel Bucureşti
-Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005
privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru
modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată
de Gheorghe Garoafă şi Rădiţa Garoafă.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în
esenţă, că textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale
ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 alin. (1) şi
(2) şi ale art. 124 alin. (2), precum şi ale art. 6, 13 şi 14 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 299
alin. (2) din Codul de procedură civilă, deoarece conferă competenţă de a
judeca în recurs aceleiaşi instanţe ce a judecat apelul.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă propune respingerea excepţiei, întrucât printr-o decizie anterioară
Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii art. II
din Legea nr. 219/2005.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii
Constituţionale în materie.
Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului,
prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), precum şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi
completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, care are următoarea redactare:
- Art. II alin. (3): „(3)
Recursurile aflate pe rolul Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data
intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de
competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel."
In susţinerea
neconstituţionalităţii acestui text de lege, autorii excepţiei invocă
încălcarea următoarelor prevederi constituţionale: art. 15 alin. (2), privind
neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) şi (2), privind egalitatea în
drepturi, art. 20, referitor la tratatele internaţionale privind drepturile
omului, art. 21 alin. (1) şi (2), privind accesul liber la justiţie, art. 124
alin. (2), privind înfăptuirea justiţiei.
Este invocată şi încălcarea art. 6, 13 şi 14 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
precum şi a art. 299 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine următoarele:
Textul de lege criticat a mai fost supus controlului de
constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi
din convenţiile internaţionale. Astfel, prin Decizia nr. 90 din 7 februarie
2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 1
martie 2006, şi Decizia nr. 266 din 16 martie 2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 14 aprilie 2006, Curtea a respins
excepţia de neconstituţionalitate, constatând că reglementarea criticată a fost
adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, astfel cum
este consacrată prin art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, potrivit
cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt
prevăzute numai prin lege", iar, Impotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi
Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". De asemenea, Curtea a reţinut că, deşi prin efectul aplicării
imediate a noii reglementări referitoare la competenţa materială, aceeaşi
instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale
hotărâri, soluţia legislativă
adoptată nu relevă nici un fine de neconstituţionalitate. Astfel, dincolo de
caracterul tranzitoriu al acestei reglementări, soluţionarea aparţine unor
complete cu o compunere diferită, iar părţile beneficiază de toate drepturile
şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un
proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a
determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale,
argumentarea şi soluţia reţinute în deciziile de mai sus îşi menţin
valabilitatea şi în prezenta cauză.
In ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor
art. 299 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea constată că
exercitarea controlului de constituţionalitate vizează conformitatea
prevederilor legale criticate cu dispoziţiile constituţionale, iar nu eventuala
necorelare existentă între dispoziţiile unor legi.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului
de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Garoafă şi Rădiţa Garoafă în
Dosarul nr. 30.108/2/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Măria Bratu