Decizia Nr.1366 din 18.10.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor pct. 2.5.6 din anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Medamira Popa în Dosarul nr. 4.137/108/2010 al Tribunalului Arad - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului nr. 4.672D/2010 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, considerând că justificarea condiţiei impuse de textul de lege criticat se regăseşte în ideea armonizării interesului particular cu cel general, în acord cu dispoziţiile art. 44 alin. (7) din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 23 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4.137/108/2010, Tribunalul Arad - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor pct. 2.5.6 din anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Medamira Popa într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unui act administrativ. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât obligarea proprietarului de a solicita acordul autentic al vecinilor în anumite cazuri de utilizare a bunului său, indiferent dacă această utilizare este cu bună-credinţă sau constituie un abuz de drept, creează o discriminare între drepturile proprietarului şi cele ale vecinului. De asemenea, se limitează grav exerciţiul dreptului de proprietate în baza unei presupuse vătămări viitoare a vecinilor şi se instituie o prezumţie de rea-credinţă a proprietarului. Tribunalul Arad - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional, acesta neaducând atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei, fără privilegii şi fără discriminări pe considerente arbitrare. Precizează că Legea nr. 50/1991 reglementează condiţiile în care trebuie să aibă loc executarea lucrărilor de construcţii, stabilind în sarcina proprietarului anumite obligaţii ce derivă din necesitatea protejării interesului general pe care urbanismul şi amenajarea teritoriului, precum şi securitatea şi siguranţa în construcţii îl reprezintă. Astfel, arată că pot fi stabilite anumite limitări fie în privinţa dreptului de proprietate, fie în privinţa unor atribute ale acestuia, în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor altor persoane, esenţial fiind ca prin aceste restricţii să nu se anihileze dreptul de proprietate, ceea ce, în speţă, nu este cazul.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie prevederile pct. 2.5.6 din anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. În realitate, Curtea observă că autorul excepţiei vizează, prin critica sa, prevederile subpunctului 2.5.6 al pct. 2 - „Memoriu“ al Listei I - „Piese scrise“ a secţiunii A - „Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire - P.A.C.“ din anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 16 decembrie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 261/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 16 iulie 2009, dispoziţii asupra cărora urmează să se pronunţe prin prezenta decizie. Acestea prevăd că proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire trebuie să conţină „Acordul vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă autentică, pentru construcţiile noi, amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate - şi numai dacă sunt necesare măsuri de intervenţie pentru protejarea acestora -, pentru lucrări de construcţii necesare în vederea schimbării destinaţiei în clădiri existente, precum şi în cazul amplasării de construcţii cu altă destinaţie decât cea a clădirilor învecinate.“În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală: art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 44 alin. (2) care garantează şi ocroteşte în mod egal proprietatea privată, indiferent de titular şi art. 57 potrivit căruia cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit textului de lege criticat, autorizarea executării lucrărilor de construcţii poate fi făcută numai dacă documentaţia tehnică întocmită în acest scop cuprinde, alături de celelalte piese scrise şi desenate, acordul vecinilor, exprimat în formă autentică. Legiuitorul a impus îndeplinirea acestei condiţii pentru anumite tipuri de construcţii, în considerarea posibilului efect negativ pe care ar putea să îl aibă realizarea acestora asupra exerciţiului dreptului de proprietate al proprietarilor vecini. Astfel, norma criticată are ca finalitate evitarea producerii unei tulburări a folosinţei imobilelor proprietarilor vecini şi, implicit, a dreptului de proprietate al acestora. O astfel de prevedere legală reprezintă o modalitate de transpunere în practică a dispoziţiilor art. 44 alin. (7) din Constituţie, care stabileşte că „dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului“. Aşadar, legiuitorul constituant a apreciat că asigurarea bunei vecinătăţi reprezintă un deziderat care trebuie înscris în însăşi Legea fundamentală. În consecinţă, legiuitorul ordinar a dat substanţă acestei prevederi constituţionale, condiţia impusă prin textul de lege criticat fiind necesară pentru apărarea dreptului de proprietate în plenitudinea atributelor sale. De aceea, nu se poate susţine că s-ar crea o discriminare între constructor şi proprietarul vecin în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de proprietate. În acest sens, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi din cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului se desprinde ideea că dreptul de proprietate nu este unul absolut, ci comportă unele limitări, care trebuie să păstreze un echilibru între interesul general şi interesul privat al cetăţenilor, exemplificative sub acest aspect fiind Decizia Curţii Constituţionale nr. 144 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 11 mai 2004, şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 23 septembrie 1982, pronunţată în Cauza Sporrong şi Lönnroth împotriva Suediei, paragraful 69.Tot astfel, Curtea nu poate reţine pretinsa nesocotire a dispoziţiilor art. 57 din Legea fundamentală. Eventualul refuz abuziv al proprietarilor vecini de a acorda acceptul lor pentru realizarea construcţiei poate fi constatat de instanţa de judecată, care are competenţa de a pronunţa o hotărâre care să ţină locul unui asemenea acord.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor subpunctului 2.5.6 al pct. 2 - „Memoriu“ al Listei I - „Piese scrise“ a secţiunii A - „Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire – P.A.C.“ din anexa nr. 1 la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Medamira Popa în Dosarul nr. 4.137/108/2010 al Tribunalului Arad - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu