DECIZIE   Nr. 64 din  2 iunie 1994

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 177 din 12 iulie 1994

    Mihail Constantinescu -  presedinte
    Antonie Iorgovan      -  judecator
    Victor Dan Zlatescu   -  judecator
    Raul Petrescu         -  procuror
    Constantin Burada     -  magistrat-asistent

    Pe rol solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), Capitolul II, art. 45 si art. 46 din Legea privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi nr. 94/1992 si a art. 52 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, invocate de paratii: Stanasila Constantin, Patrascu Paul-Emil, Iliescu Lazar, Santo Matei-Mihai si Florea Vlademir Constantin, in Dosarul nr. 1/1993 al Colegiului jurisdictional al Curtii de Conturi cu care Curtea Constitutionala a fost sesizata prin Incheierea din 2 martie 1994 a acestui colegiu.
    In sustinerea exceptiei, paratii au aratat, in esenta, ca expresia "organul suprem" de la art. 1 alin. (1) al Legii nr. 94/1992 este neconstitutionala, intrucat nu concorda cu prevederile art. 139 alin. (1) din Constitutie care defineste statutul constitutional al Curtii de Conturi si situeaza aceasta institutie deasupra Curtii Supreme de Justitie, in contradictie cu prevederile art. 125 din Constitutie. Din aceasta cauza se sustine ca este incalcat si art. 24 din Constitutie privind dreptul de aparare. Totodata, se considera ca prevederile Capitolului II din legea organica a Curtii de Conturi afecteaza ideea de justitie, posibilitatile de aparare si de aflare a adevarului si ca art. 45 si 46 din aceeasi lege sunt contrare principiului constitutional al liberului acces la justitie, prevazut de art. 21 al legii fundamentale. In ceea ce priveste art. 52 din Legea nr. 15/1990, care reglementeaza sistemul de reparatii prin balante materiale, se apreciaza ca aceasta prevedere este contrara art. 134 alin. (1) din Constitutie potrivit caruia economia Romaniei este o economie de piata.
    Colegiul jurisdictional, exprimandu-si opinia - in temeiul art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 -, considera ca exceptiile invocate sunt neintemeiate, deoarece notiunea de "organ suprem" de la art. 1 alin. (1) al Legii nr. 94/1992 urmareste sa asigure independenta Curtii de Conturi in exercitarea atributiilor sale, desi functioneaza pe langa Parlament. De aceea, sensul notiunii de "organ suprem" este acela al unicitatii Curtii de Conturi prin dubla ei calitate de organ de control financiar si de jurisdictie financiara, astfel incat competenta acesteia nu este deasupra competentei Curtii Supreme de Justitie, nu lezeaza dreptul la aparare, prevazut de art. 24 din Constitutie si nici nu impieteaza asupra principiului liberului acces la justitie, prevazut de art. 21 al legii fundamentale.
    In ce priveste art. 52 din Legea nr. 15/1990, Colegiul jurisdictional al Curtii de Conturi opineaza ca aceasta prevedere nu este contrara dispozitiilor art. 134 alin. (1) din Constitutie, potrivit caruia economia Romaniei este o economie de piata, tinand seama de alin. (2) lit. a) si b) ale acestui articol, care prevede ca statul trebuie sa asigure libertatea comertului dar in conditii de concurenta loiala, cu protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara si fara eludarea competitiei.
    In temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 s-au solicitat punctele de vedere ale celor doua Camere ale Parlamentului si al Guvernului.
    In punctul sau de vedere, Guvernul considera ca exceptiile de neconstitutionalitate nu pot fi promovate, deoarece expresia "organ suprem" de la art. 1 alin. (1) al Legii nr. 94/1992 nu situeaza Curtea de Conturi deasupra Curtii Supreme de Justitie, ci semnifica doar ca ea este unica institutie de stat competenta sa exercite controlul financiar si jurisdictia financiara, in concordanta cu continutul si finalitatea ce revin acestei institutii. De aceea se arata ca atat in raport cu dispozitiile constitutionale, cat si cu cele ale Legii pentru organizarea judecatoreasca, nr. 92/1992, "Curtea de Conturi nu face parte din sistemul organelor judecatoresti, ci constituie o institutie aparte, unica, cu dubla activitate, de control financiar si jurisdictie financiara". Se arata de asemenea, ca activitatea de jurisdictie nu este subordonata structurilor de conducere administrativa, astfel incat nu este afectata independenta judecatorilor ce alcatuiesc instantele Curtii de Conturi. Cu privire la art. 52 din Legea nr. 15/1990, Guvernul considera ca dispozitia respectiva nu este contrara art. 134 alin. (1) din Constitutie, deoarece reprezinta un regim tranzitoriu, in temeiul caruia agentii economici sunt obligati sa execute sarcinile de livrare stabilite prin balantele intocmite, fara ca aceasta sa reprezinte o negare a principiilor economiei de piata.
    Cele doua Camere ale Parlamentului nu si-au comunicat punctele lor de vedere.
    Examinind exceptiile de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata, Curtea Constitutionala constata ca, in temeiul art. 144 lit. c) din Constituie si al art. 23 si urmatoarele din Legea nr. 47/1992, este competenta sa le solutioneze. Dezbaterile au avut loc in sedinta din 25 mai 1994, cu participarea Ministerului Public, a partilor care au invocat exceptia si a intervenientului - Ministerul Apararii Nationale -, fiind consemnate in incheierea de la acea data, iar pronuntarea s-a aminat pentru data de 2 iunie 1992.
    Fata de cele aratate,

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
tinand seama de exceptiile de neconstitutionalitate ridicate, de opinia Colegiului jurisdictional al Curtii de Conturi, de punctul de vedere al Guvernului, de raportul judecatorului-raportor si de sustinerile partilor, precum si de dispozitiile constitutionale invocate si ale Legii nr. 94/1992 si Legii nr. 15/1990, care fac obiectul controlului, retine urmatoarele:
    Potrivit art. 139 alin. (1) din Constitutie, Curtea de Conturi exercita controlul asupra modului de formare, de administrare si de intrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public, exercitand, in conditiile legii, si atributii jurisdictionale.
    Articolul 1 alin. (1) teza I din Legea organica a Curtii de Conturi, nr. 94/1992, prevede urmatoarele: "Curtea de Conturi este organul suprem de control financiar si de jurisdictie in domeniul financiar si functioneaza pe langa Parlamentul Romaniei".
    Exceptia de neconstitutionalitate vizeaza notiunea de "organ suprem", intrucat nu se regaseste in prevederile art. 139 alin. (1) din Constitutie si, in ceea ce priveste activitatea de jurisdictie, este in contradictie cu prevederile constitutionale referitoare la liberul acces la justitie, la dreptul de aparare si la infaptuirea justitiei de catre Curtea Suprema de Justitie si celelalte instante judecatoresti, potrivit art. 21, art. 24 si art. 125 din Constitutie.
    Din insusi continutul exceptiei de neconstitutionalitate rezulta ca este contestat caracterul de organ suprem al Curtii de Conturi in activitatea jurisdictionala. Deci aceasta caracterizare nu este contestata in ceea ce priveste activitatea administrativa de control financiar. Caracterul de "organ suprem" al Curtii de Conturi in domeniul controlului financiar nu este neconstitutional, intrucat nu vine in conflict cu nici o prevedere constitutionala si corespunde faptului ca, in exercitarea atributiilor sale, Curtea de Conturi controleaza si modul de realizare a atributiilor prevazute de lege in sarcina celorlalte organe de control financiar ale statului, cum sunt cele ale Ministerului Finantelor.
    In ceea ce priveste activitatea de jurisdictie insa, art. 139 alin. (1) din Constitutie a prevazut numai ca, in conditiile legii, Curtea de Conturi exercita si atributii jurisdictionale.
    Din acest punct de vedere deci, activitatea sa nu are un caracter suprem, iar prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 nu sunt in concordanta cu cele ale art. 139 alin. (1) din Constitutie.
    In opinia Colegiului jurisdictional al Curtii de Conturi si a Guvernului se sustine ca semnificatia termenului de organ suprem este aceea de unic, care, cu referire la activitatea de jurisdictie, are in vedere jurisdictia financiara.
    Dar chiar pornind de la acest punct de vedere, rezulta ca prevederile art. 1 alin. (1) din legea organica a Curtii de Conturi incalca prevederile art. 21 din Constitutie, referitoare la liberul acces la justitie. In temeiul acestui principiu, nici o lege nu poate ingradi dreptul persoanei de a se adresa justitiei pentru apararea drepturilor, libertatilor si intereselor sale legitime. Tinand seama de prevederile art. 125 din Constitutie, potrivit carora justitia se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti, stabilite de lege, rezulta, din coroborarea acestor doua prevederi constitutionale, ca nici o lege nu poate ingradi accesul persoanei la jurisdictia instantelor judecatoresti.
    Legea organica a Curtii de Conturi nu defineste activitatea jurisdictionala a acesteia ca fiind aceea a unei instante judecatoresti. Dimpotriva, asa cum prevede art. 1 alin. (1), aceasta activitate este definita ca fiind o "jurisdictie in domeniul financiar". Pe cale de consecinta, rezulta ca jurisdictia instantelor Curtii de Conturi este de natura administrativa si nu judiciara, astfel incat jurisdictia financiara a Curtii este aceea a unui organ administrativ de jurisdictie, asa cum, de altfel, a opinat si Guvernul in punctul sau de vedere. In acest sens sunt si urmatoarele aspecte:
    a) interpretarea sistematica a Constitutiei: activitatea jurisdictionala a Curtii de Conturi nu este prevazuta la Capitolul VI "Autoritatea judecatoreasca", din Titlul III, ci la Titlul IV "Economia si finantele publice";
    b) interpretarea statutului legal al judecatorilor Curtii de Conturi: membrii sectiei jurisdictionale sunt numiti de Parlament iar judecatorii financiari, de Presedintele Romaniei, la propunerea plenului Curtii de Conturi, potrivit art. 103 alin. (1) si art. 105 alin. (1) din Legea nr. 94/1992; rezulta ca acest statut, in ce priveste actul de numire, este diferit de cel al judecatorilor ce compun instantele judecatoresti, care, potrivit art. 124 si art. 133 din Constitutie, sunt numiti de Presedintele Romaniei, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce constituie o garantie constitutionala de baza a regimului de separatie a puterilor in definirea statutului constitutional al autoritatii judecatoresti; dar si alte aspecte ale statutului judecatorilor financiari ai Curti de Conturi sunt diferite de cel al judecatorilor de la instantele judecatoresti, cum sunt promovarea, transferarea sau sanctionarea lor care se face de catre organele Curtii de Conturi, pe cand, in cazul judecatorilor de la instantele judecatoresti, aceste masuri pot fi dispuse, potrivit art. 124 alin. (1) din Constitutie, numai de catre Consiliul Superior al Magistraturii; de aceea magistratii Curtii de Conturi, care exercita activitatea jurisdictionala a acesteia, nu sunt judecatori, in sensul constitutional al termenului, chiar daca art. 105 din legea organica a Curtii de Conturi, cu referire la magistratii numiti de Presedintele Romaniei, ii denumeste judecatori financiari; singura asemanare este ca ei sunt independenti si inamovibili si ca li se aplica incompatibilitatile prevazute de lege pentru judecatori; dar din insasi aceasta prevedere a art. 139 alin. (4) din Constitutie, care se refera exclusiv la membrii Curtii de Conturi numiti de Parlament, rezulta ca statutul lor este similar, dar nu identic, cu cel al judecatorilor autoritatii judecatoresti; pe cale de consecinta, instantele Curtii de Conturi, nefiind alcatuite din judecatori, in sensul constitutional al termenului, nu constituie instante judecatoresti, ci organe administrative de jurisdictie, astfel ca jurisdictia lor nu poate fi nici suprema si nici unica, intrucat ar fi contrara principiului liberului acces la justitie, prevazut de art. 21 din Constitutie, si prevederilor art. 125 ale legii fundamentale, potrivit carora justitia se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege;
    c) procedura aplicabila: in activitatea de jurisdictie a Curtii de Conturi, Codul de procedura civila constituie dreptul comun, aplicabil in masura in care Legea nr. 94/1992 nu prevede altfel, potrivit art. 129 din aceeasi lege; aceasta insa nu poate conduce la concluzia ca instantele Curtii de Conturi ar fi instante judecatoresti, de principiu fiindca intr-o procedura administrativa, in masura in care nu exista reguli specifice acestei proceduri, sunt aplicabile normele de drept comun;
    d) pozitia Curtii de Conturi in sfera autoritatilor publice; asa cum prevede art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi functioneaza pe langa Parlament, ceea ce implica si pozitia instantelor sale jurisdictionale; este insa una din consecintele principiului constitutional al separatiei puterilor ca o autoritate judecatoreasca nu poate fi organizata pe langa alta autoritate publica, ci numai intr-un sistem propriu; de altfel, insesi prevederile capitolului IV din legea organica a Curtii de Conturi se refera la instantele Curtii de Conturi, pe care le distinge de instantele judecatoresti, cum ar fi la art. 56, potrivit caruia conflictele de competenta ivite intre instantele Curtii de Conturi si instantele judecatoresti se solutioneaza de Curtea Suprema de Justitie; aceasta competenta a instantei supreme nu poate conduce la o alta concluzie, intrucat priveste solutionarea unui conflict de competenta intre doua categorii de organe de jurisdictie, ceea ce nu poate avea ca semnificatie ca aceste autoritati jurisdictionale ar fi de aceeasi natura.
    In consecinta, activitatea de jurisdictie a instantelor Curtii de Conturi fiind a unui organ de jurisdictie administrativa, potrivit art. 21 si 125 din Constitutie, ea este sub controlul jurisdictional al instantei de contencios administrativ, astfel ca notiunea de "organ suprem", cu referire la activitatea jurisdictionala a Curtii de Conturi, este neconstitutionala. De altfel, controlul judecatoresc al jurisdictiei Curtii de Conturi constituie o caracteristica a legislatiei romanesti antebelice.
    Dupa cum s-a statuat prin Decizia Plenului Curtii Constitutionale, nr. 1/1994, existenta unor organe administrative de jurisdictie nu poate sa duca la inlaturarea interventiei instantelor judecatoresti, in conditiile stabilite de lege, sau la limitarea accesului la justitie. Aceasta consecinta rezulta si din exigentele principiului separatiei puterilor in stat, care, in ce priveste relatia dintre administratia publica si autoritatea judecatoreasca, exclude posibilitatea ca un organ al administratiei publice, chiar cu caracter jurisdictional, sa se substituie autoritatii judecatoresti. Ca urmare, hotararea organului de jurisdictie administrativa este supusa controlului judecatoresc al instantei de contencios administrativ, iar partilor nu li se poate limita exercitarea acestui drept, consfintit de prevederile art. 21 din Constitutie.
    Pe cale de consecinta, dupa epuizarea gradelor de jurisdictie in cadrul Curtii de Conturi, dreptul constitutional al partilor de a fi judecate de catre o instanta judecatoreasca constituie o garantie constitutionala institutionalizata a drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale cetatenilor.
    Rezulta, deci, ca sesizarea Curtii Constitutionale s-a facut de catre o instanta administrativ-jurisdictionala. O asemenea situatie nu este contrara prevederilor art. 144 lit. c) din Constitutie care, in mod expres, se refera la exceptiile de neconstitutionalitate ridicate in fata instantelor judecatoresti, deoarece:
    a) judecatorul administrativ - ca si cel al unei instante judecatoresti - spune dreptul in scopul solutionarii unui litigiu; de aceea exceptia de neconstitutionalitate poate fi invocata in fata sa, ca si in fata unei instante judecatoresti, cu aceeasi semnificatie, a contestarii legitimitatii constitutionale a unei prevederi legale ce urmeaza sa se aplice pentru solutionarea cauzei; daca nu ar putea sesiza Curtea Constitutionala, ar insemna sa poata el transa litigiul legat de negarea legitimitatii constitutionale a prevederii contestate, deoarece ar fi de neconceput, intr-un regim constitutional ce permite controlul constitutionalitatii legii, ca judecatorul a quo, chiar daca este al unei instante administrative, sa solutioneze pe fond litigiul dedus jurisdictiei sale fara solutionarea, in prealabil, a problemei legate de legitimitatea constitutionala a legii ce urmeaza sa o aplice; este insa inadmisibil ca judecatorul administrativ sa aiba un statut superior celui al instantelor judecatoresti; in plus, o asemenea prerogativa ar fi contrara prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit carora Curtea Constitutionala este unica autoritate de jurisdictie constitutionala a tarii;
    b) exceptia de neconstitutionalitate este o garantie constitutionala a cetateanului, pentru apararea drepturilor si libertatilor sale fundamentale, cu ocazia solutionarii unui litigiu; de aceea, cat timp este supus unei jurisdictii, indiferent de natura ei, administrativa sau judecatoreasca, nu poate fi negat dreptul sau de a contesta legitimitatea constitutionala a legii aplicabile procesului;
    c) aplicarea, prin analogie, a prevederii art. 144 lit. c) din Constitutie si a exceptiilor ridicate in fata judecatorului administrativ se impune nu numai potrivit adagiului eadem ratio, eadem jus, dar si pentru ca in domeniul jurisdictiei constitutionale competenta materiala a Curtii Constitutionale este unica, astfel incat ea se aplica in toate cazurile in care ar urma sa se transeze un litigiu privind constitutionalitatea unei legi; tocmai de aceea, Curtea Constitutionala, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, este singura in drept sa hotarasca asupra competentei sale; faptul ca legiuitorul constituant nu s-a referit expres si la judecatorul administrativ nu poate conduce la excluderea lui cat timp, fiind investit cu solutionarea unui litigiu, el are, in acest sens, rolul ce revine oricarui alt judecator, in general; desigur insa ca, pentru aceasta, este necesar ca prin statutul sau legal judecatorul administrativ sa aiba garantiile de independenta si impartialitate in exercitarea jurisdictiei sale, similare cu acelea ce rezulta din statutul constitutional al judecatorilor din cadrul autoritatii judecatoresti, cum este cazul instantelor Curtii de Conturi, deoarece numai in aceste conditii jurisdictia administrativa este a unei instante administrative si nu expresia unei simple competente, in cadrul procedurii administrative obisnuite.
    Cu privire la prevederile Capitolului II, referitoare la organizarea si conducerea Curtii de Conturi si ale art. 45 si 46 din Legea nr. 94/1992, referitoare la competenta Colegiului jurisdictional, cat timp, potrivit art. 139 alin. (1) din Constitutie, Curtea de Conturi indeplineste atributii jurisdictionale, este de atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili modul de organizare a acestei activitati, ca si competenta instantelor Curtii de Conturi, desigur in limitele prevederii constitutionale respective. Din analiza reglementarilor cuprinse in Capitolul II, ca si a continutului celor doua articole contestate, rezulta ca aceste limite nu au fost depasite, astfel incat prevederile Capitolului II si ale art. 45 si 46 ale Legii nr. 94/1992 sunt constitutionalitate.
    In legatura cu critica legata de incalcarea dreptului la aparare, prevazut de art. 24 din Constitutie, se constata ca ea nu este fondata, deoarece prin nici o prevedere a Legii nr. 94/1992 acest drept nu este incalcat, iar liberul acces la justitie nu este un aspect al dreptului la aparare, ci, dimpotriva, acest din urma drept este in serviciul efectivitatii realizarii dreptului constitutional al cetatenilor de a se adresa justitiei pentru apararea drepturilor, libertatilor si intereselor lor legitime.
    Prin exceptiile de neconstitutionalitate invocate s-a sustinut si ca art. 52 din Legea nr. 15/1990 ar fi contrar art. 134 alin. (1) din Constitutie potrivit caruia economia Romaniei este economie de piata. De aceasta data, desi paratii care au invocat exceptia nu au aratat-o in mod expres, sunt incidente prevederile art. 150 alin. (1) din Constitutie, Legea nr. 15/1990 fiind anterioara intrarii in vigoare a legii fundamentale. Sub acest aspect nu se poate insa retine ca ar exista o contradictie intre prevederile art. 52 al Legii nr. 15/1990 si prevederile alin. (1) al art. 134 din Constitutie spre a se putea deduce ca ele sunt abrogate. In acest sens este de observat ca, sub aspect juridic, nu exista o definitie constitutionala sau la nivel de lege a economiei de piata, care constituie un concept economic ce a fost consacrat constitutional numai pentru a exclude posibilitatea organizarii economiei nationale potrivit modelului anterior al regimului totalitar comunist. De asemenea, este unanim cunoscut ca perioada actuala reprezinta tranzitia catre economia de piata, ale carei mecanisme juridice si economice sunt in curs de realizare in cadrul programului de reforma. De aceea nu pot fi neconstitutionale procedeele prin care se realizeaza treptat aceasta tranzitie, inclusiv sistemul de balante si reparatii pentru produsele deficitare si de importanta strategica, la care se refera art. 52 din Legea nr. 15/1990, tinand seama nu numai de justificarea acestei masuri in functie de cerintele specifice tranzitiei, dar si de obligatia constitutionala a statului, prevazuta de art. 134 alin. (2) lit. b), privind protejarea intereselor nationale in activitatea economica. In concluzie, este atributul suveran al legiuitorului de a institui orice masura pe care o considera necesara, in virtutea politicii sale economice, pentru realizarea acestor obiective.
    In concluziile depuse de intervenient, Ministerul Apararii Nationale, au mai fost semnalate si alte prevederi ale Legii nr. 94/1992 pe care intervenientul le considera ca fiind neconstitutionale. Curtea constata, insa, ca ea este legal sesizata numai cu privire la prevederile mentionate in Incheierea din 2 martie 1994 a Colegiului jurisdictional al Curtii de Conturi, ca intervenientul avea posibilitatea sa ridice exceptiile sale in fata judecatorului a quo, in calitate de parte, ca ridicarea unei exceptii in mod direct in fata Curtii Constitutionale este contrara procedurii de control a acestei Curti care, deci este necompetenta, in cadrul prezentului contencios constitutional, sa se pronunte asupra lor.
    De asemenea, paratii, in dezvoltarea exceptiei pe care au invocat-o, au mai ridicat si unele aspecte legate de neconstitutionalitatea unor interpretari pe care se intemeiaza imputatia ce li se aduce. Consecvent cu practica anterioara a Curtii Constitutionale, aceste interpretari nu pot face obiectul controlului de constitutionalitate, Curtea neavand competenta legala de a cenzura constitutionalitatea interpretarilor date de instantele judecatoresti textelor legale si, cu atat mai mult, ale partilor implicate intr-un proces. Desigur, interpretarea prevederilor legale aplicabile unui litigiu trebuie sa fie in concordanta cu prevederile Constitutiei, dar cenzura acestui aspect se realizeaza exclusiv prin intermediul cailor de atac prevazute de lege.
    Avand in vedere considerentele aratate, prevederile art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 23 si urmatoarele din Legea nr. 47/1992, ale art. 1 alin. (1), art. 45 si 46 din Legea nr. 94/1992 si ale art. 52 din Legea nr. 15/1990,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:
    1. Admite in parte exceptia de neconstitutionalitate invocata de paratii Stanasila Constantin, Patrascu Paul-Emil, Iliescu Lazar, Santo Matei-Mihai si Florea Vlademir Constantin, in Dosarul nr. 1/1993 al Colegiului jurisdictional al Curtii de Conturi si constata ca notiunea "organ suprem" din art. 1 alin. (1) al Legii nr. 94/1992 este neconstitutionala in ce priveste activitatea jurisdictionala a Curtii de Conturi.
    2. Respinge exceptia de neconstitutionalitate invocata de paratii sus-mentionati, in acelasi dosar al Colegiului jurisdictional al Curtii de Conturi, in ce priveste Capitolul II, art. 45 si 46 din Legea nr. 94/1992 si art. 52 din Legea nr. 15/1990.
    3. Constata ca nu este competenta sa se pronunte asupra problemelor semnalate de intervenientul, Ministerul Apararii Nationale, care exced limitele sesizarii, precum si de paratii care au ridicat exceptiile, in legatura cu constitutionalitatea interpretarii unor dispozitii legale.
    Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
    Pronuntata in sedinta publica azi 2 iunie 1994.

                PRESEDINTE,
                dr. Mihai Constantinescu

                          Magistrat asistent,
                          Constantin Burada