DECIZIE Nr.
492 din 8 iunie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 583 din 5 iulie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru -
judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Mihaela Cîrstea - procuror
Daniela Ramona Mariţiu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitu-tionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Costel Băltoi în Dosarul nr. 11.594/C/2005 al
Tribunalului Timiş.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstitutionalitate ca neîntemeiată. In acest sens face referire la
jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 27
februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 11.594/C/2005, Tribunalul Timiş a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitutionalitate a
dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Excepţia' a
fost ridicată de Costel Bălţoi cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei
sentinţe civile pronunţate de Judecătoria Timişoara.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate vin în
contradicţie cu prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 16, 20, 44 şi 136 din
Constituţie, deoarece se creează o discriminare între două categorii de liber
profesionişti, şi anume experţii, pe de-o parte, şi avocaţii, pe de altă parte.
Tribunalul Timişoara apreciază
că excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstitutionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. In acest sens arată că,
aparent, textul de lege criticat permite instanţei să intervină în contractul
încheiat între avocat şi clientul său şi să micşoreze sau să mărească onorariile
avocaţilor, deoarece, în realitate, contractul de asistenţă juridică dintre
avocat şi client este respectat de instanţă, iar clientul achită avocatului pe
care şi-l alege onorariul cuvenit, astfel cum a fost stabilit în contract.
Partea care cade în pretenţii însă nu poate fi obligată să plătească
adversarului din proces în întregime onorariul stabilit prin contractul de
asistenţă juridică, ci numai acela stabilit de instanţa judecătoreasca, în
raport cu complexitatea cauzei judiciare deduse judecăţii şi cu prestaţia
efectivă a avocatului ales, pe această cale asigurându-se egalitatea în faţa
legii a tuturor părţilor din proces.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile
de lege criticate nu contravin prevederilor art. 16 din Constituţie, deoarece
normele supuse controlului de constituţionalitate se aplică în mod egal tuturor
celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio
discriminare pe criterii arbitrare. De asemenea, arată că nu poate fi reţinută
nici critica potrivit căreia textul de lege criticat contravine prevederilor
art. 1 alin. (5), ale art. 44 şi 136 din Constituţie. In ceea ce priveşte
invocarea prevederilor art. 20 din Constituţie, arată că acestea nu au
incidenţă în cauza dedusă controlului.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstitutionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstitutionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstitutionalitate îl constituie
dispoziţiile art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cu următorul
cuprins: „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze
onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor
minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau
de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale
art. 1 alin. (5) referitoare la statul român, art. 16 referitoare la egalitatea
în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile
omului, art. 24 referitoare la dreptul la apărare, art. 44 referitoare la
dreptul de proprietate privată şi ale art. 136 referitoare la proprietate.
Examinând excepţia de neconstitutionalitate, Curtea
constată că, prin Decizia nr. 184 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 29 martie 2006, a statuat că dispoziţiile art. 274 din
Codul de procedură civilă nu sunt contrare prevederilor art. 24, 44 şi 136 din
Constituţie.
De asemenea, prin Decizia nr.
401 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005, Curtea
Constituţională a reţinut că prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul
stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit,
prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea
activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu,
convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea
potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca
acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care
este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este
consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al
cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.
In sensul celor arătate este şi jurisprudenta Curţii
Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluţionarea
pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi
onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în
măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute
în limita unui cuantum rezonabil.
Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei
anterioare îşi păstrează valabilitatea si în prezent, astfel încât aceasta se
impune a fi menţinută.
Faţă de invocarea dispoziţiilor art. 20 din
Constituţie, Curtea observă că autorul excepţiei de neconstitutionalitate nu a
indicat prevederile internaţionale considerate a fi încălcate de dispoziţiile
art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, astfel că nu poate fi reţinută
nici această critică de neconstitutionalitate.
In ceea ce priveşte critica potrivit căreia se creează
o discriminare între două categorii de liber profesionişti, şi anume experţii,
pe de-o parte, şi avocaţii, pe de altă parte, Curtea constată că nici aceasta
nu poate fi reţinută. Astfel, instanţa de contencios constituţional constată
că, potrivit art. 201 din Codul de procedură civilă, când pentru lămurirea unor
împrejurări de fapt instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor
specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau trei
experţi. Potrivit art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind
organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară,
organul îndreptăţit să dispună efectuarea expertizei tehnice judiciare numeşte
expertul sau, după caz, specialistul, fixează onorariul provizoriu şi avansul
pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul. Curtea observă că în
cazul experţilor organul care numeşte expertul este chiar instanţa de judecată,
care fixează şi onorariul provizoriu al expertului, iar în cazul muncii
prestate de avocat, cei care stabilesc onorariul acestuia sunt partea şi
avocatul respectiv, prin înţelegere. Astfel, Curtea reţine că situaţiile
respective sunt diferite, tratamentul diferit aplicat fiind justificat, iar
faptul că judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele
prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat
că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii ori munca
îndeplinită de avocat, nu contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată
de Costel Bălţoi în Dosarul nr. 11 .594/C/2005 al Tribunalului Timiş.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iunie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Maritiu