Decizia Nr.606 din 27.09.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) raportat la art. 460 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 667/45/2017 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.747D/2017.2. Dezbaterile au avut loc la data de 17 iulie 2018, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 27 septembrie 2018, dată la care a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Decizia nr. 511 din 3 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 667/45/2017, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) raportat la art. 460 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în condiţiile în care soluţia pe capătul principal nu priveşte fondul în sens larg, partea nu are deschisă calea de atac a revizuirii nici cu privire la soluţia pe capătul accesoriu, deşi aceasta reprezintă o statuare de fond ce afectează în mod direct drepturile patrimoniale ale părţii obligate la plata cheltuielilor de judecată. Or, revizuirea este o cale extraordinară de atac îndreptată împotriva erorilor de fapt săvârşite cu ocazia judecării, putând fi incidente multiple ipoteze în care partea ar putea pretinde, în raport cu prevederile art. 509 din Codul de procedură civilă, protecţia patrimoniului său afectat prin hotărârea definitivă pronunţată. Aşadar, în măsura în care se interpretează că dispoziţiile legale criticate nu deschid calea revizuirii cererilor accesorii de acordare a cheltuielilor de judecată într-o hotărâre pronunţată în revizuire, acestea sunt neconstituţionale.5. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.6. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Acesta arată că, din susţinerile instanţei, rezultă că cererea de revizuire supusă controlului instanţei de judecată s-a formulat împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate tot în calea de atac a revizuirii.7. Or, potrivit art. 513 alin. (5) din Codul de procedură civilă, hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. Astfel, dacă s-a solicitat revizuirea unei hotărâri care a rămas definitivă prin neapelare sau prin respingerea ori anularea apelului în baza unei excepţii procesuale, hotărârea pronunţată în revizuire poate fi atacată cu apel. Hotărârea prin care s-a soluţionat o cerere de revizuire împotriva unei hotărâri a instanţei de apel poate fi atacată cu recurs, iar hotărârea pronunţată într-o revizuire care a avut ca obiect o decizie a instanţei de recurs este definitivă. 8. Revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, în scopul restabilirii adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanţă cu prevederile art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătoreşti definitive, precum şi a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanţelor prin hotărârile respective a impus ca legea să stabilească riguros şi limitativ cazurile şi motivele pentru care se poate exercita această cale de atac, precum şi modul în care acestea pot fi probate. 9. Din această perspectivă, prevederile legale criticate nu aduc atingere accesului liber la justiţie, întrucât reglementarea de către legiuitor, în limitele stabilite de Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestora. Cum cererea de revizuire a fost judecată de Curtea de Apel Iaşi, care a dat o soluţie cererii de revizuire, şi hotărârea dată în revizuire are aceeaşi soartă şi poate fi atacată cu aceeaşi cale ca şi hotărârea revizuită, în niciun caz cu revizuire.10. Aşadar, în realitate, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu face o veritabilă critică de neconstituţionalitate, problemele pe care le ridică fiind de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor procedurale criticate, chestiuni care ţin exclusiv de competenţa instanţelor de judecată.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de instanţa de judecată, îl constituie dispoziţiile art. 509 alin. (1) teza întâi raportat la art. 460 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 509 alin. (1) pct. 5 raportat la art. 460 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu următoarea redactare:– Art. 509 alin. (1) pct. 5: „(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: [...] 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor;";-Art. 460 alin. (2): „(2) Dacă prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate şi cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală." 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie. Se mai invocă art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că instanţa de judecată, autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, pune problema părţii care a căzut în pretenţii şi care a fost obligată la plata unui cuantum al cheltuielilor de judecată (care sunt accesorii). Ipoteza este aceea în care cererea acestei părţi, formulată în cadrul procedurii revizuirii, a fost respinsă ca inadmisibilă, iar partea afirmă în cadrul unei noi cereri de revizuire că, ulterior pronunţării hotărârii judecătoreşti, s-au descoperit noi înscrisuri care dovedesc că instanţa judecătorească a fost în eroare atunci când a stabilit respectivul cuantum. Aşadar, analiza Curţii nu va viza ipoteza solicitării pe cale separată/distinctă a cheltuielilor de judecată. 16. Deşi în principiu se admite că respectivele cheltuieli de judecată pot fi cerute pe cale principală în cadrul unui alt proces, având în vedere prevederile art. 460 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în situaţia de faţă, partea care a pierdut procesul nu mai are posibilitatea de a contesta cuantumul cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cererii de revizuire. Aceasta este consecinţa logică a faptului că acest cuantum a fost discutat în cadrul acţiunii „principale", respectiv prima cerere de revizuire. 17. Practic, instanţa judecătorească solicită calificarea cheltuielilor de judecată ca fiind obiectul unor cereri cu caracter principal, precum şi recunoaşterea căii de atac a revizuirii care să fie deschisă împotriva unei hotărâri judecătoreşti de respingere, ca inadmisibilă, a unei cereri de revizuire, în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, acest lucru echivalând cu o solicitare de modificare şi completare a legii. În aceste condiţii, se constată că autoarea excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci solicită, în realitate, completarea dispoziţiilor de lege criticate. O asemenea solicitare nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. 18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 raportat la art. 460 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 667/45/2017. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 septembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae