Decizia Nr.578 din 21.09.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II şi art. III din Legea nr. 262/2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi a Legii petrolului nr. 238/2004, excepţie ridicată de Fondul Proprietatea - S.A. din Bucureşti, în calitate de intervenient accesoriu în interesul reclamantei Societatea Naţională a Sării „Salrom" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.789/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 3.567D/2016 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, doamna avocat Mihaela Vrabie, în calitate de apărător ales, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia şi constatarea neconstituţionalităţii textului de lege criticat, în măsura în care taxele şi redevenţele la care acesta se referă se aplică şi licenţelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 262/2009. În acest sens, reiterează argumentele expuse pe larg în motivarea scrisă a excepţiei de neconstituţionalitate.4. Reprezentatul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În susţinerea acestei opinii arată că prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei nu încalcă libertatea economică, întrucât Legea nr. 262/2009 instituie doar obligativitatea negocierii redevenţelor, părţile având libertatea de a alege dacă vor continua sau nu raporturile contractuale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 4 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.789/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II şi art. III din Legea nr. 262/2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi a Legii petrolului nr. 238/2004, excepţie ridicată de Fondul Proprietatea S.A din Bucureşti, în calitate de intervenient accesoriu în interesul reclamantei Societatea Naţională a Sării „Salrom" - S.A. din Bucureşti, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unei încheieri pronunţate de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, precum şi a Deciziei Curţii de Conturi nr. 18 din 31 mai 2013, prin care aceasta a ordonat conducerii Salrom - S.A., printre altele, să încheie acte adiţionale la licenţe în vederea actualizării modului de calcul al redevenţei miniere stabilit la încheierea licenţelor cu noul mod de calcul stabilit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2007.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că prevederile art. II din Legea nr. 262/2009 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că taxele şi redevenţele instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2007 se aplică de la data intrării în vigoare a Legii nr. 262/2009 nu numai licenţelor încheiate după intrarea în vigoare a acestei legi, ci şi celor încheiate anterior acestui moment. În ce priveşte prevederile art. III alin. (1) din Legea nr. 262/2009, acestea sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că nu numai părţile licenţelor încheiate după intrarea în vigoare a acestei legi, ci şi părţile licenţelor încheiate anterior acestui moment au obligaţia ca, în maximum 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, să încheie acte adiţionale de stabilire a redevenţelor reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2007. Arată că analiza neconstituţionalităţii textelor de lege criticate trebuie făcută din perspectiva interpretării date acestora prin Decizia Curţii de Conturi nr. 18 din 31 mai 2013, criticată în litigiul în cadrul căruia a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, întrucât în cuprinsul acesteia textele menţionate au fost interpretate în sensul că sar aplica nu doar licenţelor încheiate după intrarea în vigoare a acestei legi, ci şi celor în curs de executare la acea dată, deci şi celor 13 licenţe de exploatare minieră încheiate în anul 1999 între Salrom - S.A. şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. Astfel, arată, în esenţă, că textele de lege supuse controlului de constituţionalitate încalcă principiul libertăţii contractuale, întrucât impune părţilor licenţelor de exploatare - care au natură juridică de contracte - ca, împotriva voinţei lor, să modifice conţinutul licenţelor încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale. Precizând că, atâta vreme cât libertatea contractuală este corolarul libertăţii economice, protecţia acordată acesteia din urmă prin art. 45 din Constituţie se extinde, implicit, şi asupra libertăţii contractuale, fiind de neconceput ca statul să modifice, peste voinţa persoanei, conţinutul contractului la care aceasta este parte şi care respectă toate condiţiile legale prevăzute la data încheierii sale. Susţine că se încalcă şi prevederile art. 23 alin. (1) din Legea fundamentală, întrucât, în opinia autorului excepţiei, libertatea contractuală îşi găseşte fundamentul juridic şi în aceste dispoziţii constituţionale care instituie principiul inviolabilităţii şi garantării libertăţii individuale, având în vedere că însăşi denumirea marginală a acestui articol face trimitere la conceptul de libertate în general. Susţine că singura interpretare care asigură conformitatea dispoziţiilor de lege criticate cu principiul libertăţii contractuale este aceea că noile redevenţe se aplică doar licenţelor încheiate la data sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 262/2009, iar în ce priveşte părţile licenţelor anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 262/2009, acestea încheie acte adiţionale de actualizare a redevenţei doar în situaţia în care noile prevederi referitoare la nivelul redevenţei sunt mai favorabile titularilor. Mai arată că textele de lege criticate încalcă şi principiul securităţii juridice, în componenta sa referitoare la previzibilitatea şi claritatea legii - principiu derivat din cel al statului de drept şi din cel al supremaţiei legii/legalităţii - întrucât sunt în contradicţie cu dispoziţii din acelaşi act normativ şi din Legea minelor nr. 85/2003, situaţie în care este imposibil de determinat ce conduită trebuie să adopte destinatarii acestor acte normative. În acest sens, precizează că textele criticate stabilesc - în interpretarea dată de Curtea de Conturi - că noile redevenţe se aplică şi licenţelor/permiselor încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 262/2009, ceea ce contrazice în mod vădit art. I pct. 5 din aceeaşi lege [adică art. 60 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003], potrivit căruia „Prevederile licenţelor în vigoare rămân valabile, pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate", precum şi art. 21 alin. (2) din Legea minelor nr. 85/2003, care stabileşte că „Prevederile legale existente la data intrării în vigoare a licenţei rămân valabile pe toată durata acesteia, cu excepţia apariţiei unor eventuale dispoziţii legale favorabile titularului" şi art. 45 alin. (1), care prevede că „Redevenţa minieră cuvenită bugetului de stat se stabileşte, la încheierea licenţei ori la eliberarea permisului de exploatare (...)". Aşadar, textele de lege criticate sunt neclare şi imprevizibile, întrucât nu sunt corelate cu celelalte dispoziţii din acelaşi act normativ ori din Legea minelor nr. 85/2003, care sunt deopotrivă în vigoare.7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât Legea nr. 262/2009 instituie doar obligativitatea renegocierii redevenţelor miniere, libertatea contractuală şi cea economică fiind respectate, întrucât părţile sunt libere să convină dacă vor continua sau nu raporturile contractuale.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, prevederile art. II şi art. III din Legea nr. 262/2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi a Legii petrolului nr. 238/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 13 iulie 2009. Din motivarea scrisă a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia a avut în vedere prevederile art. II şi art. III alin. (1) din Legea nr. 262/2009, texte asupra cărora urmează a se pronunţa prin prezenta decizie şi care au următoarea redactare:– Art. II: „Taxele şi redevenţele instituite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2007 se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei legi tuturor permiselor, licenţelor şi acordurilor petroliere, după caz.";

– Art. III alin. (1): „(1) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, titularii licenţelor şi autoritatea competentă încheie acte adiţionale de stabilire a redevenţelor astfel cum sunt reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2007."12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la art. 1 alin. (3) referitoare la statul român, art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 23 alin. (1) care consacră inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei şi art. 45 care garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică şi libera iniţiativă. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2007, au fost modificate valorile redevenţelor pe care titularii de licenţe sau de permise pentru activităţi miniere trebuie să le plătească autorităţii competente, în speţă Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. Dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate prevăd că noile taxe şi redevenţe se aplică, de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă care a instituit noile valori, tuturor permiselor, licenţelor şi acordurilor petroliere, după caz, iar „titularii licenţelor şi autoritatea competentă încheie acte adiţionale de stabilire a redevenţelor", astfel cum sunt reglementate prin actul normativ modificator. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, rezultă că autorul acesteia este nemulţumit de modul în care Curtea de Conturi a înţeles să interpreteze textele de lege criticate, sub aspectul subiecţilor cărora acestea li se aplică. Astfel, prin Decizia nr. 18 din 31 mai 2013, a cărei anulare se solicită, de altfel, prin acţiunea în contencios administrativ în cursul soluţionării căreia a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, Curtea de Conturi a conchis că textele criticate se aplică nu doar licenţelor încheiate după intrarea în vigoare a noii legi, ci şi celor în curs de executare la acea dată. 14. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că este competentă să se pronunţe asupra conformităţii cu prevederile Legii fundamentale a textelor de lege astfel cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin deciziile pronunţate în soluţionarea recursurilor în interesul legii şi prin hotărârile prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Justificarea unui asemenea control rezidă în rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei, consacrat prin art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală, care ar fi nesocotit în ipoteza în care interpretările obligatorii pentru celelalte instanţe judecătoreşti, pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le dă anumitor prevederi legale prin deciziile mai sus menţionate, ar produce efecte juridice fără să poată fi verificate sub aspectul constituţionalităţii. Or, astfel cum a statuat Curtea Constituţională, de exemplu, prin Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011, sau Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 martie 2011, „Constituţia reprezintă cadrul şi măsura în care legiuitorul şi celelalte autorităţi pot acţiona; astfel şi interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să ţină cont de această exigenţă de ordin constituţional cuprinsă chiar în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale este obligatorie. Din perspectiva raportării la prevederile Constituţiei, Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea textelor legale aplicabile în interpretarea consacrată prin recursurile în interesul legii." Urmând acelaşi raţionament, Curtea a considerat că intră în competenţele sale şi verificarea constituţionalităţii textelor de lege în interpretarea dată de instanţa supremă prin deciziile pronunţate cu privire la cererile de dezlegare a unor chestiuni de drept (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 393 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, sau Decizia nr. 17 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 18 martie 2016). 15. Deosebirile dintre deciziile cu forţă general obligatorie pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a cărora textele de lege vor fi aplicate de toate celelalte instanţe doar astfel cum au fost interpretate de instanţa supremă, pe de o parte, şi cele ale Curţii de Conturi, pe de altă parte, derivă din natura juridică diferită a celor două instituţii, actele Curţii de Conturi putând fi supuse controlului instanţelor de contencios administrativ, iar litigiile rezultate din activitate acesteia fiind soluţionate de instanţele judecătoreşti specializate, astfel cum prevede art. 140 alin. (1) din Legea fundamentală. De aceea, controlul constituţionalităţii unor prevederi de lege în interpretarea dată de Curtea de Conturi nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, verificarea legalităţii şi constituţionalităţii actelor administrative emise de aceasta revenind instanţelor judecătoreşti obişnuite. 16. Mai mult decât atât, în speţa de faţă, verificarea, pe calea controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, a concordanţei textelor de lege criticate, în interpretarea dată de Curtea de Conturi, cu dispoziţii şi principii cuprinse în Legea fundamentală s-ar constitui într-o intruziune a instanţei de contencios constituţional în funcţia jurisdicţională specifică instanţelor judecătoreşti, având în vedere că, în cauză, Curtea de Conturi are calitatea de parte în litigiul în cursul soluţionării căruia a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. 17. În condiţiile în care obiectul litigiului aflat pe rolul instanţei care a sesizat Curtea Constituţională îl reprezintă chiar acţiunea în contencios administrativ introdusă în vederea anulării Deciziei Curţii de Conturi nr. 18 din 31 mai 2013 prin care aceasta a interpretat într-o anumită manieră textele de lege criticate, Curtea Constituţională constată că în cauză nu se pune o problemă de constituţionalitate, ci de stabilire a legii aplicabile litigiului, care revine competenţei exclusive a instanţelor judecătoreşti. Şi din această perspectivă, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât are, de fapt, ca finalitate, determinarea legii incidente în soluţionarea procesului, prin intermediul unui control de constituţionalitate, ceea ce este contrar prevederilor din Legea fundamentală care delimitează competenţa instanţei de contencios constituţional. 18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II şi art. III alin. (1) din Legea nr. 262/2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi a Legii petrolului nr. 238/2004, excepţie ridicată de Fondul Proprietatea - S.A. din Bucureşti, în calitate de intervenient accesoriu în interesul reclamantei Societatea Naţională a Sării „Salrom" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.789/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 septembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu