DECIZIE Nr.
605 din 28 aprilie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 24 alin. (1 2), (1 4), (2) si (3)
din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii
fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 415 din 17 iunie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (12), (14),
(2) şi (3) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate
asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit
prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997,
excepţie ridicată de Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Focşani în
Dosarul nr. 1.133/275/2007 al Judecătoriei Panciu.
La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, prin
consilierul juridic Cristina Stoica, părţile Gheorghe Apostoleanu şi
Gheorghe-Leonida Gussi, prin procurator Maricel Cosor, precum şi Instituţia
Prefectului Vrancea - Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de
proprietate privată asupra terenurilor, prin consilier juridic Răduţă
Bornaz-Hornea, şi Primăria Soveja - Comisia locală pentru stabilirea dreptului
de proprietate privată asupra terenurilor, prin primar Costel Pleşa. Celelalte
părţi lipsesc, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Reprezentanţii autorului excepţiei, ai Primăriei Soveja
şi ai Instituţiei Prefectului Vrancea susţin admiterea criticii de
neconstituţionalitate, arătând că textele de lege criticate creează
discriminări între foştii proprietari sub aspectul reconstituirii dreptului de
proprietate pe fostele amplasamente, privilegiind anumite persoane în vederea
dobândirii unor terenuri în alte zone decât vechile amplasamente. Mai mult,
aceste reconstituiri abuzive sunt de natură a afecta în mod ireparabil
proprietatea publică a statului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, apreciind că
reglementarea criticată are caracter special, întrucât vizează terenurile cu
vegetaţie forestieră, domeniul şi condiţiile de aplicare a legii reparatorii
constituind opţiunea liberă a legiuitorului. De altfel, argumentele invocate în
susţinerea excepţiei reprezintă aspecte ce ţin de modul de aplicare a legii de
către instituţiile competente.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 7 noiembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 1.133/275/2007, Judecătoria Panciu a sesizat Curtea
Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art.
24 alin. (12), (14), (2) şi (3) din Legea nr. 1/2000
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi
celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.
18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie ridicată de Regia Naţională a
Pădurilor - Direcţia Silvică Focşani.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că textele legale criticate încalcă prevederile art.
4 şi 16 din Constituţie, întrucât instituie o discriminare între cetăţenii
români, favorizând acele persoane ale căror terenuri forestiere sunt declarate,
potrivit legii, arii naturale protejate sau unităţi-sursă pentru producerea
materialelor forestiere de reproducere, aceştia având dreptul de a opta pentru
atribuirea unei suprafeţe echivalente din fondul forestier proprietate de stat.
In opinia autorului, dispoziţiile art. 24 alin. (12), (14),
(2) şi (3) din Legea nr. 1/2000 contravin şi art. 44 din Constituţie, fiind
nesocotit dreptul de proprietate al statului. Astfel, legea operează o
expropriere a statului în favoarea anumitor cetăţeni, fără plata unei
despăgubiri. Mai mult, dispoziţiile criticate instituie o restrângere a
exerciţiului dreptului de proprietate privată a statului asupra terenului
dobândite în mod legal, cu încălcarea prevederilor constituţionale cuprinse în
art. 53.
Judecătoria Panciu apreciază
excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie art. 24 alin. (12), (14), (2) şi (3) din Legea nr. 1/2000
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi
celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.
18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările şi completările
ulterioare, texte de lege care au următorul conţinut:
„(12) Terenurile din ariile naturale
protejate, constituite şi declarate astfel potrivit legii, arboretele
constituite ca unităţi-sursă pentru producerea materialelor forestiere de
reproducere, plantajele, culturile de plante-mamă pentru producţia de butaşi,
înscrise în catalogul naţional al materialelor de bază, se restituie foştilor
proprietari sau moştenitorilor acestora, cu obligaţia de a le păstra destinaţia
şi de a le asigura administrarea prin structuri silvice autorizate. Fostul
proprietar poate opta pentru atribuirea unei
suprafeţe echivalente din fondul forestier proprietate de stat.
(14) In cazul în care pe vechiul
amplasament se află păduri încadrate în grupa I funcţională conform
prevederilor Legii nr. 26/1996 - Codul silvic,
cu modificările şi completările ulterioare, fostul proprietar sau moştenitorii
acestuia trebuie să respecte destinaţia acestora şi să permită lucrările de
intervenţie necesare sau pot opta pentru restituirea unui alt teren, situat în
apropierea vechiului amplasament.
(2) Se exceptează de la reconstituirea dreptului
de proprietate pe vechile amplasamente terenurile atribuite foştilor
proprietari, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu
modificările şi completările ulterioare, pentru care s-au eliberat titluri de
proprietate sau procese-verbale de punere în posesie.
(3) Pentru cazurile prevăzute la alin. (2) punerea
în posesie se va face pe alte terenuri, situate în apropierea vechilor
amplasamente, acceptate de proprietar."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 4 alin. (2), art. 16 şi 44.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că, în domeniul legilor fondului funciar, legiuitorul a optat pentru
reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole sau
forestiere pe vechile amplasamente. Astfel, Legea nr. 1/2000, în art. 2 alin.
(1), prevede că „în aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea
dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au
fost atribuite legal altor persoane". Aceste dispoziţii constituie
expresia aplicării principiului restitutio in integrum, în deplină
concordanţă cu principiul garantării dreptului de proprietate prevăzut la art.
44 alin. (1) teza întâi din Constituţie. Excepţia expres prevăzută de lege o
constituie situaţia în care terenurile au fost atribuite în mod legal altor
persoane, aşa cum reglementează şi dispoziţiile art. 24 alin. (2) din lege,
care fac trimitere la prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu
modificările şi completările ulterioare. Această excepţie reprezintă
transpunerea în plan normativ a principiului constituţional al
neretroactivităţii legii civile şi consacrarea prin lege a adagiului „tempus
regit actum".
Analizând dispoziţiile art. 24 alin. (12) şi
(14) din Legea nr. 1/2000, Curtea constată că regula reconstituirii
dreptului de proprietate pe vechile amplasamente este aplicabilă şi în cazul
terenurilor din ariile naturale protejate, constituite şi declarate astfel
potrivit legii, arboretelui constituit ca unităţi-sursă pentru producerea
materialelor forestiere de reproducere, plantajelor, culturilor de plante-mamă
pentru producţia de butaşi, înscrise în catalogul naţional al materialelor de
bază, precum şi pădurilor încadrate în grupa I funcţională conform prevederilor
Legii nr. 26/1996 - Codul silvic (dispoziţii preluate de noul Cod silvic, Legea
nr. 46/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din
27 martie 2008). Insă dreptul de proprietate asupra terenurilor enumerate,
astfel reconstituit, este grevat de sarcina proprietarului de a păstra
destinaţia acestora, de a le asigura administrarea prin structuri silvice
autorizate, precum şi de a permite lucrările de intervenţie necesare.
Cu privire la instituirea prin lege a unor sarcini
asupra dreptului de proprietate, Curtea Constituţională reţine că acest drept
nu este absolut. Potrivit alin. (1) al art. 44 din Constituţie, „Conţinutul
şi limitele acestor drepturi (dreptul de proprietate şi creanţele asupra
statului) sunt stabilite de lege", ceea ce permite legiuitorului ca
în considerarea unor interese specifice să instituie reguli care să armonizeze
incidenţa şi a altor drepturi fundamentale ale cetăţenilor decât cel de
proprietate, într-o interpretare sistematică a Constituţiei, astfel încât ele
să nu fie suprimate prin modul de reglementare a dreptului de proprietate.
Totodată, Curtea a reţinut constant în jurisprudenţa
sa, de exemplu prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în
temeiul art. 44 din Constituţie, „legiuitorul ordinar este competent să
stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de
proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel
încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele
particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte
limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv
garantat". De altfel, chiar art. 44 alin. (7) din Legea fundamentală
prevede respectarea de către titularul dreptului de proprietate privată a
tuturor sarcinilor stabilite de lege.
Dincolo de aceste argumente, suficiente pentru a
susţine opţiunea legiuitorului de a reconstitui dreptul de proprietate pe
vechile amplasamente în condiţii conforme Constituţiei, Curtea reţine că legea
oferă posibilitatea foştilor proprietari de a opta pentru atribuirea unei
suprafeţe echivalente din fondul forestier proprietate de stat, în situaţia în
care consideră prea împovărătoare sarcinile care grevează terenurile cu
afectaţiunea prevăzută de lege. In acest caz, reconstituirea dreptului are ca
obiect un alt teren, aflat în proprietatea publică a statului, situat în
apropierea vechiului amplasament. De asemenea, punerea în posesie se va face pe
alte terenuri, situate în apropierea vechilor amplasamente, şi în situaţia în
care pentru acestea din urmă s-au eliberat titluri de proprietate sau
procese-verbale de punere în posesie cu respectarea prevederilor Legii fondului
funciar nr. 18/1991, astfel încât nu mai este posibilă restituirea către foştii
proprietari.
Potrivit dispoziţiilor legale, reconstituirea dreptului
de proprietate pe alte terenuri se poate realiza numai cu acceptul
proprietarului.
Aşa fiind, Curtea constată că fostul proprietar se
bucură de o protecţie sporită a proprietăţii sale, pe când statul, din
patrimoniul căruia se realizează restituirea, poate suferi o semnificativă
pierdere patrimonială. Astfel, condiţionarea restituirii dreptului de
proprietate de exprimarea acceptului fostului proprietar, fără circumscrierea
cadrului în care se poate realiza acest acord, este de natură a prejudicia
dreptul de proprietate publică a statului. Intrucât legea nu prevede condiţiile
în care oferta statului având ca obiect alte terenuri decât vechile
amplasamente poate fi acceptată sau refuzată de proprietar, dispoziţiile
criticate sunt susceptibile de a fi interpretate şi aplicate în mod arbitrar.
Astfel, urmărind realizarea unui câştig material, fostul proprietar îşi poate
exercita în mod abuziv dreptul de opţiune, refuzând succesiv oferta statului,
până când aceasta este în acord cu interesul său personal.
Or, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate,
constituind premisele unei atari conduite din partea foştilor proprietari, aduc
atingere dreptului de dispoziţie, ca prerogativă a dreptului de proprietate
publică a statului, întrucât înlătură posibilitatea acestuia să dispună liber
de bunurile aflate în patrimoniul său. Astfel, în cauză, prin îngrădirea
dreptului de dispoziţie se aduce atingere prevederilor constituţionale cuprinse
la art. 136 alin. (2) din Constituţie, care consacră principiul constituţional
potrivit căruia proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege.
Mai mult, prevederile de lege criticate contravin şi
dispoziţiilor art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie, care dispun că „Proprietatea
privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de
titular", deoarece îi favorizează pe titularii dreptului de
proprietate privată - persoane fizice sau persoane juridice cărora li s-a
reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere din ariile
naturale protejate, arboretelui constituit ca unităţi-sursă pentru producerea
materialelor forestiere de reproducere, plantajelor, culturilor de plante-mamă
pentru producţia de butaşi, înscrise în catalogul naţional al materialelor de
bază, precum şi pădurilor încadrate în grupa I funcţională conform prevederilor
Legii nr. 26/1996 - Codul silvic, în raport cu ceilalţi titulari îndreptăţiţi
la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere. Or,
nimeni nu poate beneficia în ceea ce priveşte bunurile proprietate privată de o
protecţie juridică diferită, indiferent că aceasta are ca titulari persoane
fizice sau persoane juridice private, statul sau unităţile
administrativ-teritoriale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate
de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Admite excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 24 alin. (12), (14) şi (3) din Legea nr.
1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului
funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie ridicată de Regia
Naţională a Pădurilor- Direcţia Silvică Focşani în Dosarul nr.
1.133/275/2007'al Judecătoriei Panciu, şi constată că acestea sunt
neconstituţionale în ceea ce priveşte dreptul foştilor proprietari de a opta
pentru atribuirea unei suprafeţe echivalente din fondul forestier proprietate
de stat.
2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea
dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere,
solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale
Legii nr. 169/1997, excepţie ridicată de acelaşi autor în dosarul aceleiaşi
instanţe.
Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernului.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţata în şedinţa publică din data de 28 aprilie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu