Decizia Nr.486 din 25.06.2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. b) şi ale art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, excepţie ridicată de Societatea Nitela Impex - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 32.287/215/2016 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 143D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că la dosarul cauzei partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise prin care arată că, în materia supusă controlului de constituţionalitate, există precedent constituţional şi, prin urmare, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, context în care arată că în materie există precedent constituţional şi nu au intervenit elemente noi care să conducă la schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 11 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 32.287/215/2016, Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. b) şi ale art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Nitela Impex - S.R.L. din Craiova într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe prin care s-a admis în parte plângerea contravenţională formulată împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii prevăzute de Legea nr. 12/1990.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, deoarece prevăd acelaşi tratament sancţionator în ceea ce priveşte măsura complementară a confiscării atât pentru contravenienţii care încalcă prevederile art. 1 lit. b) din Legea nr. 12/1990, cât şi pentru cei care încalcă prevederile art. 1 lit. e) din aceeaşi lege, în condiţiile în care primul text menţionat implică o provenienţă licită a bunurilor, iar al doilea text una ilicită. Astfel, se aplică acelaşi tratament juridic unor situaţii care prin natura lor sunt diferite, fără să existe vreo justificare raţională şi obiectivă, ceea ce este contrar principiului egalităţii. De asemenea, se consideră că este încălcat dreptul de proprietate privată, deoarece confiscarea totalului încasărilor obţinute din valorificarea mărfurilor conduce la o expropriere de fapt, fără o justă şi prealabilă despăgubire, în condiţiile în care mărfurile comercializate sunt dobândite în mod legal. Prin urmare, normele criticate nu respectă principiul proporţionalităţii, raportat la scopul sancţionator al legii şi la gradul de pericol social al faptei săvârşite, având în vedere împrejurările săvârşirii faptei în speţa de faţă. În acest context, este menţionată jurisprudenţa instanţelor europene cu privire la principiul proporţionalităţii.7. Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 lit. b) şi art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 18 februarie 2014. Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:– Art. 1 lit. b): „Următoarele fapte reprezintă activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni: [...]b)vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii judeţene sau prefecturi;";– Art. 3: „Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum şi sumele de bani şi bunurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei se confiscă." 12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (2) referitor la dreptul de proprietate privată şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 paragraful 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 5 paragraful 4 referitor la principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii din Tratatul privind Uniunea Europeană şi ale art. 5 din Protocolul (nr. 2) privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, protocol anexat Tratatului privind Uniunea Europeană şi Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia compară prevederile art. 1 lit. b) din Legea nr. 12/1990, potrivit cărora constituie contravenţie, dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât să fie considerată, potrivit legii penale, infracţiune, vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii judeţene sau prefecturi, cu cele ale art. 1 lit. e) din aceeaşi lege, în virtutea cărora efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii este, de asemenea, considerată de către legiuitor contravenţie. Faţă de această împrejurare, în opinia autoarei aceste fapte ar trebui sancţionate diferit, fără a fi aplicată măsura confiscării pentru situaţia prevăzută la art. 1 lit. b) din Legea nr. 12/1990, criticat în cauză, întrucât ar implica o provenienţă licită a bunurilor, în comparaţie cu situaţia cuprinsă la lit. e), care implică o provenienţă ilicită a bunurilor. 14. Or, pe lângă faptul că este atributul legiuitorului să sancţioneze anumite fapte antisociale în funcţie de gravitatea faptelor şi de valorile sociale ocrotite, se observă că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii prevăzute de Legea fundamentală. Prin urmare, o asemenea critică nu poate fi reţinută (a se vedea Decizia nr. 86 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 15 aprilie 2020, paragraful 20). 15. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. b) şi ale art. 3 din Legea nr. 12/1990 în raport cu prevederile art. 44 din Constituţie, în componenta privind interzicerea exproprierii fără o justă şi prealabilă despăgubire, Curtea reţine că acestea vizează o altă situaţie, distinctă de cea prevăzută de dispoziţiile criticate prin care se instituţie anumite sancţiuni contravenţionale, respectiv textul constituţional vizează exproprierea pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii. 16. Totodată, Curtea reţine că textul criticat a mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport de prevederile art. 44 în componenta privind posibilitatea confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii. Astfel, instanţa de contencios constituţional a constatat că măsura confiscării cu privire la mărfurile şi produsele care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea activităţilor comerciale ilicite prevăzute de art. 1 din Legea nr. 12/1990, precum şi a sumelor de bani şi a lucrurilor dobândite prin săvârşirea respectivelor contravenţii reprezintă o privare de proprietate impusă de necesitatea protejării populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. O atare atingere adusă dreptului de proprietate este permisă expres de dispoziţiile art. 44 alin. (9) din Constituţie, potrivit cărora: „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii". Soluţia legislativă criticată nu instituie o prezumţie de dobândire ilicită a bunurilor, deoarece presupune existenţa dovedirii caracterului ilicit al dobândirii, iar măsura confiscării beneficiilor şi încasărilor rezultate din vânzarea unor asemenea mărfuri apare ca o măsură accesorie aplicată în contextul dobândirii ilegale şi se impune tocmai pentru că acestea au servit la săvârşirea contravenţiei (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 429 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003). 17. Aplicarea şi executarea unor sancţiuni pecuniare, inclusiv măsura confiscării unor bunuri sau valori, cu toate că determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui sancţionat, nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind ocrotirea proprietăţii private, întrucât sunt consecinţa directă a unor încălcări ale legii (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 56 din 13 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999, Decizia nr. 67 din 18 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 19 iulie 2000, Decizia nr. 261 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 5 august 2003, precum şi Decizia nr. 472 din 4 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 17 ianuarie 2005). 18. Or, interdicţia confiscării averii dobândite licit şi prezumţia caracterului licit al dobândirii, reguli stabilite de alin. (8) al art. 44 din Constituţie, nu exclud posibilitatea confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii, potrivit alin. (9). Prin însăşi săvârşirea contravenţiei, autorul acesteia se situează în afara sferei licitului, cu consecinţa firească, prevăzută de art. 44 alin. (9) din Constituţie, a posibilităţii de a suferi rigorile legii, între care şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din fapta sa (Decizia nr. 154 din 17 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 11 aprilie 2005). Astfel, prin săvârşirea unei contravenţii se încalcă o normă legală care reglementează un anumit domeniu de activitate. Acest fapt constituie, eo ipso, o cauză de înlăturare a prezumţiei generale de dobândire licită a averii. O interpretare contrară ar duce la concluzia eronată că proprietatea ar trebui ocrotită în orice condiţii, inclusiv când legea este încălcată (Decizia nr. 154 din 17 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 11 aprilie 2005). 19. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia prin dispoziţiile de lege contestate s-ar încălca prevederile art. 1 referitoare la protecţia proprietăţii din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a observat că instanţa de la Strasbourg, deşi a recunoscut că o anumită măsură de confiscare a unor bunuri reprezintă o privare de proprietate, a reţinut că aceasta nu intră sub incidenţa celei de-a doua fraze din paragraful 1 al art. 1 din Primul Protocol, ci ţine de paragraful 2, care reglementează folosinţa bunurilor în conformitate cu interesul general. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că, în speţă, confiscarea efectuată a avut drept scop prevenirea folosirii bunurilor confiscate de către reclamant pentru săvârşirea altor infracţiuni (Hotărârea din 22 februarie 1994, pronunţată în Cauza Raimondo împotriva Italiei). 20. Referitor la dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în capitolul II - Drepturile şi libertăţile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale - din Constituţie (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020). Prin urmare nu se poate proceda la un examen de proporţionalitate în sensul art. 53 din Constituţie. 21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Nitela Impex - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 32.287/215/2016 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 1 lit. b) şi ale art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu