DECIZIE Nr. 55 din 22 martie 2000
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin.
(1) si (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi
persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere
de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite
in prizonieri, republicat
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 366 din 7 august 2000
Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Paula C. Pantea - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 13 alin. (1) si (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind
acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de
dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate
in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, exceptie ridicata de
Laurentiu Dumitrescu, Ifrim Balescu, Vasile Buhoiu, Ion Sarion, Diogene
Dumitrescu, Mihai Cozma si Gheorghe Popescu in Dosarul nr. 4.194/1999 al Curtii
de Apel Ploiesti - Sectia de contencios administrativ si comercial.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 7 martie 2000 si au
fost consemnate in incheierea din aceeasi data, cand, avand nevoie de timp
pentru a delibera, Curtea a amanat pronuntarea la 14 martie 2000 si apoi la 21
martie 2000 si la 22 martie 2000.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Curtea de Apel Ploiesti - Sectia de contencios administrativ si comercial,
prin Incheierea din 23 noiembrie 1999, pronuntata in Dosarul nr. 4.194/1999, a
sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 13 alin. (1) si (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind
acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de
dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate
in strainatate ori constituite in prizonieri, modificat si completat prin
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/1997, aprobata si modificata prin
Legea nr. 55/1998. Exceptia a fost ridicata de Laurentiu Dumitrescu, Ifrim
Balescu, Vasile Buhoiu, Ion Sarion, Diogene Dumitrescu, Mihai Cozma si Gheorghe
Popescu in Dosarul nr. 4.194/1999 cu ocazia judecarii actiunii formulate
impotriva Directiei generale de munca si protectie sociala, potrivit Legii contenciosului
administrativ nr. 29/1990, pentru anularea deciziilor de revizuire a
drepturilor acordate in baza dispozitiilor Decretului-lege nr. 118/1990.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca dispozitiile
legale criticate au caracter retroactiv, infrangand astfel principiul
neretroactivitatii legii, consfintit prin art. 15 alin. (2) din Constitutie.
Potrivit art. 13 alin. (1) si (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat,
directiile generale de munca si protectie sociala pot revizui, la sesizare sau
din proprie initiativa, drepturile stabilite prin hotarari definitive ale
comisiilor pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, emise anterior datei
de 14 iulie 1997.
Exprimandu-si opinia, instanta de judecata apreciaza ca exceptia este
intemeiata, deoarece dispozitiile legale criticate "incalca principiul
neretroactivitatii legii civile, asa cum acesta este definit prin art. 15 alin.
(2) din Constitutie, in sensul ca <<da dreptul sa se revina asupra unor
situatii sau drepturi stabilite definitiv sub imperiul legii in vigoare, la
data emiterii deciziilor de catre comisie.>>"
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea
de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului
si Guvernului, pentru a-si putea exprima punctele de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca exceptia de
neconstitutionalitate este nefondata, sustinand ca, desi in textul de lege
criticat se foloseste termenul "revizuire", in realitate legiuitorul
a avut in vedere termenul "revocare". "Astfel, se da
posibilitatea unui organ administrativ de a reveni asupra propriilor acte,
emise insa cu nerespectarea prevederilor legale, in concordanta cu principiul
revocabilitatii actelor administrative. Acest principiu apare ca un efect
firesc al trasaturilor administratiei publice care trebuie sa dea dovada de
elasticitate si nu de birocratizare in activitatea pe care o desfasoara."
De asemenea, se arata ca, deoarece nu se poate "invoca principiul
neretroactivitatii legii pentru pastrarea unor drepturi dobandite cu incalcarea
dispozitiilor legale, in sistemul romanesc actual, s-a admis in mod constant,
principiul revocabilitatii actelor administrative, sub conditia existentei
posibilitatii actiunii in contencios administrativ, conditie realizata prin
alin. (3) al art. 13 din Decretul-lege nr. 118/1990".
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partilor, concluziile
procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile
Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si art. 23 din Legea nr. 47/1992,
republicata, Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta sa
solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie art. 13 alin. (1)
si (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi
persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere
de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite
in prizonieri, decret-lege republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea
I, nr. 118 din 18 martie 1998, in temeiul art. III din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 41/1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 153 din 14 iulie 1997, aprobata si modificata prin Legea nr. 55/1998,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 107 din 9 martie
1998, dandu-se textelor o noua numerotare.
Dispozitiile legale criticate au in prezent urmatoarea redactare: "(1)
Directiile generale de munca si protectie sociala, atunci cand sunt sesizate
sau din proprie initiativa, vor verifica legalitatea drepturilor acordate
beneficiarilor prezentului decret-lege pana la data publicarii Ordonantei de
urgenta a Guvernului nr. 41/1997 in Monitorul Oficial al Romaniei.
(2) In cazul in care se constata incalcari ale prevederilor legale, se va
emite decizie de revizuire."
Conform alin. (3) al aceluiasi articol, "Impotriva deciziei de
revizuire emise in conditiile alin. (1) si (2) persoana interesata poate
introduce contestatie, in conditiile Legii contenciosului administrativ nr.
29/1990".
Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea constata ca
aceste texte de lege au rezultat in urma modificarii Ordonantei de urgenta a
Guvernului nr. 41/1997 prin Legea nr. 55/1998.
Textul art. 14^1, introdus prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
41/1997, devenit dupa renumerotare art. 13, avea urmatoarea formulare:
"Directiile de munca si protectie sociala, prin oficiile juridice proprii,
sunt obligate ca, atunci cand sunt sesizate sau din proprie initiativa, sa
verifice drepturile acordate, pana la data intrarii in vigoare a Ordonantei de
urgenta a Guvernului nr. 41/1997, beneficiarilor Decretului-lege nr.
118/1990."
Initial Decretul-lege nr. 118/1990 a prevazut constituirea unor comisii
speciale pentru aplicarea prevederilor sale. Aceasta reglementare a fost
mentinuta si dupa modificarile ulterioare. Astfel, decretul-lege, republicat in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 209 din 3 septembrie 1996,
prevedea la art. 8 alin. (1) si (2) si la art. 9 alin. (3) si (4):
Art. 8
"(1) Pentru stabilirea situatiilor prevazute la art. 1 se infiinteaza
in fiecare judet si in municipiul Bucuresti cate o comisie alcatuita din
presedinte si cel mult 6 membri.
(2) Presedintele trebuie sa fie jurist. Din comisie fac parte 2
reprezentanti ai directiilor de munca si protectie sociala si cel mult 4
reprezentanti ai Asociatiei Fostilor Detinuti Politici si Victime ale
Dictaturii din Romania.";
Art. 9
"(3) Impotriva hotararii (comisiei) persoana interesata sau directiile
de munca si protectie sociala pot face contestatie la tribunalul judetean sau
al municipiului Bucuresti in termen de 15 zile de la comunicarea hotararii
catre acestia.
(4) Hotararea tribunalului este definitiva."
Activitatea comisiilor special constituite a incetat insa dupa modificarea
si completarea Decretului-lege nr. 118/1990 prin Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 41/1997, aprobata si modificata prin Legea nr. 55/1998. Astfel,
decretul-lege republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 118
din 18 martie 1998 dispune la art. 8 alin. (2) si (3): "(2) Prevederile
art. 1 - 7 se aplica, dupa caz, de catre conducerile unitatilor la care sunt
incadrati cei in cauza, de catre directiile generale de munca si protectie
sociala sau de catre consiliile locale, pe baza hotararilor comisiilor pentru
aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, emise pana la data de 31 iulie 1997.
(3) Dupa data prevazuta la alin. (2), cererile pentru stabilirea
drepturilor prevazute de prezentul decret-lege se depun la directiile generale
de munca si protectie sociala."
Rezulta din aceste texte de lege ca verificarea si revizuirea prevazute in
art. 13 alin. (1) si (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, privesc
exclusiv drepturi stabilite prin hotarari ale comisiilor pentru aplicarea
acestui decret-lege. Aceste hotarari sunt acte administrative, insa au caracter
jurisdictional, datorat indeosebi faptului ca solutiile sunt adoptate in cadrul
unei activitati jurisdictionale speciale.
De altfel, avandu-se in vedere modul de constituire si componenta comisiilor
pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, rezulta ca acestea nu erau
organe ale administratiei publice. Directiile generale de munca si protectie
sociala, ca organe ale administratiei publice, aveau, pana la data de 14 iulie
1997, dreptul de a contesta la tribunale hotararile pronuntate de comisii, in
termen de 15 zile de la comunicare, precum si obligatia de a aplica hotararile
respective, daca au devenit definitive. Aceste organe ale administratiei
publice au dobandit doar dupa data de 31 iulie 1997 insarcinarea de a primi si
de a solutiona in prima instanta cererile pentru acordarea drepturilor
prevazute de Decretul-lege nr. 118/1990.
Asadar, hotararile de stabilire a drepturilor, emise anterior datei de 31
iulie 1997, sunt acte administrative cu caracter jurisdictional, care nu pot fi
revocate. De aceea, dispozitiile legale criticate, dispunand revizuirea
drepturilor acordate prin acte emise anterior intrarii in vigoare a acestor
dispozitii, revizuire ce poate duce la anularea sau la modificarea drepturilor
respective, au un caracter evident retroactiv, dispunand pentru trecut, si
incalca astfel prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora
"Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai
favorabile".
Deoarece verificarea legalitatii drepturilor acordate si revizuirea
acestora inseamna, practic, revizuirea unor hotarari judecatoresti, se incalca,
pe de o parte, principiul separatiei puterilor in stat, iar pe de alta parte,
sunt infrante prevederile constitutionale ale art. 125 privind infaptuirea
justitiei, precum si ale art. 128 referitoare la exercitarea cailor de atac
impotriva hotararilor judecatoresti.
Este adevarat ca spiritul de justitie nu permite perpetuarea beneficiului
unor drepturi obtinute prin incalcarea dispozitiilor legale, dar declararea
nulitatii sau anularea actelor prin care au fost acordate drepturile nu se
poate face decat de catre autoritatea competenta sa stabileasca, de asemenea,
responsabilitatile pentru incalcarea legii, autoritate care nu poate fi alta
decat autoritatea judecatoreasca. Altfel, s-ar afecta grav stabilitatea
raporturilor juridice.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 13 alin. (1) lit.
A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Laurentiu Dumitrescu,
Ifrim Balescu, Vasile Buhoiu, Ion Sarion, Diogene Dumitrescu, Mihai Cozma si
Gheorghe Popescu in Dosarul nr. 4.194/1999 al Curtii de Apel Ploiesti - Sectia
de contencios administrativ si comercial si constata ca dispozitiile art. 13
alin. (1) si (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi
persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere
de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite
in prizonieri, republicat, sunt neconstitutionale.
Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 22 martie 2000.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
OPINIE SEPARATA
Solutia de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate ce face obiectul
prezentei cauze este corecta, intrucat dispozitiile art. 13 alin. (1) si (2)
din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, sunt neconstitutionale.
Spre deosebire insa de opinia majoritatii Curtii Constitutionale,
consideram ca temeiul admiterii exceptiei de neconstitutionalitate nu rezida in
incalcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 15 alin. (2), privind
neretroactivitatea legii, ale art. 125, privind infaptuirea justitiei sau ale
art. 128, privind folosirea cailor de atac, dupa cum nici principiul
constitutional al separatiei puterilor in stat nu a fost incalcat. Argumentarea
acestei pozitii este cuprinsa in considerentele de sub pct. I de mai jos.
Dupa parerea noastra, in lumina dispozitiilor art. 11 [conform carora
"(1) Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta
obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele
ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."]
si a dispozitiilor art. 20 alin. (2) din Constitutie (conform carora "Daca
exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au
prioritate reglementarile internationale."), prevederile art. 13 alin. (1)
si (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, contravin dispozitiilor art.
6 paragraful 1 fraza intai din Conventia pentru apararea drepturilor omului si
a libertatilor fundamentale, dispozitii interpretate in concordanta cu
preambulul acestei conventii. Argumentarea acestei opinii este cuprinsa in
considerentele de sub pct. II de mai jos.
I. Prevederile art. 13 alin. (1) si (2) din Decretul-lege nr. 118/1990,
republicat, reglementeaza dreptul directiilor generale pentru munca si
protectie sociala ca - atunci cand sunt sesizate sau din oficiu - sa procedeze
la "revizuirea" hotararilor emise de comisiile speciale infiintate
prin prevederile art. 8 din acest act normativ, in redactarea pe care aceste
prevederi au avut-o anterior modificarii Decretului-lege nr. 118/1990 prin
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 (publicata in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, nr. 153 din 14 iulie 1997), astfel cum aceasta ordonanta
de urgenta a fost aprobata prin Legea nr. 55/1998 (publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 107 din 9 martie 1998). Prin aceste din urma
acte normative activitatea comisiilor speciale a incetat, iar atributiile lor
au fost preluate de alte organisme (in principal, de directiile generale de
munca si protectie sociala).
Hotararile emise de comisiile speciale erau supuse controlului judecatoresc
in conditiile art. 9 alin. (3) si (4) din Decretul-lege nr. 118/1990, text
care, in redactarea existenta la 3 septembrie 1996, cand acest act normativ a
fost republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 209, avea
urmatorul continut: "Impotriva hotararii [comisiei speciale] persoana
interesata sau directiile de munca si protectie sociala pot face contestatie la
tribunalul judetean sau al municipiului Bucuresti in termen de 15 zile de la
comunicarea hotararii catre acestia.
Hotararea tribunalului este definitiva." Rezulta asadar ca procedura
reglementata pentru recunoasterea drepturilor beneficiarilor prevazuti de
Decretul-lege nr. 118/1990 includea si posibilitatea parcurgerii unei etape
judecatoresti.
Dupa modificarile dispuse prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
41/1997, astfel cum a fost aprobata prin Legea nr. 55/1998, procedura de
recunoastere a drepturilor beneficiarilor si-a pastrat aceasta caracteristica,
desi activitatea comisiilor speciale a fost inlocuita cu cea a directiilor
generale de munca si protectie sociala.
De aceea se poate considera ca nu exista deosebiri de esenta intre
procedura existenta anterior Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997,
astfel cum aceasta a fost aprobata prin Legea nr. 55/1998, si procedura
introdusa prin aceste noi acte normative.
Mai mult decat atat, procedura de "revizuire" instituita prin
dispozitiile art. 13 din Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, include - si
ea - posibilitatea parcurgerii unei etape judecatoresti, fiindca, pentru
ipoteza cand directia generala de munca si protectie sociala emite o decizie de
revizuire a unei hotarari emise de fostele comisii speciale, alin. (3) al art.
13 prevede: "Impotriva deciziei de revizuire emise in conditiile alin. (1)
si (2) persoana interesata poate introduce contestatie, in conditiile Legii
contenciosului administrativ nr. 29/1990."
Din cele de mai sus rezulta urmatoarele patru consecinte, sub aspectul
temeiurilor de neconstitutionalitate retinute prin considerentele deciziei la
care se refera prezenta opinie separata:
a) Astfel, din cele de mai sus rezulta ca prin dispozitiile art. 13 alin.
(1) si (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, nu este infrant
principiul constitutional al separatiei puterilor in stat, fiindca atunci cand,
prin ipoteza, "revizuirea" ar avea ca obiect drepturi recunoscute de
fostele comisii speciale si confirmate prin hotarare a tribunalului, cel mai
adesea aceasta "revizuire" nu se produce prin decizia emisa de directia
generala de munca si protectie sociala, ci prin pronuntarea unei hotarari
judecatoresti potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990. Aceasta
consecinta ramane, desigur, valabila si in eventualitatea in care persoanele
interesate decid sa nu isi exercite dreptul de a formula contestatie la
instanta de judecata competenta.
b) In al doilea rand, mai rezulta ca dispozitiile art. 13 alin. (1) si (2)
din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, nu infrang nici prevederile art.
125 din Constitutie, referitoare la infaptuirea justitiei numai prin instantele
judecatoresti, fiindca alin. (3) al art. 13 deschide accesul liber in justitie,
astfel incat solutia definitiva nu va fi pronuntata de puterea executiva, ci de
catre o instanta judecatoreasca. Consecinta enuntata ramane, de asemenea,
valabila si in eventualitatea in care persoanele interesate decid sa nu isi
exercite dreptul de a formula contestatie la instanta de judecata competenta.
c) Tot astfel mai rezulta ca dispozitiile legale mentionate nu sunt contrare
nici prevederilor constitutionale ale art. 128 ("Impotriva hotararilor
judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de
atac, in conditiile legii."), intrucat procedura de "revizuire"
a carei constitutionalitate face obiectul controlului acestei Curti permite,
"in conditiile legii", exercitarea caii de atac a contestatiei
(prevazute de Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990) impotriva
hotararii fostei comisii speciale sau, dupa caz, impotriva hotararii tribunalului
de respingere a contestatiei la hotararea fostei comisii speciale; in plus,
hotararea prin care instanta judecatoreasca se pronunta asupra acestei
contestatii este supusa, ea insasi, cailor legale de atac.
d) In sfarsit, rezulta ca dispozitiile art. 13 alin. (1) si (2) din
Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, nu au caracter retroactiv - interzis
prin prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutie -, deoarece legiuitorul (in
limitele puterilor ce ii sunt conferite prin prevederile constitutionale ale art.
128, referitoare la folosirea cailor de atac) a instituit posibilitatea
"revizuirii" hotararilor emise anterior adoptarii Legii nr. 55/1998
(prin care a fost aprobata si modificata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
41/1997). O asemenea "revizuire" are ca obiect, prin natura
lucrurilor, raporturi juridice "solutionate" prin acte
jurisdictionale anterioare, ceea ce insa nu constituie retroactivitate a
normelor juridice care instituie aceasta cale de atac. In realitate, aceste
norme juridice dispun "numai pentru viitor" - astfel cum statueaza
art. 15 alin. (2) din Constitutie -, intrucat simpla existenta a reglementarii
unei asemenea cai de atac a "revizuirii" nu desfiinteaza, de plano,
valabilitatea procedurilor desfasurate conform reglementarilor anterioare si,
deci, nu se dispune pentru trecut.
II. Astfel cum am subliniat in preambulul acestei opinii separate,
consideram totusi ca prevederile art. 13 alin. (1) si (2) din Decretul-lege nr.
118/1990, republicat, sunt neconstitutionale, intrucat, in lumina dispozitiilor
art. 11 si ale art. 20 alin. (2) din Constitutie, acestea contravin
dispozitiilor art. 6 paragraful 1 fraza intai din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, potrivit carora: "Orice
persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un
termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala,
instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si
obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii
in materie penala indreptate impotriva sa. [...]".
In aplicarea acestor dispozitii Curtea Europeana a Drepturilor Omului, prin
hotararea pronuntata in cazul "Brumarescu contra Romaniei", 1999, a
statuat: "61. Dreptul la un proces echitabil in fata unei instante,
garantat de art. 6 paragraful 1 din Conventie, trebuie interpretat in lumina
preambulului conventiei, care enunta preeminenta dreptului ca element de
patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale
ale preeminentei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice,
care sustine, intre altele, ca solutia definitiva a oricarui litigiu nu trebuie
repusa in cauza.
62. In speta, Curtea observa ca in perioada in care au avut loc
evenimentele procurorul general al Romaniei - care nu era parte la procedura -
dispunea, in virtutea art. 330 din Codul de procedura civila, de autoritatea de
a ataca o hotarare definitiva printr-un recurs in anulare. Curtea observa ca,
in exercitiul autoritatii sale, procurorului general nu i se impunea nici un
termen, astfel ca hotararile puteau fi repuse in cauza la nesfarsit.
Curtea subliniaza ca, admitand recursul in anulare introdus in virtutea
autoritatii mai sus mentionate, Curtea Suprema de Justitie a inlaturat efectele
unei proceduri judiciare care dusese, in termenii Curtii Supreme de Justitie,
la o hotarare judecatoreasca "irevocabila", dobandind deci
autoritatea lucrului judecat si fiind, in plus, executata.
Aplicand in acest mod dispozitiile art. 330 mai sus citat, Curtea Suprema
de Justitie a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice. In speta,
si in virtutea acestui fapt, dreptul reclamantului la un proces echitabil in
sensul art. 6 paragraful 1 din conventie a fost ignorat.
A existat deci o incalcare a articolului mai sus mentionat."
In opinia noastra, aceste considerente ale Curtii Europene a Drepturilor
Omului sunt pe deplin aplicabile si in privinta prevederilor art. 13 alin. (1)
si (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat. Intr-adevar, si in ipoteza
reglementata prin aceste prevederi legale exista un act jurisdictional care a
recunoscut definitiv si irevocabil anumite drepturi in folosul unor beneficiari
prevazuti de lege. Principiul securitatii raporturilor juridice pune la adapost
acesti beneficiari de posibilitatea inlaturarii efectelor actelor
jurisdictionale anterior pronuntate. Cu toate acestea, prevederile art. 13
alin. (1) si (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 permit ca, fara nici o limitare
in timp, aceste efecte sa poata fi inlaturate prin intermediul unei cai
speciale de atac, intitulata "revizuire", ceea ce contravine
principiului securitatii raporturilor juridice si, deci, conceptului de
"proces echitabil" impus de dispozitiile art. 6 paragraful 1 din
Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,
dispozitii coroborate cu cele din preambulul conventiei.
Simpla instituire a unei cai speciale de atac, avand ca obiect o hotarare
judecatoreasca definitiva si irevocabila, nu este, prin sine insasi,
neconstitutionala; dar absenta unui termen limita, avand o durata rezonabila,
termen inauntrul caruia sa poata fi exercitata calea speciala de atac, face ca
aceasta procedura jurisdictionala sa nu mai corespunda exigentelor principiului
securitatii raporturilor juridice, ca element component al "procesului
echitabil" prevazut de dispozitiile art. 6 paragraful 1 din Conventia
pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, dispozitii
coroborate cu cele din preambulul conventiei, in conditiile in care, prin
mecanismul art. 11 si ale art. 20 alin. (2) din Constitutie, aceste exigente ii
sunt opozabile si legiuitorului roman.
Presedintele Curtii Constitutionale,
Lucian Mihai
Judecator,
Constantin Doldur