Decizia Nr.469 din 25.06.2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Marius Viorel Ciobanu în Dosarul nr. 4.454/317/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.013D/2018.2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate şi menţinerea jurisprudenţei instanţei de control constituţional în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.454/317/2017, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Marius Viorel Ciobanu cu ocazia soluţionării apelului declarat de acesta împotriva Sentinţei penale nr. 128 din 22 februarie 2018, pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbuneşti în Dosarul nr. 4.454/317/2017.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, în situaţia persoanelor care se regăsesc în ipoteza pluralităţii intermediare de infracţiuni, dar care anterior au fost condamnate la închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, potrivit art. 81 din Codul penal anterior, pentru care legea penală mai favorabilă este Codul penal actual, normele criticate instituie un tratament sancţionatoriu distinct, mult mai sever, disproporţionat şi discriminatoriu, care impune executarea cumulată a pedepselor, în întregime şi fără posibilitatea unei noi suspendări sub supraveghere a pedepsei aplicate sub incidenţa art. 81 din Codul penal anterior. Apreciază că, astfel, se creează o diferenţiere injustă în raport cu persoanele cărora li se aplică regimul sancţionator al pluralităţii intermediare, conform art. 44 din Codul penal în vigoare, şi care, sub incidenţa Codului penal anterior, au fost condamnate la închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere, iar nu cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Totodată, susţine că, prin dispoziţiile criticate, s-a instituit o ipoteză de ultraactivitate a legii penale vechi, care îl privează de beneficiul dispoziţiilor art. 96 alin. (5) din Codul penal în vigoare, în dezacord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2). De asemenea, apreciază că textul criticat nesocoteşte imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, precum şi independenţa judecătorilor. 6. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată. Arată că, în cauză, autorul, fiind condamnat la o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, potrivit Codului penal din 1969, a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită în termenul de încercare, procesul său fiind pendinte la data intrării în vigoare a noului Cod penal. Reţine că această situaţie tranzitorie este reglementată de art. 15 din Legea nr. 187/2012, care prevede că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, iar regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1) al art. 15 din lege, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969. Reţine că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu se mai regăseşte în noul Cod penal, nemaifiind preluată în noua reglementare, astfel încât apreciază ca fiind justificat ca regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, precum şi motivele care pot duce la revocarea măsurii să fie supuse legii în vigoare la momentul aplicării acesteia. Reţine că suspendarea condiţionată a executării pedepsei, respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sunt instituţii juridice diferite. Astfel, chiar dacă, potrivit art. 96 alin. (5) din Codul penal în vigoare, pedeapsa principală pentru noua infracţiune, în cazul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară, această nouă reglementare nu poate fi considerată lege penală mai favorabilă în raport cu vechea reglementare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, ci doar în ceea ce priveşte, eventual, vechea reglementare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut: „Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969." 11. Autorul excepţiei susţine că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), ale art. 16 alin. (1), ale art. 53 alin. (2) şi ale art. 124 alin. (2) şi (3), precum şi ale art. 20 din Constituţie raportat la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, fiind examinate din perspectiva afectării dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile şi ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, prin Decizia nr. 343 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 29 iunie 2015, Curtea reţinând că situaţia din speţa dedusă controlului de constituţionalitate se caracterizează prin faptul că cel condamnat, în perioada în care îi era aplicată suspendarea condiţionată a executării pedepsei potrivit Codului penal din 1969, a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită în termenul de încercare, procesul său fiind pendinte la data intrării în vigoare a noului Cod penal. Această situaţie tranzitorie este reglementată de art. 15 din Legea nr. 187/2012, care prevede că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, iar regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969. Totodată, Curtea a constatat că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu se mai regăseşte în Codul penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014. Având în vedere că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu a mai fost preluată în noua reglementare, iar această instituţie priveşte modul de executare a pedepsei, Curtea a apreciat că, din perspectiva aplicării legii penale în timp, este justificat ca regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, precum şi motivele care pot duce la revocarea măsurii să fie supuse legii în vigoare de la momentul aplicării acesteia (în acelaşi sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 648 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015; nr. 221 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 15 iunie 2015; nr. 632 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 24 noiembrie 2015; nr. 666 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 20 noiembrie 2015; nr. 682 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 27 noiembrie 2015; nr. 692 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 25 noiembrie 2015, şi nr. 715 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 20 noiembrie 2015).13. Curtea a reţinut, de asemenea, că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pus în balanţă, în momentul formulării criticilor de neconstituţionalitate, modul de revocare a măsurii suspendării condiţionate şi de individualizare a pedepsei pentru noua infracţiune, având în vedere, pe de o parte, instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei (art. 81 din Codul penal din 1969), iar, pe de altă parte, instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 91 din Codul penal). Or, cele două instituţii sunt instituţii diferite, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere fiind reglementată atât în vechea legislaţie, la art. 861, cât şi în noul Cod penal, la art. 91-98. Astfel, chiar dacă, potrivit art. 96 alin. (5) din Codul penal în vigoare, pedeapsa principală pentru noua infracţiune, în cazul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară, această nouă reglementare nu poate fi considerată lege penală mai favorabilă în raport cu vechea reglementare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, ci doar în ceea ce priveşte, eventual, vechea reglementare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Aşa fiind, Curtea a apreciat că declararea neconstituţionalităţii textului de lege criticat din perspectiva susţinută nu poate atrage aplicarea în speţă a reglementărilor referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere din Codul penal.14. Cât priveşte critica referitoare la crearea unui regim discriminatoriu între persoanele a căror pedeapsă a fost suspendată condiţionat şi persoanele a căror pedeapsă a fost suspendată sub supraveghere, se constată că o problemă similară a fost analizată prin Decizia nr. 221 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 15 iunie 2015, paragrafele 16 şi 17, când Curtea a reţinut că, fiind în prezenţa unor instituţii juridice diferite, şi regimul juridic diferit reglementat de către legiuitor este justificat. În aceste condiţii, diferenţa de tratament juridic aplicabilă persoanelor aflate în ipoteza celor două norme legale este justificată tocmai de faptul că acestea nu se află în situaţii juridice similare.15. Curtea a reţinut, totodată, că modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor legale criticate a fost dezlegată prin Decizia nr. 13 din 6 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prilej cu care s-a statuat că „în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării care, conform art. 41 alin. (1) din Codul penal, nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate se realizează potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. 1 din Codul penal anterior".16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius Viorel Ciobanu în Dosarul nr. 4.454/317/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2020.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent,Mihaela Ionescu