DECIZIE   Nr. 63 din 15 ianuarie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 131 din 3 martie 2009

Ioan Vida                               - preşedinte

Nicolae Cochinescu               -judecător

Aspazia Cojocaru                  -judecător

Acsinte Gaspar                      -judecător

Petre Lăzăroiu                       -judecător

Ion Predescu                         -judecător

Puskas Valentin Zoltan          -judecător

Tudorel Toader                      -judecător

Augustin Zegrean                  -judecător

Simona Ricu                          - procuror

Valentina Bărbăteanu            - maqistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, excepţie ridicată de Ioan Feişan şi Cecilia Feişan în Dosarul nr. 2.360/176/2008 al Judecătoriei Alba Iulia.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Consideră că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorii acesteia şi au fost edictate în scopul protejării fondului forestier.

CURTEA,

având   în   vedere   actele   şi   lucrările   dosarului,   constată următoarele:

Prin Incheierea din 2 iulie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 2.360/176/2008, Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituţională cu  excepţia de  neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ioan Feişan şi Cecilia Feişan într-o cauză având ca obiect plângerea formulată împotriva încheierii de respingere a cererii de îndeplinire a unui act notarial.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008, care au următorul cuprins:

-Art. 34 alin. (2): „Proprietatea forestieră nu poate fi divizată sub limita de 1 ha."

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că textul de lege contravine prevederilor constituţionale care garantează dreptul de proprietate privată, întrucât limitează exercitarea prerogativei de dispoziţie asupra proprietăţii forestiere.

Judecătoria Alba Iulia apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că nu poate reţine critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie privind dreptul de proprietate privată, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Curtea observă că prevederile art. 34 alin. (2) din Codul silvic stabilesc o limită minimă a întinderii suprafeţelor de teren împădurit şi instituie interdicţia divizării proprietăţii forestiere sub această limită. Aşadar, textul de lege criticat are în vedere situaţia acelor persoane care deţin în proprietate terenuri forestiere a căror suprafaţă este mai mare de 1 ha, restrângându-le acestora posibilitatea înstrăinării unor suprafeţe de teren, până la valoarea stabilită prin lege, şi limitându-le astfel dreptul de dispoziţie, ca prerogativă a dreptului de proprietate. Curtea constată însă că exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizată, ci trebuie stabilit un raport de proporţionalitate între necesitatea protecţiei proprietăţii private şi exigenţele de interes general ale societăţii. Or, Curtea constată că tocmai acesta a fost scopul declarat al legiuitorului, care rezultă cu evidenţă din includerea textului de lege criticat în cap. IV al Codului silvic, dedicat reglementărilor referitoare la asigurarea integrităţii fondului forestier naţional.

Stabilirea prin lege a unei limite sub care proprietatea forestieră nu poate fi divizată este o măsură care dă expresie dispoziţiilor art. 44 alin. (7) din Constituţie, care obligă proprietarul ca, în exercitarea dreptului de proprietate, să respecte, printre altele, sarcinile privind protecţia mediului, aceste sarcini constituind chiar limitări ale dreptului de proprietate. Mai mult decât atât, în edictarea normei criticate legiuitorul a acţionat în virtutea prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea fundamentală, care obligă statul la crearea cadrului legislativ adecvat pentru exercitarea dreptului recunoscut la alin. (1) al aceluiaşi articol, şi anume dreptul la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.

De asemenea, Curtea observă că inclusiv jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, ilustrată prin hotărârile Sporrong şi Lonnroth contra Suediei din 1982, Brumărescu contra României din 1999, Djidrovski contra Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei din 2005 şi Basoukou contra Greciei din 2005, a statuat că dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut, ci poate comporta limitări, în măsura în care acestea sunt apte să asigure un echilibru just între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. In cazul de faţă, interdicţia de a fărâmiţa suprafeţele de teren împădurit în parcele mai mici de 1 ha este pe deplin justificată de necesitatea asigurării unui interes social major, constând în conservarea fondului naţional forestier şi asigurarea unui mediu înconjurător sănătos.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, excepţie ridicată de Ioan Feişan şi Cecilia Feişan în Dosarul nr. 2.360/176/2008 al Judecătoriei Alba Iulia.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăteanu