DECIZIE   Nr. 51 din 14 ianuarie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 187 din 24 martie 2010

Ioan Vida                                         - preşedinte

Nicolae Cochinescu                        -judecător

Aspazia Cojocaru                            -judecător

Acsinte Gaspar                                -judecător

Petre Lăzăroiu                                 -judecător

Ion Predescu                                   -judecător

Tudorel Toader                                -judecător

Puskas Valentin Zoltan                    -judecător

Augustin Zegrean                            -judecător

Carmen-Cătălina Gliga                    - procuror

Fabian Niculae                                - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Cristian Prodimpex" - S.A. în Dosarul nr. 284/175/2008 al Judecătoriei Aiud.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 24 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 284/175/2008, Judecătoria Aiud a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Cristian Prodimpex" - S.A. într-o cauză având ca obiect un litigiu fiscal.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că obligarea plăţii cauţiunii ca o condiţie de acces la judecarea cererii de suspendare a executării silite încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Totodată, se încalcă egalitatea în drepturi dintre debitor şi creditor, motivat de faptul că primul trebuie să plătească o cauţiune pentru a se judeca cererea sa de suspendare a executării silite, iar creditorul are dreptul de a-şi recupera eventualul prejudiciu care i s-a pricinuit în ipoteza respingerii contestaţiei la executare silită. O cauţiune proporţională cu valoarea obiectului litigiului reprezintă o descurajare a liberului acces la justiţie. In acest sens, apreciază autorul, este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - Cauza Airey împotriva Irlandei (1979). Autorul mai arată că prin obligarea la plata unei cauţiuni se încalcă şi prevederile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate.

Judecătoria Aiud consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prevederi ce au următorul conţinut: „Executarea silită se suspendă: a) când suspendarea a fost dispusă de instanţă sau de creditor, în condiţiile legii; [...]".

In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind liberul acces la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 136 privind proprietatea.

Examinând excepţia, Curtea constată că asupra dispoziţiilor art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală s-a mai pronunţat, prin raportare la critici similare, prin Decizia nr. 1.362 din 27 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 4 decembrie 2009, constatând că sunt constituţionale. Curtea a reţinut în această decizie că „instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii, ca o condiţie a suspendării executării, are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. Intrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie".

Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în decizia de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Curtea mai reţine faptul că jurisprudenţa sa este în acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat în Cauza Z şi alţii contra Marii Britanii (2001) că liberul acces la justiţie „nu este absolut şi că el poate fi supus la restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cautiuni judicatum solvi, [...]". Important este ca aceste restrângeri să nu aducă atingere substanţei dreptului, să urmărească un scop legitim şi să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Cristian Prodimpex" -S.A. în Dosarul nr. 284/175/2008 al Judecătoriei Aiud.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţata în şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae