Decizia Nr.537 din 15.10.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 11, pct. 12 şi pct. 13 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 960 din 30 decembrie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Daniela Ramona Mariţiu	- magistrat-asistent

1. Pe rol se află pronunţarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 11, pct. 12 şi pct. 13 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Liliana Teodoriu în Dosarul nr. 5.942/1/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 97D/2014.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 14 octombrie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 15 octombrie 2014.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:3. Prin Decizia penală nr. 6 din 13 ianuarie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 5.942/1/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 11, pct. 12 şi pct. 13 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Liliana Teodoriu cu ocazia soluţionării unei cauze penale.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că prin modificarea art. 385⁹ alin. 1 pct. 1 şi pct. 6, precum şi abrogarea art. 385⁹ alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură penală din 1968 se încalcă prevederile constituţionale ale art. 15, deoarece dispoziţiile art. 39 alin. 1, ale art. 171 alin. 2 şi cele ale art. 197 alin. 2 şi 3 din acelaşi cod sunt în vigoare. În continuare, arată că textele de lege criticate contravin prevederilor art. 20, art. 21 şi art. 24 din Legea fundamentală, precum şi celor ale art. 6, art. 13 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fără a arăta în ce mod.5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că stabilirea competenţelor instanţelor judecătoreşti, instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac (inclusiv a cazurilor de casare, în situaţia recursului), constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind sensul art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie. Prin limitarea cazurilor de casare sau reformularea acestora, legiuitorul a urmărit să restrângă aspectele ce pot forma obiectul cenzurii instanţei supreme pe calea recursului exercitat în materie penală, creând astfel condiţii pentru ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să îşi exercite atribuţia înscrisă în art. 126 alin. (3) din Constituţie referitoare la unificarea jurisprudenţei.6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.7. Avocatul Poporului susţine că modificarea cazului de casare, în sensul invocării acestuia numai în măsura în care respectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei a survenit în cursul judecăţii, nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (1). Totodată, textele de lege criticate nu conţin elemente de natură să aducă atingere dreptului autoarei de a invoca excepţiile de necompetenţă materială şi cea de necompetenţă după calitatea persoanei, în condiţiile reglementate de art. 39 alin. (1) din vechiul Cod de procedură penală.8. Faţă de argumentele invocate de autoarea excepţiei în susţinerea neconstituţionalităţii art. I pct. 11 din Legea nr. 2/2013, Avocatul Poporului menţionează că, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a reţinut că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.9. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. I pct. 12 din Legea nr. 2/2013, consideră că şi în acest caz argumentele de neconstituţionalitate sunt prezentate din aceeaşi perspectivă, şi anume aceea a comparării unor texte legale. În plus, dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură să îngrădească dreptul persoanei interesate de a invoca existenţa unei cauze de nulitate a actului de procedură, cu respectarea prevederilor din Codul de procedură penală. Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. I pct. 13 din Legea nr. 2/2013, arată că modificarea unui caz de casare nu este de natură să înlăture dispoziţiile referitoare la obligativitatea asistenţei juridice a învinuitului sau inculpatului reţinut sau arestat în altă cauză.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 11, pct. 12 şi pct. 13 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, care au următorul cuprins:

– Art. I pct. 11: „Codul de procedură penală, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: [...]11. La articolul 385⁹ alineatul 1, punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: 1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei;»“;

– Art. I pct. 12: „Codul de procedură penală, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: [...]12. La articolul 385⁹ alineatul 1, punctul 2 se abrogă.“;

– Art. I pct. 13: „Codul de procedură penală, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: [...]13. La articolul 385⁹ alineatul 1, punctul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins: «6. judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezenţa acestuia era obligatorie;»“. 13. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 potrivit căruia „cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea“, iar „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile“. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum aceasta este formulată, Curtea reţine că autoarea acesteia şi-a întemeiat critica de neconstituţionalitate pe necorelarea dispoziţiilor de modificare şi abrogare din Legea nr. 2/2013 cu alte dispoziţii rămase în vigoare şi nemodificate de către legiuitor. Această necorelare a determinat în viziunea autoarei o contrarietate între dispoziţii legale criticate şi prevederile constituţionale invocate. 15. Plecând de la aceste premise, Curtea observă că în jurisprudenţa sa a statuat constant că nu se poate pronunţa asupra neconcordanţelor dintre diferite norme juridice, ci numai asupra înţelesului dispoziţiilor legale criticate în raport cu prevederile şi principiile constituţionale. De exemplu, prin Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, şi Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011, Curtea a reţinut că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, sar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. 16. Curtea constată deci că o astfel de situaţie nu constituie un veritabil argument pe care să se întemeieze neconstituţionalitatea prevederilor criticate, ci o eventuală contrarietate între norme legale din acelaşi domeniu sau din domenii pe care autorul excepţiei de neconstituţionalitate le apreciază ca fiind similare. Or, coordonarea legislaţiei în vigoare, sub aspectele menţionate, este de competenţa autorităţii legiuitoare. 17. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 20, art. 21 şi art. 24, precum şi celor ale art. 6, art. 13 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea observă că autoarea excepţiei nu a arătat în ce mod textele criticate contravin acestor prevederi constituţionale şi convenţionale. Având în vedere acest aspect, Curtea reţine că, de exemplu, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a statuat că, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referinţă este unul general, excepţia de neconstituţionalitate va fi respinsă ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Curtea a precizat că aceeaşi soluţie va fi urmată şi în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituţional invocat nu se poate desluşi în mod rezonabil vreo critică de neconstituţionalitate, fie datorită generalităţii sale, fie datorită lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. În acest sens s-a reţinut că prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, Curtea Constituţională a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil, însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi»“. 18. Cum, în prezenta cauză, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a procedat la simpla enumerare a dispoziţiilor legale criticate şi la enumerarea normelor constituţionale pretins încălcate, fără a prezenta motive sau argumente în susţinerea excepţiei, şi cum din această formulare a excepţiei nu se poate deduce, în mod rezonabil, vreo critică de neconstituţionalitate, Curtea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate apare ca fiind inadmisibilă. 19. Având în vedere cele expuse Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 11, pct. 12 şi pct. 13 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 11, pct. 12 şi pct. 13 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Liliana Teodoriu în Dosarul nr. 5.942/1/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu