Decizia Nr.462 din 27.06.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 93 alin. (4) şi ale art. 96 teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicoleta Monica Petruţ în Dosarul nr. 188/195/2016 al Judecătoriei Brad şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 468D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, arată că dispoziţiile de lege criticate, ce reglementează asistenţa juridică obligatorie a persoanei vătămate şi a părţii civile lipsite de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă, constituie o garanţie, persoana interesată având posibilitatea să renunţe la apărarea asigurată din oficiu şi să recurgă la un apărător ales. Consideră că nu poate fi primită critica formulată de autoarea excepţiei, în sensul că reprezentarea, în cursul procesului penal, a persoanei vătămate şi a părţii civile lipsite de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă trebuie asigurată exclusiv de către reprezentantul legal.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 14 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 188/195/2016, Judecătoria Brad a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 93 alin. (4) şi ale art. 96 teza a doua din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Nicoleta Monica Petruţ cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei ordonanţe de clasare.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 93 alin. (4) şi ale art. 96 teza a doua din Codul de procedură penală încalcă atât prevederile constituţionale privind principiul legalităţii, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la apărare, înfăptuirea justiţiei, instanţele judecătoreşti şi folosirea căilor de atac, cât şi dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv, consacrate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, arată că dispoziţiile de lege criticate, ce reglementează asistenţa juridică obligatorie şi reprezentarea prin avocat în cazul în care persoana vătămată sau partea civilă este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă, nu permit ca respectiva persoană vătămată sau parte civilă să fie reprezentată chiar de către reprezentantul său legal, fără ca acesta să fie asistat juridic, dacă reprezentantul legal înţelege să exercite, în mod nemijlocit, dreptul la apărare.6. Judecătoria Brad apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 93 alin. (4) din Codul de procedură penală instituie o garanţie cu privire la exercitarea dreptului fundamental la apărare, iar nu o obligaţie, astfel că respectiva persoană vătămată sau parte civilă poate renunţa la apărarea din oficiu prin angajarea unui avocat - ca apărător ales. De asemenea, instanţa consideră că prevederile art. 96 teza a doua din Codul de procedură penală vin să completeze garanţia dreptului la apărare prevăzută de dispoziţiile art. 93 alin. (4) din acelaşi cod.7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Apreciază că dispoziţii similare celor ale art. 93 alin. (4) din Codul de procedură penală se regăseau în cuprinsul art. 171 alin. 2 din codul anterior, motiv pentru care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 312 din 13 martie 2008.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 93 alin. (4) şi ale art. 96 teza a doua din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:– Art. 93 alin. (4): „Asistenţa juridică este obligatorie când persoana vătămată sau partea civilă este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă.";

– Art. 96 teza a doua: „În cursul procesului penal, suspectul, inculpatul, celelalte părţi, precum şi persoana vătămată pot fi reprezentaţi, cu excepţia cazurilor în care prezenţa acestora este obligatorie [...]."12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (1) şi (2) privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 alin. (1) şi (2) referitor la instanţele judecătoreşti, ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, precum şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei ordonanţe de clasare, procedură în care calitatea de petent, respectiv de intimat o au două persoane cu deplină capacitate de exerciţiu, aşa cum rezultă din chiar notele scrise ale autoarei excepţiei, depuse în motivarea criticii. Astfel, copilul minor - pentru care reiese că s-a stabilit, pe cale judecătorească, pensie de întreţinere - nu are calitatea de persoană vătămată sau parte civilă în cauza în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. În aceste condiţii, dispoziţiile art. 93 alin. (4) şi ale art. 96 teza a doua din Codul de procedură penală, ce reglementează asistenţa juridică obligatorie şi reprezentarea prin avocat în cazul în care persoana vătămată sau partea civilă este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă, nu au legătură cu soluţionarea cauzei. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]". Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că „legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea dispoziţiilor de lege criticate în cauza dedusă judecăţii, cât şi pertinenţa excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiţia incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20, şi Decizia nr. 329 din 11 mai 2017*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii, paragraful 14).*) Decizia nr. 329 din 11 mai 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 14 septembrie 2017. 14. Ţinând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 93 alin. (4) şi ale art. 96 teza a doua din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 15. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 93 alin. (4) şi ale art. 96 teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicoleta Monica Petruţ în Dosarul nr. 188/195/2016 al Judecătoriei Brad. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Brad şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 iunie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică