Decizia Nr.520 din 09.10.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) lit. a) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 899 din 11 decembrie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Bianca Drăghici	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) lit. a) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Chivaran Com“ - S.R.L. în Dosarul nr. 30.121/281/2012 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 85D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Faţă de criticile de neconstituţionalitate, invocă Decizia nr. 196/2013, prin care Curtea a statuat că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se şi previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 14 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 30.121/281/2012, Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (2) lit. a) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007.5. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Chivaran Com“ - S.R.L. cu ocazia soluţionării unei cereri având ca obiect o plângere contravenţională.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că, potrivit art. 8 alin. (4) teza întâi şi art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. Faptul că art. 34 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 92/2007 face trimitere la respectarea prevederilor „prezentei legi“, fără a nominaliza cu exactitate o anumită dispoziţie legală, contravine art. 50 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000. Astfel, redactarea dispoziţiilor de lege criticate are un caracter de maximă generalitate, care, într-o tehnică legislativă corectă, ar fi trebuit să figureze ca normă-cadru, detaliată subsecvent de toate celelalte prevederi care stabilesc contravenţiile şi sancţiunile corespunzătoare.7. De asemenea, apreciază că norma legală criticată diferă, sub aspectul tehnicii de reglementare, de celelalte norme din cuprinsul Legii nr. 92/2007, prin care sunt instituite contravenţii, deoarece acestea stabilesc în mod concret faptele a căror săvârşire atrage răspunderea contravenţională.8. Totodată, consideră că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, stabilirea faptelor este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile şi condiţiile necesare constatării şi sancţionării contravenţiilor. Prin urmare, aceste norme sunt deficitare, întrucât nu stabilesc distinct, precis şi explicit obligaţiile pe care le au operatorii de transport rutier.9. În final, susţine că dispoziţiile supuse controlului de constituţionalitate nu întrunesc exigenţele de claritate şi precizie şi astfel sunt incompatibile cu prevederile constituţionale ale art. 5 alin. (1) şi art. 21 alin. (3), întrucât afectează garanţiile constituţionale şi convenţionale care caracterizează dreptul la un proces echitabil, inclusiv componenta sa privind dreptul la apărare.10. Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată nu este întemeiată, textul de lege fiind redactat suficient de clar şi precis, subiectele de drept având obligaţia de a respecta toate dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 92/2007. În acest sens, instanţa arată că dispoziţiile de lege criticate nu lasă loc la interpretări, instituind în sarcina subiectelor de drept respectarea tuturor obligaţiilor prevăzute de actul normativ contestat. Totodată, consideră că, prin obligarea petenţilor la respectarea dispoziţiilor legii, nu se aduce atingere supremaţiei legii sau accesului liber la justiţie, aceştia având posibilitatea de a formula plângere contravenţională.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 34 alin. (2) lit. a) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 19 aprilie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:

– Art. 34 alin. (2): „Operatorii de transport rutier şi transportatorii autorizaţi care efectuează transport public local au următoarele obligaţii:a)să respecte obligaţiile stabilite prin contractele de atribuire a gestiunii, prin caietul de sarcini, prin regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului, precum şi prin prevederile prezentei legi;“.15. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, precum şi art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiţie. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 10 privind dreptul la un proces echitabil din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 16. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Legea nr. 92/2007, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (2), stabileşte cadrul juridic privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea compartimentelor sau serviciilor specializate de transport din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, judeţene şi ale municipiului Bucureşti. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 92/2007, serviciile de transport public local fac parte din sfera serviciilor comunitare de utilitate publică şi cuprind totalitatea acţiunilor şi activităţilor de utilitate publică şi de interes economic şi social general desfăşurate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale, în scopul asigurării transportului public local, precum şi a transportului public judeţean de persoane. 17. Curtea, examinând cadrul legal în materie, reţine că art. 32 alin. (1) din legea-cadru prevede că drepturile şi obligaţiile operatorilor de transport rutier şi ale transportatorilor autorizaţi care desfăşoară activităţi de transport public local se prevăd, potrivit Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 5 martie 2013, cu completările ulterioare, în regulamentele şi caietele de sarcini ale serviciilor de transport public local aprobate de autorităţile administraţiei publice locale, anexate la hotărârile de dare în administrare, respectiv la contractele de delegare a gestiunii aprobate prin hotărâri de atribuire. 18. Potrivit art. 34 din Regulamentul-cadru pentru efectuarea transportului public local, aprobat de ministrul transporturilor prin Ordinul nr. 972 din 3 octombrie 2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 27 noiembrie 2007, drepturile şi obligaţiile operatorilor de transport/transportatorilor autorizaţi care desfăşoară activităţi de transport public local se prevăd în regulamentele şi caietele de sarcini ale serviciului de transport public local, aprobate de autorităţile administraţiei publice locale, anexate la hotărârile de dare în administrare, respectiv la contractele de delegare a gestiunii aprobate prin hotărâri de atribuire. 19. De asemenea, „Caietul de sarcini-cadru al serviciilor de transport public local“, aprobat de ministrul transporturilor prin Ordinul nr. 972 din 3 octombrie 2007, stabileşte condiţiile de efectuare a serviciului de transport public local prin curse regulate, stabilind nivelurile de calitate şi condiţiile tehnice necesare efectuării acestui serviciu în condiţii de eficienţă şi siguranţă şi conţine specificaţiile tehnice care definesc caracteristicile referitoare la nivelul calitativ, tehnic şi de performanţă şi siguranţă în exploatare. 20. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 125 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 10 iunie 2013, a statuat că Legea nr. 92/2007 reprezintă noua reglementare în materia serviciilor de transport public local, adoptată în contextul aderării României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 şi a asumării îndeplinirii de către statul român a obligaţiilor ce decurg din dreptul Uniunii Europene. Prin urmare, a fost necesar ca legiuitorul să actualizeze şi să adapteze cadrul legislativ intern la specificul reglementărilor europene cu caracter obligatoriu şi să transpună în plan naţional principiile din dreptul Uniunii Europene. Faţă de reglementările anterioare în materia atribuirii contractelor de gestiune a serviciilor publice, Legea nr. 92/2007 impune în mod imperativ principiul limitării duratei de derulare a acestor contracte, în considerarea promovării principiului asigurării mediului concurenţial şi al protejării, totodată, a intereselor destinatarilor finali ai serviciului public respectiv, valori consacrate şi ocrotite în legislaţia Uniunii Europene. 21. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), Curtea reţine că autorul excepţiei susţine că art. 34 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 92/2007 face trimitere la respectarea prevederilor „prezentei legi“, fără a nominaliza cu exactitate o anumită dispoziţie legală, fapt ce contravine art. 50 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă. Astfel, în opinia autorului, redactarea dispoziţiilor de lege criticate are un caracter de maximă generalitate, care, într-o tehnică legislativă corectă, ar fi trebuit să figureze ca normă-cadru, detaliată subsecvent de toate celelalte prevederi care stabilesc contravenţiile şi sancţiunile corespunzătoare. 22. Curtea, analizând conţinutul normativ al dispoziţiilor legale criticate, constată că, potrivit acestora, operatorii de transport rutier şi transportatorii autorizaţi care efectuează transport public local au obligaţia să respecte obligaţiile stabilite prin contractele de atribuire a gestiunii, prin caietul de sarcini, prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului, precum şi prin prevederile Legii nr. 92/2007. 23. Prin Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Curtea Constituţională a statuat că, deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, prin reglementarea acestora au fost impuse o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare. 24. Totodată, prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că trebuie avute în vedere şi prevederile constituţionale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei“, şi pe cele ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora, „În România, respectarea [...] legilor este obligatorie“. 25. În jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional a reţinut, în repetate rânduri, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 647 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 14 noiembrie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. În plus, nu poate fi considerată „lege“ decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, întro măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). 26. Relativ la critica autorului excepţiei, Curtea reţine că, aşa cum a statuat şi instanţa europeană prin Hotărârea din 24 mai 2007, definitivă la 24 august 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 36, „tocmai în considerarea principiului generalităţii legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea la unele categorii mai degrabă generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi se folosesc prin forţa lucrurilor de formule mai mult sau mai puţin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă şi pentru a se putea adapta schimbărilor de situaţie.“ Prin urmare, Curtea constată că prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) sunt pe deplin respectate. 27. Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 34 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 92/2007 raportată la prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3), Curtea constată că aceasta nu este întemeiată, întrucât din analiza cadrului legal incident [art. 45 alin. (7) lit. k) din Legea nr. 92/2007], nerespectarea de către operatorii de transport rutier şi transportatorii autorizaţi a obligaţiilor stabilite prin contractele de atribuire a gestiunii, prin caietul de sarcini, prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei. 28. Potrivit art. 46 din Legea nr. 92/2007, contravenţiilor prevăzute la art. 45 alin. (2)-(7) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia celor ale art. 28. De asemenea, în temeiul art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. 29. Prin urmare, Curtea constată că operatorii de transport rutier şi transportatorii autorizaţi au deschisă calea liberului acces la justiţie, întrucât pot formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, iar în faţa instanţei de judecată îşi pot exercita, în mod efectiv şi concret, toate drepturile şi garanţiile specifice unui proces echitabil, inclusiv dreptul la apărare. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială „Chivaran Com“ - S.R.L. în Dosarul nr. 30.121/281/2012 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 34 alin. (2) lit. a) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 octombrie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Bianca Drăghici