DECIZIE Nr.
631 din 26 iunie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 188/2000 privind executorii
judecatoresti
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 518 din 1 august 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Kozsokar Gabor -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Şerban Viorel Stănoiu -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti,
excepţie ridicată de Fănica
Popovici şi Dan Popovici în Dosarul nr. 2.298/330/2006 al Judecătoriei
Urziceni.
La apelul nominal se prezintă Paul Cocioc, asistat de
avocat Vişan Apostol, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare
a fost legal îndeplinită.
Apărătorul părţii prezente solicită respingerea excepţiei
ca neîntemeiată, apreciind că activitatea executorilor judecătoreşti, aşa cum
este reglementată prin Legea nr. 188/2000, este în deplin acord cu prevederile
constituţionale invocate.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 12 martie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 2.298/330/2006, Judecătoria Urziceni a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 188/2000 privind executorii
judecătoreşti, excepţie ridicată de Fănica
Popovici şi Dan Popovici.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că, din analiza Legii nr. 188/2000, în
întregime, şi a art. 7, în special, se poate concluziona că executorul
judecătoresc exercită o activitate de înfăptuire a justiţiei. Astfel, procesul
civil începe cu sesizarea instanţei şi se încheie cu executarea hotărârii
pronunţate de aceasta. Or, potrivit reglementării criticate, instanţele
judecătoreşti îşi împart competenţele de soluţionare a procesului civil cu
executorii judecătoreşti, care, în virtutea atribuţiilor conferite de lege,
sunt competenţi să finalizeze procesul. Chiar dacă instanţa poate anula actele
nelegale ale executorului, ea nu poate dispune în locul acestuia cu privire la
actele ce urmează a fi desfăşurate.
In concluzie, excepţia care are ca obiect dispoziţiile
Legii nr. 188/2000 este întemeiată, întrucât o altă entitate decât instanţele
judecătoreşti este abilitată să desfăşoare acte de înfăptuire a justiţiei.
Judecătoria Urziceni apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că atribuţiile
executorului judecătoresc nu pot fi circumscrise noţiunii de „activitate de
judecată".
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul arată că, prin
atribuţiile sale, executorul judecătoresc nu se substituie activităţii
instanţei de judecată, ci rolul acestuia este de a impune realizarea
dispoziţiilor cuprinse într-o hotărâre judecătorească sau într-un alt titlu
executoriu. In plus, tocmai în considerarea rolului instanţei de unică
autoritate care înfăptuieşte justiţia, activitatea executorilor judecătoreşti
este supusă cenzurii instanţei, orice act de executare silită considerat
nelegal putând fi anulat de instanţa de executare. Prin urmare, excepţia de
neconstituţionalitate a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti
prin raportare la art. 126 alin. (1) din Constituţie este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră
neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, întrucât competenţele
executorului judecătoresc constau în punerea în executare a dispoziţiilor cu
caracter civil din titlurile executorii, după o procedură stabilită de lege,
care nu presupune nicio ingerinţă în activitatea de înfăptuire a justiţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 559 din 10 noiembrie 2000.
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 126 referitoare la
instanţele judecătoreşti.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 188/2000, executorii judecătoreşti
sunt învestiţi să efectueze un serviciu de interes public, şi anume executarea
silită a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii, îndeplinind
acte de autoritate publică, care au forţa probantă specifică unui asemenea act. Conform art. 5 din lege, „activitatea executorilor judecătoreşti se înfăptuieşte în
condiţiile legii, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale
părţilor şi ale altor persoane interesate, fără deosebire de rasă, de
naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de apartenenţă
politică, de avere sau de origine socială".
Executor judecătoresc poate fi persoana care
îndeplineşte condiţiile stabilite de lege şi este numit de ministrul justiţiei,
la propunerea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti. El
are, în principal, următoarele atribuţii: punerea în executare a dispoziţiilor
cu caracter civil din titlurile executorii, notificarea actelor judiciare şi
extrajudiciare, comunicarea actelor de procedură, recuperarea pe cale amiabilă
a oricărei creanţe, aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanţa
judecătorească, constatarea unor stări de fapt în condiţiile prevăzute de Codul
de procedură civilă, întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul
ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor, întocmirea
protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin şi a cecurilor, după
caz, precum şi orice alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţa lui.
Executorul judecătoresc îşi îndeplineşte atribuţiile cu respectarea dispoziţiilor
Legii nr. 188/2000, a statutului profesiei şi a regulamentului de aplicare a
acestei legi, precum şi ale Codului de procedură civilă şi ale altor legi
aplicabile în materie.
In exercitarea atribuţiilor stabilite prin lege,
executorii judecătoreşti nu pot refuza îndeplinirea unui act dat în competenţa
lor decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege (art. 6 din lege). In
cazul refuzului nejustificat de întocmire a unui act, partea interesată poate
introduce plângere în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoştinţă de
acest refuz la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul
executorul judecătoresc. Dacă plângerea este admisă, instanţa indică în
hotărâre modul în care trebuie întocmit actul.
Potrivit dispoziţiilor art. 58, coroborate cu cele ale
art. 59 din Legea nr. 188/2000, actele executorilor judecătoreşti sunt supuse
controlului instanţelor judecătoreşti competente, cei interesaţi sau vătămaţi
prin actele de executare putând formula contestaţie la executare, în condiţiile
prevăzute de Codul de procedură civilă.
In considerarea celor arătate,
Curtea apreciază că executorii judecătoreşti acţionează în interesul unei bune
administrări a justiţiei, reprezentând un organ auxiliar al acesteia, care are
rolul de a pune în practică hotărârea pronunţată de instanţă. In acord cu
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, „dreptul la un tribunal ar
fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca
o decizie judiciară definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă, în
detrimentul unei părţi, Intr-adevăr, nu ar fi de înţeles ca art. 6 par.1 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale să
descrie în detaliu garanţiile procedurii - echitate, publicitate şi celeritate -
acordate părţilor şi să nu apere punerea în aplicare a deciziilor judiciare.
[...] Executarea unei sentinţe sau a unei hotărâri, indiferent cărei
jurisdicţii ar aparţine, trebuie deci considerată ca făcând parte integrantă
din proces, în sensul art. 6" (cauza „Hornsby
împotriva Greciei", 1997). Or, este bine cunoscut că, prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti,
instanţa legată cu soluţionarea cauzei, prin rezolvarea acesteia, se
dezînvesteste. In aceste condiţii, chiar dacă executarea hotărârii este circumscrisă noţiunii de
„proces", nimic nu susţine teza potrivit căreia această activitate trebuie
îndeplinită tot de instanţa care a soluţionat litigiul, cu atât mai mult cu cât
punerea în aplicare a hotărârii aparţine sferei administrative a procesului
civil. Astfel, este evident că executorul judecătoresc nu spune dreptul, deci
nu realizează o activitate jurisdicţională, ci numai execută întocmai
dispoziţiile judecătorului, cuprinse în hotărârea instanţei, potrivit
competenţelor atribuite de lege.
Sub acest aspect, în concordanţă cu jurisprudenţa
Curţii Europene a Drepturilor Omului, activitatea executorilor judecătoreşti
constituie „un element esenţial al statului de drept", iar, întrucât
aceştia nu deţin forţa publică coercitivă, „statului îi revine obligaţia de a
lua toate măsurile necesare pentru ca ei să poată duce la îndeplinire sarcina cu care au fost învestiţi, în
special prin asigurarea concursului efectiv al altor autorităţi care pot impune
prin forţă executarea atunci când este cazul, măsuri în lipsa cărora garanţiile
de care beneficiază justiţiabilul în faţa instanţelor îşi pierd raţiunea de a
fi" (cauza „Pini şi Bertani/Manera şiAtripaldi împotriva
României", 2004).
In considerarea celor arătate, susţinerea autorului
excepţiei potrivit căreia instanţele judecătoreşti îşi împart competenţele de
soluţionare a procesului civil cu executorii judecătoreşti nu poate fi reţinută
de Curte, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 188/2000
urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, excepţie
ridicată de Fănica Popovici şi Dan Popovici în Dosarul nr. 2.298/330/2006 al
Judecătoriei Urziceni.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 iunie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu