Decizia Nr.590 din 01.10.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 842 din 12 noiembrie 2015

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dana Alina Selmereanu în Dosarul nr. 21.184/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 162 D/2015.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. Se susţine, în acest sens, că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu se află în situaţia invocată în susţinerea excepţiei şi, prin urmare, textul criticat nu are legătură cu soluţionarea cauzei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 26 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 21.184/299/2014, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dana Alina Selmereanu într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autoarei excepţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi de fals intelectual.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul criticat creează discriminare între persoanele a căror urmărire penală a început sub imperiul vechiului Cod de procedură penală, sau care au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, care pot invoca lipsa asistenţei juridice obligatorii în orice moment al procesului penal, şi cele urmărite penal conform prevederilor actualului Cod de procedură penală, care pot invoca lipsa asigurării asistenţei juridice obligatorii până la încheierea procedurii camerei preliminare. Se susţine că nu există un temei legal de natură să justifice această diferenţă de tratament între categoriile de persoane menţionate, acestea aflându-se în aceeaşi situaţie juridică.6. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că, spre deosebire de inculpaţii care au fost trimişi în judecată anterior intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală, şi care aveau posibilitatea de a invoca încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la asigurarea asistenţei juridice, în condiţiile în care aceasta era obligatorie, în orice stadiu al procesului penal, potrivit art. 197 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968, inculpaţii trimişi în judecată ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală pot invoca încălcarea prevederilor legale referitoare la asistenţa juridică obligatorie până la încheierea procedurii în camera preliminară, potrivit art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. Se arată că această diferenţă de tratament juridic este justificată de nevoia de asigurare a desfăşurării procesului penal într-un termen rezonabil, fiind, totodată, în concordanţă cu exigenţele constituţionale ale dreptului la un proces echitabil. Se face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.038 din 9 iulie 2009. Se observă faptul că textul criticat nu creează discriminare între cele două categorii de persoane invocate de autoarea excepţiei, întrucât prin art. 4 alin. (3) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale s-a reglementat şi pentru inculpaţii trimişi în judecată anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală un termen în care aceştia pot invoca încălcarea, în cursul urmăririi penale, a dispoziţiilor legale privind asistenţa obligatorie a învinuitului sau a inculpatului, respectiv până la începerea dezbaterilor. Se susţine că diferenţa dintre cele două momente procesual penale - încheierea procedurii de cameră preliminară şi începerea dezbaterilor - este justificată de faptul că inculpaţii trimişi în judecată anterior datei intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală nu beneficiază de procedura camerei preliminare.7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile art. 281 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea critică, în realitate, dispoziţiile art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f) trebuie invocată:a)până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare;“. 11. Se susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în fapt, prin Rechizitoriul nr. 732/P/24 aprilie 2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută la art. 248 din Codul penal din 1969, în formă calificată, şi de fals intelectual, prevăzută la art. 289 din Codul penal din 1969, în formă continuată, infracţiuni pedepsite cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.13. În cursul urmăririi penale, respectiv la data de 15 martie 2012, autoarei excepţiei i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea, precum şi faptul că are dreptul de a fi asistată de un apărător, fără însă ca organele de urmărire penală să îi numească un apărător din oficiu, întrucât nu se afla în ipoteza asistenţei juridice obligatorii prevăzute de art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968.14. Conform art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, „asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege“, iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, „în cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.“.15. Potrivit art. 90 din actualul Cod de procedură penală, asistenţa juridică este obligatorie: a) când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de detenţie ori într-un centru educativ, când este reţinut sau arestat, chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege; b) în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea; c) în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani. 16. Curtea reţine astfel că, potrivit ambelor texte, obligativitatea asigurării asistenţei juridice în cazul săvârşirii unor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare [în ipoteza art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968] şi, respectiv, mai mare de 5 ani [în ipoteza art. 90 din Codul de procedură penală în vigoare], este prevăzută doar în cursul judecăţii, nu şi în cursul urmăririi penale, etapă procesuală în care se afla autoarea excepţiei la momentul la care aceasta susţine că organele de urmărire penală ar fi fost obligate să îi numească un apărător din oficiu. Prin urmare, la momentul procesual anterior arătat nu exista în sarcina organelor de urmărire penală obligaţia numirii unui avocat din oficiu în dosarul supus soluţionării, autoarea excepţiei având însă dreptul de a fi asistată de un apărător ales, conform art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968.17. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia“. Or, având în vedere considerentele invocate mai sus, obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza, întrucât autoarea acesteia nu s-a aflat în ipoteza asigurării asistenţei juridice obligatorii în faza urmăririi penale, drept pentru care nu poate invoca neconstituţionalitatea dispoziţiilor care sancţionează nerespectarea acestei obligaţii. Pentru acest motiv, prezenta excepţie apare ca fiind inadmisibilă.18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dana Alina Selmereanu în Dosarul nr. 21.184/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa din data de 1 octombrie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop