DECIZIE   Nr. 48 din 27 ianuarie 2005

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 300^1 alin. 1 si 3 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 163 din 23 februarie 2005

    Ioan Vida               - presedinte
    Nicolae Cochinescu      - judecator
    Aspazia Cojocaru        - judecator
    Constantin Doldur       - judecator
    Acsinte Gaspar          - judecator
    Kozsokar Gabor          - judecator
    Petre Ninosu            - judecator
    Ion Predescu            - judecator
    Serban Viorel Stanoiu   - judecator
    Nicoleta Grigorescu     - procuror
    Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 300^1 alin. 1 si 3 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Vasile Eugen Negrea in Dosarul nr. 4.977/2004 al Tribunalului Mures.
    La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare a fost legal indeplinita.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca neintemeiata, deoarece dispozitiile legale criticate au mai fost supuse controlului de contencios constitutional, ocazie cu care, prin Decizia nr. 208 din 4 mai 2004, Curtea a constatat ca acestea nu aduc atingere prevederilor fundamentale invocate. Intrucat nu au intervenit elemente noi care sa determine schimbarea acestei jurisprudente, considerentele deciziei mai sus amintite isi mentin valabilitatea si in prezenta cauza.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 27 septembrie 2004, pronuntata in Dosarul nr. 4.977/2004, Tribunalul Mures a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 300^1 alin. 1 si 3 din Codul de procedura penala.
    Exceptia a fost ridicata de inculpatul Vasile Eugen Negrea, prin aparatorul ales, in dosarul cu numarul de mai sus, avand drept obiect solutionarea unei cauze penale.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca textul legal criticat ii incalca dreptul la aparare si contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 23 alin. (6), deoarece instanta s-ar afla in imposibilitate de a verifica legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive dupa inregistrarea dosarului, intrucat o atare verificare a fost efectuata de instanta superioara in calea de atac a recursului formulat impotriva hotararii prin care s-a dispus prelungirea masurii arestarii preventive in faza de urmarire penala, hotarare care isi produce efectele, in cazul de fata, pana la data sesizarii instantei de fond.
    De asemenea, pentru a constata existenta sau inexistenta temeiurilor care au determinat arestarea preventiva ar fi necesar ca textul legal criticat sa faca trimitere nu numai la dispozitiile art. 148 si 143 din Codul de procedura penala, ci si la art. 136 din acelasi cod, care reglementeaza criteriile de alegere a uneia sau a alteia dintre masurile preventive, dar si scopul acestor masuri. In caz contrar, textul legal criticat se constituie intr-o forma de reglementare fara fond.
    Tribunalul Mures opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, deoarece, chiar daca respectarea principiului legalitatii de catre instanta care a dispus prelungirea duratei masurii arestarii preventive a fost verificata de catre instanta superioara in cadrul recursului, in conditiile in care in actualul stadiu al procesului penal s-ar sesiza incalcari ale unor dispozitii legale ce nu au fost observate nici chiar cu ocazia controlului judiciar, instanta ar fi datoare sa le invoce sau sa le puna in discutie daca sunt invocate de catre parti si sa se pronunte asupra lor. Invocarea principiului autoritatii lucrului judecat nu poate fi facuta in acest context, deoarece ar contraveni acestui principiu al legalitatii, care este mai presus chiar si de dispozitiile instantei de control judiciar, si, evident, ar aduce atingere, nemijlocit, dreptului la aparare al inculpatului si dreptului sau la garantarea libertatii persoanei. De asemenea, autoritatea de lucru judecat vizeaza hotarari definitive date asupra fondului pricinii, iar nu asupra hotararilor luate in procedurile judiciare, cum sunt cele referitoare la masura arestarii preventive, in acest caz nefiind aplicata regula non bis in idem.
    In plus, este de observat ca, potrivit textului criticat, examinarea temeiurilor arestarii preventive - a subzistentei lor sau nu - poate fi facuta si de catre instanta de judecata din oficiu si nu numai la cererea partilor.
    Referitor la alin. 3 al art. 300^1 din Codul de procedura penala, instanta de judecata arata ca art. 136 - 142 din sectiunea I din Codul de procedura penala stabilesc cadrul general in care se poate dispune privarea de libertate sau ingradirea libertatii de miscare a unei persoane. In acest context, instanta de judecata este datoare sa verifice toate temeiurile care au stat la baza luarii masurii arestarii preventive a inculpatului, dar si sa verifice daca aceasta masura a fost luata si in considerarea persoanei inculpatului, adica tinand seama nu numai de scopul masurii si de gradul de pericol social al infractiunii, ci si de persoana inculpatului, de sanatatea, varsta, antecedentele lui si de alte situatii de acest gen. Aprecierea acestor criterii este esentiala si obligatorie pentru instanta, cu atat mai mult cu cat acest text de lege nu poate fi interpretat decat in lumina art. 23 alin. (6) din Constitutie si a art. 5 pct. 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. O masura preventiva, indiferent de categoria din care face parte, se ia fata de o persoana al carei drept este si acela de a fi judecata in stare de libertate, arestarea sa fiind doar o exceptie de la principiul libertatii persoanei.
    De altfel, textul legal criticat nu trimite expres si limitativ la dispozitiile art. 148 din Codul de procedura penala, ci vorbeste de temeiurile care au determinat privarea de libertate, temeiuri ce trebuie intelese si prin prisma prevederilor art. 136 alin. 1 si alineatul ultim din acelasi cod. Aceste din urma dispozitii sunt de aplicabilitate generala tuturor categoriilor de masuri preventive pe toata durata lor.
    Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Guvernul arata ca prevederile constitutionale ale art. 23 alin. (6) stabilesc obligatia instantei ca, urmare a verificarilor efectuate, sa dispuna punerea in libertate a inculpatului daca motivele arestarii preventive au disparut. Faptul ca acestea nu se refera in mod expres si la mentinerea arestarii preventive nu inseamna ca legiuitorul nu a avut in vedere aceasta institutie, in cazul in care motivele care au determinat luarea masurii se mentin, asa incat nu se poate sustine ca dispozitiile constitutionale invocate constituie temei doar pentru punerea in libertate a inculpatului, nu si pentru mentinerea privarii de libertate.
    Autoritatea de lucru judecat se refera la hotararile definitive care rezolva fondul pricinii, iar nu la hotararile pronuntate in procedurile referitoare la masura arestarii preventive.
    Referitor la incalcarea art. 24 alin. (1) din Constitutie, care reglementeaza garantarea dreptului la aparare, Guvernul arata ca dispozitiile art. 300^1 alin. 1 din Codul de procedura penala, care instituie obligativitatea instantei de a verifica legalitatea si temeinicia arestarii preventive, ofera persoanei arestate, fara nici o ingradire, posibilitatea de a-si exercita dreptul la aparare, drept care este garantat deopotriva si de prevederile art. 171 din Codul de procedura penala.
    In ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedura penala, Guvernul apreciaza ca si aceasta este neintemeiata, deoarece nu poate fi admisa sustinerea autorului ca instanta nu poate constata subzistenta temeiurilor care au determinat luarea masurii arestarii preventive si nici existenta unor temeiuri care sa justifice privarea de libertate in continuare a inculpatului, avand in vedere ca textul legal criticat nu trimite si la art. 136 din Codul de procedura penala si ca, in felul acesta, inculpatul nu-si poate face apararea.
    Prevederile art. 136 din Codul de procedura penala sunt de aplicabilitate generala. Asadar, de fiecare data cand se discuta o cerere cu privire la vreo masura preventiva nu este necesar ca acestea sa fie mentionate in toate textele privind arestarea preventiva.
    Avocatul Poporului considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, deoarece dispozitiile legale criticate nu incalca libertatea individuala. Dimpotriva, art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedura penala prevede obligatia instantei de a verifica din oficiu, la primirea dosarului, legalitatea si temeinicia arestarii preventive, aceasta masura fiind mentinuta numai in cazul in care instanta constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care o justifica.
    Totodata, obligatia instantei de a verifica in cursul judecatii, periodic, dar nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive, potrivit art. 300^2 si art. 160^b din Codul de procedura penala, reprezinta suficiente garantii legale ale respectarii libertatii individuale.
    In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate prin prisma art. 24 alin. (1) din Legea fundamentala, Avocatul Poporului apreciaza ca este neintemeiata, deoarece, coroborat cu art. 300^1 alin. 4, art. 6 alin. 4 si art. 173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedura penala, textul legal supus controlului acorda partilor toate garantiile procesuale, inclusiv dreptul de a fi asistate de un avocat in tot cursul procesului penal.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 300^1 alin. 1 si 3 din Codul de procedura penala, care au urmatorul continut: "Dupa inregistrarea dosarului la instanta, in cauzele in care inculpatul este trimis in judecata in stare de arest, instanta este datoare sa verifice din oficiu, in camera de consiliu, legalitatea si temeinicia arestarii preventive, inainte de expirarea duratei arestarii preventive. [...]
    Cand instanta constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanta mentine, prin incheiere motivata, arestarea preventiva. Dispozitiile art. 159 alin. 3, 4, 5, 7 si 11 se aplica in mod corespunzator."
    Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca prin dispozitiile legale criticate sunt incalcate dispozitiile constitutionale ale art. 23 alin. (6), referitoare la verificarea periodica a legalitatii si temeiniciei arestarii preventive in faza de judecata, si ale art. 24 alin. (1), referitoare la garantarea dreptului la aparare.
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca asupra dispozitiilor art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedura penala s-a mai pronuntat, statuand ca acestea sunt constitutionale. Astfel, prin Decizia nr. 208 din 4 mai 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 485 din 31 mai 2004, pronuntandu-se in legatura cu critica potrivit careia prevederile legale criticate incalca dispozitiile constitutionale ale art. 23 alin. (6), referitoare la verificarea periodica a legalitatii si temeiniciei arestarii preventive in faza de judecata, Curtea a constatat ca situatiile in care este obligatorie punerea in libertate a inculpatului sunt urmatoarele: daca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat, respectiv daca instanta constata ca nu exista temeiuri noi care sa justifice mentinerea privarii de libertate. Or, simetric si ca o consecinta logica a acestor prevederi constitutionale, preluate, de altfel, in art. 300^1 alin. 2 din Codul de procedura penala, nu se poate sustine ca, potrivit art. 300^1 alin. 3 din acelasi cod, instanta de fond nu are posibilitatea legala de a mentine masura arestarii preventive a inculpatului, deoarece este tinuta de incheierea instantei superioare, pronuntata in calea de atac a recursului formulat impotriva hotararii prin care s-a dispus prelungirea masurii arestarii preventive in faza de urmarire penala.
    Se constata asadar ca prevederile criticate nu numai ca nu infrang dispozitiile constitutionale ale art. 23 alin. (6), ci constituie o aplicare a acestora, asa incat nu poate fi retinuta critica autorului exceptiei de neconstitutionalitate in sensul ca ar exista o contradictie intre cele doua categorii de norme.
    Cele statuate prin decizia mentionata isi mentin valabilitatea si in prezenta cauza, intrucat nu au intervenit elemente noi care sa justifice schimbarea acestei jurisprudente.
    De asemenea, nu poate fi primita critica autorului exceptiei referitoare la lipsa garantarii dreptului la aparare, deoarece textul legal criticat nu instituie nici un fel de norme referitoare la ingradirea acestui drept. De altfel, ca o garantie suplimentara a efectivitatii dreptului la aparare in cauzele penale, pe langa dreptul partii interesate de a fi asistata de un avocat ales sau numit din oficiu si obligativitatea organelor judiciare de a le aduce la cunostinta acest drept - de care invinuitul ori inculpatul se poate prevala sau nu -, legiuitorul a instituit prin art. 171 alin. 2 si 3 din Codul de procedura penala obligativitatea asistentei juridice obligatorii, in functie de situatia deosebita in care s-ar putea afla invinuitul sau inculpatul ori in functie de pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita. Prin urmare, data fiind situatia exceptionala in care se afla inculpatul arestat, dupa inregistrarea dosarului la instanta, aceasta este datoare sa procedeze la verificarea legalitatii si temeiniciei arestarii preventive, aplicand dispozitiile referitoare la garantarea dreptului la aparare. Sub acest aspect nu se poate sustine ca se incalca dreptul la aparare, deoarece textul nu face trimitere si la art. 136 din Codul de procedura penala, care reglementeaza criteriile de alegere a uneia sau a alteia dintre masurile preventive si scopul acestor masuri. Art. 136 se constituie intr-o norma cu aplicabilitate generala pentru toate situatiile in care se dispune cu privire la luarea, revocarea, inlocuirea ori incetarea vreunei masuri preventive.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 300^1 alin. 1 si 3 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Vasile Eugen Negrea in Dosarul nr. 4.977/2004 al Tribunalului Mures.
    Definitiva si general obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 27 ianuarie 2005.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
              prof. univ. dr. IOAN VIDA

                              Magistrat asistent,
                              Afrodita Laura Tutunaru