DECIZIE   Nr. 496 din 6 mai 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 17 alin. (7) si ale art. 70 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 408 din 30 mai 2008

Ioan Vida                                    - preşedinte

Nicolae Cochinescu                    -judecător

Aspazia Cojocaru                       -judecător

Acsinte Gaspar                           -judecător

Ion Predescu                              -judecător

Puskas Valentin Zoltan               -judecător

Tudorel Toader                           -judecător

Augustin Zegrean                       -judecător

Ion Tiucă                                     - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (7) şi ale art. 70 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Hassan El Derzi în Dosarul nr. 1.438/44/2007 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent învederează Curţii că partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis la dosarul cauzei punctul său de vedere prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 11 decembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1.438/44/2007, Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (7) şi ale art. 70 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România.

Excepţia a fost ridicată de Hassan El Derzi într-o acţiune de contencios administrativ prin care s-a solicitat anularea şi suspendarea executării unui act administrativ (comunicare) emis de Oficiul Român pentru Imigrări.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 17 alin. (7) şi ale art. 70 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, care prevăd, ca moment final al procedurii de azil, termenul de 7 zile de la data pronunţării hotărârii irevocabile de respingere a cererii de azil, contravin, în principal, accesului liber la justiţie şi dreptului la apărare. Aceasta deoarece, potrivit art. 317 şi art. 322 din Codul de procedură civilă, împotriva hotărârilor se pot formula căile extraordinare de atac, respectiv contestaţia în anulare şi revizuirea, or, hotărârea judecătorească pronunţată în recurs, la care se face referire în textele de lege criticate, are caracter irevocabil. Legea nr. 122/2006 are ca scop protejarea străinilor aflaţi în situaţii dificile, astfel că o asemenea restrângere nu se justifică sub aspectul condiţiilor prevăzute de art. 53 din Constituţie. Apreciază că se impune, în consecinţă, modificarea textelor legale criticate, în sensul că procedura de azil se finalizează în termenul de 7 zile de la data pronunţării unei hotărâri de respingere, rămasă definitivă şi irevocabilă în condiţiile legii, fără precizarea că această hotărâre să fie dată în recurs.

Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal opinează că textele de lege examinate nu contravin prevederilor art. 18, 20, 21, 24, 48 şi 53 din Constituţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului, prin punctul de vedere transmis Curţii, apreciază că prevederile art. 17 alin. (7) şi ale art. 70 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România nu încalcă dispoziţiile art. 21, 24, ale art.18 alin. (2) şi ale art. 53 din Constituţie. Cât priveşte celelalte norme fundamentale invocate, consideră că nu sunt incidente în cauză.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 17 alin. (7) şi ale art. 70 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, modificată şi completată prin pct. 2 al articolului unic din Legea nr. 347/2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2007 privind înfiinţarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorităţii pentru străini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 12 decembrie 2007. Textele de lege criticate au următoarea redactare:

Art. 17 alin. (7): „Procedura de azil prevăzută la alin. (1) se finalizează, cu excepţia cererilor soluţionate în procedură accelerată sau în procedura la frontieră când procedura de azil se finalizează de îndată, în termen de 7 zile de la momentul comunicării deciziei de închidere a dosarului, de la data comunicării hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi prin care s-a acordat statut de refugiat, de la data expirării termenului legal de depunere a plângerii sau, după caz, a recursului ori de la data pronunţării hotărârii instanţei de recurs."

Art. 17 alin. (1), la care se face trimitere, prevede drepturile străinului care solicită acordarea unei forme de protecţie, exercitate pe durata procedurii de azil.

Art. 70, intitulat „Decizia de returnare", prevede, la alin. (2), următoarele: „(2) In sensul alin. (1), procedura de azil se finalizează în termen de 7 zile de la momentul comunicării deciziei de închidere a dosarului, de la data expirării termenului legal de depunere a plângerii sau, după caz, a recursului ori de la data pronunţării hotărârii de respingere de către instanţa de recurs."

Alin. (1) al art. 70 statuează: „(1) Atunci când în urma finalizării procedurii de azil străinul nu a obţinut o formă de protecţie, Oficiul Român pentru Imigrări, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (3), respectiv ale art. 51 alin. (6), emite şi pune în aplicare decizia de returnare."

Autorul excepţiei consideră că textele de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 18 alin. (2) privind acordarea şi retragerea dreptului de azil, în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 -Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 48 - Familia şi ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta urmează să fie respinsă ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

In esenţă, autorul excepţiei critică dispoziţiile art. 17 alin. (7) şi ale art. 70 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România din perspectiva îngrădirii accesului liber la justiţie şi al dreptului la apărare, întrucât aceste texte de lege stabilesc finalizarea procedurii de azil într-un termen de 7 zile de la momentul „pronunţării" de către instanţa de recurs a deciziei de respingere a cererii de azil, fără a permite exercitarea căilor extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură civilă - contestaţia în anulare sau revizuirea.

Faţă de aceste critici, instanţa de contencios constituţional constată că, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Curtea Constituţională au statuat în repetate rânduri, pe cale jurisprudentiala, că accesul liber la justiţie nu este un drept absolut şi, în consecinţă, nu impune obligaţia statului de a asigura parcurgerea tuturor gradelor de jurisdicţie existente în planul legislaţiei interne. Imperativele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale constau în crearea mijloacelor legale care să garanteze oricărei persoane exercitarea în mod efectiv şi real a dreptului la un tribunal, în sensul că orice „contestaţie" să fie adusă în faţa unei instanţe independente şi imparţiale. Accesul la justiţie este compatibil cu unele limitări implicite, astfel că statul dispune de o anumită marjă de apreciere în reglementarea modalităţilor care să asigure exercitarea acestui drept, fiind necesar ca limitele stabilite să respecte exigenţele art. 6 paragraful 1 din Convenţie, adică să urmărească un scop legitim şi să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

Având în vedere cele arătate, Curtea observă că Legea nr. 122/2006 este o lege specială, care reglementează procedura de azil sub forma acordării unei forme de protecţie străinilor sau apatrizilor. Potrivit principiului specialia generalibus derogant, rezultă că această procedură specifică, nefiind compatibilă cu cea de drept comun, nu acceptă aplicarea normelor din Codul de procedură civilă, astfel cum pretinde autorul excepţiei, decât în cazurile expres menţionate.

Prevederile Legii nr. 122/2006 conţin garanţii referitoare la asigurarea accesului liber la justiţie şi la exercitarea dreptului la apărare, toate aceste reglementări fiind circumscrise exigenţelor impuse de obiectul specific actului normativ criticat - acordarea azilului în România - respectiv: termene procedurale scurte, procedura accelerată sau ordinară, existenţa plângerii şi a recursului, ca şi căi de atac legale împotriva hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări.

Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea normelor constituţionale referitoare la prioritatea tratatelor internaţionale privind drepturile omului, la accesul liber la justiţie, dreptul la apărare sau restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Cât priveşte invocarea art. 48 din Constituţie privind familia, se constată că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (7) şi ale art. 70 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Hassan El Derzi în Dosarul nr. 1.438/44/2007 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ si fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 mai 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi