Decizia Nr.538 din 17.12.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 138 din 25 februarie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Cătălina Turcu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Ion Ionaşcu în Dosarul nr. 23.349/233/2012 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 344D/2013.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 10 din 10 iunie 2013, pronunţată într-un recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit ordinea de comunicare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 2 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 23.349/233/2012, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.Excepţia a fost ridicată de Ion Ionaşcu într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că prevederile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt lipsite de previzibilitate, deoarece dau posibilitatea agentului constatator să acţioneze în mod arbitrar în ceea ce priveşte comunicarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din textul de lege, lipsind dispoziţia privind ordinea de prioritate a modalităţii de comunicare a acestuia.Lipsa previzibilităţii dispoziţiilor legale criticate rezultă şi din faptul că nu se precizează în concret care este locul unde se afişează procesul-verbal, în cazul imobilelor cu mai multe etaje sau apartamente neputându-se determina dacă locul respectiv este uşa imobilului sau cea a apartamentului.Procesul-verbal încheiat cu ocazia afişării nu este adus la cunoştinţa persoanei sancţionate, aceasta neavând posibilitatea de a se plânge la instanţă cu privire la neregularitatea actului de afişare, ceea ce contravine accesului liber la justiţie. În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că sancţiunile contravenţionale sunt asimilate acuzaţiilor în materie penală, astfel încât se impune ca modalitatea de comunicare a procesului-verbal să ofere persoanei sancţionate toate garanţiile accesului la justiţie.Totodată, prin textul de lege criticat se aduce atingere şi prevederilor art. 44 din Legea fundamentală, deoarece comunicarea defectuoasă a procesului-verbal poate duce la executarea silită a acestuia, fără ca persoana sancţionată să cunoască conţinutul actului de sancţionare.Judecătoria Galaţi - Secţia civilă consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în care nu se interpretează în sensul că actul normativ instituie o ordine de prioritate privind modalitatea de comunicare a procesului-verbal către contravenient, şi anume că procesul-verbal trebuie comunicat mai întâi prin poştă, cu aviz de primire, şi abia ulterior, în măsura în care nu se poate realiza comunicarea prin această primă modalitate, să fie comunicat prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. În această ipoteză, textul de lege încalcă prevederile art. 21, 24 şi 53 din Constituţie.Totodată, potrivit practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, o acuzaţie în materie contravenţională este asimilată unei acuzaţii în materie penală, astfel că modalitatea de comunicare direct prin afişare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contravine şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sens în care este indicată Decizia de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 cu privire la Cererea nr. 17.857/03, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Constantin Neaţă împotriva României.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii în materie. Totodată, se observă că nu poate fi reţinută asimilarea situaţiei reglementate de textul legal criticat cu cea care a făcut obiectul analizei concretizat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 536 din 28 aprilie 2011, în cazul de faţă fiind vorba de o ipoteză diferită de lucru, care implică o legătură directă cu persoana contravenientului.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituţionale în măsura în care nu sunt interpretate în sensul că textul criticat instituie o ordine de prioritate la comunicarea procesului-verbal către contravenient. Astfel, dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 enumeră modalităţile de comunicare a procesului-verbal şi a înştiinţării de plată, fără să conţină vreo precizare referitoare la ordinea de prioritate în care acestea pot fi folosite. Modalitatea de interpretare şi punere în aplicare de către organele competente a acestor dispoziţii, şi anume prin afişare directă, fără a epuiza celelalte moduri de comunicare prevăzute de text, este de natură a aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie al contravenientului care contestă procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.În condiţiile în care termenul pentru introducerea contestaţiei împotriva procesului-verbal sau a înştiinţării de plată curge de la momentul înmânării sau comunicării actului, incertitudinea acestui moment constituie un obstacol în exercitarea dreptului de acces liber la justiţie. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a subliniat în repetate rânduri care sunt garanţiile realizării efective a accesului liber în materie contravenţională (asimilată, în anumite condiţii, noţiunii autonome de „acuzaţie în materie penală“), iar dreptul de a fi informat în cel mai scurt timp şi în mod amănunţit asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse, precum şi dreptul de a dispune de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării contravenientului reprezintă astfel de condiţii obligatorii, în conformitate cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu art. 20 şi 148 din Constituţia României.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. În realitate, din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că sunt criticate dispoziţiile art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002. Textul legal criticat are următorul cuprins: „Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată se face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului.“Autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat aduce atingere art. 1 alin. (3) privind caracterul statului român, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 44 privind dreptul de proprietate din Constituţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 419 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 10 decembrie 2013, a statuat că formularea textului criticat este cât se poate de clară şi explicită, modalităţile de comunicare a actelor menţionate fiind prezentate şi enumerate nu într-o ordine obligatorie, succesivă, ci într-o formulă alternativă, semnificaţia conjuncţiei „sau“ neputând duce la altă concluzie.Prin urmare, cu acest prilej, Curtea nu poate reţine critica privitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală din perspectiva neclarităţii şi imprevizibilităţii textului de lege criticat.Cu privire la încălcarea principiului accesului liber la justiţie, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 302 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 22 iulie 2013.Cu acel prilej, făcând referire la jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte comunicarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, precum şi a înştiinţării de plată a amenzii corespunzătoare, regula generală este prevăzută de art. 26 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi constă în înmânarea lor direct contravenientului. Textul de lege supus controlului de constituţionalitate instituie o excepţie de la această regulă, excepţie aplicabilă situaţiei în care contravenientul lipseşte de la domiciliul sau, după caz, de la sediul său ori, deşi prezent, refuză să semneze procesul-verbal. Curtea a statuat că nu se poate reţine critica de neconstituţionalitate privind pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 din Constituţie, întrucât dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, referitoare la afişarea procesului-verbal, nu constituie, prin ele însele, o nesocotire a dreptului de acces liber la justiţie. Curtea a observat că autorul excepţiei pleacă de la premisa că, în practică, există riscul să nu ia cunoştinţă de existenţa actului sancţionator. Aceasta este însă doar o supoziţie ce se întemeiază pe o simplă temere ipotetică potrivit căreia instrumentum probationis ar putea fi distrus sau furat. În realitate, afişarea, ca modalitate de comunicare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, satisface pe deplin cerinţele procedurale care să asigure contravenientului exercitarea dreptului de acces liber la justiţie.Prin aceeaşi decizie Curtea a menţionat Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 23 iulie 2013, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată, prin afişare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de primire. Cerinţa comunicării procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată este îndeplinită şi în situaţia refuzului expres al primirii corespondenţei, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcţionarul poştal.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Distinct de cele arătate, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 44 din Constituţie, Curtea observă că aceasta nu este motivată din perspectiva neconstituţionalităţii textului de lege criticat, ci reprezintă de fapt critica unei situaţii ipotetice în care autorul excepţiei s-ar putea afla. Din această perspectivă Curtea constată că prevederile art. 44 din Constituţie nu sunt incidente în cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Ionaşcu în Dosarul nr. 23.349/233/2012 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2013.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu