Decizia Nr.63 din 24.02.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2013 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea unor acte normative
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 294 din 29 aprilie 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Ingrid Alina Tudora	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2013 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Costin Daniel Leolea în Dosarul nr. 8.228/118/2013 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă - Complet specializat pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.069D/2014.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.241D/2014, care are ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Sindicatul Hidroelectrica HidroSind, cu sediul în Bucureşti, în numele membrilor săi Ilie Roşu, Cristian Geantă, Georgeta Simona Iordănescu şi Ion Nicolescu în Dosarul nr. 29.419/4/2013 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.4. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, avocat Camelia Constantin, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.069D/2014 şi nr. 1.241D/2014, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.6. Avocatul autorului excepţiei şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării cauzelor.7. Curtea, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.241D/2014 la Dosarul nr. 1.069D/2014, care a fost primul înregistrat.8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2013. Arată că aceste prevederi legale au fost abrogate prin Legea nr. 260/2013, dar preluate în cuprinsul art. 24 alin. (1¹) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară. Susţine, în esenţă, că neconstituţionalitatea reglementării legale criticate derivă din impunerea unei cote de impozit de 85% pentru veniturile reprezentând salarii/indemnizaţii/sume compensatorii acordate, în condiţiile legii, cu ocazia încetării contractului de muncă, raportului de serviciu sau mandatului, angajaţilor cu funcţii de conducere sau persoanelor care sunt numite în calitate de membru în consilii de administraţie şi consilii de conducere, prin derogare de la cota unică de 16%. Învederează faptul că această cotă de impozit de 85% a fost instituită de legiuitor exclusiv pe criteriul funcţiei deţinute de salariat, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 56 alin. (2) din Constituţie. Apreciază că, deşi statul are dreptul să îşi stabilească fiscalitatea, este totuşi evidentă disproporţia dintre cota de impozitare de 85% şi cota unică de 16%, o asemenea măsură legislativă fiind de natură să afecteze proporţionalitatea măsurii cu scopul urmărit. În acest sens, invocă Decizia nr. 3/1994 prin care Curtea Constituţională a statuat că fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni.9. Reprezentantul Ministerului Public arată, în esenţă, că din examinarea expunerii de motive a Legii nr. 260/2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2013 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea unor acte normative, concluzia ar fi aceea că beneficiarii acestei ordonanţe de urgenţă ar fi trebuit să fie persoanele care ulterior au fost indicate, cu exactitate, în art. 24 alin. (1¹) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012. În acest context, apreciază că prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2013 sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică şi altor categorii de persoane cu excepţia celor prevăzute în art. 24 alin. (1¹) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:10. Prin Încheierea din 22 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 8.228/118/2013 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă - Complet specializat pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, şi Încheierea din 4 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 29.419/4/2013 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2013 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea unor acte normative. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Costin Daniel Leolea şi Sindicatul Hidroelectrica HidroSind, cu sediul în Bucureşti, în numele membrilor săi Ilie Roşu, Cristian Geantă, Georgeta Simona Iordănescu şi Ion Nicolescu, în cauze având ca obiect o contestaţie formulată împotriva unei decizii de concediere şi, respectiv, o contestaţie la executare silită.11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că textul de lege criticat instituie o derogare de la prevederile art. 43 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin care cota de impozit pentru veniturile reprezentând salarii/indemnizaţii/sume compensatorii acordate, în condiţiile legii, cu ocazia încetării contractului de muncă, raportului de serviciu sau mandatului, angajaţilor cu funcţii de conducere sau persoanelor care sunt numite în calitate de membru în consilii de administraţie şi consilii de conducere este de 85%, faţă de cea de 16% cât este pentru celelalte funcţii.12. În acest context, autorii excepţiei apreciază că „prin art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2013 s-a creat o disproporţie vădită între cotele de impozitare aplicabile aceleiaşi categorii de venituri, diferenţierea şi excepţia reglementată de textul legal criticat fiind dată de funcţia de conducere deţinută de persoana căreia îi este aplicabilă această cotă diferenţiată.“ Arată că „discriminarea este evidentă în condiţiile în care legea instituie, indirect, un tratament diferenţiat în cazul unor situaţii analoage sau cel puţin comparabile“, fiind „unanim acceptat că egalitatea de tratament este încălcată dacă distincţia în discuţie nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică nu urmăreşte un scop legitim şi proporţional cu acesta“. Se susţine că s-a ajuns în situaţia în care, pe considerente ce ţin de funcţia exercitată, doar cei care ocupă o funcţie de conducere vor fi impozitaţi separat, cu o cotă ce excedează cu mult cuantumul majorităţii de 16%. Se învederează faptul că, în cauzele de faţă, suntem în prezenţa unei diferenţieri a impunerii fiscale exclusiv pe considerentul unei categorii de cetăţeni, respectiv cea a salariaţilor cu funcţii de conducere, astfel încât textul legal criticat este discriminatoriu, creând o situaţie dezavantajoasă, de inechitate, pentru angajaţii cu funcţii de conducere cărora, în perioada scurtă de timp în care art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2013 a fost în vigoare, le-au încetat raporturile de muncă. Aşa fiind, apreciază că art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2013 este neconstituţional, întrucât încalcă dreptul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, fără discriminare, prin raportare la o anumită categorie de salariaţi, respectiv la cei care ocupă o funcţie de conducere.13. Pe cale de consecinţă, autorii excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că, atât timp cât raţiunea normativă a vizat funcţia deţinută de contribuabil, dispoziţia legală criticată este vădit neconstituţională, încălcând art. 16 alin. (1) şi art. 56 alin. (2) din Legea fundamentală.14. Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă - Complet specializat pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, arată că reglementarea unei cote de impozit de 85% pentru persoanele cu funcţii de conducere, în situaţia în care, în cazul celor cu funcţii de execuţie rămâne aplicabilă o cotă de 16%, se prezintă ca o soluţie legislativă fundamental diferită aplicată unor situaţii esenţial similare, fiind contrară art. 16 alin. (1) şi art. 56 alin. (2) din Constituţie.15. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti apreciază că prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2013 sunt constituţionale. În acest sens, instanţa de judecată arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, „principiile egalităţii şi al nediscriminării presupun ca la situaţii egale, tratamentul juridic să fie egal, după cum la situaţii care se deosebesc în mod obiectiv şi rezonabil, tratamentul juridic corespunzător să fie diferit“.16. În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:18. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/199, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2013 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 6 iunie 2013. Potrivit textului de lege criticat, „Prin derogare de la prevederile art. 43 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cota de impozit pe venit este de 85% pentru veniturile reprezentând salarii/indemnizaţii/sume compensatorii acordate, în condiţiile legii, cu ocazia încetării contractului de muncă, raportului de serviciu sau mandatului, angajaţilor cu funcţii de conducere sau persoanelor care sunt numite în calitate de membru în consilii de administraţie şi consilii de conducere.“20. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2013 a fost aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 260/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 620 din 4 octombrie 2013, lege care, prin articolul unic pct. 5, abrogă art. II din ordonanţa de urgenţă, criticat în prezentele cauze.21. În legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, interpretând sintagma „în vigoare“ din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, text care circumstanţiază controlul de constituţionalitate numai la legile şi ordonanţele în vigoare, Curtea Constituţională a reţinut că acest control vizează „dispoziţiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare“, dar ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. O astfel de soluţie a fost justificată prin faptul că, deşi abrogată, „legea civilă poate ultraactiva în unele situaţii, potrivit principiului «tempus regit actum»“. Astfel, deşi nu mai sunt în vigoare, prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2013 îşi produc în continuare efectele juridice, fiind aplicabile cauzei, iar în aceste condiţii, Curtea urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii acestora.22. În susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor legale criticate, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) potrivit cărora „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări“, şi art. 56 alin. (2) care prevede că „Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.“23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în esenţă, criticile de neconstituţionalitate vizează situaţia discriminatorie instituită de prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2013 ca urmare a reglementării unei cote de impozit de 85% pentru veniturile reprezentând sumele compensatorii acordate angajaţilor cu funcţii de conducere cu ocazia încetării contractului de muncă, derogatorie de la cota de impozit de 16%, prevăzută de art. 43 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.24. Curtea constată că aceste critici sunt neîntemeiate, pentru motivele care vor fi arătate în continuare.25. Potrivit art. 67 Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, salariaţii concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor, aşa cum este şi situaţia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, beneficiază de măsuri active de combatere a şomajului şi pot beneficia de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil. Prin acest text legal sunt prevăzute, astfel, măsurile de protecţie care îi privesc pe salariaţii concediaţi pentru motive independente de persoana lor, şi anume măsuri de combatere a şomajului, care sunt reglementate prin Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi acordarea de compensaţii, măsură reglementată, de regulă, în contractul colectiv de muncă aplicabil. Astfel, contractele colective de muncă pot conţine clauze obligatorii pentru ambele părţi referitoare la plata unor sume compensatorii către salariaţii concediaţi, putându-se stabili, totodată, ca acestea să se plătească în funcţie de vechimea în muncă.26. Curtea subliniază faptul că aceste drepturi reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socio-profesionale. Astfel, instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 335 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 31 iulie 2014, a statuat că „legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor“.27. În acest context, cu privire la compensaţiile ce urmează a fi acordate salariaţilor concediaţi, prin Decizia nr. 941 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 12 decembrie 2012, Curtea a reţinut că „dreptul la plăţi compensatorii nu este un drept constituţional, legiuitorul dispunând de o marjă de apreciere în stabilirea măsurilor de protecţie socială diferenţiate pe categorii de salariaţi.“28. Referitor la criticile formulate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la situaţia discriminatorie instituită prin textul legal criticat, Curtea apreciază că prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2013 nu contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie. Astfel, aşa cum a statuat Curtea Constituţională, în mod constant, în jurisprudenţa sa, în concordanţă cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, egalitate nu înseamnă uniformitate, astfel că este posibilă instituirea unui tratament juridic diferit pentru situaţii deosebite, când aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv. Principiul egalităţii nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. Or, în cauzele de faţă, angajaţii cu funcţii de conducere comparativ cu personalul de execuţie nu se află în aceeaşi situaţie juridică.29. În ceea ce priveşte instituirea unei cote de impozitare de 85% pentru veniturile reprezentând salarii/indemnizaţii/sume compensatorii acordate angajaţilor cu funcţii de conducere cu ocazia încetării contractului de muncă, prin derogare de la cota de 16% prevăzută de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea constată că aceste beneficii nu sunt rezultatul unei contraprestaţii pentru activitatea depusă ca urmare a executării unui raport de muncă, cum este în cazul salariului/indemnizaţiei, ci o despăgubire bănească pe care statul are libertatea să o acorde, neexistând însă o obligaţie constituţională a legiuitorului de a reglementa astfel de măsuri de protecţie socială. 30. Pe de altă parte, din coroborarea prevederilor art. 55 alin. (1) şi alin. (2) lit. k) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu cele cuprinse la pct. 68 lit. l) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, Curtea reţine că sunt incluse în categoria veniturilor salariale, în vederea impozitării, şi veniturile asimilate salariilor, reprezentate de compensaţiile băneşti acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, acestea fiind supuse impozitării pe venit în conformitate cu art. 57 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.31. Deşi sunt asimilate drepturilor salariale din punct de vedere fiscal, reprezentând venituri impozabile, sumele compensatorii au totuşi o natură juridică diferită de cea a salariului, ca element esenţial al contractului individual de muncă şi care reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. În schimb, sumele compensatorii au natura juridică a unei despăgubiri, împrejurare ce justifică, astfel, impozitarea lor diferită.32. Codul fiscal stabileşte o cotă de impozit standard de 16%, care se aplică asupra veniturilor din salarii, şi cote derogatorii pentru impozitul pe venit care sunt stabilite în mod expres de prevederile legale. Dacă pentru impunerea veniturilor din salarii se utilizează cota standard prevăzută de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în cazul sumelor compensatorii legiuitorul poate deroga de la această cotă de impozitare, un atare tratament fiscal constituind o măsură cu caracter de excepţie, pe care legiuitorul o poate adopta în funcţie de condiţiile concrete ale perioadei în care este chemat să stabilească aşezarea sarcinilor fiscale.33. În acest sens este, de altfel, şi Decizia nr. 695 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 30 august 2012, prin care Curtea a reţinut că stabilirea cotelor de impozitare este atributul legiuitorului, care, respectând art. 56 din Constituţie privind justa aşezare a sarcinilor fiscale, le poate mări sau micşora în funcţie de politica fiscală promovată şi de interesele generale ale societăţii la un moment dat.34. Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Costin Daniel Leolea în Dosarul nr. 8.228/118/2013 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă - Complet specializat pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, precum şi de către Sindicatul Hidroelectrica HidroSind, cu sediul în Bucureşti, în numele membrilor săi Ilie Roşu, Cristian Geantă, Georgeta Simona Iordănescu şi Ion Nicolescu, în Dosarul nr. 29.419/4/2013 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, şi constată că prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2013 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă - Complet specializat pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, precum şi Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 24 februarie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora