Decizia Nr.510 din 04.07.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Ioan Poenar în Dosarul nr. 2.996/111/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.434D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că dosarul se află la al doilea termen de judecată, la primul termen, din data de 22 iunie 2017, autorul excepţiei formulând cerere de acordare a unui termen de judecată motivat de faptul că se afla în stare de detenţie, neputându-se prezenta în faţa Curţii Constituţionale. De asemenea, magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către partea Florin Silviu Teodosiu, prin care acesta solicită judecarea în lipsă.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţia criticată a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional statuând că atât actele din materia contabilităţii, cât şi cele din domeniul fiscal impun contribuabililor obligaţii punctuale în ceea ce priveşte sarcina acestora de a înregistra în contabilitate cheltuielile realizate sau veniturile încasate, documentele în care aceste operaţiuni trebuie evidenţiate fiind evocate în actele normative din domeniul contabilităţii şi din cel fiscal. Totodată, însuşi art. 2 din Legea nr. 241/2005 enumeră actele normative incidente în materie. Prin urmare, este vorba de o categorie care vizează profesionişti, acestora revenindu-le obligaţia legală de a cunoaşte actele normative incidente şi, pe cale de consecinţă, obligaţiile prevăzute de legislaţia în materie. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 18 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.996/111/2014, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Ioan Poenar, într-o cauză penală.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia clarităţii şi previzibilităţii legii, susţine că sintagma „evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale" este confuză, imprecisă şi, prin urmare, impredictibilă. Apreciază că, în mod corect, ar trebui folosită fie sintagma „documente legale", fie cea de „documente contabile oficiale". 6. Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că sintagma criticată are un caracter exhaustiv, eventuala suprapunere semantică dintre primul şi al doilea termen al sintagmei arătate putând fi calificată mai degrabă ca o deficienţă de redactare, fără efecte în plan practic, iar nu ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale sau convenţionale invocate.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul arată că prin incriminarea infracţiunilor de evaziune fiscală s-a urmărit protejarea relaţiilor sociale privitoare la colectarea veniturilor bugetare, care presupun un comportament onest al contribuabililor şi nu sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Evidenţierea unor operaţiuni sau cheltuieli nereale (fictive) în documentele contabile sau financiar-fiscale oficiale constă în activitatea prin care în aceste documente sunt făcute consemnări care nu au la bază documente justificative valide, total sau parţial. De asemenea, operaţiunea fictivă constă, potrivit definiţiei legale, în disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există. În continuare, Guvernul arată că, pentru a asigura previzibilitatea legii penale, art. 2 din Legea nr. 241/2005 defineşte o serie de termeni, printre care şi cel de documente legale, respectiv documentele prevăzute de Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi de reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora. Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, Guvernul apreciază că dispoziţiile legale definesc noţiunea de documente legale, definiţie generică ce include inclusiv actele prevăzute a fi întocmite în temeiul Legii contabilităţii. Este evident că enumerarea în textul infracţiunii a actelor contabile este una exemplificativă, nu alternativă, actele contabile făcând parte, potrivit definiţiei de la art. 2 din Legea nr. 241/2005, din sfera generică a documentelor legale. Totodată, Guvernul consideră că, în aplicarea prevederilor legale criticate, trebuie avute în vedere şi îndrumările obligatorii stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4/2008, pronunţată cu ocazia soluţionării unui recurs în interesul legii. 9. Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.089/2009 şi nr. 446/2016, în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, cu următorul conţinut: „(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: (...) c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive".13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie şi art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei. De asemenea sunt invocate prevederile art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, a statuat, cu valoare de principiu, că dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerinţele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Având în vedere jurisprudenţa proprie şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituţiei şi Convenţiei, Curtea a statuat că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalităţii legilor, a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii.15. În continuare, Curtea reţine că se constituie în infracţiunea de evaziune fiscală săvârşirea faptelor în modalităţile prevăzute la alin. (1) lit. a)-g) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, sub aspectul laturii subiective presupunând intenţia directă calificată prin scop, şi anume sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. În cazul infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, elementul material al acesteia constă în evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.16. Referitor la dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, prin Decizia nr. 673 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 20 martie 2017, Curtea a reţinut că formulările speciale ce se regăsesc în materia contabilităţii şi fiscalităţii impun contribuabililor obligaţii punctuale în ceea ce priveşte înregistrarea operaţiunilor comerciale şi a veniturilor obţinute. Curtea a reţinut că, de principiu, contribuabilul este obligat să îşi înregistreze toate aceste operaţiuni în evidenţele sale contabile, iar unele dintre acestea şi în alte documente legale. De exemplu, vânzările, ca de altfel şi cumpărările, se înregistrează atât în contabilitatea societăţii în ordine cronologică, potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, cât şi în decontul de T.V.A., document special pentru stabilirea, calcularea şi virarea sumelor datorate de contribuabil bugetului de stat şi invers. Totodată, aceste operaţiuni se înregistrează şi în jurnalul de vânzări şi în jurnalul de cumpărări. Astfel, omisiunea evidenţierii operaţiunilor comerciale poate consta fie în neîntocmirea documentelor justificative pentru venitul realizat, fie în neînscrierea documentelor justificative întocmite în celelalte documente contabile sau în alte documente legale, fie înregistrarea unor venituri mai mici decât cele realizate în realitate. Necalcularea, neînregistrarea şi neraportarea acestor operaţiuni determină, în final, pagube la bugetul de stat, prin nefacturarea veniturilor încasate şi neplata obligaţiilor fiscale aferente acestora. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a apreciat că sintagma „în actele contabile ori în alte documente legale" este clar definită de lege, întrunind condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate circumscrise principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, indivizii putându-şi da seama din conţinutul dispoziţiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora.17. Neintervenind elemente noi care să determine modificarea acestei jurisprudenţe, soluţia adoptată în decizia citată, precum şi considerentele acesteia cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 sunt valabile şi în cauza de faţă.18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Poenaru în Dosarul nr. 2.996/111/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 4 iulie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu