DECIZIE Nr.
484 din 29 mai 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 337 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 432 din 28 iunie 2007
Ion Predescu -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu -
judecător
Tudorel Toader -
judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Irina Loredana Gulie -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 337 din Codul de procedură penală,
excepţie invocată de Agafia Ţicală în Dosarul nr. 702/336/2006 al Judecătoriei
Vişeu de Sus.
La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare
este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului
Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, invocând în acest sens
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 7 decembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 702/336/2006, Judecătoria Vişeu de Sus a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de
Agafia Ţicală într-o cauză penală privind trimiterea în judecată a inculpatului
Ileana Andreica pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 32 alin. (3)
din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi
administrarea fondului forestier naţional şi de art. 98 alin. 3 din Legea nr. 26/1996 privind Codul silvic.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, în cauzele în care acţiunea penală se pune în mişcare
din oficiu, partea civilă nu are posibilitatea ca prin intermediul instanţei,
şi nu al procurorului, să ceară extinderea învinuirii şi astfel să se pună în
mişcare acţiunea penală faţă de alte persoane. Se mai arată că, din moment ce
procurorul, în cursul judecăţii, declară că nu pune în mişcare acţiunea penală,
sesizarea de către instanţă a organului de urmărire penală competent ar însemna
trimiterea cauzei aceluiaşi parchet care şi-a exprimat anterior punctul de
vedere referitor la cauză. Totodată, în susţinerea acestei excepţii se invocă
şi considerentele care au stat la baza deciziilor Curţii Constituţionale nr. 100 din 9 martie 2004
şi nr. 482 din 9 noiembrie 2004.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul
criticat nu interzice accesul liber la justiţie, nu împiedică soluţionarea
cauzei în mod imparţial şi nu impietează cu nimic asupra drepturilor şi
garanţiilor procesuale ale părţilor, aplicându-se în mod egal tuturor celor
aflaţi în situaţii identice.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 337 din Codul de procedură penală, care au
următorul cuprins: „In cursul judecăţii, când se descoperă date cu privire
la participarea şi a unei alte persoane la săvârşirea faptei prevăzute de legea
penală pusă în sarcina inculpatului sau date cu privire la săvârşirea unei
fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu
fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu
privire la acea persoană.
Dispoziţiile art. 336 se aplică în mod
corespunzător."
Autorul excepţiei susţine că
textul legal criticat încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin.
(1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la
justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la
apărare, ale art. 49 (devenit, după revizuirea şi republicarea Constituţiei, art.
53) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi
ale art. 123 (devenit art. 124) privind înfăptuirea justiţiei. De asemenea
sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
Prevederile art. 337 din Codul de procedură penală au
mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, sub aspectele avute în
vedere de autorul excepţiei. Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 257 din 17
iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 653 din 20 iulie 2004, Curtea a statuat
că „procedura extinderii procesului penal cu privire la alte persoane,
reglementată de normele criticate, este aplicabilă doar în cazul în care
procesul penal este pornit din oficiu, prin rechizitoriu, de către procuror (în
cazul pornirii procesului penal la plângerea prealabilă a persoanei vătămate,
aceasta având posibilitatea chemării în judecată, în limitele prevăzute la art.
279 din Codul de procedură penală, a persoanei vinovate). Această procedură
este în concordanţă cu prevederile art. 131 alin. (1) din Constituţie,
republicată, referitoare la rolul Ministerului Public, potrivit cărora, «In
activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale
societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile
cetăţenilor». Corespunzător acestor atribuţii constituţionale, Ministerul
Public este singurul îndreptăţit să ceară extinderea procesului penal, aşa cum
este singurul care întocmeşte actul de acuzare, în cazurile în care procesul
penal este pornit din oficiu. Această simetrie juridică respectă accesul liber
la justiţie, contrar susţinerilor autoarei excepţiei, deoarece împotriva
măsurilor şi actelor efectuate de procuror se poate formula plângere în
justiţie potrivit art. 2781 din Codul de procedură penală, respectându-se astfel dreptul de
acces liber la justiţie al oricărei persoane.
Curtea mai reţine că prevederile criticate nu încalcă
dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din
Constituţie, republicată, şi nici dreptul la apărare, reglementat de
prevederile constituţionale ale art. 24. Astfel, în cazul în care instanţa de judecată
găseşte întemeiată cererea de extindere a procesului penal şi procedează
conform dispoziţiilor art. 336 din Codul de procedură penală [...], partea
nemulţumită poate exercita împotriva acestor hotărâri judecătoreşti căile de
atac prevăzute de Codul de
procedură penală, putându-se prevala de toate garanţiile procesuale care
condiţionează un proces echitabil.
Curtea mai constată că dispoziţiile art. 337 din Codul
de procedură penală nu contravin prevederilor art. 124 alin. (1) din Legea
fundamentală, întrucât înfăptuirea justiţiei în numele legii are semnificaţia,
în speţă, a judecării cauzei penale în limitele actului de sesizare, persoana
nemulţumită de soluţiile adoptate de organele judiciare având la dispoziţie
suficiente modalităţi de contestare a acestora, folosind căile de atac.
De altfel, dispoziţiile art. 337 din Codul de procedură
penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea
Constituţională stabilind, în repetate rânduri, că aceste dispoziţii sunt
conforme prevederilor Legii fundamentale (Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2001,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 26 martie 2001, Decizia nr. 256 din 20 septembrie 2001,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 27 decembrie 2001, Decizia nr. 307 din 15 noiembrie
2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 8 februarie 2002, Decizia
nr. 336 din 29 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 29 din 17
ianuarie 2002, Decizia nr. 195 din 27 iunie 2002, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 5 august 2002, Decizia nr. 221 din 11 iulie 2002, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 4 octombrie
2002)".
Mai mult, prin Decizia nr. 530 din 27 iunie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 664 din 2 august 2006, Curtea a reţinut, în
esenţă, că în situaţia în care procurorul nu formulează o cerere de extindere a
procesului penal partea interesată poate sesiza organele de urmărire penală, în
temeiul art. 221 (Modurile de sesizare), respectiv art. 279 (Organele cărora li
se adresează plângerea) din Codul de procedură penală. Se asigură astfel
accesul liber la justiţie şi, în mod corespunzător, toate garanţiile ce
caracterizează un proces echitabil, inclusiv sub aspectul asigurării dreptului
la apărare şi al îndeplinirii exigenţelor privind înfăptuirea justiţiei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 337 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de
Agafia Ţicală în Dosarul nr. 702/336/2006 al Judecătoriei Vişeu de Sus.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 mai 2007.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie