Decizia Nr.529 din 30.06.2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 alin. (1)-(4) din capitolul VIII din anexa nr. V „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională" la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 14 alin. (1) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Corina Frăţilă, Carmen Pâslaru, Ioan Mitricel Sîrbu, Călin Ion Mondea, Ramiro Jurcone, Nicolae Lupşa, Petru Lucian Benţa, Călin Ivaşcu, Adina Bura, Traian Dorin Vârvara, Traian Vasile Mărginean, Adrian Ianoş, Adrian Vasile Dobrin, Gheorghe Bărbat, Ioan Bogdan Sassu şi de Ion Cosmin Stătescu în Dosarul nr. 9.408/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 131D/2019.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 208D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 alin. (1)-(4) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Ioan Filimon şi Iulian-Gabriel Gomboş în Dosarul nr. 340/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. Având în vedere obiectul similar al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării cauzelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 208D/2019 la Dosarul nr. 131D/2019, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că stabilirea regulilor privind salarizarea categoriilor de personal plătite din fonduri publice reprezintă opţiunea legiuitorului, fără a fi încălcate prevederile din Constituţie invocate. Invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:7. Prin Încheierea din 19 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 9.408/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 alin. (1)-(4) din capitolul VIII din anexa nr. V „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională" la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 14 alin. (1) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Corina Frăţilă, Carmen Pâslaru, Ioan Mitricel Sîrbu, Călin Ion Mondea, Ramiro Jurcone, Nicolae Lupşa, Petru Lucian Benţa, Călin Ivaşcu, Adina Bura, Traian Dorin Vârvara, Traian Vasile Mărginean, Adrian Ianoş, Adrian Vasile Dobrin, Gheorghe Bărbat, Ioan Bogdan Sassu şi de Ion Cosmin Stătescu într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.8. Prin Încheierea din 10 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 340/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 alin. (1)-(4) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Ioan Filimon şi Iulian-Gabriel Gomboş într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituie diferenţe, sub aspectul salarizării, între specialiştii IT/informaticieni şefi, în categoria cărora se află autorii excepţiei, şi ceilalţi specialişti din instanţe şi parchete, respectiv alte categorii de bugetari. Astfel, autorii consideră că, pentru a evita crearea unei discriminări, specialiştii IT/informaticieni şefi ar fi trebuit menţionaţi în art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Nicăieri în cuprinsul legii nu se face distincţie între persoanele care intră în categoria specialiştilor prevăzuţi la secţiunea a 6-a din capitolul VIII şi specialişti IT/informaticieni şefi asimilaţi personalului auxiliar al instanţelor şi al parchetelor. În asemenea condiţii, diferenţierea salarială dintre cele două categorii de specialişti este pur arbitrară. Or, conform reglementărilor anterioare (spre exemplu, Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice), salariile specialiştilor IT, la fel ca salariile celorlalţi specialişti, erau egale, ambele fiind raportate la categoria magistraţilor. De asemenea nu existau diferenţe nici sub aspectul statutului profesional, atât specialiştii IT, cât şi ceilalţi specialişti din cadrul instanţelor şi al parchetelor beneficiind de aceleaşi salarii de bază. Cu toate acestea, Legeacadru nr. 153/2017 (secţiunea a 6-a, art. 22) nu mai recunoaşte, de o manieră vădit discriminatorie şi nemotivată, specialiştilor IT şi informaticienilor şefi aceleaşi drepturi salariale ca specialiştilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (D.N.A) şi al Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Organizate şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) şi al celorlalte parchete. Dimpotrivă, deşi specialiştilor din cadrul D.N.A., D.I.I.C.O.T. şi din cadrul celorlalte parchete li se acordă drepturi salariale echivalente procurorilor cu grad de judecătorie, specialiştilor IT nu li se mai recunoaşte nici măcar statutul de specialişti din cadrul instanţelor şi al parchetelor, rămânând astfel încadraţi în grila de salarizare aferentă personalului auxiliar de specialitate. Nu există nicio raţiune obiectivă care să justifice un nivel salarial egal cu cel al grefierilor, în condiţiile în care complexitatea funcţiei, precum şi toate celelalte criterii de ierahizare şi funcţionare diferă în ambele situaţii. Activitatea pe care o desfăşoară specialiştii IT şi informaticienii şefi din cadrul instanţelor judecătoreşti este una extrem de complexă, aceştia acordând în mod constant asistenţă, spre exemplu, atât în aspecte legate de administrarea bazelor de date ale instanţelor, cât şi în probleme care ţin de derularea cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, referitoare la probleme ce ţin de domeniul informatic, activitate similară cu a celorlalţi specialişti, motiv pentru care se încalcă grav principiul nediscriminării. În susţinerea încălcării principiului nediscriminării prin prevederile legale criticate, se invocă propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 304/2004, potrivit căreia legiuitorul a revenit asupra reglementărilor privind salarizarea specialiştilor IT, recunoscând egalitatea între specialiştii IT şi ceilalţi specialişti din sistemul judiciar.10. Se mai susţine că normele legale contestate sub aspectul constituţionalităţii încalcă principiul egalităţii, prin prisma tratamentului egal care li se aplică specialiştilor IT şi informaticienilor şefi, pe de o parte, şi grefierilor, pe de altă parte, deşi situaţia relevantă diferă esenţial. Or, principiul nediscriminării presupune şi dreptul la diferenţiere. Astfel, ideea de uniformizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor, în atare condiţii, nu este susţinută de un scop legitim, care să justifice mijloacele folosite. Sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi se susţine că, prin instituirea unei situaţii vădit discriminatorii în raport cu o categorie de bugetari, fără a se oferi vreo justificare obiectivă, însăşi esenţa statului de drept este negată.11. De asemenea se arată că din expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017 nu rezultă care este raţiunea excluderii specialiştilor IT şi a informaticienilor şefi din grila de salarizare specifică specialiştilor, iar din modalitatea de redactare a dispoziţiilor legii nu se poate determina cu certitudine care sunt consecinţele aplicării legii în cazul specialiştilor IT şi al informaticienilor şefi, ceea ce contravine principiului securităţii juridice şi exigenţelor de previzibilitate şi claritate care trebuie să caracterizeze actele normative într-un stat de drept. Se arată că, în opoziţie cu raţiunea legii, aceea de majorare a salariilor de bază pentru toate categoriile de personal bugetar, valoarea nominală a salariului de bază prevăzut de legea-cadru pentru specialiştii IT şi informaticienii şefi, aferentă anului 2022, este inferioară nivelului de salarizare din anul 2017, cu cel puţin 1/3. Se încalcă astfel şi dispoziţiile art. 41 şi 53 din Constituţie, în condiţiile în care categoria specialiştilor IT şi a informaticienilor şefi este singura din sistemul judiciar care nu doar că nu beneficiază de o creştere salarială, dar este şi pusă în situaţia de a suporta înjumătăţirea veniturilor, fără vreo justificare. Este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010.12. Referitor la dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, se susţine că aceste norme încalcă principiul previzibilităţii, deoarece în cazul indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor nu se poate stabili cu certitudine care este data aplicării legii. Se arată că aplicarea legii se realizează, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, în 3 etape distincte, şi anume: 1 iulie 2017-31 decembrie 2017, când se menţin în plată indemnizaţiile de încadrare, inclusiv sporurile, 1 ianuarie 2018-31 decembrie 2018, când se majorează indemnizaţiile de încadrare, inclusiv sporurile cu 25% din nivelul acordat în luna decembrie 2017, respectiv perioada 2019-2022 când se majorează succesiv indemnizaţiile de încadrare, nu şi sporurile. Se arată că prevederile legale criticate încalcă şi principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, deoarece modificările referitoare la aplicabilitatea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor nu sunt previzibile, în condiţiile în care nu se poate stabili cu certitudine dacă este vorba despre prima etapă de aplicare a legii, de la data de 1 iulie 2017, a doua etapă de aplicare a legii, de la data de 1 august 2018 sau ultima etapă de aplicare a legii, respectiv începând cu anul 2019. În atare condiţii, maniera echivocă în care legiuitorul reglementează momentul aplicării indemnizaţiei pentru titlul de doctor nu respectă cerinţele constituţionale de previzibilitate şi claritate ale legii, în condiţiile în care nu se poate determina data de la care se acordă indemnizaţia. Se invocă, în sprijinul criticilor de neconstituţionalitate, aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului privind exigenţele de previzibilitate şi precizie a legii.13. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 131D/2019, apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 20, 41 şi 53 din Constituţie. În Dosarul nr. 208D/2019, instanţa judecătorească nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, rezumându-se la analiza condiţiilor de admisibilitate a excepţiei.14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională" la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 14 alin. (1) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, care au următorul cuprins:– Art. 17 alin. (2): „Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul judecătoriilor şi al parchetelor de pe lângă acestea sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. II şi III.";– Art. 22: „(1) Salariile de bază pentru specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B nr. crt. 4.
(2) Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază şi de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepţia elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte.
(3) Salariul de bază se stabileşte potrivit prezentei anexe, cap. I lit. A nr. crt. 6 pentru agenţii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi cap. I lit. B nr. crt. 4 pentru ofiţerii de poliţie judiciară. Şefii de birou din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism beneficiază de indemnizaţia de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, iar şefii de serviciu de indemnizaţia de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror în cadrul parchetului de pe lângă judecătorie. Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism beneficiază de drepturile prevăzute în prezenta anexă. Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază şi de prevederile art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Indemnizaţiile de încadrare sau salariile de bază, precum şi alte drepturi salariale ale personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se stabilesc de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, potrivit legii.";– Art. 14 alin. (1): „Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25".; – Art. 39 alin. (5): „Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14."18. În opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind trăsăturile statului român, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 19. De asemenea sunt invocate prevederile art. 7 şi 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea discriminării şi Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţie, art. 4 din Carta Socială Europeană, revizuită. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că în jurisprudenţa sa a mai analizat critici de neconstituţionalitate similare referitoare la salarizarea specialiştilor IT din cadrul instanţelor şi al parchetelor (a se vedea spre exemplu Decizia nr. 75 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 2 iunie 2020, şi Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020). 21. Astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că prevederile de lege criticate instituie reguli privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor, inclusiv pentru specialiştii IT [(art. 17 alin. (1)], respectiv pentru specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete [art. 22 alin. (1)]. 22. Referitor la critica de neconstituţionalitate vizând instituirea unei discriminări între specialiştii IT şi alte categorii de specialişti din sistemul judiciar, Curtea a reţinut că prevederile art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui (a se vedea spre exemplu Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Totodată, este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferenţierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare, la diferite autorităţi sau instituţii publice, şi, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferenţiat apare ca justificată. 23. De asemenea, Curtea a reţinut că includerea, sub aspectul salarizării, a specialiştilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor reprezintă opţiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere permisă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi. Prin Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, şi prin Decizia nr. 408 din 13 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 26 octombrie 2017, Curtea Constituţională a statuat că reprezintă dreptul şi obligaţia autorităţii legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57. 24. În plus, opţiunea legiuitorului în materia salarizării specialiştilor IT este justificată având în vedere şi prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, potrivit cărora „Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT". 25. Totodată, Curtea a reţinut că acceptarea susţinerilor autorilor excepţiei ar echivala cu imposibilitatea legiuitorului de a mai putea modifica sistemul de salarizare, pe motiv că ar crea diferenţe faţă de sistemul anterior de salarizare. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1.038 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 5 noiembrie 2010, a stabilit că neconstituţionalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparaţie dintre reglementarea veche şi cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puţin favorabilă şi declanşând automat un aşa-zis conflict de constituţionalitate. Această soluţie de principiu se regăseşte, de exemplu, în Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, sau în Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008. 26. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea a precizat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului plătit din fonduri publice intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale. Constituţia prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară", fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia. În raport cu cele enunţate, Curtea a constatat că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, în scopul eliminării disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului. 27. Curtea a constatat, totodată, că pretinsa neconstituţionalitate este dedusă şi din compararea soluţiilor legislative consacrate prin prevederile legale ale art. 17 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, pe de o parte, şi art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, pe de altă parte. Or, aşa cum s-a statuat constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (exemplu fiind Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013), examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. În consecinţă, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor din Constituţie şi din actele juridice internaţionale invocate. 28. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea observă că aceste dispoziţii de lege au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020, şi Decizia nr. 689 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate. 29. Astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează în art. 14 dreptul la indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Potrivit aceluiaşi text de lege, coroborat cu dispoziţiile art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, acest drept urmează a se acorda de la intrarea în vigoare a legii tuturor persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de aceasta, respectiv îşi desfăşoară activitatea profesională de bază în domeniul de activitate în care deţin titlul de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia. Cuantumul acestui drept este unul fix, respectiv 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, şi diferă faţă de cuantumul sporului pentru titlul ştiinţific de doctor acordat potrivit legislaţiei anterioare. 30. Curtea a mai reţinut că indemnizaţia acordată pentru titlul ştiinţific de doctor nu reprezintă un drept fundamental, astfel că este de competenţa exclusivă a legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea acestui drept, fără ca aceasta să aibă relevanţă constituţională. Aşa fiind, Curtea a apreciat că modificarea condiţiilor de acordare a sporului de doctorat determinată de politica financiară a statului, respectiv transformarea acestui drept dintr-un spor într-o indemnizaţie cu un cuantum fix, nu este condiţionată de respectarea condiţiilor referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, prevăzute de art. 53 din Constituţie. 31. În plus, Curtea a subliniat că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, aceasta revenind autorităţilor publice responsabile, iar, în caz de litigiu, instanţelor judecătoreşti. 32. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă. 33. Distinct de acestea, Curtea constată că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate referitoare la indemnizaţia pentru titlu ştiinţific de doctor sunt formulate cu suficientă claritate şi precizie pentru a fi aplicate destinatarilor normei începând cu intrarea în vigoare a legii. În consecinţă, criticile de neconstituţionalitate formulate prin raportate la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie sunt neîntemeiate. 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Corina Frăţilă, Carmen Pâslaru, Ioan Mitricel Sîrbu, Călin Ion Mondea, Ramiro Jurcone, Nicolae Lupşa, Petru Lucian Benţa, Călin Ivaşcu, Adina Bura, Traian Dorin Vârvara, Traian Vasile Mărginean, Adrian Ianoş, Adrian Vasile Dobrin, Gheorghe Bărbat, Ioan Bogdan Sassu şi de Ion Cosmin Stătescu în Dosarul nr. 9.408/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Ioan Filimon şi Iulian-Gabriel Gomboş în Dosarul nr. 340/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională" la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 14 alin. (1) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin