DECIZIE Nr.
474 din 8 iunie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 3 si 4 din Codul penal si
ale art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 601 din 12 iulie 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu -
judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din
Codul penal şi ale art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, excepţie ridicată de Sorin Muller în Dosarul nr. 890/P/2005 al
Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul
reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a
excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în
materie şi apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor
constituţionale invocate în motivarea excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 23 ianuarie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 890/P/2005, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal şi ale art. 266 pct. 1 din Legea nr.
31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Sorin Muller
în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se invocă prevederile constituţionale cuprinse în art. 11 privind
dreptul internaţional şi dreptul intern, în art. 20 referitoare la tratatele
internaţionale privind drepturile omului, în art. 45 privind libertatea
economică şi în art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la libertatea
comerţului. Se invocă, de asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
privind interzicerea privării de libertate pentru datorii. Se susţine, în
esenţă, că textele de lege criticate sunt neconstituţionale deoarece
„nesocotesc libertatea comerţului, libertatea contractuală şi, în acelaşi timp,
statuează o sancţiune penală în condiţiile în care eroarea contractuală sau
neîndeplinirea unei obligaţii contractuale nu pot fi sancţionate decât prin
aplicarea de sancţiuni civile".
Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate nu încalcă
dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare,
punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Din actul de sesizare a Curţii Constituţionale rezultă
că excepţia de neconstituţionalitate ar privi dispoziţiile art. 215 alin. 3 şi
4 din Codul penal şi ale art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990. In realitate,
astfel cum rezultă din dosarului instanţei de judecată, obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul
penal şi ale art. 266 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale (devenit art. 272 pct. 3 în urma republicării legii în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004), prevederi care au următorul
cuprins:
- Art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal: „Inducerea
sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării
unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu
ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează
cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo
arătate.
Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit
sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau
acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în
totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea
termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o
pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. 2.";
- Art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990: „Se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani fondatorul,
administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al
societăţii, care: [...] 3. se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o
persoană interpusă, de la societatea pe care o administrează, de la o societate
controlată de aceasta ori de la o societate care controlează societatea pe care
el o administrează sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo
garanţie pentru datorii proprii;".
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale
ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20
referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 45
privind libertatea economică şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la
libertatea comerţului. Se invocă, de asemenea, încălcarea art. 1 din Protocolul
nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, privind interzicerea privării de libertate pentru
datorii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că asupra constituţionalităţii
dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal, sub aspectul aceloraşi
critici de neconstituţionalitate ca şi în prezenta cauză, s-a mai pronunţat
prin Decizia nr. 173 din 4 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 624
din 21 decembrie 1999, şi, mai recent, prin Decizia nr. 215 din 14 aprilie
2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iunie 2005, în sensul respingerii acesteia. Cu acel prilej Curtea a reţinut că atât alin. 3, cât şi
alin. 4 ale art. 215 din Codul penal incriminează înşelăciunea ca o gravă faptă
antisocială contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii
participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil
în cadrul acestora. De altfel, în toate sistemele de drept înşelăciunea ori
escrocheria este o faptă incriminată si sever sancţionată.
Cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale
ale art. 45 referitoare la Libertatea economică şi ale art. 135 alin. (2) lit.
a) referitoare la asigurarea de către statul român a libertăţii comerţului, s-a
reţinut că, aşa cum rezultă chiar din conţinutul textului criticat, elementul
material al infracţiunii de înşelăciune are drept premisă o acţiune şi,
respectiv, o omisiune care induce cocontractantul într-o eroare determinantă la
încheierea ori executarea actului. Dacă eroarea nu ar fi existat, contractul nu
s-ar fi încheiat sau executat în condiţiile respective. Prin urmare, nu poate
fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii
contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor constituţionale menţionate,
precum şi a celor ale art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitoare la
interzicerea privării de libertate pentru datorii, este nepertinentă.
Cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin
valabilitatea, întrucât în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi, care
să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii.
In ceea ce priveşte critica art. 272 pct. 3 din Legea
nr. 31/1990, Curtea constată că acesta nu conţine nici o dispoziţie de natură
să aducă atingere liberului acces al persoanelor la o activitate economică.
Altfel, potrivit dispoziţiilor art. 45 din Constituţie, atât accesul liber al
persoanei la o activitate economică, cât şi exercitarea acestuia se desfăşoară
„în condiţiile legii". De asemenea, nu se poate reţine nici încălcarea
prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, întrucât stabilirea
unei fapte ce constituie infracţiune reprezintă o opţiune legitimă a
legiuitorului, care dă expresie preocupării statului pentru a asigura
libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale. Drept urmare, limitarea
posibilităţii administratorului societăţii de a se împrumuta, sub orice formă,
de la societatea pe care o administrează are ca scop atât protejarea
patrimoniului societăţii comerciale, cât şi a celorlalte societăţi comerciale
cu care aceasta intră în raporturi comerciale.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 215 alin. 3 şi 4 din Codul penal şi ale art. 272 pct. 3 din
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Sorin
Muller în Dosarul nr. 890/P/2005 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iunie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu