DECIZIE Nr.
506 din 29 mai 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 59 din Legea nr. 122/2006 privind
azilul in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 456 din 5 iulie 2007
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu -
judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader -
judecător
Ion Tiucă - procuror
Ioana Marilena Chioran - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 122/2006 privind
azilul în România, excepţie ridicată de Muhammad Waseem în Dosarul nr.
16.426/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită. Se prezintă domnul Purba
Lakhvir Singh, interpret şi traducător pentru limba urdu, desemnat în vederea
asigurării traducerii pe parcursul soluţionării excepţiei de
neconstituţionalitate.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 2 februarie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 16.426/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 59 din
Legea nr. 122/2006. Excepţia a fost ridicată de Muhammad Waseem în cadrul
soluţionării unei plângeri împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru
Refugiaţi.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, potrivit
Constituţiei şi Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei
de avocat, dreptul la apărare nu poate fi condiţionat de exercitarea personală
a drepturilor procesuale. Totodată, arată că a interzice apărătorului
solicitantului de azil dreptul de a-l reprezenta în faţa instanţelor de
judecată sau a condiţiona exercitarea dreptului la apărare de prezenţa
personală a părţii în faţa instanţei echivalează cu o restrângere nejustificată
a dreptului la apărare, care aduce atingere chiar existenţei dreptului. De
asemenea, Convenţia privind statutul refugiaţilor de la Geneva din 1951 prevede
că refugiaţii se bucură de acelaşi tratament ca cetăţenii în ceea ce priveşte
drepturile şi garanţiile procedurale, inclusiv asistenţa judiciară.
Judecătoria Sectorului 5 şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată, iar dispoziţiile legale criticate nu îngrădesc dreptul la
apărare.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
dispoziţiile legale criticate nu condiţionează exercitarea dreptului la apărare
şi nu încalcă egalitatea refugiaţilor cu cea a cetăţenilor români.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât restricţia
impusă nu constituie o împiedicare a dreptului la apărare, deoarece partea
însăşi poate participa la dezbateri şi poate pune concluzii înaintea instanţei,
mandatarul având posibilitatea să formuleze cereri şi să propună probe în tot
cursul procesului. De asemenea, dispoziţiile criticate reprezintă norme de
procedură, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, sunt stabilite de
legiuitor. Referitor la prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Convenţia de
la Geneva din 1951, apreciază că acestea nu au incidenţă în cauza de faţă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în
România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Articolul 59,
cu denumirea marginală „Exerciţiul drepturilor procedurale", are
următorul conţinut: „Exercitarea drepturilor procedurale se face numai personal sau prin asistenţa
unui apărător."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile criticate
sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 24 alin. (1) privind
dreptul la apărare şi ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor
drepturi sau al unor libertăţi, precum şi celor ale art. 16 paragrafele 1 şi 2
din Convenţia privind statutul refugiaţilor de la Geneva din 1951, raportat la
art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (2) şi la art. 18 alin. (2) din
Constituţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că asupra dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 122/2006 - raportate la
aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia de la Geneva ca şi cele
invocate în cauza de faţă - s-a pronunţat prin Decizia nr. 282/2007, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 19 aprilie 2007, statuând că, în considerarea unor
situaţii deosebite, legiuitorul este în măsură să stabilească reguli speciale
de procedură, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Or, cauzele
ce privesc acordarea azilului în România constituie astfel de situaţii speciale, în care prezenţa
personală a solicitantului de azil poate fi justificată de circumstanţele
speţei, de necesitatea furnizării unor date, care, prin natura lor, pot avea o
importanţă esenţială pentru buna soluţionare a cererii, iar cunoaşterea
acestora să nu fie la îndemâna apărătorului. Totodată, Curtea a reţinut că,
dacă în timpul desfăşurării procedurii privind soluţionarea cererilor de azil
se cere prezenţa personală a solicitantului de azil, căruia i se permite însă asistenţa juridică din
partea unui apărător, aceasta se justifică prin natura cauzei şi nu echivalează
cu o încălcare a drepturilor sale procesuale.
Intrucât nu au intervenit
elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii
Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele din decizia
menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai
sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie
ridicată de Muhammad Waseem în Dosarul nr. 16.426/302/2006 al Judecătoriei
Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din
data de 29 mai 2007.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean