Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.1395 din 20.10.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 74 din 30 ianuarie 2012



SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Promart Consulting“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.937/95/2010 al Tribunalului Gorj - Secţia comercială şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.549D/2010. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Complexul energetic Craiova - S.A., consilierul juridic Gheorghe Bădescu, cu delegaţie depusă la dosar, constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Complexului energetic Craiova - S.A., care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate pentru motivele cuprinse în notele scrise depuse la dosarul cauzei, arătând totodată că prevederile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât autorul excepţiei solicită extinderea sferei persoanelor care pot formula opoziţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Decizia nr. 856 din 30 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.182/54/2010, Curtea de Apel Craiova - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, ca urmare a admiterii recursului declarat de Societatea Comercială „Promart Consulting“ - S.R.L. din Bucureşti împotriva Încheierii nr. 17 din 14 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Gorj - Secţia comercială în Dosarul nr. 7.937/95/2010, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, deoarece permit formularea unei opoziţii doar de către creditorii societăţilor care iau parte la fuziune, îngrădind dreptul altor persoane care prezintă un interes sau chiar reclamă apărarea unui interes general să poată promova o opoziţie în temeiul art. 61 şi art. 243 din Legea nr. 31/1990, încălcându-se astfel prevederile art. 21 alin. (2) şi (3) din Constituţie.Curtea de Apel Craiova - Secţia comercială, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, notele scrise depuse la dosar, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 243 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. În realitate, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie numai dispoziţiile art. 243 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, care la data încheierii de sesizare aveau următorul cuprins: „Creditorii societăţilor care iau parte la fuziune sau la divizare au dreptul la o protecţie adecvată a intereselor lor. Orice astfel de creditor, a cărui creanţă este anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare şi care nu este scadentă la data publicării, poate face opoziţie, în condiţiile art. 62.“În opinia autorului excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:Ulterior încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 243 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale au fost modificate prin art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 4 octombrie 2010.Dispoziţiile art. 243 alin. (1) în forma modificată au următorul cuprins: „(1) Creditorii societăţilor care iau parte la fuziune sau la divizare au dreptul la o protecţie adecvată a intereselor lor. Orice astfel de creditor care deţine o creanţă certă, lichidă şi anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare, nescadentă la data publicării şi care urmăreşte împiedicarea producerii unui prejudiciu prin fuziune/divizare, poate face opoziţie în vederea garantării satisfacerii creanţei sale, în condiţiile prezentului articol.“Curtea, având în vedere prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010, potrivit cărora prevederile art. 243 din Legea nr. 31/1990, astfel cum au fost modificate de această ordonanţă de urgenţă, se aplică doar operaţiunilor de fuziune şi divizare pentru care proiectul de fuziune, respectiv proiectul de divizare va fi publicat după data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din august 2011, urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor în vigoare la data sesizării Curţii Constituţionale.Curtea constată că, astfel cum reiese din motivarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta este nemulţumită de soluţia legislativă a art. 243 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, deoarece prevede că doar creditorii societăţilor care iau parte la fuziune sau la divizare şi a căror creanţă este anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare, care nu este scadentă la data publicării, pot face opoziţie, nu şi alte persoane care ar avea un interes.De asemenea, Curtea observă că prin critica de neconstituţionalitate autoarea acesteia tinde la modificarea textelor de lege criticate, respectiv la completarea acestora, în sensul lărgirii sferei persoanelor care pot formula opoziţie.În aceste condiţii, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate, aşa cum a fost formulată, are ca finalitate modificarea dispoziţiilor de lege criticate. Or, omisiunea de reglementare nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale, care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituţionalitate.Într-o atare situaţie, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Promart Consulting“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.937/95/2010 al Tribunalului Gorj - Secţia comercială şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.549D/2010.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 octombrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 1395/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 1395 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 1395/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu