Decizia Nr.541 din 18.09.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, excepţie ridicată de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea pentru Parohia Greco-Catolică Văşad în Dosarul nr. 114/35/CA/2016 al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.930D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent învederează Curţii că partea Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a transmis la dosar note scrise, prin care precizează că, în opinia sa, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 4. Preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că neconstituţionalitatea textelor de lege criticate este motivată printr-o paralelă cu alte legi privind retrocedarea bunurilor, în special cu Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, iar nu prin trimitere directă la prevederile Constituţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 24 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 114/35/CA/2016, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, excepţie ridicată de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea pentru Parohia Greco-Catolică Văşad, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unei decizii a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prin care autoarei excepţiei i-a fost respinsă cererea de retrocedare a unui imobil, întrucât acesta a trecut, în timpul regimului comunist, în patrimoniul Parohiei Ortodoxe Văşad şi, deoarece imobilul nu a fost înstrăinat legal după data de 22 decembrie 1989, nu se pot acorda nici măsuri reparatorii prin echivalent, având în vedere că art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 prevede că nu pot fi restituite în natură decât imobilele aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice dintre cele prevăzute la art. 2 din acelaşi act normativ. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată că cererea de retrocedare i-a fost respinsă, întrucât, în materia retrocedărilor bunurilor care au aparţinut cultelor religioase, nu pot fi restituite în natură decât imobilele aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice dintre cele prevăzute la art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ. Or, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a luat în considerare faptul că imobilul revendicat a trecut, în timpul regimului comunist, în patrimoniul Parohiei Ortodoxe Văşad şi că nu se pot acorda măsuri reparatorii prin echivalent, deoarece imobilul nu a fost înstrăinat legal după data de 22 decembrie 1989. Susţine că textele de lege criticate încalcă flagrant principiul egalităţii în faţa legii, deoarece nu pot fi instituite tratamente juridice discriminatorii pentru categorii diferite de subiecte de drept aflate în aceeaşi situaţie juridică. Or, câtă vreme prin celelalte legi de retrocedare - ca, de exemplu, art. 1 din Legea nr. 10/2001 - nu a fost exceptată nicio categorie de persoane fizice sau juridice ale căror imobile au fost preluate abuziv de regimul comunist, cel puţin de la acordarea de despăgubiri, dispoziţiile de lege criticate sunt vădit discriminatorii. Ceea ce este important este modul în care bunurile imobile au fost preluate de către stat, iar nu actualul deţinător sau proprietar. Precizează că nu există tratament juridic egal în cazul în care anumitor persoane juridice de drept privat li se retrocedează proprietăţile preluate abuziv de stat, indiferent de deţinătorul actual, iar altora (în speţă, bisericilor) nu li se retrocedează decât imobilele aflate în proprietatea statului sau a altor instituţii publice. Arată, totodată, că statul român a mai fost condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 12 ianuarie 2010, pronunţată în Cauza Parohia Greco-Catolică Sâmbăta Bihor împotriva României, pentru tratamentul juridic diferit pe care instanţele de judecată l-au manifestat faţă de Biserica Greco-Catolică, atunci când au pronunţat hotărâri diferite pentru situaţii juridice identice, aspect relevant care evidenţiază posibilitatea unei noi condamnări, în cazul în care statul român, prin lege, nu respectă drepturile garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.7. Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă principiul egalităţii în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, deoarece se referă distinct la două categorii de persoane aflate în situaţii juridice diferite. Precizează că la examinarea constituţionalităţii acestor texte de lege nu se are în vedere compatibilitatea lor cu alte prevederi legale, mai exact cu cele ale Legii nr. 10/2001, ci doar cu principiile şi dispoziţiile Legii fundamentale. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Guvernul şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, invocând cele reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, respectiv prin deciziile nr. 820 din 21 iunie 2011, nr. 1.494 din 18 noiembrie 2010 şi nr. 1.352 din 10 decembrie 2008, criticile invocate de autoarea prezentei excepţii fiind similare. Mai mult, în realitate, nu s-a formulat o veritabilă critică de neconstituţionalitate, nemulţumirea autoarei excepţiei vizând mai degrabă soluţia legislativă din prisma a ceea ce nu cuprinde. Or, completarea dispoziţiilor legale ţine de competenţa exclusivă a legiuitorului, iar interpretarea conţinutului unor norme juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii, aparţine instanţelor judecătoreşti. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise transmise la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005. Faţă de critica formulată, Curtea constată că obiect al excepţiei îl reprezintă şi prevederile art. 6 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă. Textele de lege menţionate au următorul conţinut:– Art. 1 alin. (1): „(1) Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.";

– Art. 2 alin. (1): „(1) Imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi [a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care a modificat şi completat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 - s.n.] de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, vor fi restituite solicitantului, în natură, prin decizia organelor de conducere ale unităţii deţinătoare. Cota de participare a statului sau a autorităţii administraţiei publice centrale sau locale se va diminua în mod corespunzător cu valoarea imobilului retrocedat, procedându-se la reducerea capitalului social şi la recalcularea patrimoniului.";

– Art. 6 alin. (1): „(1) În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5) [măsurile reparatorii în echivalent se vor acorda potrivit legii speciale care va reglementa tipul şi procedura de acordare a despăgubirilor - s.n.]".13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie care consacră principiul egalităţii în faţa legii. Prin raportare la art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală, invocă şi dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la interzicerea discriminării. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate circumscriu sfera de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, precizând că aceasta vizează retrocedarea bunurilor imobile, altele decât lăcaşurile de cult, care au fost preluate în mod abuziv de la cultele religioase, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989. Art. 1 alin. (1) menţionează că, pentru a putea fi retrocedate, aceste bunuri trebuie să se afle - la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, care a modificat, sub acest aspect, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 - în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice dintre cele prevăzute la art. 2 din ordonanţa de urgenţă, adică o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar. 15. Toate aceste imobile vor fi restituite în natură. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 prevede şi două excepţii de la această regulă, când se acordă despăgubiri pentru bunuri imobile a căror restituire în natură nu mai este posibilă. Este vorba despre terenurile ocupate în totalitate [art. 1 alin. (4)], pentru care se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent, şi de imobilele - terenuri şi/sau construcţii - ce au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, în legătură cu care titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile legii speciale. 16. Autoarea excepţiei este nemulţumită de condiţionarea pe care textele de lege ce formează obiectul excepţiei o introduc referitor la persoana deţinătoare, în prezent, a bunurilor revendicate de cultele religioase potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000. Critica pe care o formulează vizează însă o ipoteză normativă pe care niciun text din ordonanţa de urgenţă menţionată nu o prevede, constituindu-se într-o propunere de modificare a acesteia. Astfel, în opinia autoarei excepţiei, ar trebui să se acorde despăgubiri şi pentru bunurile imobile care se află în proprietatea altor persoane decât cele enumerate în art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, afirmând în acest sens că important este modul în care bunurile imobile au fost preluate de către stat, iar nu actualul deţinător sau proprietar. Ca atare, susţine că şi bunurile preluate abuziv, dar care au fost înstrăinate înainte de 22 decembrie 1989 ar trebui să fie incluse în sfera de aplicare a ordonanţei de urgenţă. 17. Sub acest aspect reclamă existenţa unui tratament juridic inegal în cazul în care anumitor persoane juridice de drept privat li se retrocedează proprietăţile preluate abuziv de stat, indiferent de deţinătorul actual, iar altora, în speţă, cultelor religioase, nu li se retrocedează decât imobilele aflate în proprietatea statului sau a altor instituţii publice. Curtea observă că, potrivit art. 6 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, pentru imobilele care au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent. Curtea reţine că, astfel cum a fost formulată, critica are în vedere o soluţie legislativă inexistentă în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000. Or, stabilirea bunurilor asupra cărora pot purta măsurile reparatorii reprezintă opţiunea legiuitorului, făcând parte din concepţia generală adoptată de statul român cu privire la problematica restituirilor imobilelor preluate în mod abuziv, Curtea Constituţională neavând competenţa de a modifica sau completa viziunea legislativă de ansamblu referitoare la retrocedările acestor imobile, pe care statul a adoptat-o în considerarea concordanţei acesteia cu realităţile economice şi posibilităţile de realizare efectivă. 18. De altfel, şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a fost recunoscut dreptul statelor de a stabili aceste măsuri. Astfel, prin Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, paragraful 89, s-au statuat, cu valoare de principiu, următoarele: „Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu impune statelor contractante nicio obligaţie specifică de reparare a nedreptăţilor sau prejudiciilor cauzate înainte ca ele să fi ratificat Convenţia. De asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condiţiile în care ele acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte să ratifice Convenţia (Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Adoptarea unor legi care să prevadă restituirea bunurilor confiscate sau despăgubirea persoanelor victime ale unor astfel de confiscări necesită o vastă analiză a numeroase aspecte de ordin moral, juridic, politic şi economic. Considerând un lucru normal ca legiuitorul să dispună de o mare marjă de apreciere în ceea ce priveşte politica economică şi socială, Curtea a declarat că respectă modul în care acesta concepe imperativele «utilităţii publice», cu excepţia cazului în care aprecierea sa se dovedeşte complet lipsită de o bază rezonabilă (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatul Unit, paragraful 46, şi Hotărârea din 23 noiembrie 2000, pronunţată în Cauza Fostul rege al Greciei şi alţii împotriva Greciei, paragraful 87). Acest lucru este valabil cu atât mai mult pentru modificările atât de fundamentale ale sistemului unei ţări, cum ar fi tranziţia de la un regim totalitar la o formă democratică de guvernare şi reforma structurii politice, juridice şi economice a statului, fenomene care duc inevitabil la adoptarea unor legi economice şi sociale la scară mare (Hotărârea din 22 iunie 2004, pronunţată în Cauza Broniowski împotriva Poloniei, paragraful 149)". 19. În ceea ce priveşte jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată de autoarea excepţiei în motivarea acesteia, Curtea Constituţională observă că nu este relevantă în cauză. Aceasta, deoarece Hotărârea din 12 ianuarie 2010, pronunţată în Cauza Parohia Greco-Catolică Sâmbăta Bihor împotriva României, a vizat încălcarea dreptului la un proces echitabil, în contextul legislativ anterior anului 2000, prin lipsa mijloacelor de acces efectiv la o instanţă de judecată, în condiţiile în care Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) instituia o procedură administrativă în care rolul central îl avea o comisie mixtă, litigiile privind dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra lăcaşelor religioase nefiind de competenţa instanţelor judecătoreşti. Or, pe de o parte, în prezent, această situaţie a fost remediată, accesul la instanţe fiind deplin, iar, pe de altă parte, cauza invocată privea lăcaşele de cult, acestea constituind un obiect specific, distinct de cel reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, care, la art. 1 alin. (1), precizează explicit că domeniul său de aplicare exclude restituirea lăcaşelor de cult şi vizează doar retrocedarea celorlalte bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase, dar nu bisericile, mănăstirile, sinagogile, moscheile, templele sau orice alte construcţii care sunt destinate oficierii de slujbe religioase. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, excepţie ridicată de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea pentru Parohia Greco-Catolică Văşad în Dosarul nr. 114/35/CA/2016 al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 septembrie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu