Decizia Nr.6 din 14.05.2012

Completul competent să judece recursurile în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 6/2012 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 330⁶ alin. 1 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, şi ale art. 27² alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa completului este prezidată de doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef adjunct Antonia Eleonora Constantin.Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava nu şi-a desemnat un reprezentat pentru susţinerea recursului în interesul legii.La şedinţa de judecată participă prim-magistratul-asistent delegat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna Aneta Ionescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27³ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 136 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la competenţa executorului judecătoresc ori a organului fiscal în executarea hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere în conformitate cu dispoziţiile cap. IV din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru creanţe fiscale.Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii, în sensul de a se stabili că executarea hotărârilor judecătoreşti de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere în condiţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se va efectua, în cazul concursului dintre creditorii fiscali şi ceilalţi creditori ai debitorului, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursurilor în interesul legii.ÎNALTA CURTE,deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constată următoarele:1. Problema de drept care a generat practica neunitarăPrin recursurile în interesul legii declarate în conformitate cu prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava, s-a apreciat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la „interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 136 alin. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, referitor la competenţa executorului judecătoresc ori a organului fiscal în executarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere în conformitate cu dispoziţiile cap. IV din Legea nr. 85/2006 şi pentru creanţe fiscale“.2. Examenul jurisprudenţialÎn urma verificărilor jurisprudenţei s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 136 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţele statuând diferit în privinţa competenţei executorului judecătoresc ori organului fiscal în executarea hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere în conformitate cu cap. IV din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare.3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti3.1. Unele instanţe de judecată au considerat că, în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispoziţiile cap. IV din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa executării aparţine executorului judecătoresc, iar executarea se va executa conform Codului de procedură civilă, chiar dacă răspunderea a fost atrasă şi pentru creanţele fiscale.În motivarea acestei soluţii s-a reţinut, în esenţă, că atât legea insolvenţei, cât şi Codul de procedură fiscală sunt legi speciale, fiecare având propriul domeniu de reglementare şi, în condiţiile în care, la procedura colectivă şi concursuală prevăzută de Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, participă toţi creditorii, deci inclusiv creditorii bugetari, trebuie să se supună în mod necondiţionat prevederilor acestei legi. Acestei proceduri speciale nu îi pot fi aplicate dispoziţii dintr-o altă lege, care reglementează o procedură de recuperare individuală a creanţelor, aşa cum este Codul de procedură fiscală.Aceeaşi interpretare rezultă şi din dispoziţiile art. 149 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, care stabileşte că dispoziţiile sale se completează, în măsura compatibilităţii, cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului comercial şi ale Regulamentului (CE) nr. 1.346/2000 al Consiliului din 24 mai 2000 privind procedurile de insolvenţă.În motivarea acestei orientări a fost avută în vedere şi Decizia nr. 12/2006 în interesul legii, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.În concluzie, în toate cazurile în care se pune problema punerii în executare a unei hotărâri prin care a fost atrasă răspunderea în condiţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, este aplicabilă procedura de executare instituită de Codul de procedură civilă, la care face trimitere art. 142 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, atât timp cât procedura insolvenţei este colectivă, concursuală, unitară şi egalitară pentru toţi creditorii implicaţi.3.2. Alte instanţe au statuat că, în cazul hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa executării aparţine organului de executare fiscală, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.S-a apreciat că instanţa de judecată nu poate încălca dispoziţiile legale atâta vreme cât legiuitorul a dorit ca la executarea creanţelor cuvenite bugetului de stat să se deroge de la dispoziţiile generale referitoare la punerea în executare a hotărârii judecătorului-sindic, având ca obiect atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societăţii supuse procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare.4. Opinia procurorului generalExprimându-şi punctul de vedere, procurorul general a apreciat că ultimul punct de vedere exprimat în practica judiciară este în litera şi spiritul legii şi, în consecinţă, competenţa de executare a hotărârilor judecătoreşti de atragere a răspunderii, reglementată de art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul concursului dintre creditorii fiscali şi ceilalţi creditori ai debitorului, aparţine organelor fiscale potrivit Codului de procedură fiscală. În susţinerea acestei opinii s-a arătat, în esenţă, că prin derogare de la dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, art. 136 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, statuează că, în cazul în care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru creanţe fiscale, executarea silită se efectuează de organul de executare fiscală, în condiţiile prezentului cod.S-a susţinut că din interpretarea literară a acestei norme juridice rezultă fără echivoc intenţia legiuitorului ca, la executarea creanţelor fiscale, să se deroge de la dispoziţiile generale referitoare la punerea în executare, prin executorul judecătoresc, a hotărârii judecătorului-sindic, având ca obiect atragerea membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societăţii supuse procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare.S-a opinat că în această situaţie executarea silită se va efectua de către organele fiscale de executare, competente potrivit dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile prezentului cod, şi nu cu cele ale cărţii a V-a a Codului de procedură civilă.5. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel SuceavaColegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava a apreciat în sensul că prima orientare jurisprudenţială este în acord cu litera şi spiritul legii, având în vedere şi Decizia nr. 12/2006 în interesul legii, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat, cu valoare de principiu, că legislaţia în materie este una specială şi că orice derogare de la legea specială trebuie prevăzută în chiar această lege.6. Raportul asupra recursului în interesul legiiRaportul întocmit în cauză, conform art. 330⁶ alin. 6 din Codul de procedură civilă, a concluzionat ca fiind corectă una dintre soluţiile identificate de examenul jurisprudenţial, respectiv aceea că executarea hotărârilor judecătoreşti de atragere a răspunderii, reglementată de art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul concursului dintre creditorii fiscali şi ceilalţi creditori ai debitorului, aparţine organelor fiscale potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.7. Înalta CurteProcedura falimentului este o procedură concursuală, colectivă, unică şi unitară pentru toţi creditorii. Scopul ei este de a asigura reparaţia echitabilă, egalitară a prejudiciilor suferite de toţi creditorii falitului prin insolvenţa acestuia în sensul că din rezultatul final al procedurii falimentului fiecare creditor va primi o cotă-parte, direct proporţional cu ponderea pe care o are propria sa creanţă în totalul masei credale, cu respectarea ordinii de prioritate stabilite de legiuitor.Când bunurile debitorului insolvent nu sunt îndestulătoare pentru acoperirea masei pasive şi când s-a admis cererea de atragere a răspunderii organelor de conducere sau de supraveghere ale debitoarei aflate în insolvenţă, potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, creditorii sunt îndreptăţiţi să urmărească personal acele persoane, în scopul satisfacerii creanţelor lor.Ca regulă generală, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă, regulă stabilită la art. 142 alin. (1) din acelaşi act normativ.Art. 136 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede în cuprinsul capitolului referitor la organele de executare silită că, în cazul în care debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, organele fiscale competente pentru stingerea acestora vor proceda la acţiuni de executare silită, potrivit acestui cod.Alin. (6) al art. 136 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instituie o normă derogatorie de la dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că, în situaţia în care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispoziţiile cap. IV din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru creanţele fiscale, prin derogare de la prevederile art. 142 din acelaşi act normativ, executarea silită se efectuează de organul de executare în condiţiile instituite de Codul de procedură fiscală.Din interpretarea literară şi gramaticală a dispoziţiilor art. 136 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că legiuitorul a dorit ca la executarea creanţelor fiscale cuvenite bugetului de stat să se deroge de la dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la punerea în executare, prin intermediul executorului judecătoresc, a hotărârii judecătorului-sindic, având ca obiect atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societăţii supuse procedurii insolvenţei.Competenţa de punere în executare a hotărârii judecătorului- sindic, vizând atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societăţii supuse procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, aparţine organelor fiscale de executare, potrivit dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numai în situaţia în care în pasivul debitorului insolvat se află şi creanţa fiscală. Derogarea instituită la art. 136 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se extinde asupra tuturor categoriilor de creditori, astfel că, în cazul în care asupra aceloraşi venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, aceasta se va face potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către organele prevăzute de aceasta.Dispoziţiile art. 139 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează concursul de executări silite, organele de executare fiscale fiind competente să continue procedura de executare, indiferent de momentul în care a început executarea silită de drept comun.Procedura specială instituită de legiuitor prin art. 136 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este o derogare de la procedura instituită prin art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, privind procedura fiscală, derogare determinată de obiectul executării silite, respectiv încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse la bugetul de stat.În acest sens, trebuie subliniat că dispoziţiile art. 136 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au fost atacate la Curtea Constituţională a României, respingându-se excepţia de neconstituţionalitate conform Deciziei nr. 942/2008.Se reţine în opinia Curţii Constituţionale că „regimul derogatoriu de la dreptul comun în materia insolvenţei, prevăzut prin textul de lege criticat, constituie opţiunea legiuitorului, care poate stabili norme de procedură specială, derogatorii de la regulile generale determinate de anumite situaţii speciale. În cazul de faţă situaţia specială este dată de faptul că obiectul executorii silite îl constituie încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, interesul general ocrotit impunând adoptarea unor reguli care să asigure protejarea eficientă a creanţelor statului şi recuperarea lor cu prioritate“.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 330⁷, cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIEÎn numele legiiD E C I D E:Admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi stabileşte că:În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 136 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, executarea hotărârilor judecătoreşti de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere în condiţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, se va efectua, în cazul concursului dintre creditorii fiscali şi ceilalţi creditori ai debitorului, potrivit Codului de procedură fiscală.Obligatorie, potrivit art. 330⁷ alin. 4 din Codul de procedură civilă.Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2012.PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,LIVIA DOINA STANCIUPrim-magistrat-asistent delegat,Aneta Ionescu