Decizia Nr.500 din 07.10.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 892 din 09 decembrie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Andreea Costin	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Petru Pavel Gavrilescu în Dosarul nr. 6.145/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 117D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 3 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 6.145/2/2011*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Petru Pavel Gavrilescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei civile pronunţate cu privire la anularea unui act administrativ.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate retroactivează, fiind în prezenţa unei hotărâri deja pronunţate la data la care avea calea de atac a recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Mai apreciază că prin soluţionarea recursului de către aceeaşi instanţă se modifică însăşi natura juridică a instituţiei procedurale a recursului, ea devenind o cale de retractare. Mai susţine că prin modificarea competenţei instanţei de recurs în cadrul unui proces în curs de desfăşurare se modifică pentru trecut un cadru procesual oferit de lege părţilor, fiind astfel încălcat principiul constituţional al neretroactivităţii legii.6. Autorul excepţiei consideră că se încalcă dreptul la un proces echitabil care poate include şi garanţia unui control judiciar eficient, inclusiv prin dublul grad de jurisdicţie. De asemenea arată că art. 129 din Constituţie privind folosirea căilor de atac poate fi garantat numai prin existenţa dublului grad de jurisdicţie, atunci când legea prevede calea de atac.7. În opinia autorului excepţiei dispoziţiile legale criticate sunt contrare şi normelor de tehnică legislativă prevăzute de art. 54 şi 58 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece creează o necorelare între intervenţiile legislative care privesc modificarea competenţei instanţei de fond în materia contenciosului administrativ şi dispoziţiile legale care reglementează competenţa instanţei de recurs în aceeaşi materie. Mai apreciază că prin această necorelare creată de dispoziţiile legale criticate se ajunge la situaţia în care aceeaşi instanţă, respectiv curtea de apel, judecă atât ca instanţă de fond, cât şi ca instanţă de recurs. Astfel, susţine că dispoziţiile alin. (4) al art. XXIII din Legea nr. 2/2013 nu sunt corelate cu principiile şi instituţiile Codului de procedură civilă, deoarece instituţia „trimiterii pe cale administrativă“ este străină procedurii civile, pe această cale actele de procedură ale instanţelor fiind transformate „în acte birocratice“ care nu pot fi cenzurate.8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. Competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii deosebite. Dreptul la un proces echitabil nu este încălcat prin soluţionarea căii de atac de aceeaşi instanţă care a judecat fondul, din moment ce completul de judecată învestit are compunerea prevăzută de lege pentru această cale de atac, respectiv trei judecători, printre care nu se numără cel care a judecat cauza în fond. Nu se încalcă nici principiul constituţional al neretroactivităţii legii, deoarece Legea nr. 2/2013 produce efecte exclusiv de la data intrării în vigoare.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.10. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale sunt constituţionale. Acestea se aplică pentru viitor de la data intrării în vigoare a actului normativ şi au un caracter tranzitoriu, fiind adoptate de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, astfel cum rezultă din prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege“. În realitate, procedând astfel, legiuitorul nu a făcut decât să aplice şi în această materie regula de drept comun consacrată de art. 725 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, potrivit căreia dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche. Chiar dacă prevederea în cauză derogă de la norma instituită prin art. 725 alin. 2 care, în materie de competenţă, consacră principiul ultraactivităţii legii vechi, instituirea unei asemenea derogări este de competenţa legiuitorului şi nu contravine niciunei prevederi constituţionale. În plus, soluţia trimiterii pe cale administrativă a dosarelor s-a impus pentru a se evita pe cât posibil tergiversarea soluţionării cauzelor. De asemenea mai arată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece judecarea recursului de către aceeaşi instanţă care a soluţionat apelul nu constituie în sine o prezumţie a lipsei de imparţialitate a judecătorilor.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, texte de lege care au următorul cuprins:
(1) Procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi.(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel.[...] (4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanţele devenite competente să le judece. 14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile din Constituţie ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 129 privind folosirea căilor de atac şi art. 142 alin. (1) privind rolul Curţii Constituţionale.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională constată că dispoziţiile legale criticate stabilesc că procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 se judecă de instanţele devenite competente potrivit acestei legi. Recursurile aflate, la data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care, potrivit acestei legi, intră în competenţa de soluţionare a curţilor de apel se trimit pe cale administrativă la aceste instanţe devenite competente să le judece.16. Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate prin Decizia nr. 370 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 august 2014, şi Decizia nr. 403 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 11 august 2014.17. Cu acele prilejuri, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013. În esenţă, Curtea a reţinut că, în jurisprudenţa sa, a mai examinat dispoziţii legale similare, cuprinse în Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, în prezent abrogată, dispoziţii care vizau acelaşi tip de măsuri ca şi cele reglementate prin textele de lege criticate în prezenta cauză. Astfel, potrivit art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a legii menţionate şi care, potrivit acesteia, erau de competenţa curţilor de apel urmau să se trimită pe cale administrativă la instanţele menţionate, fără a se mai pronunţa o hotărâre de declinare a competenţei. Din perspectiva unor critici asemănătoare celor formulate în cauza de faţă, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 137 din 21 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006, că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este determinată prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, iar „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“.18. Curtea a mai reţinut că soluţia legislativă adoptată este constituţională chiar dacă, prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competenţa materială, aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, cu condiţia ca judecata să se realizeze în complete cu compunere diferită. Curtea a constatat că reglementarea are caracter tranzitoriu, iar părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. În plus, noua soluţie legislativă nu instituie nicio discriminare şi, ca atare, nu contravine nici principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept.19. Textele de lege criticate în cauza de faţă au un conţinut normativ similar şi sunt deduse controlului de constituţionalitate prin prisma aceloraşi critici de neconstituţionalitate reţinute în deciziile menţionate. De aceea, pentru identitate de raţiune, soluţia va fi aceea de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.20. În plus, Curtea observă, astfel cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 2/2013, că raţiunea adoptării normelor tranzitorii criticate în prezenta cauză a fost reprezentată de modificările intervenite prin noul Cod de procedură civilă sub aspectul competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti. Măsurile reglementate au ca scop asigurarea unei repartizări echilibrate a cauzelor pe rolul instanţelor, cu finalitatea aplicării în condiţii optime a dispoziţiilor noii reglementări procesual civile.21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.22. În privinţa criticii de neconstituţionalitate potrivit căreia prin modificarea realizată de normele legale criticate se creează o necorelare legislativă contrară normelor de tehnică legislativă, Curtea reţine că în controlul de neconstituţionalitate un text de lege este analizat doar prin raportare la Legea fundamentală. De asemenea, în privinţa invocării încălcării art. 142 din Legea fundamentală, Curtea observă că autorul excepţiei nu motivează în ce fel este înfrânt rolul său de garant al supremaţiei Constituţiei. În această situaţie, critica de neconstituţionalitate nu poate fi reţinută, altfel Curtea s-ar substitui autorului excepţiei în formularea unor critici de neconstituţionalitate.23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Petru Pavel Gavrilescu în Dosarul nr. 6.145/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 7 octombrie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Andreea Costin