DECIZIE Nr.
496 din 6 mai 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 17 alin. (7) si ale art. 70 alin. (2)
din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 408 din 30 mai 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă -
procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (7) şi ale art. 70 alin. (2)
din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Hassan
El Derzi în Dosarul nr. 1.438/44/2007 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia
contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent învederează Curţii că partea
Oficiul Român pentru Imigrări a transmis la dosarul cauzei punctul său de
vedere prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din
11 decembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1.438/44/2007, Curtea de Apel
Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17
alin. (7) şi ale art. 70 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în
România.
Excepţia a fost ridicată de Hassan El Derzi într-o
acţiune de contencios administrativ prin care s-a solicitat anularea şi
suspendarea executării unui act administrativ (comunicare) emis de Oficiul
Român pentru Imigrări.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 17 alin. (7) şi ale
art. 70 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, care
prevăd, ca moment final al procedurii de azil, termenul de 7 zile de la data
pronunţării hotărârii irevocabile de respingere a cererii de azil, contravin,
în principal, accesului liber la justiţie şi dreptului la apărare. Aceasta
deoarece, potrivit art. 317 şi art. 322 din Codul de procedură civilă,
împotriva hotărârilor se pot formula căile extraordinare de atac, respectiv
contestaţia în anulare şi revizuirea, or, hotărârea judecătorească pronunţată
în recurs, la care se face referire în textele de lege criticate, are caracter
irevocabil. Legea nr. 122/2006 are ca scop protejarea străinilor aflaţi în
situaţii dificile, astfel că o asemenea restrângere nu se justifică sub
aspectul condiţiilor prevăzute de art. 53 din Constituţie. Apreciază că se impune, în consecinţă,
modificarea textelor legale criticate, în sensul că procedura de azil se
finalizează în termenul de 7 zile de la data pronunţării unei hotărâri de
respingere, rămasă definitivă şi irevocabilă în condiţiile legii, fără
precizarea că această hotărâre să fie dată în recurs.
Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios
administrativ şi fiscal opinează că textele de
lege examinate nu contravin prevederilor art. 18, 20, 21, 24, 48 şi 53 din
Constituţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului, prin
punctul de vedere transmis Curţii, apreciază că prevederile art. 17 alin. (7)
şi ale art. 70 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România nu
încalcă dispoziţiile art. 21, 24, ale art.18 alin. (2) şi ale art. 53 din
Constituţie. Cât priveşte celelalte norme fundamentale invocate, consideră că
nu sunt incidente în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 17 alin. (7) şi ale art.
70 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, modificată şi completată prin pct. 2 al
articolului unic din Legea nr. 347/2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 55/2007 privind înfiinţarea Oficiului Român pentru Imigrări
prin reorganizarea Autorităţii pentru străini şi a Oficiului Naţional pentru
Refugiaţi, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 12 decembrie 2007. Textele de lege criticate au
următoarea redactare:
Art. 17 alin. (7): „Procedura
de azil prevăzută la alin. (1) se finalizează, cu excepţia cererilor
soluţionate în procedură accelerată sau în procedura la frontieră când
procedura de azil se finalizează de îndată, în termen de 7 zile de la momentul
comunicării deciziei de închidere a dosarului, de la data comunicării hotărârii
Oficiului Naţional pentru Refugiaţi prin care s-a acordat statut de refugiat,
de la data expirării termenului legal de depunere a plângerii sau, după caz, a recursului ori de la
data pronunţării hotărârii instanţei de recurs."
Art. 17 alin. (1), la care se
face trimitere, prevede drepturile străinului care solicită acordarea unei
forme de protecţie, exercitate pe durata procedurii de azil.
Art. 70, intitulat „Decizia de returnare",
prevede, la alin. (2), următoarele: „(2) In sensul
alin. (1), procedura de azil se finalizează în
termen de 7 zile de la momentul comunicării deciziei de închidere a dosarului,
de la data expirării termenului legal de depunere a plângerii sau, după caz, a
recursului ori de la data pronunţării hotărârii de respingere de către instanţa
de recurs."
Alin. (1) al art. 70 statuează: „(1) Atunci când în
urma finalizării procedurii de azil străinul nu a obţinut o formă de protecţie,
Oficiul Român pentru Imigrări, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (3),
respectiv ale art. 51 alin. (6), emite şi pune în aplicare decizia de returnare."
Autorul excepţiei consideră că textele de lege
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 18 alin. (2) privind
acordarea şi retragerea dreptului de azil, în condiţiile legii, cu respectarea
tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte, ale
art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 -Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 48 - Familia şi ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor
drepturi sau al unor libertăţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că aceasta urmează să fie respinsă ca neîntemeiată, pentru următoarele
considerente:
In esenţă, autorul excepţiei critică dispoziţiile art.
17 alin. (7) şi ale art. 70 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în
România din perspectiva îngrădirii accesului liber la justiţie şi al dreptului
la apărare, întrucât aceste texte de lege stabilesc finalizarea procedurii de
azil într-un termen de 7 zile de la momentul „pronunţării" de către instanţa
de recurs a deciziei de respingere a cererii de azil, fără a permite
exercitarea căilor extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură civilă
- contestaţia în anulare sau revizuirea.
Faţă de aceste critici, instanţa de contencios
constituţional constată că, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi
Curtea Constituţională au statuat în repetate rânduri, pe cale jurisprudentiala, că accesul liber la
justiţie nu este un drept absolut şi, în consecinţă, nu impune obligaţia
statului de a asigura parcurgerea tuturor gradelor de jurisdicţie existente în
planul legislaţiei interne. Imperativele art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale constau în crearea
mijloacelor legale care să garanteze oricărei persoane exercitarea în mod
efectiv şi real a dreptului la un tribunal, în sensul că orice
„contestaţie" să fie adusă în faţa unei instanţe independente şi
imparţiale. Accesul la justiţie este compatibil cu unele limitări implicite,
astfel că statul dispune de o anumită marjă de apreciere în reglementarea
modalităţilor care să asigure exercitarea acestui drept, fiind necesar ca
limitele stabilite să respecte exigenţele art. 6 paragraful 1 din Convenţie,
adică să urmărească un scop legitim şi să existe un raport rezonabil de
proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.
Având în vedere cele arătate, Curtea observă că Legea
nr. 122/2006 este o lege specială, care reglementează procedura de azil sub
forma acordării unei forme de protecţie străinilor sau apatrizilor. Potrivit
principiului specialia generalibus derogant, rezultă că această procedură specifică, nefiind compatibilă cu cea
de drept comun, nu acceptă aplicarea normelor din Codul de procedură civilă,
astfel cum pretinde autorul excepţiei, decât în cazurile expres menţionate.
Prevederile Legii nr. 122/2006 conţin garanţii
referitoare la asigurarea accesului liber la justiţie şi la exercitarea
dreptului la apărare, toate aceste reglementări fiind circumscrise exigenţelor
impuse de obiectul specific actului normativ criticat - acordarea azilului în
România - respectiv: termene procedurale scurte, procedura accelerată sau
ordinară, existenţa plângerii şi a recursului, ca şi căi de atac legale
împotriva hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări.
Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea normelor
constituţionale referitoare la prioritatea tratatelor internaţionale privind
drepturile omului, la accesul liber la justiţie, dreptul la apărare sau
restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Cât priveşte
invocarea art. 48 din Constituţie privind familia, se constată că aceste
prevederi nu sunt incidente în cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3,
al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 17 alin. (7) şi ale art. 70 alin. (2) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, excepţie ridicată de Hassan El Derzi în Dosarul nr.
1.438/44/2007 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ si
fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 mai 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi