Decizia Nr.550 din 24.05.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Gheorghe Sava în Dosarul nr. 623/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 977D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Sentinţa civilă nr. 6.312 din 15 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 623/3/2011, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIIIa conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Gheorghe Sava într-o cauză având ca obiect obligarea Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti la restituirea sumelor de bani plătite din cuantumul pensiei cu titlu de impozit şi contribuţii de asigurări de sănătate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele legale criticate reglementează o diminuare a cuantumului pensiei, ceea ce reprezintă o expropriere a cărei utilitate publică nu este justificată de legiuitor. Totodată, având în vedere cele arătate, se mai consideră că statul nu şi-a respectat obligaţia de a asigura cetăţenilor săi condiţiile necesare pentru un nivel de trai decent şi pentru creşterea calităţii vieţii. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se consideră că art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu poate fi interpretat în sensul că interzice instituirea de impozite şi taxe din moment ce alineatul ultim al acestui text permite acest lucru în mod expres.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 41 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, precum şi ale art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006. Curtea observă că prin art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, au fost abrogate dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, însă soluţia legislativă de principiu a fost preluată în art. 257 alin. (2²) din aceeaşi lege. Totodată, Curtea reţine că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 8 mai 2012, dispoziţiile art. 257 alin. (2²) din Legea nr. 95/2006 au fost modificate, în sensul că trimiterea la art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 a fost înlocuită cu trimiterea la Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fără ca astfel să fi fost modificată în mod esenţial soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei, din moment ce acesta contestă constituţionalitatea însăşi a contribuţiei de 5,5% la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. În consecinţă, în acest caz, sunt aplicabile considerentele de principiu ale Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. III din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate care vizează dispoziţiile art. 257 alin. (2²) din Legea nr. 95/2006 urmează a fi analizată având în vedere modificările aduse acestui text prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012.În aceste condiţii, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 şi art. 257 alin. (2²) din Legea nr. 95/2006, texte asupra cărora Curtea urmează a se pronunţa prin prezenta decizie şi care au următorul cuprins:

– Art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003: „Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor prezentului titlu, sunt următoarele: (...)e)venituri din pensii, definite conform art. 68;“;

– Art. 257 alin. (2²) din Legea nr. 95/2006: „(2²) Pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 lei datorează contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.“Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legilor, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi ale art. 47 privind dreptul la pensie. Totodată, se consideră a fi încălcate dispoziţiile art. 1 privind protecţia proprietăţii din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea constată că prin Decizia nr. 1.227 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, sau prin Decizia nr. 89 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 6 aprilie 2012, a stabilit că actul de sesizare a acesteia trebuie să fie încheierea întocmită de instanţa judecătorească sau de arbitraj comercial în faţa căreia a fost ridicată o excepţie privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Sesizarea Curţii este subsecventă efectuării controlului privind îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei realizat de către instanţa judecătorească sau de arbitraj comercial, care are rolul de prim filtru în cadrul etapei judecătoreşti a procedurii soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate. Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile“. În ceea ce priveşte conţinutul actului de sesizare a instanţei constituţionale, sunt aplicabile dispoziţiile art. 261 din Codul de procedură civilă, norme imperative care stabilesc cuprinsul încheierii pronunţate de instanţă, lipsa unor menţiuni putând atrage nulitatea acesteia, în condiţiile art. 105 alin. 2 teza întâi din acelaşi cod. Astfel, încheierea, ca hotărâre dată de instanţă în cursul judecăţii, are 3 părţi: practicaua, considerente şi dispozitiv. Practicaua cuprinde menţiunile prevăzute la art. 261 alin. 1 pct. 1-4; considerentele sau motivarea sunt prevăzute la pct. 5, iar dispozitivul, consacrat de pct. 6, constă în reproducerea în cea de-a treia parte a încheierii, a minutei. Dispozitivul este considerat partea cea mai importantă, esenţială, a unei hotărâri judecătoreşti, întrucât el este susceptibil a fi pus în executare şi împotriva lui se exercită căile de atac. Prin dispozitiv sunt soluţionate toate cererile părţilor, indiferent dacă sunt cereri principale, accesorii sau incidentale. Raportând aceste considerente la cauza de faţă, Curtea constată că actul de sesizare nu respectă dispoziţiile art. 261 din Codul de procedură civilă. Astfel, întrucât excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un incident procedural, prin intermediul căruia autorul a solicitat instanţei judecătoreşti sesizarea Curţii Constituţionale în vederea efectuării controlului de constituţionalitate, instanţa, exercitându-şi competenţa prevăzută de lege, ar fi trebuit să constate admisibilitatea excepţiei, în cadrul considerentelor hotărârii, şi să dispună sesizarea Curţii prin dispozitivul aceleiaşi hotărâri. Or, în cauza de faţă, procedând la „sesizarea Curţii Constituţionale“ prin practicaua Sentinţei din data de 15 iunie 2011, Tribunalul Bucureşti nu a respectat dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, ale art. 261 din Codul de procedură civilă şi nici Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 26 din 16 decembrie 2010 privind actele de sesizare a Curţii Constituţionale în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 27 decembrie 2010, prin care s-a statuat expres că „Dosarele Curţii Constituţionale având ca obiect excepţii de neconstituţionalitate cu privire la care Curtea este sesizată în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, se vor constitui numai în baza actului de sesizare constând într-o încheiere distinctă, care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor şi opinia instanţei asupra excepţiei. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor. Dispozitivul încheierii se va referi la soluţia instanţei cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale“. Aşa fiind, Curtea constată că nu a fost sesizată în mod legal. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi art. 257 alin. (2²) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Gheorghe Sava în Dosarul nr. 623/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 mai 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Benke Károly