DECIZIE Nr. 61 din 19 octombrie 1993
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 256 din 1 noiembrie 1993
Vasile Gionea - presedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecator
Miklos Fazakas - judecator
Ion Filipescu - judecator
Victor Dan Zlatescu - judecator
Raul Petrescu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol, solutionarea contestatiei formulate de Petrosanu Ionel impotriva
deciziei Curtii Constitutionale nr. 39 din 7 iulie 1993, prin care s-au respins
recursurile declarate de contestator impotriva deciziilor Curtii nr. 7 si nr. 8
din 2 martie 1993.
Dezbaterile au avut loc in sedinta din 14 octombrie 1993, in prezenta
contestatorului, si au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand
Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru
data de 19 octombrie 1993.
CURTEA CONSTITUTIONALA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine:
Reclamantul Petrosanu Ionel a invocat exceptiile de neconstitutionalitate
vizand Hotararea Guvernului nr. 1295/1990 si art. 7 din Legea nr. 29/1990, in
dosarele nr. 213/1992 si nr. 281/1992 aflate pe rolul Tribunalului Municipiului
Bucuresti, Sectia contencios administrativ.
Curtea, in conditiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, a respins ca
vadit nefondate exceptiile de neconstitutionalitate prin deciziile nr. 7 si nr.
8 din 2 martie 1993.
Impotriva ambelor decizii a declarat recurs reclamantul, reiterand, in
principal, motivele pentru care a apreciat dispozitiile legale atacate ca
neconstitutionale.
Dezbaterile in recurs au avut loc, cu citarea partilor si cu participarea
reprezentantului Ministerului Public, in sedinta din 25 iunie 1993, cand s-a
decis si conexarea celor doua recursuri. Pronuntarea s-a amanat pentru 7 iulie
1993, cand Curtea, prin Decizia nr. 39/1993, a respins recursurile declarate
impotriva deciziilor pronuntate in fond.
Toate deciziile sunt publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 179 din 27 iulie 1993.
Prin cererea inregistrata sub nr. 694 din 4 august 1993,
reclamantul-recurent contesta Decizia definitiva nr. 39/1993, calificand
cererea sa fie ca o "contestatie in anulare potrivit art. 317 si 318 din
Codul de procedura civila" in ce priveste incalcarea dispozitiilor de
ordine publica si respingerea recursului fara a se cerceta toate motivele de
casare, fie ca o "cerere de revizuire potrivit art. 322 din Codul de procedura
civila" pentru nepronuntarea instantei asupra unor lucruri cerute. Prin
cerere se invoca aplicarea art. 84 din Codul de procedura civila, potrivit
caruia cererea pentru exercitarea unei cai de atac este valabil facuta chiar
daca poarta o denumire gresita.
Pe fond, se reiau motivele si argumentarile din sesizarea initiala de
neconstitutionalitate si din cererile de recurs, solicitandu-se abrogarea
Hotararii Guvernului nr. 1295/1990 si a art. 7 din Legea nr. 29/1990 (taxele de
timbru platite anticipat in procesele civile sa fie inlocuite cu cheltuieli
judiciare stabilite de instante la sfarsitul procesului), precum si modificarea
unor texte din Legea nr. 47/1992 [art. 26 alin. (5)] si din Constitutie [art.
51, art. 123 alin. (2), art. 145 alin. (2)].
La termenul din 14 octombrie 1993 contestatorul a invocat exceptia de
incompatibilitate prevazuta de art. 24 din Codul de procedura civila,
considerand ca nu este admisibil ca acelasi complet care a judecat recursul sa
solutioneze si contestatia formulata impotriva deciziei pronuntate in recurs.
La acelasi termen Curtea a pus in discutie admisibilitatea contestatiei in
anulare sau a revizuirii fata de dispozitiile art. 25 alin. (1) din Legea nr.
47/1992 si utilitatea unirii exceptiei cu fondul.
Contestatorul a solicitat din nou sa se faca aplicarea art. 24 din Codul de
procedura civila privind incompatibilitatea, iar judecata pe fond sa fie
amanata, urmand ca atunci sa fie analizate si alte aspecte pe care le-a indicat
oral.
Reprezentantul Ministerului Public a apreciat ca fata de dispozitiile art.
25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curtii Constitutionale nu pot fi
atacate prin intermediul cailor extraordinare de atac reglementate de Codul de
procedura civila.
Contestatorul, luand din nou cuvantul, a cerut sa se faca aplicarea art. 84
din Codul de procedura civila, iar in legatura cu admisibilitatea cailor
extraordinare de atac a aratat ca, datorita importantei motivelor pe care le
invoca, nu se poate lua in discutie acest aspect formal.
CURTEA CONSTITUTIONALA,
examinand exceptia de incompatibilitate ridicata de catre contestator si
problema admisibilitatii contestatiei formulate, invocata din oficiu de Curte,
retine urmatoarele:
Potrivit art. 24 din Codul de procedura civila, judecatorul care a
pronuntat o hotarare intr-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiasi
pricini in apel sau in recurs si nici in caz de rejudecare dupa casare. De
asemenea, nu poate lua parte la judecata cel care a fost martor, expert sau
arbitru in aceeasi pricina.
Cu referire la caile de atac, rezulta, fara posibilitate de dubiu, ca
textul are in vedere caile de atac de reformare, deoarece numai in aceste
cazuri se exercita un control judiciar de catre o instanta superioara si este firesc
ca judecatorul sa nu-si controleze propria hotarare. Acest principiu se
regaseste si in activitatea Curtii Constitutionale, art. 20 alin. 2 din
regulament dispunand ca judecatorii care au facut parte din completul de 3 nu
pot lua parte la judecarea aceleiasi cauze in recurs si a fost, de altfel,
respectat in recursurile declarate de contestator impotriva deciziilor de fond.
Insa contestatia in anulare si revizuirea sunt cai extraordinare de atac de
retractare prin care se invoca aspecte care nu au fost avute in vedere la
pronuntarea hotararilor atacate si tocmai de aceea se solutioneaza chiar de
instantele care au pronuntat hotararile respective, iar completul de judecata
poate fi acelasi, deoarece nu este pus in situatia de a face un control asupra a
ceea ce el a hotarat deja. Aceeasi este situatia si in cazul casarii cu
retinere spre rejudecare, iar exemplele ar putea continua deoarece cazurile de
incompatibilitate sunt de stricta interpretare si deci nu pot fi extinse prin
analogie, in timp ce alte ipoteze in care un judecator care s-a pronuntat
intr-o cauza sa poata judeca din nou in aceeasi cauza, fara sa fie
incompatibil, mai exista.
Asa fiind, exceptia de incompatibilitate este neintemeiata si urmeaza sa
fie respinsa.
In legatura cu admisibilitatea contestatiei, Curtea retine ca intr-adevar
art. 84 din Codul de procedura civila dispune ca o cerere de chemare in
judecata sau pentru exercitarea unei cai de atac este valabil facuta chiar daca
poarta o denumire gresita, dar textul are in vedere situatia in care calea de
atac este admisibila. Or, in cazul de fata, nimeni nu contesta ca si Curtea ar
fi obligata sa dea calificarea exacta cererii, deci sa decida daca este vorba
de o contestatie in anulare de drept comun sau speciala ori de o revizuire, dar
problema care se pune este daca aceste cai extraordinare de atac sunt sau nu
admisibile impotriva deciziilor definitive pronuntate de Curtea Constitutionala
in controlul exercitat pe calea exceptiei de neconstitutionalitate.
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, decizia pronuntata in
fond poate fi atacata de parti numai cu recurs, in termen de 10 zile de la
comunicare. Pentru a stabili care este semnificatia cuvantului numai, trebuie
avut in vedere ca la data adoptarii Legii nr. 47/1992 Codul de procedura civila
reglementa o singura cale ordinara de atac - recursul - si trei cai
extraordinare de atac: contestatia in anulare, revizuirea si recursul
extraordinar. Prin urmare, textul nu poate avea decat semnificatia de a
inlatura, in afara de recurs, orice alta cale de atac existenta in acel moment,
deci caile extraordinare de atac. Aceasta interpretare este intarita si de
faptul ca prin Legea nr. 59/1993, care a adus modificari Codului de procedura
civila, Codului familiei, Legii nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ
si Legii nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, nu
au fost modificate dispozitiile Legii nr. 47/1992, or este de principiu ca o
lege generala ulterioara nu poate modifica o lege speciala anterioara decat in
mod expres.
Pe de alta parte, in favoarea admisibilitatii cailor extraordinare de atac
impotriva deciziilor Curtii nu pot fi invocate dispozitiile art. 16 din Legea
nr. 47/1992, potrivit carora procedura jurisdictionala prevazuta de ea se
completeaza cu regulile procedurii civile, in masura in care ele sunt
compatibile cu natura procedurii in fata Curtii Constitutionale, deoarece
aceasta completare cu legea generala se face in masura in care legea speciala
tace, in timp ce, in cazul de fata, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
cuprinde o prevedere expresa si neechivoca, astfel incat nu ar fi vorba de o
completare, ci de o incalcare a unei norme speciale, derogatorie de la dreptul
comun.
Asa fiind, in cadrul controlului de constitutionalitate pe cale de
exceptie, deciziile Curtii, daca au fost pronuntate in fond, pot fi atacate
numai cu recurs, iar daca sunt definitive, nu mai pot fi atacate prin nici o
cale de atac extraordinara, fie ca ar fi vorba de contestatie in anulare, revizuire,
recurs in interesul legii sau recurs in anulare.
In consecinta, prezenta contestatie urmeaza a fi respinsa ca inadmisibila.
Pentru motivele aratate, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, al
art. 13 alin. (1) lit. A) c) si al art. 25 din Legea nr. 47/1992, precum si al
art. 24 din Codul de procedura civila,
CURTEA CONSTITUTIONALA,
In numele legii,
DECIDE:
Respinge exceptia de incompatibilitate invocata de contestatorul Petrosanu
Ionel la termenul din 14 octombrie 1993.
Respinge ca inadmisibila contestatia introdusa de Petrosanu Ionel,
domiciliat in Bucuresti, str. Compozitorilor nr. 16, bl. 16 S 14, ap. 1,
impotriva deciziei Curtii Constitutionale nr. 39 din 7 iulie 1993.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica la 19 octombrie 1993.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE
prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat asistent,
Florentina Geangu