DECIZIE Nr.
466 din 22 aprilie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 458, art. 461 lit. d) si art. 414 2
alin. 3 teza finala din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 438 din 11 iunie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458, art. 461 lit. d) şi art. 4142 alin. 3 teza finală din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Jozsef Toth în Dosarul nr.
7.183/217/2007 al Judecătoriei Oradea.
La apelul nominal se constată lipsa autorului
excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, textul de lege
criticat fiind în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 18 ianuarie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 7.183/217/2007, Judecătoria Oradea a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458,
art. 461 lit. d) şi art. 4142 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Jozsef Toth într-o cauză având ca obiect
soluţionarea unei contestaţii la executare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege
criticate sunt contrare prevederilor art. 16, art. 21 alin. (1)-(2), art. 61 şi
art. 124 alin. (1) şi (3) din Constituţie. Arată că interpretarea dată de
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie art. 458 şi art. 461 lit. d) din Codul de procedură penală, prin Decizia nr.
VIII din 5 februarie 2007, creează o discriminare între anumite categorii de
persoane condamnate cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile în
cazul condamnărilor definitive. Mai susţine că, având în vedere prevederile art. 4142 alin. 3
teza finală din Codul de procedură penală, potrivit cărora dezlegarea dată
problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe, deciziile în
interesul legii pot fi asimilate unor norme legale prin lămuririle pe care le
aduc privitor la textele supuse unor recursuri în interesul legii. In aceste
condiţii apreciază că se încalcă dispoziţiile art. 21, 61 şi ale art. 124 alin.
(3) din Constituţie.
Judecătoria Oradea consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile
legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul
excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 458, art. 461 lit. d) şi art. 4142 alin. 3 teza finală din
Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, care au
următorul cuprins:
- Art. 458 (Intervenirea unei legi penale noi): „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine
o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat
condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară decât cea care se
execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la
îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 12, 14 şi 15 din Codul penal.
Aplicarea dispoziţiilor din alineatul precedent se
face din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat, de către
instanţa de executare, iar dacă cel condamnat se află în executarea pedepsei,
de către instanţa corespunzătoare în grad în a cărei rază teritorială se află
locul de deţinere sau unitatea unde condamnatul execută pedeapsa la locul de
muncă.";
- Art. 461 lit. d) (Contestaţia la executare): „Contestaţia
contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: [...]
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea
sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice
alt incident ivit în cursul executării.";
- Art. 4142 alin. 3
teza finală (Recursul în interesul legii): „Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie
pentru instanţe."
Textele constituţionale invocate în susţinerea
excepţiei sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21
alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, ale art. 61 privind rolul
şi structura Parlamentului şi ale art. 124 alin. (1) şi (3) privind înfăptuirea
justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
Prevederile art. 4142 din Codul de procedură penală consacră instituţia recursului în
interesul legii, cale extraordinară de atac. Raţiunea instituirii recursului în
interesul legii este aceea de a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a
legii, şi nu de a se reforma hotărârile judecătoreşti definitive. In acest sens,
teza finală a alin. 3 al art. 4142 din Codul de procedură penală prevede că dezlegarea dată
problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe.
In consecinţă, Curtea reţine că această soluţie
legislativă nu încalcă cu nimic prevederile art. 16 din Constituţie,
aplicându-se tuturor persoanelor, fără privilegii sau discriminări, dar fără a
avea efect asupra hotărârilor judecătoreşti anterior pronunţate. Nici accesul
liber la justiţie şi nici dreptul la un proces echitabil nu sunt încălcate, având
în vedere faptul că deciziile pronunţate ca urmare a formulării unui recurs în
interesul legii sunt obligatorii pentru instanţele ierarhic inferioare, acestea
urmând să ţină seama de ele în judecarea cauzelor aflate pe rolul lor în modul
prevăzut de lege.
Referitor la critica de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 4142 din Codul de procedură penală faţă de art. 61 din Constituţie,
Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Scopul căii de atac a
recursului în interesul legii nu este acela de creare a unor norme de drept, ci
interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul ţării de către
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se pronunţă exclusiv asupra
chestiunilor de drept care au primit o soluţionare diferită din partea instanţelor
judecătoreşti.
Curtea mai constată că nu poate fi reţinută nici
critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4142 din Codul de procedură penală faţă
de art. 124 alin. (1) şi (3) din Constituţie. In Decizia nr. 528 din 2
decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90
din 26 februarie 1998, Curtea a statuat că „principiul supunerii judecătorului
numai faţă de lege, potrivit art. 124 alin. (2) din Constituţie, nu are şi nici
nu poate să aibă semnificaţia aplicării diferite şi chiar contradictorii a
uneia şi aceleiaşi dispoziţii legale, în funcţie exclusiv de subiectivitatea
interpretării unor judecători diferiţi. O asemenea concepţie nu ar putea duce
decât la consacrarea, chiar pe temeiul independenţei judecătorilor, a unor
soluţii ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil,
întrucât, legea fiind aceeaşi, aplicarea ei nu poate fi diferită". De
asemenea, Curtea a constatat că „asigurarea caracterului unitar al practicii
judiciare este impusă şi de principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor
în faţa legii şi a autorităţilor publice, deci inclusiv a autorităţilor
judecătoreşti, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea
uneia şi aceleiaşi legi soluţiile instanţelor judecătoreşti ar fi diferite şi
chiar contradictorii".
In plus, prevederile art. 4142 din Codul de procedură penală reprezintă expresia normei
constituţionale potrivit căreia „Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură
interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe
judecătoreşti, potrivit competenţei sale".
Curtea, prin Decizia nr. 77 din 8 februarie 2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 23 februarie
2005, a stabilit că dispoziţiile art. 461 din Codul de procedură penală sunt
constituţionale, constituind norme de procedură, adoptate conform art. 126
alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia procedura de judecată este prevăzută
numai prin lege. Curtea a reţinut că art. 461 din Codul de procedură penală prevede,
limitativ, cazurile în care se poate face contestaţie la executare. Contestaţia
la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau plângerilor
ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestaţia la
executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale
definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a
hotărârii. Ca atare, prin dispoziţiile art. 461 din Codul de procedură penală
nu se instituie privilegii sau discriminări, fiind aplicabile deopotrivă
tuturor subiectelor de drept care se încadrează în situaţia prevăzută de textul
legal criticat, fiind în concordanţă cu prevederile art. 16 din Constituţie,
care consacră principiul egalităţii în drepturi.
Cu acelaşi prilej, Curtea a
reţinut că textul de lege criticat nu îngrădeşte liberul acces la justiţie,
întrucât contestaţia la executare reprezintă în sine o garanţie a realizării
acestui drept. Stabilirea unor reguli speciale de procedură, precum şi a
modalităţilor de exercitare a drepturilor procesuale, cum este şi cea privind
cazurile în care se poate face contestaţie la executare, este realizată de
legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcă liberul
acces la justiţie.
Soluţia şi considerentele cuprinse în decizia
menţionată îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au
intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei
Curţii.
Pentru considerentele arătate nu poate fi primită nici
critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458 din Codul de
procedură penală.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d)şi ai art. 29 alin. (1)şi (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 458, art. 461 lit. d) şi art. 4142 alin. 3 teza finală din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Jozsef Toth în Dosarul nr.
7.183/217/2007 al Judecătoriei Oradea.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 aprilie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu