Decizia Nr.544 din 28.04.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi ale art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Luminiţa Munteanu în Dosarul nr. 851/45/2009 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Precizează că legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură în considerarea unor situaţii deosebite, atâta vreme cât părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 5 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 851/45/2009, Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi ale art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Luminiţa Munteanu într-o acţiune de contencios administrativ având ca obiect o cerere de suspendare a unui act administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele criticate sunt neconstituţionale, întrucât contestatorul ale cărui drepturi au fost încălcate prin emiterea unui act administrativ nelegal „nu beneficiază de garanţia controlului legalităţii actului contestat prin parcurgerea a trei grade de jurisdicţie“, fiindu-i restrâns dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la exercitarea căilor de atac şi dreptul la apărare.Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, în conformitate cu prevederile art. 126 din Constituţie, instituirea regulilor de desfăşurare a proceselor în faţa instanţelor judecătoreşti ţine de competenţa exclusivă a legiuitorului, iar principiul liberului acces la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, dar în formele şi în modalităţile instituite de lege.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 10 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 15 şi 29 din Legea nr. 262/2007 privind modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, care au următorul conţinut:– Art. 10 alin. (2): „(2) Recursul împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, iar recursul împotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel se judecă de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.“;– Art. 20 alin. (1): „(1) Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.“De asemenea, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, obiect al excepţiei îl reprezintă şi dispoziţiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, care au următoarea redactare: – Art. 106 alin. (1): „(1) În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum şi plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Legea fundamentală cuprinse la art. 16 - „Egalitatea în drepturi“, la art. 21 - „Accesul liber la justiţie“, la art. 24 - „Dreptul la apărare“ şi la art. 53 - „Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi“. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul excepţiei îşi axează critica pe imposibilitatea exercitării, în cadrul proceselor având ca obiect soluţionarea litigiilor de contencios administrativ, a căii de atac a apelului împotriva sentinţei pronunţate în primă instanţă. În jurisprudenţa sa, analizând critici similare referitoare la prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 129 din Legea fundamentală conţin precizarea esenţială potrivit căreia hotărârile instanţelor pot fi atacate, de Ministerul Public sau de părţile interesate, în condiţiile legii, iar art. 126 alin. (2) din Constituţie oferă legiuitorului dreptul de a legifera cu privire la acest aspect. Curtea a conchis că nimic nu împiedică edictarea unei soluţii legislative precum cea cuprinsă în textele de lege criticate, această opţiune a legiuitorului fiind impusă de exigenţa soluţionării cu celeritate a procesului dedus judecăţii, care trebuie să caracterizeze acţiunile în contencios administrativ. Totodată, Curtea a reţinut că dreptul la două grade de jurisdicţie este garantat numai în materie penală, potrivit prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar şi aici putând fi instituite, însă, unele excepţii de la această regulă. În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 549 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008. De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia din 14 mai 2002, pronunţată în Cauza Csepyová împotriva Slovaciei, paragraful 5, sau de Hotărârea din 6 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Gurepka împotriva Ucrainei, paragraful 51, că textul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu garantează un drept de apel sau un drept la un al doilea grad de jurisdicţie. Având în vedere similitudinea criticilor formulate, considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în ceea ce priveşte textele din Legea nr. 554/2004 care formează obiectul prezentei excepţii. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, Curtea s-a mai pronunţat prin prisma pretinsei îngrădiri a accesului liber la justiţie, reţinând, prin Decizia nr. 282 din 18 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, că textul reprezintă, prin sine însuşi, o garanţie instituită de legiuitor în vederea respectării drepturilor pe care funcţionarul public le poate exercita în ipoteza încetării raporturilor sale de serviciu. Astfel, prevederile art. 106 alin. (1) au ca scop asigurarea condiţiilor necesare pentru contestarea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, atât sub aspectul legalităţii, cât şi al temeiniciei acestuia, prin intermediul textului criticat funcţionarul public fiind protejat împotriva emiterii în mod abuziv a unui asemenea act administrativ. Întrucât nu au fost prezentate elemente noi, se justifică menţinerea jurisprudenţei amintite. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi ale art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Luminiţa Munteanu în Dosarul nr. 851/45/2009 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 aprilie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu