Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi a prevederilor art. I din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013, excepţie ridicată de Margarethe Bieber în Dosarul nr. 3.310/30/2012* al Curţii de Apel Timişoara - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.906D/2015 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 10 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.310/30/2012*, Curtea de Apel Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi a prevederilor art. I din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013, excepţie ridicată de Margarethe Bieber într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea cererii de atribuire în compensare a unui bun imobil în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, deşi Legea nr. 165/2013 recunoaşte şi consacră în continuare, în mod formal, ca şi legislaţia reparatorie anterioară, principiul prevalenţei restituirii în natură, în realitate, dispoziţiile sale se îndepărtează în mod substanţial de acesta. Actuala reglementare pune persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii într-o situaţie vădit mai grea şi mai nefavorabilă în raport de modul în care se putea beneficia de instituţia compensării în sistemul anterior Legii nr. 165/2013. Or, este neconstituţional ca unor persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, determinată de depunerea notificărilor în acelaşi interval de timp finit, să li se creeze regimuri diferite de aplicare a regulilor şi mecanismelor compensării. Autorul excepţiei precizează că, în opinia sa, este aplicabil raţionamentul Curţii Constituţionale cuprins în Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014, dar constatarea neconstituţionalităţii prin decizia menţionată numai în raport cu situaţia din acea speţă nu este îndestulătoare şi nu acoperă întreg spectrul situaţiilor de neconstituţionalitate generate de Legea nr. 165/2013. Mai susţine că se încalcă obligaţia de previzibilitate şi coerenţă legislativă, precum şi principiul securităţii raporturilor juridice. Precizează că legea nouă operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce priveşte măsurile acordate în echivalent, care anterior au prevăzut, într-un mod mai favorabil ca în prezent, acordarea unor măsuri în echivalent prin compensarea în natură a imobilului preluat abuziv cu un alt imobil de aceeaşi valoare, alte despăgubiri fiind posibile, dar numai cu acordul persoanei îndreptăţite sau dacă aceasta refuză compensarea, nefiind prevăzute alte condiţii prohibitive, prezente acum în dispoziţiile Legii nr. 165/2013.6. Curtea de Apel Timişoara - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, nefiind încălcate prevederile art. 15 şi 16 din Constituţie. Precizează că revenirea la posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensarea cu bunuri oferite în echivalent (modalitate agreată de către reclamantă, aceasta fiind critica de neconstituţionalitate adusă) este conformă cu dispoziţiile Legii fundamentale.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând că soluţiile legislative instituite de legiuitor prin Legea nr. 165/2013 nu contravin principiului egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice.9. Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate nu aduc atingere principiului neretroactivităţii legii civile şi nici nu pot fi privite ca o nesocotire a principiului egalităţii.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, şi art. I din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013. În ce priveşte dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, având în vedere că acţiunea introductivă de instanţă a fost promovată anterior intrării în vigoare a acesteia, rezultă că în cauză sunt incidente prevederile tezei a doua ale articolului menţionat. Textele criticate din Legea nr. 165/2013 au următorul conţinut:– Art.1 alin. (2): „(2) În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III.";
– Art. 4 teza a doua: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi."13. Obiect al excepţiei în constituie, de asemenea, şi prevederile art. I din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013. Acestea introduc, modifică şi completează următoarele articole din Legea nr. 165/2013: art. 1 alin. (2), care stabileşte măsurile reparatorii în echivalent ce se pot acorda în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă; art. 3 pct. 8, care stabileşte semnificaţia în cadrul legii a noţiunii de investiţie; art. 5 alin. (2), care stabileşte compunerea comisiei locale pentru inventarierea terenurilor; art. 12 alin. (1) şi (2), referitoare la atribuirea de teren pe un alt amplasament în situaţia în care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu este posibilă; art. 17 alin. (4) şi (5), referitoare la funcţionarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor; art. 19 lit. a), privind numirea şi înlocuirea membrilor Comisiei Naţionale; art. 21 alin. (6) şi (61), referitor la evaluarea imobilului pentru care se stabilesc despăgubiri şi pentru care nu se pot stabili amplasamentul sau caracteristicile tehnice; art. 32 alin. (1), care instituie un termen de decădere, în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 15 alin. (2), care instituie principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia celei penale şi contravenţionale mai favorabile, şi în art. 16, care consacră principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat de autoarea acesteia împotriva sentinţei prin care Tribunalul Timiş i-a respins cererea de obligare a municipiului Timişoara, prin primar, şi a primarului municipiului Timişoara la atribuirea către aceasta a unui imobil situat în municipiul Timişoara, în compensare pentru un alt imobil care nu mai poate fi restituit în natură şi cu privire la care primarul municipiului Timişoara a emis în beneficiul acesteia o decizie prin care i-au fost acordate măsuri reparatorii. 16. Textele de lege criticate în cauza de faţă au mai format obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 744 din 16 decembrie 2014, Curtea a observat că soluţia legislativă prevăzută iniţial de către art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, potrivit căreia, în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, a fost modificată prin dispoziţiile Legii nr. 368/2013, dobândind un conţinut normativ diferit, în sensul că măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda într-o asemenea situaţie sunt compensarea prin puncte şi compensarea prin bunuri. Prin decizia menţionată (paragraful 24), instanţa de contencios constituţional a reţinut că, prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a prevăzut obligaţia statului român de a implementa proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi de a adopta reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. 17. Curtea Constituţională a constatat că prevederile de lege criticate reprezintă modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, concluzie desprinsă şi din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013. Totodată, a reţinut că, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat, având în vedere marja de apreciere a statului român şi garanţiile instituite prin Legea nr. 165/2013, şi anume regulile de procedură clare şi previzibile, însoţite de termene constrângătoare şi de un control judecătoresc efectiv, că legea menţionată oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru redresarea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129). 18. Tot astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut, în legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, că modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 5 din 8 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 31 martie 2009, sau Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013. 19. În sublinierea aceleiaşi idei, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea a precizat că legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în determinarea celor mai potrivite modalităţi prin care sunt acordate despăgubirile cuvenite în urma abuzurilor din regimul comunist, având obligaţia ca măsurile adoptate să respecte principiul proporţionalităţii, aşadar să fie adecvate, rezonabile şi să asigure un just echilibru între interesul individual şi cel general, al societăţii. 20. Totodată, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Curtea a constatat că respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate. Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Curtea a reţinut că, deşi prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective. 21. Faţă de criticile formulate în cauza de faţă, similare celor la care Curtea a răspuns prin jurisprudenţa citată, se justifică menţinerea soluţiei de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. 22. În ce priveşte referirea la Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014, Curtea observă că nu poate fi reţinută, întrucât textul de lege ce a format obiectul controlului exercitat cu acel prilej de Curtea Constituţională avea un alt conţinut normativ decât cel criticat în cauza de faţă. Astfel, prin decizia menţionată, Curtea a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013, care stabilea că singura măsură reparatorie în echivalent care se acorda, în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, era compensarea prin puncte. În redactarea respectivă a cărei neconstituţionalitate a fost constatată, textul avea o influenţă decisivă asupra soluţionării litigiului în cursul căruia a fost ridicată acea excepţie de neconstituţionalitate. În schimb, în cauza de faţă, nu are incidenţă textul în redactarea anterioară modificării survenite prin Legea nr. 368/2013, ci în redactarea actuală, care prevede, pe lângă compensarea prin puncte, şi posibilitatea compensării cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001. 23. De altfel, Curtea remarcă faptul că, în dosarul de faţă, imposibilitatea practică a compensării cu un alt imobil, care o nemulţumeşte pe autoarea excepţiei, derivă din faptul că municipiul Timişoara, prin primar, a declarat că nu deţine bunuri disponibile care să poată fi acordate, autoarea excepţiei afirmând însă că a intrat în posesia unor dovezi care atestă că municipiul Timişoara deţine imobile în proprietate privată care ar fi putut fi oferite spre compensare cu vechiul imobil preluat abuziv şi înstrăinat către chiriaşi, dar cu rea-credinţă acesta a refuzat să se conformeze dispoziţiilor legale, susţinând că nu deţine astfel de imobile proprietate privată. Or, sub acest aspect, instanţa de judecată are competenţa de a aplica legea în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei. 24. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. I din Legea nr. 368/2013, Curtea observă că acestea introduc, modifică şi completează o serie de prevederi din Legea nr. 165/2013. Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta, iar intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază. Având în vedere varietatea de modificări operate prin intermediul art. I din Legea nr. 368/2013, coroborat cu faptul că autoarea excepţiei nu formulează critici distincte cu privire la fiecare dintre textele afectate de aceste modificări şi completări, Curtea apreciază că nu se impune analizarea textelor corespunzătoare din Legea nr. 165/2013, ci respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I din Legea nr. 368/2013, determinată de absenţa motivării, condiţie de admisibilitate impusă de prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Margarethe Bieber în Dosarul nr. 3.310/30/2012* al Curţii de Apel Timişoara - Secţia I civilă. II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 septembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu