DECIZIE Nr. 51
din 31 ianuarie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 187/1999 privind accesul la
propriul dosar si deconspirarea politiei politice comuniste
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 95 din 6 februarie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan -
judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Ion Tiucă
- procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin (9), art. 7 alin. (2), art. 8, art. 9
alin. (1), art. 11, art. 14 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (5), art. 16 alin.
(1) şi (3), art. 221 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la
propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste şi a dispoziţiilor
art. II şi ale art. V din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea
securităţii ca poliţie politică, excepţie ridicată de Dan Voiculescu în Dosarul
nr. 8.520/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal răspunde consilierul juridic al
Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, cu delegaţie la
dosar, lipsă fiind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost
legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la
dosar de către apărătorul autorului excepţiei, prin care se solicită acordarea
unui nou termen de judecată, fiind în imposibilitate de prezentare din motive
de sănătate. In susţinerea cererii s-a anexat adeverinţă medicală.
Reprezentantul Consiliului Naţional pentru Studierea
Arhivelor Securităţii şi procurorul pun concluzii de admitere a cererii.
Curtea respinge cererea de amânare a judecării
excepţiei de neconstituţionalitate.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii solicită
respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că dispoziţiile
legale atacate nu contravin textelor constituţionale invocate în susţinerea ei.
Astfel, arată că atât C.N.S.A.S., cât şi Colegiul Consiliului sunt autorităţi
ale administraţiei publice de specialitate, pe care legiuitorul este îndrituit
să le reglementeze prin lege organică şi că nici prin atribuţii şi nici prin
procedură aceste organe nu încalcă prevederile constituţionale privind
independenţa justiţiei. Pe de altă parte, susţine că examinarea excepţiei
trebuie limitată la dispoziţiile legale prevăzute în dispozitivul încheierii de
sesizare trimise Curţii de către instanţa de judecată, excepţia privind
celelalte texte din lege menţionate în cererea autorului excepţiei fiind respinsă
ca inadmisibilă de către instanţă. Depune, în acest sens, concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public
pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele: Prin Incheierea din 26 iunie 2007, pronunţată în Dosarul nr.
8.520/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
7 alin. (2), art. 8, art. 9 alin. (1), art. 11, art. 14 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (5) şi
ale art. 16 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul
dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de
Dan Voiculescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate
de acesta împotriva deciziei prin care Consiliul Naţional pentru Studierea
Arhivelor Securităţii a stabilit că a fost colaborator al politiei politice.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia invocă prevederile art. 1 alin. (4), art. 64, art.
70 alin. (2), art. 73 alin. (3) din Constituţie, precum şi dispoziţiile
cuprinse în titlul III, cap. I şi cap. VI secţiunea
1 din Legea fundamentală şi formulează următoarele considerente:
1. Dispoziţiile de lege atacate
denaturează esenţa Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii,
de instituţie pentru studierea arhivelor securităţii, în scopul liberului acces
la informaţii, transformând-o într-o putere supraconstituţională.
In acest sens, trebuie observat că C.N.S.A.S. nu se
găseşte în enumerarea instituţiilor cu statut constituţional, chiar dacă Legea
fundamentală a fost revizuită în anul 2003, deci după înfiinţarea acestei
instituţii.
Textul art.7 alin.(2) din Legea nr.187/1999, care
defineşte C.N.S.A.S ca „un organism autonom cu personalitate juridică, supus
controlului Parlamentului", induce ipoteza greşită că instituţia ar avea legitimitate
constituţională prin intermediul Parlamentului, în virtutea rolului acestuia
prevăzut în art. 61 din Legea fundamentală. In calitate de „unică putere
legiuitoare", Parlamentul nu poate însă legifera decât în limitele stabilite de Constituţie, iar
Legea fundamentală nu lasă posibilitatea înfiinţării prin lege a unor „organisme autonome", altele decât
cele prevăzute de Constituţie. Infiinţarea prin lege a unor asemenea organisme autonome ar contraveni în mod
evident principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.
2. Organizarea şi funcţionarea
C.N.S.A.S. este reglementată prin lege organică, deşi instituţia nu face
obiectul reglementării legilor organice, prevăzut în mod expres şi limitativ în
art. 73 alin. (3) din Constituţie.
3. Viciul constituţional
principal al Legii nr. 187/1999 este localizat în articolele care atribuie
C.N.S.A.S alte împuterniciri decât cele legate de conservarea şi punerea la
dispoziţia populaţiei a informaţiilor de interes personal sau public stocate în
arhivele fostelor servicii secrete. Dincolo de aceste atribuţii de natură
executivă, C.N.S.A.S a fost înzestrat cu atribuţii jurisdicţionale şi
transformat astfel în putere judecătorească paralelă, în afara autorităţii
recunoscute de Constituţie, influenţând statutul cetăţenilor şi raporturile
juridice dintre subiectele de drept.
4. Statutul neconstituţional al
C.N.S.A.S. este în mod şi mai evident contrar spiritului şi literei
Constituţiei în situaţiile în care, prin diferite articole, se acordă acestui
organism putere superioară celorlalte instituţii constituţionale. Astfel:
- Ignorându-se principiul
separaţiei puterilor în stat, prin art. 9 din lege se prevede că revocarea
membrilor Consiliului nu poate fi făcută de puterea care i-a numit
(Parlamentul), ci de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- Art. 22 alin. (1) din Legea
nr. 187/1999, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006,
lărgeşte sfera atribuţiilor C.N.S.A.S, deja transconstitutionale,
la „orice atribuţii
date în competenţa sa prin prezenta lege,
precum şi prin orice alte legi speciale", agravând
în felul acesta caracterul de neconstituţionalitate al reglementării;
- Prin alin. (2) al aceluiaşi
articol se prevede, cu evidentă încălcare a statutului puterii judecătoreşti,
competenţa Consiliului de a exercita „atribuţiile stabilite prin Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, respectiv
Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu
privire la judecători şi procurori, referitoare la apartenenţa sau colaborarea
cu serviciile de informaţii înainte de anul 1990.";
- în conformitate cu
dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006, toate
autorităţile, indiferent de statutul lor constituţional şi legal, „sunt
obligate să trimită C.N.S.A.S., în termen de 30 de zile", anumite lucrări;
- Aceeaşi ordonanţă impune,
prin art. V, Parlamentului
obligaţia de a modifica, „în termen de 60 de zile, Hotărârea Parlamentului nr. 17/2000 pentru aprobarea Regulamentului
de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii ca Poliţie Politică, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 244 din 2 iunie 2000."
5. Art. 31 alin. (9) din Legea nr. 187/1999, introdus
prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006, a prevăzut încetarea
calităţii de deputat sau senator, în cazul condamnării „pentru săvârşirea
unei infracţiuni de fals în declaraţii", contrar
dispoziţiilor art. 70 alin. (2) din Constituţia
României, care, enunţând limitativ situaţiile care atrag încetarea calităţii de
deputat sau senator, nu prevăd şi cazul menţionat.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu
următoarea motivare:
Legea nr. 187/1999 a fost adoptată cu respectarea prevederilor
art. 73 alin. (3) lit. t) şi ale art. 117 alin. (3) din Constituţie, potrivit
cărora, prin lege organică, se pot înfiinţa alte autorităţi administrative
autonome, iar împrejurarea că C.N.S.A.S. este supus controlului Parlamentului
şi are atribuţii cu caracter administrativ-jurisdicţional nu este de natură să
încalce principiul separaţiei puterilor în stat şi nici prevederile titlului
III, cap. VI din Constituţie
privind autoritatea judecătorească.
Nicio dispoziţie constituţională nu împiedică Parlamentul
să confere C.N.S.A.S. atribuţii jurisdicţionale, în condiţiile în care accesul
la o instanţă de judecată nu este restricţionat.
Totodată, potrivit art. 116 alin. (2) teza a doua din
Constituţie, autorităţile administrative autonome nu funcţionează în subordinea
Guvernului sau a ministerelor şi, prin urmare, textul constituţional nu exclude
instituirea unor forme de control din partea celorlalte autorităţi, revenind
Parlamentului rolul de a stabili modalitatea de control a acestora.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost transmisă preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a comunica
punctul lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul a comunicat
Curţii Constituţionale punctul său de vedere, în sensul că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea
motivare:
Critica de neconstituţionalitate vizând adoptarea Legii
nr. 187/1999 ca lege organică este nefondată deoarece, potrivit art. 73 alin.
(3) lit. h) din Constituţie, ţine de domeniul legii organice reglementarea
infracţiunilor, pedepselor şi a regimului executării acestora. Cum art. 24 din
lege cuprinde prevederi potrivit cărora anumite fapte sunt calificate ca
infracţiuni şi sunt stabilite pedepse, actul normativ face parte din categoria
legilor organice, fiind adoptat de Parlament cu majoritatea cerută de
Constituţie.
Nu este întemeiată nici critica referitoare la
conţinutul reglementării în raport cu principiul separaţiei puterilor în stat,
deoarece nu reprezintă în sine o încălcare a acestui principiu înfiinţarea prin
lege a unui organism autonom, controlul Parlamentului
asupra unui astfel de organism, numirea membrilor de
către Parlament sau activitatea de tip administrativ-jurisdicţional.
Faptul că C.N.S.A.S. îşi desfăşoară activitatea şi îşi
îndeplineşte atribuţiile prin efectuarea unor verificări şi analize ale unor
probe nu poate conduce la concluzia interferenţei cu atribuţiile puterii
judecătoreşti, după cum nici atribuţiile Colegiului C.N.S.A.S., ai cărui membri
sunt numiţi de Parlament, de soluţionare a contestaţiilor împotriva
conţinutului adeverinţelor nu pot fi astfel interpretate. Decizia dată de
Colegiul Consiliului este supusă controlului judecătoresc potrivit art. 14,
după cum activitatea Consiliului este supusă aceluiaşi control, potrivit art.
16.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, dispoziţiile legale
atacate conţinând „un venin neconstituţional". Considerentele
acestui punct de vedere sunt următoarele:
1. Trebuie examinată corelaţia
dintre dispoziţiile legale care sunt anterioare revizuirii Constituţiei din
2003 şi dispoziţiile constituţionale noi care interesează în cauză, mai ales
dispoziţiile art. 21 alin. (4), conform cărora „jurisdicţiile speciale sunt
facultative", cele ale art. 124 alin. (2), potrivit cărora justiţia
este unică, imparţială si egală pentru toţi", dispoziţiile art. 126
alin. (5), potrivit cărora „este interzisă înfiinţarea de instanţe
extraordinare", precum şi cele ale art. 126 alin. (6), conform cărora „controlul
judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea
contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc
raporturile cu Parlamentul, precum si a actelor de comandament cu caracter
militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze
cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din
ordonanţe declarate neconstituţionale." Această analiză poate permite
identificarea unor conflicte între procedurile şi actele prevăzute de Legea nr.
187/1999 şi exigenţele constituţionale. Examinarea comparativă este
obligatorie, ştiut fiind că în domeniul protecţiei drepturilor omului
modificările constituţionale din anul 2003 au adus îmbunătăţiri substanţiale.
2. Curtea Constituţională
urmează să constate că nicio prevedere constituţională nu nominalizează
C.N.S.A.S., ca atare se impune stabilirea naturii juridice a acestui organism.
Caracterizarea de la art. 7 alin. (2) din lege, aceea de
„organism autonom cu personalitate juridică, supus
controlului Parlamentului", nu satisface exigenţele art. 116 din Constituţie, care utilizează exprimarea
„organe de specialitate precum si de autorităţi administrative
autonome".
In ipoteza în care Curtea consideră că acest organism
este autoritate administrativă, ea trebuie să verifice următoarele:
a) temeiul legal; sub acest aspect, utilizarea legii
organice este posibilă doar în situaţiile expres prevăzute de art. 73 alin. (3)
din Constituţie;
b) în ce măsură procedura şi actele acestui organism
constituie o jurisdicţie şi dacă se respectă prevederile art. 21 alin. (4), ale
art._124 şi ale art. 126 alin. (5) şi (6) din Constituţie.
In ipoteza în care se apreciază că deciziile C.N.S.A.S.
sunt acte administrative, urmează să se observe că, potrivit exigenţelor
constituţionale, contestarea deciziei ca act administrativ trebuie să fie
soluţionată de către instanţa de contencios administrativ, nicidecum de către
curtea de apel, secţia civilă, astfel cum este prevăzut în art. 16 alin. (1)
din Legea nr. 187/1999.
3. Curtea Constituţională
trebuie să verifice dacă, prin procedura şi actele sale, acest organism se
înscrie în autoritatea judecătorească. In această ipoteză, C.N.S.A.S. ar deveni
un organism cvasijudecătoresc care lucrează după o procedură contencioasă şi
care emite acte cu importante consecinţe juridice. Or, potrivit textelor
constituţionale menţionate, instanţele judecătoreşti sunt cele prevăzute de
art. 126 alin. (1), justiţia este unică şi egală pentru toţi, iar înfiinţarea
de instanţe extraordinare este interzisă.
4. Curtea Constituţională are
dreptul, dar şi obligaţia de a interveni în acest domeniu delicat, dar de mare
importanţă pentru protecţia drepturilor omului.
Modul în care sunt reglementate procedurile şi actele
C.N.S.A.S. creează impresia unor abateri de la următoarele prevederi
constituţionale: art. 1 alin. (3), art. 8 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2),
art. 21 alin. (4), art. 22 alin. (1), art. 23 alin. (11), art. 26 alin. (2),
art. 30 alin. (6) şi art. 57.
Constatând existenţa unui venin neconstituţional, Avocatul Poporului consideră că este
obligaţia Curţii Constituţionale de a-l extrage printr-o decizie dreaptă şi
înţeleaptă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctul lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum
şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 7 alin. (2), ale art. 8, ale art. 9 alin. (1), ale
art. 11, ale art.'l4 alin. (1) şi (2), ale art. 15 alin. (5) şi ale art. 16
alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi
deconspirarea securităţii ca poliţie politică, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 603 din 9 decembrie 1999.
Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la
propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.182 din 27
februarie 2006, titlul Legii nr. 187/1999 a fost
modificat, având următorul cuprins: „Lege privind accesul la propriul dosar
şi deconspirarea poliţiei politice comuniste".
Totodată, prin aceeaşi ordonanţă de urgenţă au fost
modificate dispoziţiile art. 7 alin. (2), ale art. 8 alin. (2),'(3) şi (5), ale
art. 9 alin. (1), ale art. 15 alin. (5) si ale art. 16 alin. (1) din Legea nr.
187/1999.
Ca urmare a acestor modificări, dispoziţiile de lege
criticate au, în prezent, următorul conţinut:
- Art. 7 alin. (2): „Consiliul este un organism autonom cu personalitate juridică, supus controlului
Parlamentului. Anual sau la cererea Parlamentului, Consiliul prezintă
rapoarte.";
- Art. 8: „(1) Consiliul este condus de un colegiu
compus din 11 membri.
(2) Membrii Colegiului Consiliului sunt numiţi de Parlament, după cum urmează: un reprezentant propus de
Preşedintele României, un reprezentant propus de primul-ministru, 9 membri, la
propunerea grupurilor parlamentare, potrivit configuraţiei politice a celor
două Camere, pe baza raportului comun, întocmit de comisiile juridice ale
Camerei Deputaţilor şi Senatului în şedinţă comună, pentru un mandat de 6 ani.
Mandatul poate fi reînnoit o singură dată, cu respectarea procedurilor de
numire prevăzute de lege.
(3) Propunerile nominale pentru Colegiul Consiliului se depun la Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor
şi Senatului de Administraţia Prezidenţială, Cancelaria Primului-Ministru şi
liderii grupurilor parlamentare, în limita numărului de locuri stabilit
potrivit alin. (1) şi (2), în cel mult 10 zile calendaristice de la data
intrării în vigoare a prezentei legi, care le trimit comisiilor juridice. Propunerile
vor fi însoţite de: curriculum vitae, copiile fidele de pe fişele cuprinzând
antecedentele penale, declaraţiile pe propria răspundere ale candidaţilor, în
sensul că nu se încadrează în prevederile art. 5 alin. (2)-(4), respectiv că nu au aparţinut şi nu
au colaborat cu organele de securitate.
(4) Comisiile
juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor audia în şedinţă comună şi
vor verifica îndeplinirea condiţiilor impuse candidaţilor prin prezenta lege; candidaturile vor fi
avizate individual. Raportul comun cuprinzând rezultatul audierilor se
înaintează Birourilor permanente ale celor două Camere în termen de 10 zile
calendaristice de la primirea listelor cuprinzând candidaţii.
(5) Candidaţii care
nu îndeplinesc condiţiile prevăzute în prezenta lege vor fi înlocuiţi, la
cererea comisiilor juridice ale celor două Camere, după caz, de Preşedinte,
prim-ministru sau grupurile parlamentare care i-au propus. Noile propuneri se
înaintează în termen de 5 zile de la comunicarea făcută de Birourile permanente
ale celor două Camere, după caz, Preşedintelui, primului-ministru sau
grupurilor parlamentare care i-au propus. Locurile rămase vacante ca urmare a
nedepunerii propunerilor de candidaţi în termenul de 5 zile se redistribuie
între grupurile parlamentare, potrivit configuraţiei prevăzute la alin. (2).
(6) Camera Deputaţilor şi Senatul, întrunite în
şedinţă comună, pe baza raportului comun al comisiilor juridice, se pronunţă
prin vot asupra listei cuprinzând candidaţii pentru Colegiul Consiliului, în
cel mult 10 zile calendaristice de la data depunerii raportului comisiilor
juridice. Votul se exprimă prin apel nominal.
(7) Colegiul
Consiliului îşi alege dintre membrii săi un preşedinte, un vicepreşedinte şi un
secretar în termen de 5 zile de la constituirea sa. Colegiul Consiliului
lucrează în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor şi adoptă
decizii cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi. Dezbaterile Colegiului
Consiliului nu sunt publice.
(71) Preşedintele
îndeplineşte, conform legii, funcţia de ordonator principal de credite.
(72) In
exercitarea atribuţiilor stabilite de lege, Colegiul Consiliului emite ordine
şi decizii.
(73) In
cazul absenţei nemotivate la mai mult de 3 şedinţe consecutive a unuia dintre
membrii Colegiului Consiliului, majoritatea simplă a Colegiului Consiliului va
sesiza de îndată Parlamentul, care, în termen de 30 de zile de la sesizare, va
iniţia procedura de înlocuire a acestuia. Procedura de înlocuire urmează
prevederile alin. (2)-(6).
(8) Din Consiliu şi
din Colegiul Consiliului nu pot face parte agenţii sau colaboratorii organelor
de securitate, astfel cum sunt definiţi în prezenta lege, cei ai altor servicii
secrete străine, ai altor structuri informative interne şi străine şi ai altor
organizaţii ce au desfăşurat şi desfăşoară activităţi care contravin
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. De asemenea, nu pot face
parte persoanele care au suferit condamnări pentru infracţiuni de drept comun,
chiar dacă au fost amnistiate sau reabilitate. Pe perioada mandatului, membrii
Colegiului Consiliului nu pot face parte din partide politice.
(9) Consiliul
funcţionează în temeiul unui regulament elaborat
de Colegiul Consiliului în termen de 30 de zile de la data constituirii sale.
(10) La învestirea în
funcţie membrii Colegiului Consiliului depun următorul jurământ în faţa
Parlamentului:
«Jur să respect Constituţia şi legile ţării,
drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să îmi îndeplinesc cu
conştiinciozitate, onoare şi fără părtinire îndatoririle ce îmi revin în
calitate de membru al Colegiului Consiliului.
Jur să păstrez secretul informaţiilor care privesc
siguranţa naţională, atât pe perioada exercitării mandatului, cât şi după
încetarea acestuia. Aşa să îmi ajute Dumnezeu!»
Formula religioasă de încheiere va respecta
libertatea convingerilor religioase.";
- Art. 9 alin. (1): „In cazul în care, ulterior
alegerii Colegiului Consiliului, se constată că
unul dintre membrii acestuia nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în prezenta lege,
se procedează la revocarea mandatului şi la o nouă alegere. Verificarea
îndeplinirii condiţiilor se face, la cererea oricărei persoane, de înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie.";
- Art. 11: „(1) Consiliul
este organizat la nivel naţional şi funcţionează într-o structură unică.
(2) In termen de 30 de zile de la data intrării în
vigoare a prezentei legi Consiliul General al Municipiului Bucureşti va asigura
spaţiile corespunzătoare pentru desfăşurarea activităţii Consiliului.";
- Art. 14 alin. (1) şi (2): „(1) Conţinutul
adeverinţelor eliberate potrivit art. 13 alin. (1) lit. c) poate fi contestat
la Colegiul Consiliului în termen de 30 de zile de la comunicare.
(2) Contestaţia va fi
soluţionată de Colegiul Consiliului în termen de 60 de zile de la înregistrare.";
- Art. 15 alin. (5): „Calitatea
de agent sau de colaborator al poliţiei politice comuniste se stabileşte de
Colegiul Consiliului prin probele aflate în evidenţele organelor de securitate,
coroborate cu probe cum ar fi: angajamentul scris şi semnat de cel în cauză,
note şi rapoarte scrise - originale sau în copie, olografe ori dactilografiate, sinteze
informative, alte înscrisuri olografe şi dovezi, indiferent de suportul pe care s-ar afla.";
- Art. 16 alin. (1) şi (3): „(1) Impotriva deciziei
comunicate potrivit art. 15 alin. (7) solicitantul sau persoana cu privire la
care s-a cerut verificarea se poate adresa Colegiului Consiliului printr-o
contestaţie, în termen de 15 zile de la data primirii deciziei. Colegiul
Consiliului reexaminează documentaţia care a stat la baza comunicării şi, în
termen de 30 de zile de la data depunerii contestaţiei, adoptă o decizie care
se comunică în termen de 15 zile atât solicitantului, cât şi persoanei cu
privire la care s-au efectuat verificări, indiferent de autorul contestaţiei.
Decizia Colegiului Consiliului poate fi atacată în termen de 30 de zile de la
data comunicării la curtea de apel, secţia civilă, în competenţa căreia îsi are domiciliul Contestatarul.
[...] ;
(3) In vederea adoptării deciziei Colegiul Consiliului
audiază persoana cu privire la care s-au cerut verificări şi utilizează
documentaţia depusă de aceasta sau de solicitant. Documentaţia iniţială poate
fi completată. Persoana faţă de care se efectuează verificări are dreptul să
consulte documentele care au stat la baza comunicării contestate. Lipsa
persoanei legal citate nu împiedică adoptarea unei decizii."
Deosebit de dispoziţiile de lege cu privire la care
instanţa de judecată a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate este
admisibilă, autorul excepţiei a cerut să se constate că sunt neconstituţionale
şi dispoziţiile art. 31 alin. (9) şi ale art. 221 alin. (1)şi (2) din Legea nr.187/1999, introduse prin Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 16/2006, precum şi prevederile art. Il şi V din aceeaşi ordonanţă de urgenţă. Textele
legale menţionate au următorul conţinut:
Art. 31 alin. (9): „Condamnarea definitivă pentru săvârşirea infracţiunii de fals în
declaraţii atrage pierderea demnităţii sau funcţiei publice în care a fost ales
sau numit, potrivit legislaţiei în vigoare. In cazul membrilor Parlamentului
României, cercetarea infracţiunii se face de către Parchetul de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie si Justiţie, iar instanţa competentă este Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, care judecă aceste cazuri în procedură de urgenţă.
Sentinţa definitivă se comunică, în termen de 24 de ore de la pronunţarea ei,
preşedintelui Camerei din care face parte parlamentarul. Preşedintele Camerei
respective înscrie cu prioritate invalidarea pe ordinea de zi.";
- Art. 221 alin. (1)
şi (2): „(1) In perioada desfăşurării activităţii, Consiliul îndeplineşte
orice atribuţii date în competenţa sa prin prezenta lege, precum şi prin orice alte legi speciale.
(2) Consiliul exercită atribuţiile stabilite prin
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată,
respectiv Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii,
republicată, cu privire la judecători si procurori, referitoare la apartenenţa
sau colaborarea cu serviciile de informaţii înainte de anul 1990.";
Art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
16/2006: „Autorităţile la care se depun declaraţiile conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 187/1999 sunt obligate să trimită Consiliului Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în termen de 30 de zile de la intrarea
în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, lista persoanelor care îndeplinesc
funcţiile prevăzute la art. 2 lit. a)-f) din legea menţionată, însoţite de plicurile închise care conţin
declaraţiile pe propria răspundere. Lista trebuie să cuprindă următoarele date:
a) numele şi prenumele, inclusiv eventualele nume
anterioare, precum şi data şi locul naşterii;
b) numele şi prenumele tatălui, numele şi prenumele
mamei;
c) locul de muncă şi funcţia pe care o ocupă;
d) domiciliul din actul de identitate."
Art. V din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 16/2006: „In
termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de
urgenţă, Hotărârea Parlamentului nr. 17/2000 pentru aprobarea Regulamentului de
organizare si funcţionare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii ca Poliţie Politică, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr.
244 din 2 iunie 2000, se va modifica potrivit prevederilor prezentei ordonanţe
de urgenţă."
Instanţa de judecată a respins ca inadmisibilă
excepţia de neconstituţionalitate cu privire la
aceste texte de lege. Intrucat instanţa şi-a depăşit
competenţa, examinarea constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor revenind în
exclusivitate Curţii Constituţionale, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia
României, Curtea urmează să examineze excepţia şi cu privire la aceste texte.
De asemenea, Curtea urmează să examineze şi critica
formulată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la Legea nr.
187/1999 în ansamblul ei.
Excepţia de neconstituţionalitate este raportată la
prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 64, art. 70 alin. (2),
art. 73 alin. (3) din Constituţie, precum şi la dispoziţiile cuprinse în titlul
III, cap. I şi VI, secţiunea 1 din Legea fundamentală.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
Critica de neconstituţionalitate a art. 7 alin. (2) din
Legea nr. 187/1999 şi a legii în ansamblu, întemeiată pe prevederile art. 73
alin. (3) din Constituţia României, nu poate fi primită. Aşa cum corect se
observă în motivarea punctului de vedere comunicat de Guvernul României, prin
Legea nr. 187/1999 sunt reglementate şi infracţiuni şi pedepse, în art. 24, ceea
ce justifică adoptarea ei ca lege organică, potrivit art. 74 alin. (1) din
Constituţie - devenit, după revizuirea Legii fundamentale,
art. 76 alin. (1).
Excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie admisă
în sensul şi pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
1. Critica de neconstituţionalitate vizează, în primul
rând, natura juridică a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii, susţinându-se că, prin atribuţiile şi procedurile urmate,
instituţia se plasează în afara Constituţiei, iar prevederile legale atacate şi
legea, în ansamblu, contravin Legii fundamentale.
Curtea Constituţională constată că stabilirea naturii
juridice a Consiliului şi a Colegiului Consiliului şi compatibilitatea acestor
instituţii cu normele statului de drept consacrate prin Constituţia României
fac necesară cercetarea scopului legii şi a unor termeni ai reglementării.
In acest sens, Curtea reţine că
preambulul Legii nr. 187/1999 defineşte scopul reglementării ca fiind deconspirarea
poliţiei politice comuniste, adică a organelor securităţii şi a altor
structuri, prin intermediul cărora Partidul Comunist Român a exercitat „o permanentă teroare
împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor si libertăţilor lor
fundamentale". Scopul legii, enunţat în
aceşti termeni, răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi
dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României.
In spiritul tezei enunţate în preambul, art. 1 din lege
reglementează accesul cetăţenilor români, al cetăţenilor străini care după 1945
au avut cetăţenie română şi al cetăţenilor ţărilor membre ale Organizaţiei
Tratatului Atlanticului de Nord şi ale Uniunii Europene la actele şi dosarele
întocmite de poliţia politică comunistă, prin care s-au strâns informaţii care
privesc propria persoană, precum şi dreptul acestora de a afla identitatea
agenţilor şi colaboratorilor care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului lor de urmărire
întocmit de organele securităţii.
Potrivit art. 5 alin. (1) din lege, „prin poliţie politică se înţelege toate acele activităţi ale
securităţii statului sau ale altor structuri şi instituţii cu caracter
represiv, care au vizat instaurarea şi menţinerea puterii totalitar comuniste,
precum şi suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale
ale omului". In acelaşi sens, alin. (3) al aceluiaşi articol defineşte
colaborarea cu poliţia comunistă ca fiind transmiterea de informaţii prin care se denunţau organelor represive
activităţile de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului.
Din aceste prevederi ale legii rezultă că esenţa
definiţiei poliţiei politice comuniste rezidă în caracterul
represiv al acesteia, manifestat prin
activităţi ale securităţii statului sau ale altor structuri şi instituţii, vizând
suprimarea sau îngrădirea drepturilor si libertăţilor fundamentale ale
omului, în scopul instaurării şi menţinerii puterii totalitare comuniste.
Tot astfel, rezultă că a participat la poliţia
politică comunistă, în formele prevăzute de lege, persoana care, în scopul
instaurării şi menţinerii puterii totalitare comuniste, a săvârşit fapte ce au avut drept
consecinţă ori puteau să aibă drept consecinţă suprimarea sau îngrădirea
drepturilor si libertăţilor fundamentale ale altor persoane.
Curtea observă însă că Legea nr. 187/1999 nu urmăreşte
numai scopul de deconspirare, enunţat în preambul, ci promovează şi răspunderea
morală, juridică şi politică a persoanelor care au participat la activitatea de
poliţie politică comunistă, urmărind îndepărtarea lor din funcţiile enumerate
în art. 2 şi împiedicarea lor de a candida pentru alegerea sau numirea în
aceste funcţii. Această concluzie se desprinde din
prevederile art. 31 alin. (4) şi (9) din
lege. Astfel, în art. 31 alin. (4) se prevede că „verificările se sistează dacă persoana
care exercită una dintre demnităţile sau funcţiile enumerate la art. 2
demisionează în termen de 15 zile de la data comunicării acestor
verificări", iar potrivit art. 31 alin. (9), „condamnarea definitivă pentru săvârşirea infracţiunii de fals în
declaraţii (privind participarea la activitatea de
poliţie comunistă) atrage pierderea demnităţii sau funcţiei publice în care
a fost ales sau numit, potrivit legislaţiei în vigoare."
Cu finalitate similară, vizând împiedicarea accesului
la funcţii de conducere în magistratură, art. 221 din lege abilitează Consiliul să verifice participarea
judecătorilor şi procurorilor la activitatea serviciilor de informaţii înainte
de 1990. Potrivit alin. (4) al acestui articol, „prin
persoane care au făcut parte din serviciile de
informaţii înainte de anul 1990 sau au colaborat cu acestea se înţelege: a)
orice persoană care a avut calitatea de lucrător operativ, inclusiv acoperit,
în serviciile de informaţii înainte de anul 1990; b) orice persoană care a colaborat
cu serviciile de informaţii înainte de anul 1990 şi care s-a aflat în una
dintre următoarele situaţii: (i) a furnizat, a transmis sau a înlesnit
transmiterea de informaţii către serviciile de informaţii; (ii) a fost rezident
al serviciilor de informaţii; (iii) a fost retribuită sau recompensată în alt
mod pentru activitatea desfăşurată în această calitate; (iv) a fost deţinător
de locuinţă conspirativă sau casă de întâlnire."
Din conţinutul textului rezultă că în acest caz nu se
mai cercetează dacă persoana verificată a desfăşurat activitate de poliţie
politică, după cum nu se verifică dacă serviciile de informaţii vizate aveau ca
obiectiv represiunea împotriva adversarilor regimului comunist sau dacă serveau
siguranţei naţionale. In felul acesta, legea creează premizele unei forme de
răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la
activitatea serviciilor de informaţii, fără vinovăţie şi fără existenţa unei
fapte de încălcare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
2. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii este definit în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 187/1999 ca „un organism autonom cu
personalitate juridică, supus controlului Parlamentului."
Această definiţie este insuficientă pentru a stabili
natura juridică a Consiliului. Instituţia nu este nominalizată în Constituţie, iar definiţia citată nu corespunde
termenilor folosiţi de Legea fundamentală, pentru încadrarea ei în una dintre
autorităţile publice cu statut constituţional.
In consecinţă, pentru stabilirea naturii juridice a
Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se impune luarea în
considerare şi a competenţei Consiliului, a actelor emise şi a procedurilor
urmate în exercitarea atribuţiilor sale.
Dintre atribuţiile Consiliului sunt relevante pentru
determinarea naturii juridice a instituţiei următoarele:
- Consiliul eliberează
persoanelor îndreptăţite, la cererea acestora, adeverinţe privind apartenenţa
sau neapartenenţa, colaborarea ori necolaborarea cu poliţia politică comunistă;
- Consiliul decide, din oficiu
sau la cererea persoanelor îndreptăţite (orice cetăţean român cu domiciliul în
ţară sau în străinătate, presa scrisă şi audiovizuală, partidele politice,
organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autorităţile şi instituţiile
publice) dacă persoana cu privire la care s-a făcut verificarea a fost sau nu
agent ori colaborator al poliţiei politice comuniste;
- Colegiul Consiliului
soluţionează contestaţiile împotriva conţinutului adeverinţelor şi al
deciziilor Consiliului. Potrivit art. 14 alin. (3) şi art. 16 alin. (1) din
lege, deciziile Colegiului Consiliului pot fi atacate la curtea de apel, secţia
civilă;
- Consiliul asigură publicarea în Monitorul Oficial al
României, Partea a III-a, a deciziilor rămase definitive prin necontestare sau
rămase definitive prin hotărâre a Curţii de apel;
- Consiliul asigură publicarea în Monitorul Oficial al
României, Partea a III-a, a datelor de identitate, inclusiv numele conspirative
şi funcţiile deţinute de ofiţerii şi subofiţerii de securitate, activi sau
acoperiţi, implicaţi în activităţi de poliţie politică;
- Consiliul dă publicităţii
informaţiile şi documentele care atestă implicarea organelor de securitate şi a
altor structuri politice şi represive ale regimului totalitar comunist în
săvârşirea unor infracţiuni grave contra vieţii, integrităţii fizice sau
psihice şi libertăţii persoanelor, precum şi a unor acte de trădare a
intereselor naţionale;
- In cazurile neelucidate, de decese sau de dispariţii
despre care există indicii că s-au produs în legătură cu activitatea organelor
de securitate, Consiliul oferă informaţii din proprie iniţiativă sau pe baza
unei cereri scrise din partea moştenitorilor prezumtivi ai celor declaraţi
dispăruţi sau a succesorilor celor decedaţi;
- In scopul stabilirii adevărului istoric Colegiul
Consiliului pune la dispoziţia cercetătorilor acreditaţi în acest sens de
Consiliu documente şi informaţii complete cu privire la structura, metodele şi
activităţile organelor de securitate, în condiţiile legii şi ale regulamentului
Consiliului;
- Consiliul preia în gestiune toate documentele
privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de
prezenta lege, precum acte, dosare, registre, înregistrări foto, video, audio
şi informatice, baze de date, inclusiv dosarele de cadre ale ofiţerilor de
securitate, identificaţi cu activitate de poliţie politică în timpul regimului
comunist, potrivit legii, cu excepţia celor care privesc siguranţa naţională.
Curtea Constituţională constată că o parte dintre
atribuţiile Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi ale
Colegiului Consiliului, şi anume, primele 3 enumerate mai sus, are caracter
jurisdicţional, iar cealaltă parte este de natură administrativă.
Caracterul jurisdicţional al atribuţiilor menţionate
rezultă din puterea Consiliului şi a Colegiului de a se pronunţa, prin acte cu
forţă juridică echivalentă cu aceea a hotărârilor judecătoreşti, asupra unor
fapte de încălcare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
săvârşite de persoanele verificate, fapte ce se înscriu în premisele
răspunderii morale, juridice şi politice a acestora.
Imprejurarea că deciziile date de Colegiul Consiliului
în soluţionarea contestaţiilor formulate în conformitate cu art. 14 alin. (1)
şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 pot fi atacate în justiţie nu infirmă caracterul
jurisdictional al activităţii Consiliului şi a Colegiului Consiliului, dat
fiind că verdictele date de aceste organe au ca obiect constatarea încălcării
ordinii de drept (a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale), obiect
specific activităţii de jurisdicţie. Potrivit art. 17 alin. (1) din lege,
aceste verdicte rămân definitive prin necontestarea lor sau prin respingerea de către curtea de apel
a contestaţiilor împotriva deciziilor pronunţate de Colegiul Consiliului. Or,
caracterul definitiv al deciziilor Colegiului Consiliului este, de asemenea,
specific actelor de jurisdicţie.
Natura jurisdicţională a activităţii Consiliului şi
a Colegiului Consiliului, de verificare a faptelor de poliţie politică
săvârşite de persoanele prevăzute de lege, rezultă, deopotrivă, din procedura
urmată. Această procedură este prevăzută de Legea
nr. 187/1999 şi de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului
Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca Poliţie Politică, elaborat
de Colegiul Consiliului şi aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 17
din 16 mai 2000.
In acest sens, sunt de reţinut următoarele reguli de
procedură:
- pentru soluţionarea contestaţiilor prevăzute de art.
14 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din lege, ca şi pentru exercitarea celorlalte
atribuţii, „Colegiul Consiliului lucrează în prezenţa a cel puţin două
treimi din numărul membrilor şi adoptă decizii cu majoritatea voturilor
membrilor prezenţi. Dezbaterile Colegiului Consiliului nu sunt publice., [art. 8 alin. (7) din lege];
- „Calitatea de agent sau de
colaborator al poliţiei politice comuniste se stabileşte de Colegiul
Consiliului prin probele aflate în evidenţele organelor de securitate,
coroborate cu probe cum ar fi: angajamentul scris şi semnat de cel în cauză,
note şi rapoarte scrise - originale sau în
copie, olografe ori dactilografiate, sinteze
informative, alte înscrisuri olografe şi dovezi, indiferent de suportul pe care
s-ar afla." [art. 15 alin. (5) din lege];
- „In vederea adoptării
deciziei Colegiul Consiliului audiază persoana cu privire la care s-au cerut
verificări şi utilizează documentaţia depusă de aceasta sau de solicitant.
Documentaţia iniţială poate fi completată. Persoana faţă de care se efectuează
verificări are dreptul să consulte documentele care au stat la baza comunicării
contestate. Lipsa persoanei legal citate nu împiedică adoptarea unei
decizii." [ari. 16 alin. (3) din lege];
- „Colegiul Consiliului se
pronunţă din oficiu oricând apar noi probe cu privire la activitatea de poliţie
politică a unei persoane asupra căreia s-a pronunţat anterior." [art. 15 alin. (8) din lege];
- „(1) La cererea
persoanelor fizice sau juridice îndreptăţite, în exercitarea dreptului de acces
la informaţiile de interes public, în legătură cu calitatea de agent sau de
colaborator al organelor securităţii, ca poliţie politică, a persoanelor
prevăzute la art. 2 din Legea nr. 187/1999, CNSAS verifică probele deţinute,
indiferent de forma lor, şi înştiinţează de îndată persoana în legătură cu care
s-au cerut informaţiile, în vederea exercitării drepturilor prevăzute la art. 3
din Legea nr. 187/1999.
(2) Pe baza datelor personale CNSAS solicită
informaţii despre activitatea persoanei în cauză de la toate instituţiile
deţinătoare de fonduri de arhivă privind activitatea securităţii, ca poliţie
politică." [art. 38 alin. (1) şi (2) din Regulament];
- „(1) In termen de 30 de
zile de la data primirii cererilor CNSAS citează, în vederea audierii, persoana
care a solicitat, precum şi persoana cu privire la care s-au solicitat
verificări.
(2) Pentru începerea
activităţii de verificare persoana în legătură cu care s-au solicitat relaţii
va pune la dispoziţie CNSAS un curriculum vitae amănunţit, precum şi o copie
autentificată de pe carnetul de muncă.
(3) Persoanele vor fi
audiate de reprezentanţii abilitaţi ai CNSAS, care vor prelua toate actele şi
informaţiile prezentate în legătură cu obiectul cererii depuse.
(4) Declanşarea şi finalizarea verificărilor
solicitate se pot face şi în lipsa persoanelor legal citate." (art. 39 din Regulament);
- „Calitatea de agent sau de colaborator al organelor
de securitate, ca poliţie politică, se
stabileşte de Colegiul CNSAS prin probele aflate în evidenţele organelor de securitate, coroborate cu
probe cum ar fi: angajamentul scris si semnat de cel în cauză, sinteze
informative, înscrisuri olografe si dovezi, indiferent de suportul pe care s-ar
afla din arhivele securităţii." (art. 40 din
Regulament);
- „(1) Impotriva comunicării
eliberate potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 187/1999 solicitantul sau
persoana cu privire la care s-a cerut verificarea se poate adresa Colegiului
CNSAS printr-o contestaţie, în termen de 15 zile de la data primirii
comunicării. Colegiul CNSAS reexaminează documentaţia care a stat la baza
comunicării şi, în termen de 30 de zile de la data depunerii contestaţiei,
adoptă o decizie care se comunică în termen de 10 zile atât solicitantului, cât
şi persoanei cu privire la care s-au efectuat verificări, indiferent de autorul
contestaţiei. Decizia Colegiului CNSAS poate fi atacată în termen de 30 de zile
de la data comunicării la curtea de apel - secţia civilă în a cărei rază de
competenţă îşi are domiciliul contestatorul.[...\
(3) In vederea adoptării deciziei Colegiul CNSAS
audiază persoana cu privire la care s-au cerut verificări şi utilizează
documentaţia depusă de aceasta sau de solicitant. Documentaţia iniţială poate
fi completată. Persoana cu privire la care se efectuează verificări are dreptul
să consulte documentele care au stat la baza comunicării contestate. Lipsa
persoanei legal citate nu împiedică adoptarea unei decizii." [art. 42 alin. (1) şi (3) din Regulament].
Analizând conţinutul normativ al textelor de mai sus,
Curtea constată că activitatea desfăşurată de Consiliul Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii şi de Colegiul Consiliului, în vederea
stabilirii participării unei persoane la poliţia politică comunistă, este o
activitate colegială, că în cadrul acestei activităţi se administrează şi se
evaluează probe şi că verdictul de participare la poliţia politică se dă prin
votul membrilor Colegiului, în urma dezbaterii cazului
cercetat.
Aceste reguli sunt specifice procedurilor
jurisdicţionale.
3. In sistemul Constituţiei României din anul 1991,
revizuită în anul 2003, nu există decât două categorii de jurisdicţii şi anume,
jurisdicţiile speciale administrative şi instanţele judecătoreşti.
In conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (4) din
Constituţie jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative, iar
potrivit art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală, controlul judecătoresc al
actelor administrative, deci inclusiv al actelor de jurisdicţie specială
administrativă, este de competenţa instanţelor de contencios administrativ.
In ce priveşte jurisdicţia judiciară, aceasta este
reglementată la nivel constituţional în titlul III cap. VI secţiunea 1 din Constituţia României.
Potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, „justiţia se realizează
prin Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe
judecătoreşti stabilite de lege".
Examinând natura juridică a activităţii de jurisdicţie
desfăşurată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi de
Colegiul Consiliului prin prisma normelor constituţionale amintite, Curtea
Constituţională constată că aceasta nu se încadrează în niciuna dintre
jurisdicţiile prevăzute şi admise de Constituţia României.
Jurisdicţia exercitată de Consiliul Naţional pentru
Studierea Arhivelor Securităţii şi de Colegiul Consiliului nu este o
jurisdicţie administrativă pentru că nu este facultativă, aşa cum cere art. 21
alin. (4) din Constituţia României, ci obligatorie. Organele care o exercită nu
sunt instanţe judecătoreşti şi nu se supun normelor de organizare şi
funcţionare prevăzute în titlul IIII cap. VI din Constituţie, intitulat „Autoritatea judecătorească".
In caracterizarea jurisdicţiei exercitate de Consiliul
Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi de Colegiul Consiliului Curtea
ia în considerare, de asemenea, următoarele particularităţi ale regimului
procedural în care funcţionează aceasta:
- contrar prevederilor art. 24 alin. (2) din Constituţie, în cursul procedurii desfăşurate persoanele verificate nu
pot fi asistate de un avocat, încălcându-li-se prin aceasta dreptul ia apărare;
- verificările privind participarea la poliţia politică
comunistă sunt efectuate de acelaşi organ care decide dacă persoanele
verificate au fost sau nu au fost agenţi ai poliţiei politice comuniste, au
colaborat sau nu au colaborat cu aceasta. Această confuzie între funcţia de
anchetă şi funcţia de judecată contravine art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2)
din Constituţie şi principiilor statului de drept, în conformitate cu care
justiţia trebuie să fie imparţială, iar procesul trebuie să fie echitabil;
- probele pe care se întemeiază
deciziile Colegiului Consiliului provin din arhivele securităţii şi organelor
de informaţii, al căror depozitar este Consiliul, fapt care, de asemenea, este
de natură să pună la îndoială imparţialitatea organului de decizie;
- dispoziţia cuprinsă în art.
15 alin. (8) din lege, în conformitate cu care Colegiul Consiliului se pronunţă
din oficiu oricând apar noi probe cu privire la activitatea politică a unei
persoane asupra căreia s-a pronunţat anterior, nesocoteşte în mod evident
puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate de curţile de apel în
soluţionarea contestaţiilor formulate, conform art. 16
alin. (1) din lege, împotriva deciziilor Colegiului Consiliului;
- dezbaterile nu sunt publice şi nici contradictorii.
Curtea Constituţională constată că, prin toate
aceste abateri de la statutul constituţional al justiţiei şi, mai cu seamă,
prin confuzia între funcţia de anchetă, cea de judecată şi cea de soluţionare a
căilor de atac împotriva propriilor decizii, prin lipsa de contradictorialitate
şi publicitate a dezbaterilor, prin limitarea dreptului la apărare al
persoanelor verificate, prin liberul arbitru în administrarea şi aprecierea
probelor, precum şi prin posibilitatea de a da, în aceleaşi cauze, verdicte
noi, contrare celor validate prin deciziile definitive ale instanţelor
judecătoreşti, jurisdicţia exercitată de Consiliul Naţional pentru Studierea
Arhivelor Securităţii şi de Colegiul Consiliului se defineşte ca o jurisdicţie
extraordinară, iar natura juridică a organelor care o exercită este cea a
instanţelor extraordinare, interzise de art. 126 alin. (5) din Constituţia
României.
Reglementarea deconspirării poliţiei comuniste şi a
accesului la informaţii privind activitatea acesteia prin intermediul unei
jurisdicţii extraordinare este de natură să aducă prejudicii demnităţii şi
integrităţii persoanelor nevinovate, supuse verificării pentru simpla
împrejurare că se încadrează în categoriile prevăzute de art. 2 din Legea nr.
187/1999, încălcându-se astfel prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 22 alin.
(1) din Constituţie. Prejudiciile produse în aceste cazuri sunt cu atât mai
evidente şi mai grave cu cât, aşa cum s-a arătat mai sus, Colegiul Consiliului poate relua verificările oricând apar noi probe, iar aprecierea
caracterului de probe noi şi a valorii acestora aparţine Colegiului
Consiliului, în dubla sa calitate de organ de anchetă şi de organ de decizie,
de judecător.
4. Pentru considerentele expuse
mai sus Curtea urmează să constate că sunt neconstituţionale toate dispoziţiile
din Legea nr. 187/1999 din care se deduce caracterul de instanţă extraordinară
al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii si al Colegiului
Consiliului, si anume: art. 7 alin. (2), (7), (72) şi (9), art. 13 lit. c),
art. 14 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (5)-(8) şi art. 16 alin. (1)şi(3).
5. Curtea constată că este
întemeiată şi critica privind art. 31 alin. (9) din Legea nr. 187/1999, prin care se prevede încetarea
mandatului membrilor Parlamentului României în cazul condamnării lor pentru
săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii. Textul contravine prevederilor
art. 70 alin. (2) din Constituţie, care prevede limitativ cazurile de încetare
a calităţii de deputat sau de senator, şi anume, „la data întrunirii legale a
Camerelor nou-alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor
electorale, de incompatibilitate ori de deces". Or, art. 292 din Codul
penal care incriminează fapta de fals în declaraţii nu dispune şi aplicarea
pedepsei complementare a pierderii dreptului de a alege şi de a fi ales în
autorităţile publice sau în funcţii elective publice, prevăzută de art. 64 lit.
a) din acelaşi cod.
6. Curtea constată, de
asemenea, că este neconstituţional art. 221 din Legea nr. 187/1999, prin care se prevede verificarea
apartenenţei unor persoane la serviciile de informaţii înainte de anul 1990,
indiferent dacă au făcut sau nu au făcut poliţie politică, deoarece instituie
premisele unei răspunderi morale şi juridice colective, fără existenţa unei
fapte infamante şi fără vinovăţie, încălcând astfel prevederile art. 1 alin.
(3) din Constituţie şi principiul prezumţiei de onestitate, dedus din concepţia
legiuitorului constituant, care stă la baza art. 23 alin. (11) din Legea
fundamentală.
7. Având în vedere că, prin conţinutul lor,
dispoziţiile legale contrare Constituţiei, analizate mai sus, sunt inseparabile
de întregul sistem normativ al Legii nr. 187/1999, Curtea Constituţională
urmează să constate neconstituţionalitatea legii în ansamblul ei, precum şi a
prevederilor art. II şi V din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006.
Scopul enunţat în preambulul legii nu poate fi realizat
decât printr-o reglementare care să se conformeze normelor prevăzute în
Constituţia României şi principiilor statului de drept.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 146 lit. d)
şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.1-3, al art.11 alin. (1) lit. A. d), al
art.29 şi al art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de
Dan Voiculescu în Dosarul nr. 8.520/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia
a IV-a civilă şi constată că Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul
dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, modificată şi completată
prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2006 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi
deconspirarea securităţii ca poliţie politică, precum şi dispoziţiile art. II
şi ale art. V din această
ordonanţă sunt neconstituţionale.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi se publică
în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 ianuarie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean