DECIZIE Nr.
507 din 15 iunie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278 1 alin. 1 si art. 337 alin. 1
din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 611 din 14 iulie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -
judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar -
judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu -
judecător
Ion Predescu -
judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 1 şi art. 337 alin. 1 din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Gavrilă Morar şi Florea Chelu în Dosarul nr. 43.743/3/2005
(nr. vechi 7.035/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală.
La apelul nominal răspund autorii excepţiei, personal,
precum şi părţile Florin Simion, Mihail Ion Frasin şi Wilhelmin Petrescu,
asistate de avocat Mihai Costanda. Acelaşi avocat reprezintă şi partea Florian
Gogor. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
Având cuvântul, Gavrilă Morar solicită admiterea
excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, dezvoltând
argumentele expuse în faţa instanţei de judecată. Florea Chelu arată că este de
acord cu cele susţinute de Gavrilă Morar. Cei doi autori ai excepţiei depun
concluzii scrise la dosarul cauzei.
Având cuvântul pentru părţile Florin Simion, Mihail Ion
Frasin, Wilhelmin Petrescu şi Florian Gogor, avocatul acestora solicită
respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, cu referire la practica Curţii
Constituţionale în materie.
Reprezentantul Ministerului
Public arată că, în ceea ce priveşte critica art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură
penală, aceasta vizează, în realitate, interpretarea şi aplicarea textului de
lege. Or, referitor la această problemă, procurorul general a promovat un
recurs în interesul legii, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmând să se
pronunţe asupra acestuia. Referitor la criticile aduse art. 337 alin. 1 din
Codul de procedură penală, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în
materie. In final, pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului,
reţine următoarele:
Prin Incheierea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 43.743/3/2005 (nr. vechi 7.035/2005), Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 1 şi art. 337 alin. 1
din Codul de procedură penală, excepţie ridicată
de Gavrilă Morar şi Florea Chelu în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt
neconstituţionale „în măsura în care actele şi măsurile procurorului de
scoatere de sub urmărire penală, respectiv de încetare a urmăririi penale
dispuse prin rechizitoriu, deşi ajung în faţa instanţelor judecătoreşti, nu pot
forma obiectul controlului de legalitate şi temeinicie al instanţei de judecată
învestită potrivit art. 317 din Codul de procedură penală cu judecarea faptei
şi a persoanei trimise în judecată penală prin actul de sesizare al instanţei,
judecata fiind condiţionată în continuare exclusiv de solicitările şi rolul
activ al procurorului". Se arată că prin prevederile criticate s-a creat
premisa inegalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, în
sensul că, dacă faţă de o persoană s-a dispus o măsură de neîncepere a
urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire penală printr-un rechizitoriu,
această măsură nu mai poate fi cenzurată de instanţă, la cererea persoanei
interesate sau din oficiu, spre deosebire de situaţia persoanei faţă de care
s-a luat aceeaşi măsură, dar nu prin rechizitoriu. Referitor la dispoziţiile
art. 337 alin. 1 din Codul de procedură penală, se mai arată că încalcă
prevederile art. 21 din Legea fundamentală, întrucât nu oferă posibilitatea
extinderii procesului penal şi din oficiu, de către instanţa de judecată, chiar
dacă aceasta şi-a format convingerea că această extindere se impune.
Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este fondată în ceea
ce priveşte art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât acest text de lege
nu permite atacarea în instanţă a rechizitoriului, act prin care se pot da
soluţii de neîncepere a urmăririi penale, în contradicţie cu dispoziţiile art.
16 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi (2) şi ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din
Legea fundamentală. In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art.
337 alin. 1 din Codul de procedură penală, se apreciază că este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, referindu-se
la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului, cu
referire la aceeaşi jurisprudenţa, consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), precum şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2781 alin. 1 şi ale art. 337 alin. 1 din
Codul de procedură penală, având următorul cuprins:
- Art. 2781 alin. 1: „După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva
rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a
rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a
urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte
persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen
de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare,
potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii,
competenţa să judece cauza în primă instanţă.";
- Art. 337 alin. 1: „In
cursul judecăţii, când se descoperă date cu privire la
participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea faptei prevăzute de legea
penală pusă în sarcina inculpatului sau date cu privire la săvârşirea unei
fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu
fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu
privire la acea persoană."
Dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate
prin textele de lege criticate sunt cuprinse în: art. 16 alin. (1) privind
egalitatea în drepturi, în art. 20 alin. (1) şi (2) privind concordanţa
prevederilor din Legea fundamentală cu cele din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului şi pactele şi celelalte tratate la care România este parte,
art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi în art. 53
alin. (1) şi (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum
a fost formulată, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost
supuse, în repetate rânduri, controlului de constituţionalitate, prin raportare
la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauză, şi cu
motivări similare.
I. Astfel, în ceea ce priveşte
art. 2781 alin. 1
din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, de exemplu
prin Decizia nr. 27 din 25 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 154
din 22 februarie 2005, şi prin Decizia nr. 293 din 9 iunie 2005, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 19 iulie 2005, statuând, pentru considerentele acolo
reţinute, că textul de lege criticat este în deplină concordanţă cu prevederile
cuprinse în art. 16, art. 20 şi art. 21 din Legea fundamentală.
In jurisprudenţa menţionată, răspunzând criticii în
sensul că art. 2781
alin. 1 din Codul de procedură penală permite atacarea în faţa instanţelor
judecătoreşti doar a unui număr limitat de acte ale procurorului, Curtea a
reţinut următoarele: „faptul că în sfera actelor împotriva cărora partea poate face plângere în temeiul art. 2781 din Codul de procedură penală nu sunt prevăzute în mod expres şi
alte acte ale procurorului nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, de
competenţa Curţii Constituţionale." Curtea a statuat în acest sens în mod
constant în jurisprudenţa sa că „nu se poate substitui legiuitorului pentru
adăugarea unor noi prevederi celor instituite, ea nu îşi poate asuma rolul de a
crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică", spre a îndeplini
rolul de „legislator pozitiv" (Decizia nr. 45 din 2 mai 1995, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995, Decizia nr. 27 din 12 martie 1996,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 85 din 26 aprilie 1996).
In ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textul de
lege ce face obiectul excepţiei, a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie,
aceasta nu poate fi reţinută câtă vreme art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură penală nu pune în discuţie
restrângeri ale exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, ci, dimpotrivă, dă
expresie unui drept fundamental.
De altfel, criticile formulate în prezenta cauză
vizează, în realitate, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură
penală, şi anume stabilirea faptului dacă măsurile procurorului de scoatere de
sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale dispuse prin
rechizitoriu pot face obiectul plângerii la instanţa de judecată, respectiv al
controlului exercitat de instanţă în temeiul art. 2781 din Codul de
procedură penală. Or, asemenea critici nu intră în competenţa Curţii
Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se
pronunţă „numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a
fost sesizată".
II. In ceea ce priveşte art.
337 alin. 1 din Codul de procedură penală, criticat în raport cu art. 21 din
Legea fundamentală, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu prin Decizia nr. 257
din 17 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 20 iulie 2004. Cu acel
prilej, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, Curtea a
reţinut că procedura extinderii procesului penal cu privire la alte persoane,
reglementată de normele criticate, este aplicabilă doar în cazul în care
procesul penal este pornit din oficiu, prin rechizitoriu, de către procuror (în
cazul pornirii procesului penal la plângerea prealabilă a persoanei vătămate,
aceasta având posibilitatea chemării în judecată, în limitele prevăzute la art.
279 din Codul de procedură penală, a persoanei vinovate). Această procedură
este în concordanţă cu prevederile art. 131 alin. (1) din Constituţie,
referitoare la rolul Ministerului Public, potrivit cărora, „In activitatea
judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi
apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor". Corespunzător
acestor atribuţii constituţionale, Ministerul Public este singurul îndreptăţit
să ceară extinderea procesului penal, aşa cum este singurul care întocmeşte actul
de acuzare, în cazurile în care procesul penal este pornit din oficiu. Această
simetrie juridică respectă accesul liber la justiţie, deoarece împotriva măsurilor şi actelor efectuate de
procuror se poate formula plângere în justiţie potrivit art. 2781 din
Codul de procedură penală, respectându-se astfel dreptul de acces liber la
justiţie al oricărei persoane. In plus, în cazul în care instanţa de judecată
găseşte întemeiată cererea de extindere a procesului penal şi procedează
conform dispoziţiilor art. 336 din Codul de procedură penală (fie judecând
cauza şi cu privire la acea persoană, dacă procurorul declară că pune în
mişcare acţiunea penală, fie revenind asupra extinderii ori dispunând
trimiterea la procuror, atunci când procurorul declară că nu pune în mişcare
acţiunea penală, dar cere trimiterea cauzei la procuror în condiţiile art. 333
din Codul de procedură penală), partea nemulţumită poate exercita împotriva
acestor hotărâri judecătoreşti căile de atac prevăzute de Codul de procedură
penală, putându-se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează un
proces echitabil.
Intrucât nu au intervenit elemente noi care să
justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate în decizia menţionată
îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2781 alin. 1 şi art. 337 alin. 1 din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Gavrilă Morar şi Florea Chelu în Dosarul nr. 43.743/3/2005
(nr. vechi 7.035/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 iunie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta