Decizia Nr.473 din 23.09.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 877 din 03 decembrie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Afrodita Laura Tutunaru	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de George Trifan în Dosarul nr. 1.289/121/2014 al Tribunalului Galaţi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 367D/2014.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 401D/2014, nr. 409D/2014, nr. 456D/2014, nr. 514D/2014, nr. 622D/2014, nr. 623D/2014 şi nr. 650D/2014, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Costică Moldoveanu, Bogdan Petruş, Liviu Todică, Claudiu Spiridon Matache, Constantin Niciu, Cătălin Răducanu şi Ion Huzui în dosarele nr. 778/196/2014, nr. 1997/196/2014, nr. 1.033/120/2014, nr. 815/121/2014, nr. 1.905/97/2014, nr. 2011/196/2014 şi nr. 1.168/120/2014 ale Tribunalului Brăila - Secţia penală, Judecătoriei Brăila - Secţia penală, Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală, Tribunalului Galaţi - Secţia penală, Tribunalului Hunedoara - Secţia penală, Judecătoriei Brăila - Secţia penală şi, respectiv, Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală.4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.6. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.7. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 401D/2014, nr. 409D/2014, nr. 456D/2014, nr. 514D/2014, nr. 622D/2014, nr. 623D/2014 şi nr. 650D/2014 la Dosarul nr. 367D/2014, care a fost primul înregistrat.8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:9. Prin Sentinţa penală nr. 339 din 9 aprilie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 1.289/121/2014 şi Sentinţa penală nr. 286/F din 28 martie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 815/121/2014 Tribunalul Galaţi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de George Trifan şi Claudiu Spiridon Matache cu ocazia soluţionării unei cereri de aplicare a legii penale mai favorabile.10. Prin Încheierea din 25 aprilie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 778/196/2014 Tribunalul Brăila - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Costică Moldoveanu cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare.11. Prin Încheierea din 20 februarie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 1.997/196/2014 şi Încheierea din 10 martie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 2.011/196/2014 Judecătoria Brăila - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Bogdan Petruş şi Cătălin Răducanu cu ocazia soluţionării unei contestaţii la executare şi a unei cereri de aplicare a legii penale mai favorabile.12. Prin Încheierea din 24 aprilie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 1.033/120/2014 Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Liviu Todică cu ocazia soluţionării unei cereri de aplicare a legii penale mai favorabile.13. Prin Sentinţa penală nr. 258/2014 din 24 aprilie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 1.905/97/2014 Tribunalul Hunedoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Constantin Niciu cu ocazia soluţionării unei cereri de aplicare a legii penale mai favorabile.14. Prin Încheierea din 18 aprilie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 1.168/120/2014 Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Ion Huzui cu ocazia soluţionării unei cereri de aplicare a legii penale mai favorabile.15. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece apare injust şi discriminatoriu ca acela care execută o pedeapsă mai redusă decât maximul special al legii noi să nu poată beneficia de legea mai blândă. Totodată, este îngrădit accesul la justiţie al condamnaţilor care au primit pedepse sub maximul special prevăzut de noul Cod penal, întrucât nu a mai fost preluată prevederea anterioară referitoare la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile. Se mai arată că legea nouă care cuprinde dispoziţiile contestate retroactivează aplicându-se unor raporturi penale stabilite anterior şi ale căror efecte s-au realizat înainte de intrarea sa în vigoare. Astfel, legea nouă trebuia să respecte suveranitatea legii anterioare şi să nu intervină asupra efectelor raportului penal deja stabilit.16. Tribunalul Galaţi - Secţia penală, în Dosarul nr. 367D/2014, şi Judecătoria Brăila - Secţia penală, în dosarele nr. 409D/2014 şi nr. 623D/2014 nu şi-au exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Tribunalul Brăila - Secţia penală, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală, Tribunalul Galaţi - Secţia penală, în Dosarul nr. 815/121/2014 şi Tribunalul Hunedoara - Secţia penală au opinat că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.18. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu următorul conţinut: „Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.“22. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, precum şi dispoziţiile art. 7 referitor la Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, Deciziei nr. 385 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 31 iulie 2014, şi Deciziei nr. 437 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 4 august 2014, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 16 şi nici prevederilor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.24. Cu acele ocazii, Curtea a observat că autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică încălcarea principiului retroactivităţii legii penale mai favorabile, identificând simultan, ca lege penală mai favorabilă, atât dispoziţiile Codului penal, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, cât şi dispoziţiile art. 15 alin. 1 din Codul penal din 1969.25. Curtea a reţinut existenţa anumitor deosebiri între principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile în cazul când legea nouă intervine înainte de judecarea definitivă a cauzei şi aplicarea aceluiaşi principiu în situaţia în care legea nouă intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă.26. Astfel, Curtea a observat că în cazul unei succesiuni de legi, în cursul procesului penal, anterior rămânerii definitivă a hotărârii, instanţa trebuie să opereze, în concret, o stabilire a sancţiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre aceste legi şi să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabile, luând în considerare şi analizând faptele şi situaţia particulară a fiecărui caz în parte (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 101 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 22 mai 2013). Referitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înţeles să repună în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancţiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancţiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă (a se vedea Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014).27. De asemenea, Curtea a observat existenţa anumitor diferenţe şi în ceea ce priveşte aplicarea retroactivă a legii noi, ce intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Spre deosebire de situaţiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi, în cazul pedepselor definitiv aplicate, este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi şi la cauzele legale de modificare a acestor limite. Astfel, Curtea a reţinut că legea nouă poate să prevadă o pedeapsă mai uşoară, dar sancţiunea aplicată fie să depăşească maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fie să nu depăşească acest maxim. Dacă în primul caz se ajunge la executarea unui cuantum al sancţiunii care nu are corespondent în legea penală în vigoare, acest raţionament nu mai subzistă în cea de-a doua ipoteză.28. Curtea a apreciat că în cea de-a doua ipoteză este vorba despre punerea în balanţă a dreptului unei persoane condamnate la aplicarea legii penale mai favorabile şi alte drepturi sau valori constituţionale care pot contracara parţial sau complet acest drept, precum principiul securităţii raporturilor juridice şi principiul autorităţii de lucru judecat. Astfel, legiuitorul, având sarcina de a echilibra intensitatea încălcării drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate şi valorile care justifică această încălcare, a eliminat aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile din Codul penal.29. Având în vedere cele statuate în jurisprudenţa proprie, dar şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitor la principiul autorităţii de lucru judecat, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive la acele cazuri în care sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie.30. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din perspectiva principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, Curtea a observat că instanţa europeană a statuat că art. 7 paragraful 1 din Convenţie garantează nu numai principiul neretroactivităţii legii penale mai severe, ci şi principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile. Acest principiu este încorporat în regula potrivit căreia, în cazul în care există diferenţe între legea penală în vigoare la momentul comiterii infracţiunii şi legile penale ulterioare adoptate înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, instanţele trebuie să aplice legea ale cărei prevederi sunt cele mai favorabile inculpatului (Hotărârea din 17 septembrie 2009 pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei nr. 2, paragraful 109). Aşa fiind, instanţa de contencios constituţional a concluzionat în sensul că, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa europeană are în vedere situaţia în care ulterior comiterii unei infracţiuni, dar înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, o nouă lege prevede impunerea unei pedepse mai blânde, în acest caz autorul infracţiunii trebuind să beneficieze de legea penală mai favorabilă. Astfel, în vreme ce o lege dezincriminatoare ulterioară se aplică autorilor faptelor până la momentul executării complete a pedepselor, o lege penală nouă, care reduce sau atenuează pedepsele aplicabile, li se aplică autorilor actelor până în momentul în care condamnarea lor dobândeşte autoritatea de lucru judecat.31. Având în vedere cele reţinute, Curtea a constatat că dispoziţiile criticate nu contravin principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile prevăzut de art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.32. Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, Curtea a observat că autorii excepţiei deduc neconstituţionalitatea textului de lege criticat dintr-un pretins tratament discriminatoriu aplicat persoanelor condamnate definitiv, determinat de renunţarea la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive.33. Analizând această critică, în Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, precitată, Curtea a apreciat că analiza situaţiei ce face obiectul prezentelor dosare porneşte de la ipoteza că ambele categorii de persoane între care se realizează comparaţia de către autorii excepţiei sunt persoane condamnate definitiv, ceea ce ar determina calificarea situaţiei acestora ca fiind identică. Curtea a constatat însă că diferenţa rezidă în aceea că în cazul primei categorii sancţiunile aplicate depăşesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-şi corespondent în noua legislaţie, situându-ne astfel în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât şi de art. 6 din Codul penal, pe când în cazul celei de-a doua categorii, în care se găsesc şi autorii excepţiei, sancţiunile aplicate acestora nu depăşesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată însă în Codul penal.34. Curtea a observat că analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, astfel încât aplicarea noii reglementări doar persoanelor a căror sancţiune aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă nu poate duce la o înfrângere a principiului egalităţii.35. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare între persoanele care au săvârşit faptele sub imperiul legii vechi şi au fost condamnate sub imperiul acestei legi şi cele care, săvârşind faptele în aceleaşi condiţii, nu au fost condamnate, urmând a li se aplica noile dispoziţii, Curtea a constatat că aceste persoane nu se regăsesc în situaţii identice (unele persoane au fost condamnate definitiv, altele nu au fost condamnate definitiv), astfel că tratamentul juridic diferenţiat este justificat şi nu se poate vorbi despre existenţa unei discriminări.36. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.37. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia se rezumă la a reda textul din Constituţie, fără a arăta, în mod concret, în ce constă contrarietatea dintre aceste prevederi constituţionale şi textul de lege criticat, astfel încât critica de neconstituţionalitate nu poate fi reţinută. Curtea Constituţională nu se poate substitui autorilor excepţiei în formularea unor critici de neconstituţionalitate, cu atât mai mult cu cât prevederile constituţionale invocate nu susţin prin ele însele neconstituţionalitatea textelor de lege criticate.38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de George Trifan şi Claudiu Spiridon Matache în dosarele nr. 1.289/121/2014 şi nr. 815/121/2014 ale Tribunalului Galaţi - Secţia penală, de Costică Moldoveanu în Dosarul nr. 778/196/2014 al Tribunalului Brăila - Secţia penală, de Bogdan Petruş şi Cătălin Răducanu în dosarele nr. 1.997/196/2014 şi nr. 2.011/196/2014 ale Judecătoriei Brăila - Secţia penală, de Liviu Todică în Dosarul nr. 1.033/120/2014 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală, de Constantin Niciu în Dosarul nr. 1.905/97/2014 al Tribunalul Hunedoara - Secţia penală şi de Ion Huzui în Dosarul nr. 1.168/120/2014 al Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Galaţi - Secţia penală, Tribunalului Brăila - Secţia penală, Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală, Tribunalului Hunedoara - Secţia penală şi Judecătoriei Brăila - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 23 septembrie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru